Golovatsky, Iakov Fiodorovich

Iakov Fiodorovich Golovatsky
Aliasuri Jacek Balagur [1]
Data nașterii 17 octombrie 1814( 1814-10-17 )
Locul nașterii Cu. Chepel , Imperiul Austriac acum Raionul Zolochiv , Regiunea Lviv
Data mortii 13 mai 1888( 13.05.1888 ) (în vârstă de 73 de ani)
Un loc al morții Vilna , Imperiul Rus
Cetățenie  Imperiul Austriac , Imperiul Rus
 
Ocupaţie poet , scriitor, savant, folclorist
Premii Premiul Uvarov
Logo Wikisource Lucrează la Wikisource
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Iakov Fedorovich Golovatsky ( 17 octombrie 1814 , Csepel , Regatul Galiției și Lodomeria , Imperiul Austriac  - 13 mai 1888 , Vilna , Imperiul Rus ) - trezitor , poet, scriitor, om de știință, folclorist din Galicia, unul dintre fondatorii Trinității Ruse grup , preot greco-catolic , profesor și decan al departamentului de limbă și literatură ucraineană [2] [3] a Universității din Lviv (după terminologia adoptată în Galiția în secolul al XIX-lea - catedra de literatură rusă), rector al acesteia ( 1863 - 1864 ), președinte al Comisiei arheografice din Vilna ( 1867 - 1888 ).

Holovatsky a studiat folclorul și etnografia rușilor din Carpați. A fost un reprezentant al romantismului în literatura ucraineană [4] . A avut o mare contribuție la dezvoltarea limbii ucrainene și a educației. În anii 50 ai secolului al XIX-lea, a trecut pe poziția de rusofilism , a devenit un oponent al utilizării limbii ucrainene în literatură [5] . Membru al Societății Geografice Ruse , membru de onoare al Societății pentru Istoria și Antichitatea Rusiei. Membru al Congresului slav de la Moscova și Sankt Petersburg în 1867 [6] [7]

Biografie

Origine, antrenament

Yakov Fedorovich Golovatsky s-a născut la 17 octombrie 1814 în satul Chepeli (acum districtul Brodovsky din regiunea Lviv din Ucraina ). Familia Golovatsky (în poloneză Glovatsky) provine din orașul Nikolaev , districtul Stryisky . Potrivit tradiției familiei, aceștia erau nobili din szlachta , stema Prusului . Bunicul lui Yakov, Ivan, a fost primarul lui Nikolaev, iar tatăl său, Fedor, un preot uniat, a absolvit școala normală exemplară din Lvov și s-a căsătorit cu fiica preotului Turyan Vasily Yakimovici Fyokla Vasilievna, stabilit la Chepeli. În total, Fyodor Golovatsky și Fyokla au avut zece copii, dintre care trei au murit în copilărie. În casa soților Golovatsky, comunicarea se desfășura în principal în poloneză, dar părinții vorbeau întotdeauna rusă cu copiii lor. Fiodor Golovatsky nu i-a plăcut de polonezi, a tratat bine Rusia, dar a rămas în același timp un patriot austriac. Bona lui Yakov era o rusoaica, fiica unui cazac . La vârsta de patru ani, mama lui a început să-l învețe să citească [8]

În 1820 , Yakov a fost trimis la o școală din Lvov . Dar s-a îmbolnăvit grav și a fost nevoit să se întoarcă în sat, unde, în timpul convalescenței, a învățat elementele de bază ale limbii slavone bisericești . În 1832 și-a reluat școala, făcând progrese în gramatica germană. În acest moment, el locuia în Piața Cracovia , deasupra bisericii Sf. Yana , unde printre vecinii săi erau patru frați, fiii preotului - Detsikevichi și fiul țăran Boitsky, căruia îi plăcea să cânte rugăciuni și cântece populare în cor. Golovatsky a memorat textele și le-a notat într-un caiet în latină ( nu știa cursiva rusă ), aceasta a fost prima sa colecție de cântece populare [8] .

În 1825 , Golovatsky a intrat în al doilea, așa-numitul Gimnaziu Dominican. A devenit dependent de lectură, a citit cu avid cărți în germană, poloneză și apoi, cu banii pe care i-a dat uneori bunicul său, a început să cumpere cărți ale scriitorilor ruși - Kotlyarevsky , Derzhavin , Osnovyanenko și alții. În limba rusă, a învățat să citească din manualul rusesc, pe care i-o dăduse și mai devreme grefierul Dombrovski. În liceu, Golovatsky a stăpânit latina și știa să citească fluent Valery Maximus , Iulius Caesar , Cicero și Virgil . Printre elevii de la gimnaziu au fost mulți tineri din diferite părți - polonezi , maghiari , care au vorbit despre obiceiurile lor, locurile natale, au cântat cântece. Golovatsky împreună cu mai mulți ruși, inclusiv fratele său Ivan, frații Srinovici, Leontovici, Zagaisky și alții, au format un cor, au învățat cântece populare galice-ruse și rusești și le-au cântat la festivitățile de la țară și acasă. În anii tinereții lui Golovatsky, nu a existat nicio confruntare între ruși și polonezi, ei împreună s-au opus ideologic germanilor și, uneori, s-a ajuns la o luptă pe o problemă politică. Ulterior, relațiile dintre polonezi și ruși au început să se deterioreze. Polonezii au visat la renașterea Poloniei, în timp ce rușii și-au văzut viitorul cu Rusia. Relațiile s-au încălzit și mai mult în timpul revoltei poloneze din 1830-1831 . Studenții polonezi au adunat bani, arme și provizii pentru rebeli, unii au trecut ei înșiși granița și s-au alăturat rebelilor. Rusinii au acceptat cu bucurie înfrângerea răscoalei [8] .

În 1832 Golovatsky a absolvit gimnaziul și a intrat la Facultatea de Filosofie a Universității din Lviv [9] . Atmosfera la universitate era liberă, iar Golovatsky a citit chiar și cărți de istorie și lingvistică, în principal slavă și rusă, la prelegeri. A învăța limba rusă fără profesor a fost o sarcină dificilă, având în vedere că a putut găsi o singură carte de gramatică, Gramatica germano-rusă a lui Heim . În plus, a găsit și a rescris întreaga colecție de Little Russian Songs de Maksimovici și unele cântece de Kirsha Danilov . Interesul său pentru limba rusă a fost observat de un student de la cel de-al doilea colegiu al universității Markian Shashkevich , care avea hobby-uri similare și s-a oferit să se unească într-un cerc. El l-a prezentat pe Golovatsky unui alt Rusyn- Ivan Vagilevici . De acum, au devenit prieteni de nedespărțit, s-au întâlnit regulat, au cântat, au vorbit despre literatură, istorie, politică și aproape întotdeauna vorbeau rusă. , motiv pentru care au fost numiti in gluma " trinitatea ruseasca " . Din banii economisiți, Golovatsky a cumpărat cărți, în mare parte rusă - gramatica polono-rusă a lui Grodzitsky , „Lyra” a lui Derzhavin , „Istoria” lui Bantysh -Kamensky , „Micul sat rusesc” al lui Kuljinski , Pușkin în traducerea poloneză și alții. Dar, pe lângă literatura rusă, elevii au citit și poeziile poloneze ale lui Bogdan Zalessky , Malchevsky și Goshchinsky  - poeți ai „Școlii Micilor Ruse”, din care au tras idei despre identitatea Micului Popor Rus [10] . Între timp, cercul se extindea, iar tinerilor le-a venit ideea de a-și lansa propria publicație. S-a decis publicarea almanahului Zorya în limba populară. Elevii au început să aleagă materialul, să scrie articole și a apărut problema ortografiei. Golovatsky a propus ortografia lui Maksimovici, iar camarazii săi au cerut folosirea ortografiei fonetice (folosită pentru prima dată de Vuk Karadzic ). În cele din urmă, s-a decis tipărirea în fonetică, nepermițând literele latine și aruncând „ s ” și semnul dur . Dar publicația nu era destinată să devină realitate – colecția nu a fost trecută de cenzori [8] .

Între timp, mazurul Ignatius Pauli s-a alăturat cercului, exprimând dorința de a învăța limba rusă și era interesat de slavi. I-a introdus pe ruși în societatea poloneză, printre polonezii radicali. La întâlnirile poloneze s-au ținut discursuri despre cum să-i alunge pe germani și să-și aranjeze propria republică sau regat polonez. După cum s-a dovedit mai târziu, Pauli a fost un recrutor care avea scopul de a recruta activiști pentru viitoarea revoltă. Golovatsky a fost inițial suspicios față de el, mai ales că a ademenit caiete cu cântece populare din ele, apoi le-a rescris în latină și le-a vândut librarului și editorului K. Yablonsky. Holovatsky a decis să nu se implice cu polonezii și cu răscoala lor, ci să-i educe și să-i sprijine pe rușinii galici [8] .

În 1834, contele Jan Tarnovsky, care a auzit un zvon despre hobby-urile studenților în limba slavonă bisericească, s-a adresat prietenului său Vasilevski, care era responsabil de Markian Shashkevich (un preot orfan), cu o rugăminte să-l trimită pe unul dintre studenți la muncă. cu manuscrise slavone vechi și monumente scrise în limba rusă veche. Șașkevici i-a recomandat lui Vasilevski pe Golovatsky și Vagilevici. Vasilevski le-a oferit o scrisoare de recomandare către Tarnovsky, iar în primăvara lui 1834 au pornit, pretinzând că sunt bolnavi la universitate. Călătoriile în Galiția de Vest le-au adus multe descoperiri în domeniul limbii poporului, al obiceiurilor țăranilor. Scopul campaniei lor a fost orașul Dikov , pe câmpia de deasupra Vistulei . Contele Tarnovsky i-a primit cu cordialitate și au petrecut câteva zile și nopți în arhivele sale, studiind manuscrise antice. Vagilevici, corespondent cu istoricul M. Pogodin , i-a vorbit despre mai multe descoperiri, iar Golovatsky a rescris câteva scrisori, care au fost ulterior tipărite de D. Zubritsky în „Actele Rusiei de Vest” [8] .

La acea vreme, influența poloneză era încă prea puternică, iar ideea că rușii din Galiția fac parte din poporul polonez a fost răspândită pe scară largă. Rusinii educați s-au opus activ unor astfel de idei, răspândite de polonezi și polonofili - Vaclav Zalessky , Joseph Lozinsky , Gwalbert Pawlikowski și alții. Cercul rus al Universității din Lvov a protestat și el. Articolul lui Shashkevich împotriva alfabetului latin „ABC și Abecadlo” a fost publicat în Przemysl cu un tiraj de trei mii de exemplare. Fiind angajați în „afacerile oamenilor”, studenții au început să rămână în urmă semnificativ la studii. Golovatsky și Vagilevich, realizând că nu vor trece examenele, au rămas pentru al doilea an. În 1834, Golovatsky a părăsit Universitatea din Lviv și a intrat la Academia Kosice , unde și-a absolvit primul an, după care s-a transferat la Universitatea din Budapesta . Acolo a făcut cunoștință cu celebrul panslavist Jan Kollar . Și în 1835 s-a întors la Lvov și a mers în anul II al facultății de filosofie a Universității din Lvov. În acest timp, a reușit să ocolească pe jos Rusii Galice și Ugrice, a scris note de călătorie, pe care le-a publicat în Muzeul Ceh Mecanismul de ceas sub titlul „Cesta pa halické a uherské Rusi” (Călătorie prin Rusi Galicii și Ugrici). În 1837 a fost publicată în Ungaria „ Sirena Nistrului ” , care cuprindea toate materialele almanahului eșuat „Zorya” [8] .

Fratele său mai mic a fost Ivan Golovatsky , o persoană publică și un poet.

Activități de scriere, științifice și publicistice

În 1841 , Golovatsky a absolvit facultatea de teologie a Universității din Lviv. În același an, s-a căsătorit cu Maria Andreevna Burachinsky. În 1842 a fost hirotonit preot și a primit o numire ca lucrător parohial în satul Mikitittsy. După ce s-a stabilit acolo, a început să lucreze la operele sale literare: „O coroană pentru ruși pentru prăjire”, care a fost publicată de Ivan Golovatsky la Viena în 1846 , pe cheltuiala prințului italian Lucca și articolul „Zustände der Russinen în Galizien”. publicat la Leipzig în 1847 . Ca urmare a călătoriei prin Carpați și a studiului monumentelor antice, a scris un eseu „Marea Croație sau Rus Galicio-Carpatic” ( 1847 ). Eseul a fost publicat la Viena și l-a făcut celebru pe Yakov Golovatsky. La „Consiliul Oamenilor de Știință Ruși” din Lvov, Golovatsky a citit raportul „Rosprava despre limba rusă de sud și dialectele ei”. În 1846, Golovatsky și-a primit parohia în satul Khmelevoy și s-a mutat acolo [8] .

În 1848 , Golovatsky a început să predea la Universitatea din Lviv. A fost numit profesor de limbă și literatură ucraineană [2] [3] . În același an, a fost publicat eseul său „Rosprava despre limba rusă de sud și dialectele ei”. De-a lungul timpului, au fost publicate și câteva dintre prelegerile sale: „Trei învățături introductive asupra literaturii ruse” ( 1848 ), „Despre limba de afaceri în Rusia noastră” ( 1849 ), „Chrestomathia slavonă bisericească și rusă veche” ( 1854 ), „Eseu”. Veche fabulă slavă” ( 1860 ), „Despre prima mișcare literară și intelectuală din Galiția de la stăpânirea austriacă” ( 1865 ). În 1858 Golovatsky a devenit decanul Facultății de Filosofie, iar în 1864 a fost ales rector al Universității din Lviv [8] .

În 1862, Ya. Golovatsky și B. Deditsky au devenit editori și editori la Lviv ai primelor două numere ale colecției literare rusofile Galichanin .

Mutarea în Rusia

În 1867, Iakov Golovatsky a participat la Expoziția Etnografică a Rusiei, ca parte a unei delegații slave, la care a vorbit despre unitatea națională și culturală a Rusiei și unificarea slavilor, care în Austro-Ungaria a fost percepută ca un semn al pretențiilor Rusiei față de Pământuri slave și o demonstrație a slavilor austrieci a pregătirii lor de a accepta cetățenia rusă. Acesta a fost începutul persecuției lui Golovatsky, iar guvernatorul Galiției, contele polonez Agenor Golukhovsky , a jucat un rol important în ei . Ca urmare a persecuției, Golovatsky a fost forțat să plece în Rusia și s-a stabilit la Vilna în 1868 . Înființarea lui Golovatsky la Vilna nu a fost fără dificultăți - noul guvernator general al Vilnei, A. L. Potapov , a fost indignat de faptul că „ un emigrant austriac și canonic uniat Golovatsky a fost numit președinte al comisiei arheografice ”. Cu toate acestea, Potapov și-a schimbat ulterior atitudinea față de Golovatsky și a devenit unul dintre patronii săi [8] .

La 7 octombrie, Golovatsky a demisionat din calitatea de duhovnic uniat și s-a convertit la ortodoxie împreună cu familia [11] . Motivul trecerii la Ortodoxie dinspre unire a fost că „a privit-o mereu ca pe o subordonare nefirească și ilegală a Ortodoxiei față de papism și a hotărât de mult să accepte Ortodoxia cu toată familia” [8] . La 11 octombrie a fost avansat consilier de stat și i s-a acordat dreptul de a servi și de a se pensiona din 13 decembrie 1848 . În Rusia, Golovatsky a studiat etnografia, istoria, geografia și lingvistica, a publicat articole și monografii și a devenit monarhist [12] . Din decembrie 1867 până în mai 1888 a lucrat ca președinte al Comisiei arheografice din Vilna . Din 1871, a fost președintele comisiei temporare pentru amenajarea Bibliotecii și Muzeului Public din Vilna, membru al comitetului administrativ al Departamentului de Vest al Societății Geografice Imperiale Ruse din Vilna și, de asemenea, membru al consiliului de administrație. în cartierul Vilna [8] .

Descriind ultima perioadă a activității lui J. Golovatsky, istoricii literaturilor slave scriu:

În ultimii ani de activitate, el a propovăduit cu râvnă „unitatea poporului rus din Carpați până în Kamchatka”

- [13] .

Golovatsky a fost membru de onoare al Societății Moscovei și al Antichităților Ruse, membru cu drepturi depline al Societății de Arheologie din Moscova, membru al Societății Imperiale de Geografie Rusă, al Societății Iubitorilor de Literatură Rusă , precum și al Societății pentru Antropologie Naturală și Etnografie din Moscova. . A primit titlul de doctor în literatură rusă de la Universitatea Novorossiysk , gradul de consilier de stat real, ordinul Sf. Stanislav, clasa I. și Sfânta Ana I Art. , medalia de aur a Societății Geografice Imperiale Ruse, medalia de argint a Societății de Antropologie și Etnografie din Moscova, medalia de aur Uvarov și un premiu de 500 de ruble, precum și cea mai înaltă mulțumire și un inel de aur cu un rubin și diamante de la Împărat [8] .

Iakov Fedorovich a făcut pneumonie de Paștele 1888 și a murit brusc la 1 mai (13). A fost înmormântat la cimitirul ortodox Euphrosyne din Vilna , în timp ce aproape întreaga populație rusă din Vilna, inclusiv importanți demnitari de stat, a venit să-și ia rămas bun de la el [8] .

Proceduri

În Rusia, Golovatsky a scris mai multe studii istorice despre istoria țării sale natale:

Lucrarea principală a lui Y. Golovatsky, care și-a păstrat valoarea științifică până în prezent, este colecția și publicarea cântecelor populare ale Rusiei Galice și Ugrice, care au fost publicate în Lecturile Societății de Istorie și Antichități în anii 1860. În 1878 au apărut ca o ediție separată în patru volume cu o hartă geografică și desene de haine și tipuri populare.

Note

  1. ↑ Jacek Balagur // Marea Enciclopedie : În 22 de volume (20 de volume și 2 suplimentare) / ed. S. N. Yuzhakova. - Sankt Petersburg. : Asociaţia Editura „Iluminismului”, 1900-1909.
  2. ↑ 1 2 Golovatsky, Yakov Fedorovich // Marea Enciclopedie Sovietică  : [în 30 de volume]  / cap. ed. A. M. Prohorov . - Ed. a 3-a. - M .  : Enciclopedia Sovietică, 1969-1978.
  3. ↑ 1 2 Limba ucraineană. Enciclopedie. Kiev, Enciclopedia ucraineană im. Bazhana, 2004, ISBN 966-7492-19-2
  4. ↑ Literatura ucraineană. // Encyclopædia Britannica, 2010.
  5. ↑ Yakiv Fedorovich GOLOVATSKY Arhivat 22 mai 2009 la Wayback Machine . // Scrisori ale Ucrainei de Vest din anii 30-50 ai secolului XIX. - K. , 1965. - S. 175-186.
  6. ↑ Mayorova O. Congresul Slavic din 1867: Metafora sărbătorii  // New Literary Review: journal. - 2001. - Nr. 51 . — ISSN 0869-6365 .
  7. ↑ M. Yu. Dostal, Congresul Slavic din 1867 la Sankt Petersburg și Moscova Copie de arhivă din 15 martie 2012 la Wayback Machine
  8. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Aristov F.F. Scriitori karpato -ruși . Volumul I
  9. ↑ Sumtsov N.F. Golovatsky, Yakov Fedorovich // Dicționar enciclopedic al lui Brockhaus și Efron  : în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimentare). - Sankt Petersburg. , 1890-1907.
  10. ↑ Mișcarea ucraineană Shchegolev S. N. ca o etapă modernă a separatismului din Rusia de Sud .
  11. ↑ Paşaeva N. Eseuri despre istoria mişcării ruse din Galicia în secolele XIX-XX.  (link inaccesibil)  - S. 77.
  12. ↑ Biografie pe site-ul Khronos. . Data accesului: 20 iulie 2009. Arhivat din original la 29 noiembrie 2009.
  13. ↑ Pypin A., Spasovich V. Istoria literaturilor slave. - Sankt Petersburg. , 1879. - T. 1. - S. 427.

Legături