Vlaminck, Maurice de

Maurice de Vlaminck
fr.  Maurice de Vlaminck
Numele la naștere Maurice de Vlaminck
Data nașterii 4 aprilie 1876( 04.04.1876 )
Locul nașterii Paris , Franța
Data mortii 11 octombrie 1958 (82 de ani)( 11.10.1958 )
Un loc al morții Rueil-la-Gadelier , Franța
Cetățenie  Franţa
Gen portret
Stil fauvism
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Maurice de Vlaminck ( fr.  Maurice de Vlaminck ; 4 aprilie 1876 [1] [2] [3] […] , Paris [4] - 11 octombrie 1958 [4] [2] [3] […] , Rueil -la -Gadelière [d] ) este un pictor , muzician și scriitor francez. A fost membru al grupului „Wild” ( Fauve ). Apropiat stilistic de André Derain și Kees van Dongen .

Biografie

Maurice de Vlaminck s-a născut la 4 aprilie 1876 la Paris într-o familie de muzicieni, un violonist din Flandra și un pianist din Lorena . În 1878 s-a mutat împreună cu părinții săi în orașul Le Vezine ( Ile-de-France ). Le Vezine este situat la 15 kilometri vest de Paris, într-un cot al râului Sena . Maurice a studiat vioara sub îndrumarea tatălui său, muzician-profesor. Era pasionat de ciclism.

De la vârsta de 17 ani, Vlaminck a început lecții regulate de pictură în atelierul artistului local Henri Rigalon, situat pe insula Chatou (Henri Rigalon) [5] ).

Punctul de cotitură din biografia lui Vlaminck a fost o întâlnire întâmplătoare într-un tren parizian suburban cu André Derain . La scurt timp după retragerea din serviciul militar, Vlaminck a închiriat o garsonieră cu Derain în Chatou , lângă casa lui Alphonse Fournaise . În restaurantul acestei case au avut loc întâlniri cu Claude Monet , Alfred Sisley , Edgar Degas și Auguste Renoir cu 30 de ani mai devreme .

Relațiile amicale dintre Vlaminck și Derain au durat totuși o viață întreagă, cu o pauză de 15 ani, care s-a încheiat prin reconciliere în 1942. Maurice de Vlaminck a descris circumstanțele cunoștinței lor într-un text publicat cu ocazia vernisajului unei expoziții la Galeria Bing din Paris (martie 1947):

În iulie 1900, în timp ce aveam 15 zile de concediu de la serviciul militar, m-am urcat în trenul Chatou-Paris. In compartiment m-am trezit fata in fata cu Andre Derain . Nu ne-am intersectat niciodată înainte și ne cunoșteam doar după privire. Deren a fost prezent la cursele de ciclism la care am participat. Nu o dată m-a văzut cu o vioară sau cu o cutie de vopsele sub braț.

Deren avea doar douăzeci de ani la acea vreme. Era un tip înalt, cu picioare lungi, îmbrăcat într-un pardesiu și o pălărie moale, care semăna vag cu cineva ca François Villon . Am exclamat, privindu-l în față cu o furie inexplicabilă: „În curând va fi rândul tău să-ți pui ghetele!” „Numai anul viitor”, a răspuns el, puțin surprins. În aceeași seară ne-am întâlnit pe peron și ne-am reluat conversația. Drept urmare, am decis să lucrăm împreună. <...> De la ferestrele atelierului nostru, am putut vedea orașul Shatou , șlepuri ancorate în largul coastei, turla bisericii, cai, grădinari care au trecut podul pentru a livra morcovi și napi. Pentru noi, a fost „școala lui Chatou”, cea care ne-a dat primele impulsuri ale mișcării, care mai târziu a devenit cunoscută sub numele de fauvism . Fauvismul nu a fost o invenție, ci o relație specială, un mod de a fi. Un mod special de a acționa, de a gândi, de a respira. Adesea, când Derain venea în vacanță, mergeam dimineața devreme în căutarea unui motiv de-a lungul Senei. Am mers între douăzeci și treizeci de kilometri, iar entuziasmul nostru a fost de neîntrecut. [6]

Textul original  (fr.)[ arataascunde]

Au mois de juillet 1900, étant en permission de quinze jours (ma libération devait avoir lieu en septembre), j'avais pris à Chatou le train pour Paris. Dans le compartiment où j'étais monté, assis en face de moi se trouvait André Derain. Bien qu'habitant depuis toujours le même pays, nous ne nous étions jamais adresse la parole.

Noi nous connaissions seulement de vue, pentru a fi adesea croisés în les rues du village. Derain a assisté à des courses de vélo auxquelles je participis. Maintes fois, il avait pu me rencontrer, mon violon sous le bras ou trimbalant des toiles et ma boîte à couleurs. A cette époque, Derain avait a peine vingt ans. C'était un grand type efflanqué, aux longues jambes. Il était habituellement vêtu d'un manteau à pèlerine et coiffé d'un chapeau mou. Il avait vaguement l'air d'un escholier de la Basoche du temps de Louis XV : quelque chose comme un François Villon amélioré...

Je ne sais quelle rage intempestive me le fit attaquer: - "ça va bientôt être votre tour de chausser des godillots!" "-" pas avant l'année prochaine, me repondit-il, un peu interloqué. » Le même soir, nous nous retrouvions sur le quai et nous reprenions notre entretien. Rezultatul acestei întâlniri este că se promit de a lucra ansamblul.

De notre atelier istoric, des fenêtres d'où l'on apercevait le village de Chatou, le bateau-lavoir amarré à la berge, le clocher, l'église, les chevaux que les charretiers menaient à l'abreuvoir, les voi des maraîchers qui passaient le pont, pour aller charger les carottes de Montesson et les navets de Croissy, il ne reste, à l'heure où j'écris ces lignes, qu'un dérisoire rez-de-chaussée. Avant que la bâtisse ne s'écroulât définitivement, on la fit battre et on n'en laissa, avec les sous-sols, que quelques murs sur what on posa un toit.

Pour nous, c'est toujours le lieu où fut fondée "l'école de Chatou", premiers germes, premiers essais du mouvement qui devait prendre le nom de Fauvisme. Le Fauvisme n'était pas une invention, une attitude. Mais une façon d'être, d'agir, de penser, de respirer. Très souvent, quand Derain venait en permission, nous partions de bon matin, à la recherche du motif.

Notre habituel terrain de chasse, c'était les côteaux de Carrières-Saint-Denis (Carrières-sur-Seine) care era encore acoperis de vignes et d'où l'on apercevait toute la vallée de la Seine. A notre approche, les grives, les alouettes, s'envolaient dans le ciel clair.

D'autres fois, nous partitions, pour faire en explorateurs une balade à pied de vingt à trente kilomètres. Nous remontions la Seine până la Saint-Ouen în continuare la berge. Notre enthousiasme n'avait d'égal que notre endurance et notre bonne humeur. Cinq franci dans la poche: nous n'en exige pas plus! nous déjeunions au hasard d'un morceau de boudin sau de petit salé; tout nous était bon et la vie nous paraissait belle. La fille qui nous servait, les masures dans le soleil, les remorqueurs qui passaient, traînant une file de péniches : la couleur de tout cela nous enchantait… c'était Chatou !

Maurice de Vlaminck

În 1901, Vlaminck vizitează expoziția retrospectivă a lui Van Gogh . Văzând la această expoziție lucrările maestrului olandez decedat timpuriu, Vlaminck a scris că „sufletul său a fost dat peste cap de bucurie și deznădejde” astfel încât a vrut să plângă [7] . În 1904, una dintre picturile lui Vlaminck ajunge în galeria lui Bertha Weil .

Maurice Vlaminck este considerat unul dintre principalii reprezentanți ai unei astfel de tendințe în pictura franceză precum fauvismul (1904-1908). În octombrie 1905, a participat (împreună cu Matisse , Derain , Manguin și Albert Marquet ) la scandalosul „ Salon de toamnă ”, după care influentul critic conservator Louis Vauxcelles (1870-1943) l-a numit pe tânărul artist și prietenii săi „fauviști”. fr.  les fauves („fiare sălbatice”, „fiare”) [8] .

În 1906, picturile lui Vlaminck au fost cumpărate de marchand parizian Ambroise Vollard , iar în 1907 Vlaminck a făcut prima sa expoziție la Galeria Vollard. În timpul Primului Război Mondial, Vlaminck a lucrat ca desenator la o fabrică de apărare. În 1919 a cumpărat o casă în Valmondois , pe care a schimbat-o în 1925 cu o mică proprietate în Ruelle la Gadillera . În 1936, Instituția Carnegie din New York a organizat o expoziție a lucrării lui Vlaminck în Statele Unite . După intrarea trupelor germane în Franța (1940), artistul a plecat în Normandia , dar s-a întors curând la casa sa rurală. În 1941, Vlaminck s-a alăturat Ligii Antifasciste. În 1954 și-a reprezentat țara la Bienala de la Veneția .

Ultimii ani ai vieții lui Maurice Vlaminck au fost definiți de prietenia sa cu medicul elvețian Sigmund Pollag (Sigmund Pollag, 1888-1977) [9] , care a adunat o colecție de lucrări grafice ale artistului și a donat-o în 1970 Kunstmuseum Bern  (engleză). ) [10] . Vlaminck este autorul a numeroase cărți, inclusiv autobiografii.

Viața personală

În 1894, Vlaminck s-a căsătorit cu Suzanne Berly (divorțată în 1905). A doua căsătorie este căsătorită cu Berthe Combe (Berthe Combes); cuplul a avut două fete.

Artistul a murit la 11 octombrie 1958 la Rueil-la-Gadelier  (fr.) , departamentul Eure și Loira .

Lucrări

Cărți

Note

  1. ↑ Maurice de Vlaminck  (olandez)
  2. ↑ 1 2 Maurice de Vlaminck // Encyclopædia Britannica 
  3. ↑ 1 2 Maurice Vlaminck // Enciclopedia Brockhaus  (germană) / Hrsg.: Bibliographisches Institut & FA Brockhaus , Wissen Media Verlag
  4. ↑ 1 2 Vlaminck Maurice de // Marea Enciclopedie Sovietică : [în 30 de volume] / ed. A. M. Prokhorov - ed. a III-a. — M .: Enciclopedia sovietică , 1969.
  5. ↑ Insula Chatou (l'île de Chatou) este legată de orașul Le Vezine printr-un pod ( Podul în Chatou  (fr.) ). Insula impresionistă (Île des Impressionnistes)  (fr.) și-a primit numele modern datorită popularității sale în rândul artiștilor inovatori din a doua jumătate a secolului al XIX- lea. Aici au lucrat maeștri precum Auguste Renoir , Gustave Caillebotte , Claude Monet .
  6. ↑ „André Derain et Maurice de Vlaminck des noms de Chatou”  (franceză) . Asociația Chatou Notre Ville (4 octombrie 2014). Preluat la 22 octombrie 2017. Arhivat din original la 7 iunie 2020.
  7. ↑ Barje pe Sena / Colecția Muzeului Pușkin im. A. S. Pușkin . Preluat la 21 octombrie 2017. Arhivat din original la 23 octombrie 2017.
  8. ↑ Nașterea motto-ului Fauvism (les fauves) a fost facilitată de fraza finală din recenzia camerei nr. 7 a Salonului de toamnă de la Paris (1905) într-un articol de Vauxcelles , publicat la 17 octombrie 1905 în ziarul Gilles Blas .  (fr.) :

    Sala VII ... puritatea sculpturii renascentiste în mijlocul acestei orgii de culori strălucitoare: Donatello în bârlog cu animale...

    Textul original  (fr.)[ arataascunde] SALLE VII ... La candeur de ces bustes surprend au milieu de l'orgie des tons purs : Donatello chez les fauves...

    http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k7522165g/f6.item.zoom Arhivat 23 octombrie 2017 la Wayback Machine

  9. ↑ Sigmund Pollag, Maurice de Vlaminck. Mes suveniruri sur Vlaminck . — 1968.
  10. ↑ Maurice de Vlaminck . Art-Directory.info . Preluat la 22 octombrie 2017. Arhivat din original la 12 septembrie 2017.

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii