Mettius Fufetius

Mettius Fufetius ( lat.  Mettius Fufetius ) - legendarul dictator al Alba Longa , care a domnit în secolul al VII-lea. î.Hr e.

Potrivit tradiției, a fost ales dictator după moartea ultimului rege albanez Gaius Clulius în timpul războiului cu romanii. Potrivit lui Dionisie de Halicarnas , el a fost „atât un comandant inept în război, cât și un soț nesigur în chestiunea menținerii păcii” [1] .

La început, Fufetius a intenționat să continue războiul, dar lucrurile nu mergeau bine, iar apoi l-a invitat pe regele roman Tullus Hostilius să rezolve conflictul. Cel mai mult, acest lucru a fost determinat de apropierea orașelor etrusce - Wei și Fiden , care urmăreau cu plăcere cearta dintre latini și, potrivit istoricilor romani, se pregăteau să atace pe cel care avea să câștige bătălia romanilor. cu albanii [2] . Dionisie scrie că trupele veiene au fost introduse în secret, în grupuri mici, în Fidenae, iar observatorii sunt ascunși pe vârfurile dealurilor, gata să dea un semn armatei etrusce când bătălia se termină. Susținătorii latinilor din Fidenae au raportat aceste planuri dictatorului albanez [3] .

Fufetius și Hostilius au convenit să decidă rezultatul războiului într-o bătălie rituală în trei la trei - celebra bătălie a Horaților și Curiaților . Partea învinsă s-a supus învingătorului, iar Alba Longa a fost nevoită să recunoască supremația Romei [4] [5] .

Un an mai târziu, a început războiul Romei cu Fidenae și Veii, iar Tullus Hostilius a cerut ajutorul trupelor lui Fufetius. S-a unit cu romanii la Fideni, dar, împovărat de dependența de Roma, a pus la cale o trădare și le-a promis fidenaților și Veyentes-ului să-i lovească pe romani în flanc și în spate în bătălia următoare. Când armatele s-au îndreptat unul spre celălalt, albanezii, care ocupau flancul drept, și-au abandonat poziția și s-au retras, însă, romanii nu au fost atacați, hotărând să aștepte deznodământul bătăliei. Hostilius i-a învins pe etrusci, iar a doua zi, la o întâlnire militară, a ordonat să fie pus mâna pe Fufetius, acuzându-l de trădare. Dictatorul albanez a fost legat de două echipe, care au fost conduse în direcții opuse [6] [7] .

Pentru prima dată și pentru ultima oară, romanii au folosit această metodă de execuție, care nu prea era de acord cu legile umanității; în rest, se poate spune cu siguranță că nicio națiune nu a impus pedepse mai blânde.

— Livy . I, 29, 11.

Execuția lui Fufetius este deja menționată de Ennius [8] , Vergiliu are imaginea ei pe scutul lui Enea :

Chiar în Alba Longa, regele roman a trimis un detașament condus de Marcu Horațiu, care a distrus toate clădirile, cu excepția templelor, „într-un ceas, trădând distrugerea și distrugerea lucrărilor de patru secole” [9] . Populația a fost transferată la Roma, unde a primit drepturi de cetățenie. Cele mai nobile familii albaneze au intrat în patriciatul roman ( Julia , Servilia , Curiatia , Quinctia , Clelia , Gegania , Metilia ) [10] [11] .

Evenimentele acestui război au fost probabil ficționalizate de către istoricii romani timpurii, care au încercat să raționalizeze complotul mitologic al legendelor despre Horați și transferul puterii regale de la Alba Longa la Roma, totuși, ele reflectau povestea reală - lupta dintre Romani și albani pentru primatul în Uniunea Latină care se încheie în secolul al VII-lea sau al VI-lea î.Hr. e. victorie pentru Roma. În ceea ce privește istoricitatea lui Mettius Fufetius, s-a sugerat că acesta nu este un nume propriu, ci un dublu titlu al domnitorului de la Alba Longa [12] .

Note

  1. Dionisie din Halicarnas. antichități romane. III, 5, 3
  2. Livy. I, 23, 8-9
  3. Dionisie din Halicarnas. antichități romane. III, 6
  4. Livy. I, 24-25
  5. Dionisie din Halicarnas. antichități romane. III, 12-20
  6. Livy. I, 27-28
  7. Dionisie din Halicarnas. antichități romane. III, 23-30
  8. Ennius. Anale. 138 s.
  9. Livy. I, 29, 6
  10. Livy. I, 29-30
  11. Dionisie din Halicarnas. antichități romane. III, 29, 7; 31, 1-4
  12. Gage, Jean. Mettius Fufetius: un nom ou un double titre? Remarques sur les structures de l'ancienne société albaine // Revue historique de droit français et étranger. ser. 4,53 (1975). pp. 201-224