Herzen, Alexandru Ivanovici

Alexandru Ivanovici Herzen

Portretul lui Herzen. Nikolai Ge , 1867
Numele la naștere Alexandru Ivanovici Herzen
Aliasuri Iskander
Data nașterii 25 martie ( 6 aprilie ) 1812 [1] [2]
Locul nașterii
Data mortii 9 ianuarie (21), 1870 [2] [3] (în vârstă de 57 de ani)
Un loc al morții
Cetățenie  Imperiul Rus Elveția
 
Ocupaţie romancier , eseist , filosof , educator
Gen proză , jurnalism și critică literară
Limba lucrărilor Rusă
Autograf
Lucrează pe site-ul Lib.ru
Logo Wikisource Lucrează la Wikisource
 Fișiere media la Wikimedia Commons
Sigla Wikiquote Citate pe Wikiquote

Alexander Ivanovici Herzen ( 25 martie [ 6 aprilie ] 1812 [1] [2] , Moscova [4] [1] - 9 ianuarie [21], 1870 [2] [3] , Paris , Franța [4] [3] ) - publicist - revoluţionar rus , scriitor , profesor , filozof .

El a aparținut politicienilor de extremă stângă și criticii sistemului monarhic din Rusia , susținând transformări socialiste, pe care și-a propus să le realizeze prin revolte revoluționare.

Editor al săptămânalului revoluționar Kolokol (1857-1867). Fiind în exil, a sprijinit deschis revolta poloneză din 1863, care a fost motivul dezamăgirii în „Clopotul” multor intelectuali ruși. Declinul interesului pentru critica socială a Clopotului a fost facilitat și de reforma țărănească din Rusia .

Biografie

Copilărie

Părinții lui Alexander Herzen sunt bogatul moșier rus Ivan Alekseevich Yakovlev (1767-1846), descendent din Andrei Kobyla (ca și Romanov ) și germanul Henriette-Wilhelmina-Louise Haag ( germană:  Henriette Wilhelmina Luisa Haag ), fiica lui. un mic funcționar, un funcționar în camera de stat din Stuttgart . Henrietta Wilhelmina Louise a născut un fiu la vârsta de șaisprezece ani, fără a fi căsătorită cu Yakovlev. Întrucât căsătoria părinților nu a fost oficializată, fiul a primit un nume de familie inventat de tatăl său : Herzen - fiul „inimii” (von Herzen, din germană  Herz , „inima”). I. A. Yakovlev este cunoscut pentru întâlnirea sa la Moscova în 1812 cu Napoleon , a cărui scrisoare personală către Alexandru I i- a transmis la Sankt Petersburg.

Născut pe Bulevardul Tverskoy 25 . Astăzi este clădirea Institutului Literar Gorki . Un monument lui Herzen a fost ridicat în grădina din față a institutului.

În tinerețe, a primit acasă educația nobiliară obișnuită, bazată pe lectura unor lucrări de literatură străină, în principal de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Romanele franceze, comediile lui Beaumarchais , Kotzebue , operele lui Goethe , Schiller de la o vârstă fragedă l-au pus pe băiat pe un ton entuziast, sentimental-romantic. Nu existau cursuri sistematice, dar tutorii  - francezi și germani  - i-au oferit băiatului cunoștințe solide de limbi străine. Datorită cunoștințelor sale cu opera lui Schiller, Herzen a fost impregnat de aspirații iubitoare de libertate, a căror dezvoltare a fost facilitată în mare măsură de profesorul de literatură rusă I. E. Protopopov, care a adus lui Herzen caiete cu poeziile lui Pușkin : „Odele libertății”. , „Pumnal”, „Dumas” de Ryleev etc., precum și Bouchot, participant la Revoluția Franceză , care a părăsit Franța atunci când „labirii și necinstiți” au preluat controlul. La aceasta i s-a alăturat influența Tanya Kuchina, tânăra mătușă a lui Herzen, „vărul Korchevskaya” Herzen (căsătorit cu Tatyana Passek ), care a susținut mândria copilăriei tânărului visător, profețând un viitor extraordinar pentru el.

În decembrie 1820, tatăl lui Alexandru l-a înscris în departamentul „Expediția de structură a Kremlinului”, indicând vârsta de 14 ani în loc de cei 8 reali; ca urmare, după 3 ani, în 1823, unui băiețel de unsprezece ani i s-a acordat gradul de registrator colegial .

Deja în copilărie, Herzen s-a întâlnit și s-a împrietenit cu Nikolai Ogaryov . Potrivit memoriilor sale, o impresie puternică asupra băieților (Herzen avea 13 ani, Ogaryov - 12 ani) a fost făcută de vestea revoltei decembriștilor din 14 decembrie 1825. Sub impresia lui, ei au primele vise, încă vagi, de activitate revoluționară; în timpul unei plimbări pe Sparrow Hills , ei au jurat că vor lupta pentru libertate.

Deja în 1829-1830 a scris un articol filozofic despre „ Wallenstein ” de F. Schiller . În această perioadă de tinerețe a vieții lui Herzen, idealul său a fost Karl Moor, eroul tragediei lui Schiller The Robbers (1782).

Universitatea (1829-1833)

În octombrie 1829 [5] Alexander Herzen a fost înscris ca student propriu la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Moscova (Herzen a ales această facultate pentru că la acea vreme „pasiunea sa puternică” pentru științele naturii s-a dezvoltat sub influența sa. unchiul „chimist”) [6] .

Printre profesori, Herzen a fost foarte influențat de prelegerile lui M. G. Pavlov despre agricultură, care a introdus ascultătorii în filozofia germană , care „a ridicat întrebări, a învățat să întrebe” și a lui M. T. Kachenovsky , cunoscut pentru scepticismul său [7] . Dar „...mai multe prelegeri și profesori au dezvoltat studenții de către public prin întâlniri tinerești, schimb de gânduri, lecturi”. Tineretul era destul de violent; ea a salutat Revoluția din iulie (după cum se vede din poeziile lui Lermontov ) și alte mișcări populare ( holera apărută la Moscova a contribuit la entuziasmul studenților , în lupta împotriva căreia toți tinerii universitari au luat parte activ) [7] ] .

În jurul lui Herzen și a prietenului său N. P. Ogaryov, la universitate s-a format un cerc de direcție revoluționară , care includea N. I. Sazonov , N. M. Satin , N. Kh. Ketcher , V. V. Passek [6] . Studenții care făceau parte din cerc se întâlneau des, uneori permiteau mici desfășurări de natură inocentă, angajați cu sârguință în lectură, fiind purtați în principal de întrebări publice, studiind istoria Rusiei, asimilând ideile lui Saint-Simon ( al cărui socialism utopic Herzen ). considerată atunci cea mai remarcabilă realizare a filosofiei occidentale contemporane [8] ) și a altor socialiști . Cam în această perioadă, Herzen a amintit: „M-am aruncat pe gâtul tuturor cu atâta sinceritate și rapiditate, am făcut propagandă cu atâta nepăsare nebunească și i-am iubit atât de sincer încât nu m-am putut abține să nu evoc un răspuns cald din partea unui public format din tineri de aproape de aceeași vârstă... Noi și tovarășii noștri din audiență am vorbit deschis tot ce ne-a venit în minte; caiete de poezii interzise treceau din mână în mână, se citeau cărți interzise cu comentarii și, cu toate acestea, nu-mi amintesc un singur denunț din public, nici o singură trădare. Au fost tineri timizi care s-au ferit, s-au îndepărtat, dar până și ei au tăcut” [9] .

În 1831, Herzen a luat parte activ la așa-numita „poveste Malov” (expulzarea publică de către studenți din audiența unui profesor neiubit), în care Herzen, acționând ca unul dintre lideri, a adus studenți de la Facultatea de Fizică și Matematică pentru a ajuta studenții Facultății Moral-Politice ca „armata auxiliară”. În urma procesului, Herzen a fost unul dintre câțiva studenți închiși în celula de pedeapsă. În septembrie 1832, în timpul auditului Universității din Moscova, condus de S. S. Uvarov , Herzen, printre alți cei mai buni studenți, a ținut o prelegere publică către societatea din Moscova „Despre cristalizare, condițiile, legile, formele ei” . Concepțiile științifice în domeniul științelor naturii, la care Herzen a ajuns în urma studiilor sale, le-a exprimat în eseul „Despre locul omului în natură” (1832). În ultimii ani, Herzen s-a specializat în astronomie și a absolvit universitatea în 1833 cu un doctorat. Pentru eseul „Prezentarea matematică a sistemului astronomic al lui Copernic” i s-a acordat o medalie de argint [10] .

Link

Activitățile cercului Herzen-Ogaryov au continuat chiar și după ce membrii săi au absolvit universitatea. În primăvara anului 1833, au organizat o strângere de fonduri pentru studenții trimiși la soldați în cazul lui N. P. Sungurov . În februarie 1834, Herzen a întocmit un program pentru o revistă concepută în cerc cu scopul „de a urmări omenirea în principalele faze ale dezvoltării ei”. În iulie 1834, Herzen, împreună cu alți membri ai cercului, a fost arestat sub acuzația falsă că a cântat cântece calomnioase care discreditau familia imperială. În aprilie 1835, Herzen a fost exilat la Perm și de acolo la Vyatka , unde a fost numit să servească în funcția de guvernator.

Pentru organizarea expoziției de lucrări locale și explicațiile date în timpul inspecției sale moștenitorului tronului (viitorul Alexandru al II-lea ), la cererea lui Jukovski , la sfârșitul anului 1837, a fost transferat pentru a servi ca consilier al bord în Vladimir . În mai 1837, Herzen sa căsătorit cu Natalya Zakharyina .

După link

La începutul anului 1840, lui Herzen i sa permis să se întoarcă la Moscova. În mai 1840, s-a mutat la Sankt Petersburg, unde, la insistențele tatălui său, a început să servească în biroul Ministerului de Interne . Dar în iulie 1841, pentru o revizuire ascuțită într-o scrisoare despre activitățile poliției, a fost trimis la Novgorod , unde a slujit în guvernul provincial până în iulie 1842, după care s-a stabilit la Moscova.

Aici a trebuit să se confrunte cu faimosul cerc al hegelienilor Stankevici și Belinsky , care au susținut teza raționalității complete a întregii realități.

Majoritatea prietenilor lui Stankevici s-au apropiat de Herzen și Ogaryov, formând o tabără de occidentali ; alții s-au alăturat lagărului slavofililor , cu Homiakov și Kireevski în frunte (1844).

În ciuda amărăciunii și a disputelor reciproce, ambele părți aveau multe în comun în punctele lor de vedere și, mai presus de toate, potrivit lui Herzen însuși, lucrul comun era „un sentiment de iubire nemărginită pentru poporul rus, pentru mentalitatea rusă, care îmbrățișează întreaga existență. " Oponenții, „precum Ianus cu două fețe , priveau în direcții diferite, în timp ce inima bătea una”. Prietenii recenti, iar acum adversari principiali, s-au împrăștiat în direcții diferite, îmbrățișându-se „cu lacrimi în ochi”.

Herzen a călătorit adesea la Sankt Petersburg pentru a participa la întâlnirile cercului lui Belinsky [11] , iar la scurt timp după moartea tatălui său, în 1847 , a părăsit Rusia pentru totdeauna.

În exil

Herzen a venit în Europa fiind mai mult radical-republican decât socialist, deși publicarea pe care a început-o în Otechestvennye zapiski a unei serii de articole intitulate „Scrisori din Avenue Marigny” (publicată ulterior într-o formă revizuită în „Scrisori din Franța și Italia”) l-a șocat. prietenii, liberalii occidentali, cu patosul lor anti-burghez. Revoluția din februarie 1848 i s-a părut lui Herzen realizarea tuturor speranțelor sale. Revolta ulterioară a muncitorilor din iunie, suprimarea ei sângeroasă și reacția care a urmat l-au șocat pe Herzen, care s-a îndreptat hotărât către socialism . A devenit aproape de Proudhon și de alte figuri ale revoluției și radicalismului european; împreună cu Proudhon, a publicat ziarul „Vocea Poporului” („La Voix du Peuple”), pe care l-a finanțat. Începutul pasiunii soției sale pentru poetul german Herweg datează din perioada pariziană .

La 13 iunie 1849, Herzen a participat la o demonstrație la Paris împotriva expediției romane trimisă de guvernul francez pentru a-l apăra pe papă de Revoluția italiană . După dispersarea demonstrației de la Paris, au început arestările, iar Herzen, folosind pașaportul unui român necunoscut , a fugit în Elveția , iar de acolo la Nisa , care aparținea atunci Regatului Sardiniei .

În această perioadă, Herzen s-a mutat printre cercurile emigrației europene radicale care s-au adunat în Elveția după înfrângerea revoluției din Europa și, în special, a făcut cunoștință cu Giuseppe Garibaldi . Faima i-a adus o carte de eseuri „De pe celălalt mal”, în care a făcut un calcul cu convingerile sale liberale din trecut. Sub influența prăbușirii vechilor idealuri și a reacției care a început în întreaga Europă, Herzen și-a format un sistem specific de vederi despre sortimentul, „moartea” vechii Europe și perspectivele pentru Rusia și lumea slavă , care sunt chemate. pentru a realiza idealul socialist.

În iulie 1849, Nicolae I a arestat toate bunurile lui Herzen și ale mamei sale ca revoluționari. După aceea, proprietatea sechestrată a fost gajată bancherului Rothschild , dar acesta, negociind un împrumut pentru Rusia, a obținut înlăturarea interdicției imperiale asupra lui Herzen [12] .

După o serie de tragedii de familie care l-au lovit pe Herzen la Nisa (trădarea soției sale cu Herweg, moartea mamei și a fiului într-un naufragiu, moartea soției și a copilului nou-născut), Herzen s-a mutat la Londra , unde a fondat Free. Tipografia Rusă pentru tipărirea a interzis publicațiile și din 1857 a publicat un săptămânal „ The Bell ” [13] .

Influența lui Kolokol a atins apogeul în anii care au precedat abolirea iobăgiei în Rusia ; apoi ziarul era citit regulat la Palatul de Iarna . După reforma țărănească, influența ei a început să scadă; sprijinul pentru revolta poloneză din 1863 a subminat drastic circulația. La acea vreme, Herzen era deja prea revoluționar pentru publicul liberal și prea moderat pentru publicul radical. La 15 martie 1865, după solicitările persistente ale guvernului rus către guvernul britanic , redactorii revistei The Bell [14] , în frunte cu Herzen, au părăsit Londra pentru totdeauna și s-au mutat în Elveția , al cărei cetățean Herzen devenise până atunci. . În aprilie același an, Imprimeria Rusă Liberă a fost transferată și în Elveția [15] . Curând, oamenii din anturajul lui Herzen au început să se mute acolo, de exemplu, în 1865, Nikolai Ogaryov s-a mutat acolo .

Alexander Ivanovici Herzen a murit de pneumonie la 9 (21) ianuarie 1870 la Paris, unde sosise cu puțin timp înainte în afacerea sa de familie. Mai întâi a fost înmormântat la Paris, la cimitirul Pere Lachaise , apoi cenușa lui a fost transferată la Nisa .

Activitate literară și jurnalistică

Activitatea literară a lui Herzen a început în anii 1830. În „Atheneum” pentru 1831 (volumul II), numele său se găsește sub o traducere din franceză. Primul articol independent, semnat cu pseudonimul Iskander , a fost publicat în Teleskop pentru 1836 (" Hoffman "). Același timp aparțin „Discursul rostit la deschiderea bibliotecii publice Vyatka” și „Jurnalul” (1842). În Vladimir, au fost scrise următoarele: „Notele unui tânăr” și „Mai multe din notele unui tânăr” („ Otechestvennye Zapiski ”, 1840-1841; în această poveste, filozoful Chaadaev este înfățișat în fața lui Trenzinsky ). Din 1842 până în 1847, a publicat articole în Otechestvennye Zapiski și Sovremennik : Amateurism in Science, Romantic Amateurs, The Workshop of Scientists, Buddhism in Science, and Letters on the Study of Nature. Aici Herzen s-a răzvrătit împotriva pedanților învățați și a formaliștilor, împotriva științei lor scolastice, înstrăinate de viață, împotriva quietismului lor . În articolul „Despre studiul naturii” găsim o analiză filozofică a diverselor metode de cunoaștere. În același timp, Herzen a scris: „Despre o dramă”, „Cu diferite ocazii”, „Noi variații pe teme vechi”, „Câteva observații despre dezvoltarea istorică a onoarei”, ​​„Din notele Dr. Krupov ”, „ Cine este de vină? „”,“ Hoți de magpie ”, „Moscova și Sankt Petersburg”, „ Novgorod și Vladimir”, „Gata Edrovo”, „Convorbiri întrerupte”. Dintre toate aceste lucrări, povestea „Cârca hoțului”, care înfățișează situația teribilă a „inteligenței iobagi”, și romanul „Cine este de vină?”, dedicat problemei libertății sentimentelor, relațiilor de familie și poziția unei femei în căsătorie, ies în evidență mai ales. Ideea principală a romanului este că oamenii care își bazează bunăstarea doar pe baza fericirii și sentimentelor familiei, străine de interesele publice și universale, nu pot asigura fericirea de durată pentru ei înșiși și va depinde întotdeauna de șansă. in viata lor.

Dintre lucrările scrise de Herzen în străinătate, de o importanță deosebită sunt scrisorile din Avenue Marigny (primele lucrări ale lui Herzen publicate la Sovremennik, toate cele paisprezece sub titlul general: Scrisori din Franța și Italia, ediția 1855 ), reprezentând o remarcabilă caracterizare și o analiză a evenimentele și sentimentele care au agitat Europa în anii 1847-1852. Aici există o atitudine negativă față de burghezia vest-europeană , moralitatea și principiile sociale ale acesteia, precum și credința arzătoare a autorului în semnificația viitoare a celui de-al patrulea stat. O impresie deosebit de puternică atât în ​​Rusia , cât și în Europa a făcut-o lucrarea lui Herzen „De pe cealaltă bancă” (inițial în germană „Vom anderen Ufer”, Hamburg, 1850 ; în rusă, Londra, 1855; în franceză, Geneva , 1870), în care își exprimă dezamăgirea totală față de Occident și civilizația occidentală – rezultatul acelei tulburări mentale care a determinat viziunea scriitorului asupra lumii în anii 1848-1851. De asemenea, cunoscut: „Scrisoare către Michelet”: „Poporul rus și socialismul” - o apărare pasionată și arzătoare a poporului rus împotriva atacurilor și prejudecăților pe care Michelet le-a exprimat într-unul dintre articolele sale, „ Trecutul și gândurile ” - o serie de memorii care sunt parțial de natură autobiografică, dar oferă o serie întreagă de imagini extrem de artistice, caracteristici uimitor de strălucitoare și observații despre Herzen din ceea ce a experimentat și a văzut în Rusia și în străinătate.

Toate celelalte scrieri și articole ale lui Herzen, precum „Lumea veche și Rusia”, „Poporul rus și socialismul”, „Sfârșituri și începuturi” și altele, reprezintă o simplă dezvoltare a ideilor și sentimentelor care au fost complet determinate în perioada 1847. -1852 în scrierile de mai sus.

În general, după cum a notat B. A. Kuzmin , „începând - și nu întâmplător - cu studiile sale cu Heine , Herzen și-a creat apoi propriul gen special de ficțiune. Întreaga prezentare este foarte emoționantă. Atitudinea autorului față de evenimentele descrise este exprimată în remarcile, exclamațiile, digresiunile sale” [16] .

Vederi filozofice despre Herzen în anii emigrării

Atractia pentru libertatea de gandire a fost dezvoltata in mod deosebit in Herzen. Nu aparținea niciunui partid. Unilateralitatea „oamenilor de acțiune” l-a respins de multe figuri revoluționare și radicale din Europa. Mintea lui Herzen a înțeles rapid imperfecțiunile și neajunsurile acelor forme de viață occidentale, la care a fost inițial atras din realitatea rusă îndepărtată, deloc frumoasă, a anilor 1840. Consecvent, Herzen a renunțat la fascinația sa față de Occident, când în ochii lui s-a dovedit a fi sub idealul formulat anterior. Părerile lui Herzen timpuriu au fost influențate în mod semnificativ de anarhismul lui Proudhon și Bakunin , cu care editorul The Bell a fost familiarizat personal [17] .

Herzen a sintetizat în mod unic occidentalismul și slavofilismul , respingând liberalismul în primul , iar conservatorismul și șovinismul marii puteri în al doilea [18] . Combinarea acestor idei a marcat începutul unei noi doctrine, construită pe ideile de progresism , umanism și importanța individului, pe de o parte, și pe de altă parte, solidaritatea și comunitate [18] . Herzen și-a numit părerile socialism rus, care merge de la comunitatea țărănească la idealurile socialiste anti-statale ale justiției [18] . Pentru a realiza această idilă a fost necesară nu numai depășirea autocrației , ci și educarea țăranilor pentru a-și realiza emanciparea personală, economică și civilă , pentru a scăpa de instalațiile sclavagiste ale iobăgiei cultivate de-a lungul secolelor [18] .

Ca hegelian consecvent , Herzen credea că dezvoltarea omenirii se desfășoară în etape, iar fiecare etapă este întruchipată într-un anumit popor. Râzând de faptul că zeul hegelian trăiește la Berlin , Herzen l-a transferat în esență pe acest zeu la Moscova, împărtășind cu slavofilii credința în schimbarea viitoare a perioadei germane de către slavi. În același timp, ca adept al lui Saint-Simon și Fourier , el a combinat această credință în faza slavă a progresului cu doctrina viitoarei înlocuiri a stăpânirii burgheziei cu triumful clasei muncitoare, care ar trebui să vină, datorită comunității ruse, tocmai descoperită de germanul Haxthausen . Împreună cu slavofilii , Herzen a fost dezamăgit de cultura occidentală, crezând că „Occidentul este putred și viața nouă nu poate fi turnată în formele sale dărăpănate”. Credința în comunitate și în poporul rus l-au salvat pe Herzen de o viziune fără speranță asupra soartei omenirii. În același timp, Herzen nu a negat posibilitatea ca și Rusia să treacă prin stadiul dezvoltării burgheze. Apărând viitorul rus, Herzen a susținut că în viața rusă există multă urâțenie, dar, pe de altă parte, nu există vulgaritate care a devenit rigidă în formele ei. În opinia sa, tribul rusesc este un trib proaspăt virgin, care are „aspirațiile secolului viitor”, o sursă incomensurabilă și inepuizabilă de vitalitate și energie; „O persoană gânditoare din Rusia este cea mai independentă și cea mai deschisă persoană din lume.” Herzen era convins că lumea slavă tinde spre unitate și, deoarece „centralizarea este contrară spiritului slav”, slavii se vor uni pe principiile federațiilor. Fiind liber cugetător față de toate religiile , Herzen a recunoscut, totuși, multe avantaje și avantaje ale ortodoxiei în comparație cu catolicismul și protestantismul . . Critica la adresa catolicismului a fost exprimată de Herzen într-una dintre ultimele sale lucrări, Doctorul, muribundul și morții (1869).

Conceptul filozofic și istoric al lui Herzen subliniază rolul activ al omului în istorie. În același timp, implică faptul că mintea nu își poate realiza idealurile , indiferent de faptele existente ale istoriei, că rezultatele ei constituie „baza necesară” pentru operațiile minții [19] .

Idei pedagogice

În moștenirea lui Herzen nu există lucrări teoretice speciale despre educație, dar de-a lungul vieții sale a fost interesat de problemele pedagogice și a fost unul dintre primii gânditori și personalități publice ruși de la mijlocul secolului al XIX-lea care a atins problemele educației în scrierile sale. Declarațiile sale cu privire la problemele creșterii și educației mărturisesc prezența unui concept pedagogic bine gândit .

Concepțiile pedagogice ale lui Herzen au fost determinate de convingeri filozofice ( ateism și materialism ), etice ( umanism ) și politice (democrație revoluționară) [20] .

Critica sistemului de învățământ sub Nicolae I

Herzen a arătat pericolul educației autoritare în Rusia timpului său. El a criticat aspru sistemul educațional și atitudinea lui Nicolae I față de educație .

Herzen a numit domnia lui Nicolae I o persecuție de treizeci de ani a școlilor și universităților și a arătat cum Ministerul Educației din Nikolaev a înăbușit învățământul public. Guvernul țarist, potrivit lui Herzen, „a fost la pândă pe copil la primul pas în viață și a corupt copilul-cadet, băiețelul-școlar, băiatul elev. Fără milă, sistematic, a gravat în ei germeni umani, i-a înțărcat, ca dintr-un viciu, de toate sentimentele omenești, cu excepția smereniei. Pentru încălcarea disciplinei, a pedepsit minorii în același mod în care criminalii îndârjiți nu sunt pedepsiți în alte țări.

S-a opus cu hotărâre introducerii religiei în educație și transformării școlilor și universităților într-un instrument de întărire a iobăgiei și autocrației.

Pedagogie populară

Herzen credea că oamenii simpli au cea mai bună influență asupra copiilor, că oamenii sunt cei care sunt purtătorii celor mai bune calități naționale rusești. Generațiile tinere învață de la oameni respectul pentru muncă, dragostea dezinteresată pentru patrie și aversiunea față de lenevie.

Educație

Herzen a considerat ca sarcina principală a educației să fie formarea unei persoane umane, libere, care trăiește în interesele poporului său și se străduiește să transforme societatea pe o bază rezonabilă. Copiilor, în opinia sa, ar trebui să li se ofere condiții de dezvoltare liberă. El a spus: „Recunoașterea rezonabilă a voinței de sine este cea mai înaltă și morală recunoaștere a demnității umane”. În activitățile educaționale de zi cu zi, un rol important îl joacă „talentul iubirii răbdătoare”, dispoziția educatorului față de copil, respectul față de acesta și cunoașterea nevoilor acestuia. Un mediu familial sănătos și relația corectă între copii și educatori sunt condiții necesare pentru educația morală.

Educație

Herzen a căutat cu pasiune să răspândească iluminarea și cunoașterea în rândul oamenilor, a îndemnat oamenii de știință să scoată știința din zidurile birourilor, să-și facă publice realizările. Subliniind enorma educație și semnificația educațională a științelor naturii, Herzen a reprezentat în același timp un sistem de educație generală cuprinzătoare. El a dorit ca elevii unei școli de învățământ general să studieze literatura (inclusiv literatura popoarelor antice), limbile străine, istoria, împreună cu științe naturale și matematică, a remarcat că „fără lectură există și nu poate exista nici un gust, stil sau un multilateral. amploarea înțelegerii... Datorită lecturii, o persoană supraviețuiește secole. Cărțile au un impact asupra celor mai profunde sfere ale psihicului uman. [21] Herzen a subliniat în toate modurile posibile că educația ar trebui să contribuie la dezvoltarea gândirii independente în rândul elevilor, educatorii ar trebui, bazându-se pe înclinațiile înnăscute ale copiilor de a comunica, să dezvolte în ei aspirații și înclinații sociale, ceea ce este facilitat de comunicarea cu semenii. , jocuri colective pentru copii, activități comune. Herzen a luptat împotriva suprimării voinței copiilor, dar în același timp a acordat o mare importanță disciplinei, a considerat instituirea disciplinei o condiție necesară pentru o educație adecvată. „Fără disciplină”, a spus el, „nu există încredere calmă, nici supunere, nici o modalitate de a proteja sănătatea și de a preveni pericolul”.

Herzen a scris două lucrări speciale în care a explicat fenomenele naturale tinerei generații: „Experiența conversațiilor cu tinerii” și „Conversații cu copiii”. Aceste lucrări sunt exemple minunate de prezentare talentată și populară a problemelor complexe de viziune asupra lumii. Autorul explică simplu și viu copiilor originea universului din punct de vedere materialist. El dovedește în mod convingător rolul important al științei în lupta împotriva vederilor greșite, a prejudecăților și a superstiției și infirmă născocirea idealistă conform căreia într-o persoană, în afară de corpul său, există și un suflet [22] .

Familie

În 1838, la Vladimir, Herzen s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Natalya Alexandrovna Zakharyina ; înainte de a părăsi Rusia, au avut 6 copii, dintre care doi au supraviețuit până la maturitate:

În exil la Paris, Natalia s-a îndrăgostit de prietenul lui Herzen, Georg Herweg . Ea i-a mărturisit lui Herzen că „nemulțumirea, ceva lăsat neocupat, abandonat, a căutat o altă simpatie și a găsit-o în prietenie cu Herweg” și că visează la o „căsătorie în trei”, și mai mult spirituală decât pur carnală. La Nisa, Herzen cu soția sa și Herweg cu soția sa Emma, ​​precum și copiii lor, locuiau în aceeași casă, formând o „comună” care nu implica relații intime în afara cuplurilor. Cu toate acestea, Natalya Herzen a devenit amanta lui Herweg, pe care a ascuns-o de soțul ei (deși Herweg s-a deschis soției sale). După ce a aflat adevărul, Herzen a cerut ca Herweg să plece de la Nisa, dar Herweg a început să-l șantajeze cu o amenințare cu sinucidere. După ceva timp, soții Herweg au plecat totuși. În comunitatea revoluționară internațională, Herzen a fost condamnat pentru că și-a supus soția la „coerciție morală” și a împiedicat-o să se bucure de amantul ei.

În 1850, soția sa Natalia a născut o fiică, Olga (1850-1953), care 23 de ani mai târziu, în 1873, s-a căsătorit cu istoricul francez Gabriel Monod (1844-1912). Potrivit unor rapoarte, Herzen s-a îndoit de paternitatea sa, dar nu a declarat-o niciodată public și a recunoscut copilul ca fiind al său.

În vara anului 1851, familia Herzen s-a împăcat, dar o nouă tragedie aștepta familia. La 16 noiembrie 1851, în apropiere de arhipelagul Giersky , ca urmare a unei coliziuni cu o altă navă, s-a scufundat vaporul „Orașul Grasse”, pe care mama lui Herzen, Louise Ivanovna, și fiul său surd, Nikolai, și profesorul său Johann Shpilman, navigau spre Nisa. ; au pierit și trupurile lor nu au fost găsite niciodată. Vezi [24] pentru mai multe detalii despre acest dezastru maritim .

În 1852, soția sa Natalya a născut un fiu, Vladimir, și a murit două zile mai târziu, și fiul a murit în curând [25] [26] .

Din 1857, Herzen a început să coabiteze cu soția lui Nikolai Ogaryov , Natalya Alekseevna Ogaryova-Tuchkova [27] , ea și-a crescut copiii. Au avut o fiică, Elisabeta (1858-1875) și gemeni, Elena și Alexei (1861-1864, au murit de difterie ). Copiii comune ai lui Herzen și Ogaryova-Tuchkova au fost considerați oficial copiii lui Ogaryov.

În 1869, Natalya Tuchkova a primit oficial numele de familie Herzen, pe care l-a purtat până la întoarcerea ei în Rusia în 1876, după moartea lui Herzen.

Elizaveta Ogaryova-Herzen, fiica de șaptesprezece ani a lui Herzen și Ogaryova-Tuchkova, s-a sinucis din cauza iubirii neîmpărtășite pentru francezul de patruzeci și patru de ani Charles Letourneau la Florența în decembrie 1875 . Sinuciderea a avut o rezonanță, Dostoievski a scris despre asta în eseul „ Două sinucideri ” [28] .

Odraslele copiilor lui Herzen - Alexandru și Olga - sunt foarte numeroși, urmașii scriitorului locuiesc în Rusia, Elveția, Franța, SUA [29] .

Memorie

În casa din Moscova în care Herzen a locuit între 1843 și 1847, din 1976 funcționează Casa-Muzeu a lui A. I. Herzen [30] .

Multe biblioteci din Rusia au fost numite după Herzen. Tot în orașele fostei URSS, toponimul strada Herzen era comun . În plus, guvernul regiunii Kirov a stabilit Premiul A. I. Herzen [31] (vezi Premiile regiunii Kirov ).

La Sankt Petersburg, Universitatea Pedagogică de Stat Rusă poartă numele de A. I. Herzen.

În filatelie

Adrese

La Moscova

De la stânga la dreapta:
moșia lui I. A. Yakovlev din Moscova (acum Institutul Literar ), Placă comemorativă la Institutul Literar, Placă comemorativă lui A. I. Herzen la casa 27 din Sivtsevo Vrazhka ( Casa-Muzeu A. I. Herzen )

La Sankt Petersburg

În Novocherkassk

În Novocherkassk , Coborârea străzii Herzen , care leagă partea centrală a orașului și zonele industriale din jur. Una dintre principalele atracții ale orașului se află pe Coborârea Herzen - Arcul de Triumf de Nord , care este un obiect al moștenirii culturale de importanță federală.

Lucrări

Lucrări artistice

Autobiografie și eseu

Imagine în cultură

Cinematografie

Teatru

Alexander Herzen este protagonistul trilogiei Utopia Shore a dramaturgului britanic Tom Stoppard . Rolul lui Herzen în diferite momente a fost interpretat de Stephen Dillane (Marea Britanie), Brian F. O'Byrne (SUA), Ilya Isaev (Rusia).

Note

  1. ↑ 1 2 3 4 Herzen, Alexander Ivanovich // Dicționar biografic rus - M .: 1916. - T. 5. - S. 97-134.
  2. ↑ 1 2 3 4 K. A-zhin Herzen-Iskander, Alexander Ivanovich // Dicţionar enciclopedic - Sankt Petersburg. : Brockhaus - Efron , 1893. - T. VIIIa. - S. 566-568.
  3. ↑ 1 2 3 4 W. RS-R. Hertzen, Alexander  (engleză) // Encyclopædia Britannica : un dicționar de arte, științe, literatură și informații generale / H. Chisholm - 11 - New York , Cambridge, England : University Press , 1911. - Vol. 13. - P. 402-403.
  4. ↑ 1 2 3 4 Herzen Alexander Ivanovici // Marea Enciclopedie Sovietică : [în 30 de volume] / ed. A. M. Prokhorov - ed. a III-a. — M .: Enciclopedia sovietică , 1969.
  5. ↑ tu. E. Cheshikhin (Ch. Vetrinsky). Herzen, Alexander Ivanovich // Dicționar biografic rus  : în 25 de volume / Ediția Societății Istorice Imperiale Ruse. - M . : Tipografia lui G. Lissner și D. Sobko, 1916. - T. 5: Gerbensky - Hohenlohe. - S. 97-134.
  6. ↑ 1 2 Universitatea Imperială din Moscova, 2010 , p. 153.
  7. ↑ 1 2 K. A—zhin. Herzen-Iskander, Alexander Ivanovich // Dicționar enciclopedic al lui Brockhaus și Efron  : în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimentare). - Sankt Petersburg. , 1893. - T. VIIIa. - S. 566-568.
  8. ↑ sun.tsu.ru/mminfo/000371648/000371648.pdf
  9. ↑ Universitatea Imperială din Moscova, 2010 , p. 153-154.
  10. ↑ Universitatea Imperială din Moscova, 2010 , p. 154.
  11. ↑ Panaev I. I. Memories of Belinsky: (Fragmente) // Din „amintiri literare” / Managing editor N. K. Piksanov. — O serie de memorii literare. - L . : Ficțiune , filiala Leningrad, 1969. - 282 p.
  12. ↑ V. Zaguto. Rothschild vs. Rusia
  13. ↑ http://www.hrono.ru/organ/rossiya/kolokol.html Kolokol. Biblioteca Chronos
  14. ↑ Ultimul număr al revistei Kolokol a fost publicat la 1 iulie 1967.
  15. ↑ La scurt timp după această mutare în Elveția, Imprimeria Rusă Liberă a fost transferată de Herzen emigrantului polonez Ludwig Chernetsky.
  16. ↑ Kuzmin B. A. „Povești și povești” de A. I. Herzen // Boris Kuzmin. Despre Goldsmith, despre Byron, despre Blok... - M .: Fiction, 1977. - S. 299-300.
  17. ↑ Sapon V.P. 1.1. A. I. Herzen: introducerea problemelor libertario-socialiste în jurnalismul revoluționar rus // Filosofia persoanei trezite / științific. ed. d.h.s. G. V. Nabatov. - Nijni Novgorod: Editura Universității de Stat Nijni Novgorod , 2005. - S. 30-39. — 334 p. - 500 de exemplare.  — ISBN 5-85746-845-0 .
  18. ↑ 1 2 3 4 Maria Rahmaninov . Problema puterii și trupului în populism // Puterea și trupul . - M. : Teorie și practică radicală, 2020. - P. 82. - 432 p. - 600 de exemplare.  — ISBN 978-5-6041337-8-1 .
  19. ↑ NOTE (link nu este disponibil) . Preluat la 9 august 2011. Arhivat din original la 27 septembrie 2011. 
  20. ↑ Dicţionar Enciclopedic Pedagogic / Editat de B. M. Bim-Bad. - M., 2003. - S.349.
  21. ↑ Kharlamov I. F. Pedagogie. - M., 1999. - S. 232.
  22. ↑ Konstantinov N. A., Medynsky E. N., Shabaeva M. F. Istoria pedagogiei. - M., 1982.
  23. ↑ TsGIA SPb. f.19. op.124. d.651-1. Cu. 19.
  24. ↑ Stefanovsky A. B. [Vacul francez cu aburi „Ville de Grasse” (Ville de Grasse) și moartea sa în 1851: PDF] . https://grieme.org/epaves/mediterannee/65-base/mediterannee/v/172-ville-de-grasse.html (2021). - Articolul folosește materiale de pe site-ul grieme.org și din alte surse. Data accesului: 19 decembrie 2021.
  25. ↑ V. Shirokov. Geometria iubirii lui Herzen
  26. ↑ I. Paperno. Intimitate și istorie: drama familiei lui Herzen în mintea intelectualității ruse
  27. ↑ Natalya Alekseevna Tuchkova-Ogaryova
  28. ↑ F. M. Dostoievski . Două sinucideri
  29. ↑ Irena Zhelvakova . Cioburi din trecut . „Moștenirea noastră”, 2012, nr. 101
  30. ↑ Irina Zhelvakova. Cioburi din trecut . Patrimoniul nostru, nr. 101 (2012). Preluat la 21 iunie 2012.
  31. ↑ Premiul Alexander Ivanovici Herzen . Preluat: 23 martie 2013.

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Foto, video și audio
Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole