Limbi anglo-frizone

Limbile anglo-frizone  sunt un subgrup al limbilor germanice de vest , inclusiv engleza veche , frizona veche și descendenții acestora.

Arborele limbii anglo-frizone:

• cluster „anglic”.
  • engleză veche †
  • engleză mijlocie †
  • Engleză
    • yola †
    • Fingali †
  • scoţian

• cluster frisoane
  • frizona veche †
  • frizonă mijlocie †
  • frizia de vest
  • frizia de est
  • frizona de nord

Limbile anglo-frisene diferă de alte limbi germanice de vest prin legea spiranților nazale ingavonieni, pronunția frontului „A” ( ing.  A-fronting ), palatalizarea (înmuierea) germană veche *K la fața consoanelor linguale înaintea vocalelor anterioare , de exemplu:

• Engleză  brânză , frizia de vest - tsiis (cf. olandeză  kaas , joasă germană Kees , germană  Käse ) sau
• Engleză  biserica , frizona de vest - tsjerke (comparați olandeză  kerk , germană joasă - Kerk , germană  Kirche ).

Vorbitorii vechilor limbi anglo-frizone și vechi saxone au trăit suficient de aproape pentru a forma o uniune lingvistică , astfel încât limbile anglo-frizone au unele trăsături unice pentru acele limbi [1] . Cu toate acestea, în ciuda originii lor comune, grupurile de limbi anglice și frisone au suferit o diferențiere puternică, în principal datorită influenței puternice a norvegiei și francezei asupra anglică și a influenței olandeze și germane asupra grupului frizon. Drept urmare, în zilele noastre limbile frisoane au mult mai multe în comun cu dialectele olandeze și germane joase, în timp ce limbile „Anglica” sunt puternic influențate de dialectele germane de nord (și nu numai germane).

Evoluția fonologiei limbilor anglo-friziene

Principalele modificări care au influențat sunetul vocalelor în limbile anglo-frizone, în ordine cronologică [2]  :

• nazalizarea ā̆ a germanicii de vest înaintea unei consoane nazale;
• pierderea lui n înainte de spirant, având ca rezultat alungirea și nazalizarea vocalei precedente;
• timpurile prezent și trecut la plural sunt reduse la o singură formă;
• A-fronting  : WGmc → ǣ , chiar și în diftongi ai și au ;
• palatalizarea (dar nu fonemizarea consoanelor palatale );
• trecerea ǣ → a sub influența consoanelor vecine;
• tranziție ǣ → ē în dialectele engleze veche (excluzând saxonul de vest) și limbile frizonă;
• restabilirea a înaintea unei vocale din spate în silaba următoare; frizonă æu → au → frizonă veche ā / a ;
• la saxonul de vest, diftongizarea consoanelor palatale;
• i - mutaţii în urma sincopei ;
• fonemizarea consoanelor palatale și asimilarea ;
• fuziunea vocalelor adiacente și mutația inversă.

Comparația numerelor

Comparația numerelor cardinale de la 1 la 10 în limbile anglo-frizone:

• Ae /eː/ , /jeː/ formă folosită înaintea numelor. [3]

Comparație a vocabularului frizon cu engleză, germană și olandeză

• cuvântul frate, care înseamnă „rudă”, în engleză include conceptele de „frate și soră”.

Clasificare alternativă

Arborele limbii anglo-frizone a fost descris în secolul al XIX-lea de August Schleicher [4] .

O clasificare alternativă a limbilor anglo-frisene a fost propusă în 1942 de lingvistul german Friedrich Maurer.(1898-1984) în Nordgermanen und Alemannen . Maurer nu a considerat limbile anglo-friziene ca fiind un subgrup al limbilor germanice. În schimb, el a propus conceptul de limbi ingavoniene  - în opinia sa, strămoșul comun al frizonei vechi , englezei vechi și saxonului vechi . Maurer nu a considerat limbile ingavoniene ca fiind un singur proto-limbaj monolitic , considerându-le mai degrabă ca un grup de dialecte strâns înrudite care au suferit unele modificări relativ simultan [5] .

Vezi și

• Limbi germane înalte
• Limbi franceze joase

Note

1. ↑ Lingvistul german Friedrich Maurer nu a considerat limbile anglo-friziene ca fiind un subgrup al limbilor germanice. În schimb, el a propus conceptul de limbi ingavoniene  - în opinia sa, strămoșul comun al frizonei vechi , englezei vechi și saxonului vechi .
2. ↑ Robert D. Fulk, „The Chronology of Anglo-Frisian Sound Changes”, Approaches to Old Frisian Philology , eds., Rolf H. Bremmer Jr., Thomas SB Johnston, and Oebele Vries (Amsterdam: Rodopoi, 1998), 185.
3. ↑ Grant, William; Dixon, James Main (1921) Manual of Modern Scots . Cambridge University Press. p.105
4. ↑ Friedrich Maurer (Lehrstuhl für Germanische Philologie-Linguistik) . Germanistik.uni-freiburg.de. Preluat la 24 iunie 2013. Arhivat din original la 30 noiembrie 2012. (nedefinit)
5. ↑ Pentru o discuție mai detaliată despre gama schimbărilor de limbă și cronologia lor comparativă, vezi Voyles (1992).

Literatură

• Friedrich Maurer (1942), Nordgermanen und Alemannen: Studien zur Sprachgeschichte, Stammes- und Volkskunde , Strasbourg: Hünenburg.