Biblioteca Apostolică a Vaticanului

Biblioteca Apostolică Vatican ( lat.  Bibliotheca Apostolica Vaticana ) este o bibliotecă din Vatican , care deține cea mai bogată colecție de manuscrise din Evul Mediu și Renaștere . Biblioteca, fondată în secolul al XV-lea de Papa Sixtus al IV -lea , este reaprovizionată în mod constant, iar în prezent fondurile sale includ aproximativ 1.600.000 de cărți tipărite, 150.000 de manuscrise , 8.300 de incunabule , peste 100.000 de gravuri și hărți , [ ] 0030000000000000000000000000000000000000000000000000100000001000000000000000000001000.00.00.0000 . Comm. unu]. Biblioteca include Școala de Bibliotecari a Vaticanului și un laborator pentru restaurarea și reproducerea manuscriselor importante ( facsimile ).

Istorie

Ascensiunea bibliotecii

Începutul colecției (documente de arhivă, cărți liturgice sub formă de suluri, lat.  Volumina ) a Bibliotecii Vaticane a fost pusă în secolul al IV-lea : apoi a fost adunată o arhivă în Palatul Lateran , despre care a fost menționată sub Papa Damasius I ( 384 ) [2] . În secolul al VI-lea , secretarul de stat al Vaticanului ( lat.  Primicerius Notariorum ) a început să supravegheze colecția de manuscrise , iar în secolul al VIII-lea a apărut funcția de bibliotecar al Vaticanului. Biblioteca Papei Bonifaciu al VIII -lea cuprindea codeze decorate cu miniaturi , inclusiv 32 de manuscrise grecești din colecția lui Frederic al II-lea [3] . În septembrie 1303, o parte din colecțiile sale au fost jefuite. În 1310, Papa Clement al V-lea a ordonat ca 643 de manuscrise valoroase să fie transferate la Assisi , dar în 1319 orașul a fost atacat de ghibelini , după care s-au pierdut și multe documente din această colecție.

În 1318, papa a început asamblarea celei de-a treia biblioteci a Vaticanului. În Avignon , biblioteca era situată în turnul bibliotecii al palatului. Papa Ioan al XXII-lea deținea o colecție de cărți creată pentru Curie . Mai târziu, unele dintre cărți au fost transportate la Vatican, inclusiv ultimul Papa Grigore al XI-lea din Avignon, dar cele mai multe au rămas la Avignon și au intrat mai târziu în Biblioteca Națională a Franței și în colecția familiei Borghese (întors la Vatican în 1902 și urmează să această zi face parte din biblioteca apostolică).

Înființarea colecției moderne

Papa Nicolae al V-lea , ales în martie 1447, este considerat fondatorul Bibliotecii Vaticane moderne (a patra) . Sub predecesorul său , Papa Eugeniu al IV-lea , au fost descoperite 350 de lucrări în latină , greacă și ebraică . Aceste manuscrise și colecția personală a Papei Nicolae al V-lea au stat la baza Bibliotecii Vaticanului, cu un total de 800 de manuscrise în latină și 353 în greacă. Papa a extins semnificativ colecția cu manuscrise din Europa și Orient, de exemplu, la îndrumarea sa, gramaticul Alberto Enoch d'Ascolli ( italian:  Alberto Enoch d'Ascolli ) a plecat în căutarea colecțiilor supraviețuitoare din biblioteca imperială din Constantinopol [ 3] .

Formal, biblioteca publică a fost înființată la 15 iunie 1475 prin bula Papei Sixtus al IV -lea Ad decorem militantis Ecclesiae , apoi colecția consta din 2527 de lucrări. În 1481, colecția număra deja 3500 de manuscrise, în același an s-au construit câteva spații noi, denumite după colecțiile depozitate în ele: biblioteci grecești, latine, secrete și papale. Întâlnirile au putut fi vizionate la fața locului sub strictă supraveghere. Papa Sixtus al IV-lea l-a numit pe umanistul Bartolomeo Platina ca prim bibliotecar al Bibliotecii Vaticanului .

Emisarii Papei Leon al X -lea au mers în căutarea manuscriselor în toată Europa. În scrisori, papa scria că era cea mai mare datorie a lui să mărească numărul de exemplare ale autorilor antici, astfel încât în ​​timpul pontificatului său latinismul să poată înflori din nou [4] . În timpul jefuirii Romei în 1527, biblioteca, care număra la acea vreme 4.000 de manuscrise, a fost devastată, multe manuscrise au fost deteriorate [5] . În 1588 Papa Sixt al V -lea i-a însărcinat arhitectului Domenico Fontana să construiască o nouă clădire pentru bibliotecă. Noua clădire mare era situată vizavi de vechea bibliotecă; au fost prevăzute dulapuri speciale din lemn pentru depozitarea manuscriselor. Papa Sixtus al V -lea s-a comparat de bunăvoie cu fondatorii unor biblioteci renumite precum cea alexandriană , romană și ateniană [6] .

Dezvoltare din secolul al XVII-lea

Sub Papa Paul al V-lea , o clădire separată a fost alocată pentru depozitarea documentelor. Astfel a început istoria Arhivei Secrete , aflată în afara porților Sf. Ana.

În secolul al XVII-lea s- a născut o tradiție de a transfera colecțiile private și colecțiile regale la Biblioteca Vaticanului. Așadar, fondurile bibliotecii au fost reînnoite în mod semnificativ în 1623 , când electorul Bavariei , Maximilian I , i-a oferit Papei Grigore al XV-lea o mare parte a Bibliotecii din Heidelberg (așa-numita Bibliotheca Palatina  - Biblioteca Palatină ) capturată de el ca semn al recunoștință pentru ajutorul acordat în Războiul de treizeci de ani . În 1815, 38 de manuscrise latine și grecești, precum și manuscrise despre istoria orașului în germană și latină, au fost returnate la Heidelberg de la Biblioteca Palatină.

În 1657, sub Papa Alexandru al VII-lea , așa-numita Bibliotecă Urbino a fost transferată la Vatican de la Urbino , care era o colecție bogată de manuscrise renascentiste (1767 texte în latină, 165 în greacă, 128 în ebraică și arabă [7] ), fondat de ducele de Urbino Federigo da Montefeltro .

În 1689, colecția a fost completată cu colecția reginei Suedeze Christina ( filiala Alexandru ). Regina și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Roma și a lăsat moștenire colecția ei (adunată parțial de tatăl ei în campaniile din Germania și Polonia, dar cea mai mare parte a fost adunată de ea în timpul șederii ei la Fontainebleau [3] ) cardinalului Decio Azzolini , al cărui nepot Pompeo a vândut cărți în 1690 Alexandru al VIII-lea . Papa a dat o parte din această colecție nepotului său, cardinalul Pietro Ottoboni. Cărțile reginei Christina, care includeau colecțiile lui Ottoboniano ( italianul  Fondi Ottoboniano ; 3394 manuscrise latine și 473 grecești) și Capponiano ( italianul  Capponiano ; 288 manuscrise din colecția marchizului florentin Alessandro Capponi ( italianul  Alessandro Capponi ), în 1759. , fondurile bibliotecii au fost reînnoite.

În 1715, o expediție în Siria și Egipt a fost organizată de Clement al XI-lea , condusă de Joseph Assemani . Pentru doi ani de muncă în mănăstirile deșertului Nitrian , Cairo , Damasc , Liban , el a adunat aproximativ 150 de manuscrise valoroase care au completat colecția Bibliotecii Vaticanului. Papa Clement al XIII-lea a atașat întreaga colecție a fraților Assemani, inclusiv 202 manuscrise sirio-caldee, 180 arabe și 6 turcești.

Războaiele napoleoniene au fost fatale pentru colecțiile bibliotecii: în 1797, 500 de manuscrise au fost confiscate de Directorul Francez . Cu toate acestea, în 1815, cea mai mare parte a ceea ce a fost luat, cu excepția a 36 de manuscrise, a fost returnat Vaticanului.

Biblioteca în secolele al XIX-lea și al XX-lea

În 1855, colecția bibliotecii a fost extinsă cu colecția de cărți achiziționată de contele Cicognara ( italianul  Cicognara ) și 1445 de manuscrise ale cardinalului Angelo Mai ( italianul  Angelo Mai ), fost curator șef al Bibliotecii Vaticanului (1819-1854).

Odată cu alegerea Papei Leon al XIII-lea , a început modernizarea bibliotecii: a fost deschisă o sală de lectură pentru cărți tipărite, a fost înființat un laborator pentru restaurarea manuscriselor și au fost introduse reguli de catalogare a manuscriselor, care sunt și astăzi în vigoare. În 1891, Papa a achiziționat colecțiile Conților de Borghese: aproximativ 300 de suluri ale vechii Biblioteci din Avignon, iar în 1902, pentru 525 de mii de franci, arhivele cardinalului Francesco Barberini ( Italian  Fondo Barberiniano ): 10.041 latine, 595 grecești și 160 de manuscrise orientale, împreună cu rafturi vechi [3] ; mai târziu italiană.  Codices Reginae, Capponiani, Urbinates, Ottoboniani (3394 manuscrise latine și 472 grecești), Colecția Capelei Sixtine ( italiană:  Fondo della Capella Sistina , Colecția de istorie a muzicii). După Primul Război Mondial , au fost introduse norme uniforme pentru catalogarea publicațiilor tipărite (în italiană:  „Norme per il catalogo degli stampati” ).

Sub Papa Ioan al XXIII-lea , au fost achiziționate mai multe colecții, inclusiv manuscrise italiene din colecția lui Tammaro de Marini (în italiană  Tammaro de Marini ), o colecție de lucrări dramatice în manuscrise persane și etiopiene ale savantului Enrico Cerulli ( italianul  Cerulli Persiani și Cerulli Etiopici ). , precum și Visconti și Mazzucchelli ( italian  Visconti, Mazzucchelli ), în 1922  - Rossiana ( italiană  Rossiana ; numită după maestrul ei, nobilul roman Giovanni Francesco de Rossi; 1195 manuscrise, 6 mii de ediții rare, 2139 incunabule).

În 1923, Biblioteca Chigi ( în italiană:  Biblioteca Chigiana ; 33.000 de articole colectate în principal de Flavio Chigi din Siena ) a fost adăugată bibliotecii, în 1926,  Colecția Ferraioli ( italiană:  Fondo Ferraioli ) (885 de manuscrise și 100.000 de autografe, peste 40 în total).mii de unități), în 1940  - arhiva Catedralei Sf. Petru ( Italian  Fondo Archivio del Capitolo di San Pietro ) și ultima colecție majoră de manuscrise, scrisori și autografe a istoricului italian Federico Patetta ( italian  Fondo Patetta , cuprinzând, printre altele, manuscrise despre istoria Piemontului ) [4] , în 1953  - arhiva familiei domnești de la Rospigliosi .

Sarcinile Bibliotecii Vaticanului

Toate funcțiile și sarcinile principale ale bibliotecii, descrise în bula „Ad decorem militantis Ecclesiae” a Papei Sixtus al IV -lea din 15 iunie 1475 , continuă să funcționeze în timpul nostru:

Ad decorem militantis Ecclesiae, fidei catholice augmentum, eruditorum quoque ac litterarum studiis insistentium uirorum commodum…

Sarcinile și responsabilitățile bibliotecii includ:

• conservarea și protecția valorilor culturale;
• completarea colecției cu manuscrise, cărți și obiecte prin cumpărare, schimb și donație;
• munca de cercetare a întâlnirilor și posibilitatea de publicații științifice;
• prezentarea colecției oamenilor de știință din întreaga lume și actualizarea dotărilor tehnice.

Săli de bibliotecă

Inițial, încăperile bibliotecii Papei Nicolae al V-lea au fost decorate cu fresce de Domenico Ghirlandaio , Melozzo da Forlì și Antoniazzo Romano . Odată cu extinderea colecțiilor, biblioteca a primit o nouă clădire construită în 1587 de Domenico Fontana . Din cauza lipsei de spațiu, în curtea Belvedere a fost construită o clădire cu două etaje , distrugând astfel compoziția arhitecturală a lucrării renascentiste târzii a lui Bramante .

Sediul bibliotecii [8] :

• Sala de nunți Aldobrandini ( italiană:  Sala delle Nozze Aldobrandine ) a apărut în 1611 sub Papa Pius al V-lea. În 1817, camera a fost restaurată pentru a depozita gravuri pe cupru , iar în 1818, frescele antice „ Nunta Aldobrandinei ” ( epoca august ) au fost transferate în această încăpere , înfățișând eventual nunta lui Alexandru cel Mare și Roxana [9] . Numele frescei, găsită în 1604 pe dealul Esquiline , datează de la primul său proprietar, cardinalul Pietro Aldobrandini , și de la complotul frescei care înfățișează ceremonia căsătoriei. Sala prezintă și fresce (circa IV î.Hr.) care înfățișează scene din Odiseea , tavanul este decorat cu o frescă de Guido Reni „Ostenele lui Samson ”.
• Sala Papirurilor ( italiană:  Sala dei Papiri ) ( 1774 ) - aici, sub Papa Clement al XIV-lea, s-au păstrat „papirile Ravenna” din secolele VI-IX. Picturile pe tavan de Raphael Mengs descriu înființarea noului Muzeu Clement . În două vitrine ale sălii sunt expuse pahare de aur cu imagini cu scene laice, evreiești și creștine.
• Sala Alexandru ( italiană:  Sala Alessandrina ) - construită în 1690 sub Papa Alexandru al VIII-lea , pictată în 1818 de Domenico de Angelis ( italiană :  Domenico de Angelis ). Frescele descriu povestea Papei Pius al VI-lea , care a fost capturat de Napoleon , scene ale exilului și morții sale în exil ( 1799 ).
• Sălile lui Paul ( italiană:  Sale Paoline ) sunt două săli pictate de Giovanni Battista Riccioli cu scene din pontificatul Papei Paul al V-lea.
• Săli Sixtine ( italiană:  Sale Sistine ).
• Galeria Urban VIII ( italian  Galleria di Urbano VIII ) - servește la depozitarea Bibliotecii Palatine. Instrumentele astronomice sunt situate lângă ferestrele galeriei .
• Muzeul de Artă Sacră al Bibliotecii Apostolice ( Italian  Museo sacro della Biblioteca Apostolica ) - fondat în 1756 de Papa Benedict al XIV-lea pentru a găzdui o colecție de artefacte creștine timpurii : pahare, lămpi de bronz și lut, produse din sticlă și metal, icoana Sf. Teodor ( mozaic pe ceară, secolul XII-XIII).
• Muzeul de Artă Seculară al Bibliotecii Apostolice ( italiană:  Museo Profano della Biblioteca Apostolica ) este o sală de expoziții cu diverse artefacte romane și etrusce.
• Capela Pius V ( italiană  Capella di Pio V ) - capela a fost pictată de Jacopo Zucchi pe baza schițelor lui Giorgio Vasari în 1566-1572. Vitrina prezintă containere pentru depozitarea relicvelor din capela Sancta Sanctorum din Palatul medieval Lateran . Vase valoroase, decorate cu aurire și pietre prețioase, au fost transferate la Vatican în 1905 , moaștele au rămas în vase noi în vechiul loc de sub altarul Capelei Sfântul Laurențiu. Un interes deosebit este crucea de aur a lui Pascal I , decorată cu smalț înfățișând copilăria lui Hristos, precum și racla de argint pentru păstrarea capului Sfintei Praxeda, decorată cu imagini ale apostolilor și reliefuri ( sec. XI , Bizanț ).
• Galeria lui Clement ( ital.  Galleria Clementina ) - o galerie construită sub Papa Clement al XII-lea , sub Pius al VI-lea este împărțită în 5 camere. Pereții sunt decorați cu fresce care înfățișează scene din pontificatul lui Pius al VII-lea de D. De Angelis.
• Salonul Sixtin ( în italiană:  Salone Sistino ) este o cameră manieristă destinată depozitării manuscriselor și cărților, lungă de 70 de metri și lățime de 15. Salonul este bogat decorat cu fresce care înfățișează biblioteci antice (în Alexandria, Atena, Roma) și fondatorii acestora ( apostolul Petru este înfățișat întemeind Biblioteca Vaticanului [8] ), scene ale descoperirii noilor alfabete, concilii ecumenice (până în 1587) și tipuri moderne de monumente romane (de exemplu, vechiul Palat Lateran și, spre comparație, cel nou, a cărui construcție este asociată și cu Papa Sixtus al V-lea), în timp ce toate personajele și scenele reprezentate sunt prevăzute cu semnături. Imaginile clădirilor, obeliscurilor și pătratelor sunt transmise cu acuratețe în detaliu, grotescuri sunt reprezentate pe frescele bolților . Artiștii care au pictat sala nu sunt cunoscuți cu exactitate, poate că Prospero Orsi a pictat groteschile, Lilio, Ricci, Guerra, Nebbia și alți artiști au lucrat la fresce. Astăzi, sala găzduiește expoziții ale bibliotecii.
• Sala Laudelor Papei Pius al IX-lea ( italiană:  Sala degli Indirizzi di Pio IX ) - sala poartă numele doxologiei ( italiană:  indirizzi ) adresată papei care a fost anterior amplasată acolo. Astăzi, încăperea prezintă materiale textile, în mare parte fragmente medievale din capela Sancta Sanctorum . Cea mai veche exponată este o tunică de in care datează din secolul al III-lea [8] .
• Sala Laudelor ( italiană.  Sala degli Indirizzi ) - astăzi în vitrinele sălii sunt depozitate pahare romane și timpurii creștine, fildeș, email și produse metalice: un diptic din fildeș din Rambona înfățișând Fecioara pe tron ​​și răstignirea (aproximativ 900 ). ); statui ale lui Hristos pe tron ​​și 5 apostoli din aramă aurit, acoperiți cu smalț și perle (secolul XIII, cândva decorarea altarului vechii biserici Sf. Petru).

Fundații

Vezi și Cărți în Biblioteca Vaticanului

Sălile bibliotecii sunt împărțite în următoarele secțiuni [6] :

• Bibliotheca latina  - aici sunt texte în limba latină;
• Bibliotheca graeca  - manuscrise în limba greacă;
• Bibliotheca secreta  - cele mai valoroase documente; accesul vizitatorilor este limitat;
• Bibliotheca nova pontifica  - materiale de arhivă.

Biblioteca deține multe acte papale, cum ar fi aproximativ 4.000 de volume din colecția Chigi ( lat.  Fondi Chigiano ).

Manuscrise

Colecția de manuscrise, aproximativ 50 de mii în total, constă din părți închise (36 de secțiuni) și deschise (16 secțiuni) [7] , care, la rândul lor, sunt împărțite de limbile manuscriselor. Partea deschisă se numește Codurile Vaticanului ( italian:  Codices Vaticani ), manuscrisele din secțiunea închisă sunt sortate în funcție de originea lor.

Colecțiile mari de manuscrise includ: colecția Barberini (colecția Papei Urban al VIII-lea) este de aproximativ 10 mii de manuscrise latine, grecești, orientale ( italiană:  Barberini Orientales ) și incunabule; colecția Borjiani conține manuscrise în persană , turcă , armeană , arabă , georgiană și alte limbi.

Câteva manuscrise notabile din Biblioteca Vaticanului: Scroll-ul lui Isus ; De arte venandi cum avibus  - „Despre arta vânătorii cu păsări” de Frederic al II-lea; Codex Vaticanus  este unul dintre cele mai valoroase manuscrise ale Bibliei grecești, datat la mijlocul secolului al IV-lea, un ornament a fost adăugat în secolul al X-lea , iar în secolul al XV-lea manuscrisul a fost reconstruit parțial [1] ; Libri Carolini  - Cărți Carolingiene , o colecție în patru cărți de infirmare a actelor Sinodului VII Ecumenic , precum și a învățăturilor sale despre venerarea icoanelor, întocmite din ordinul împăratului Carol I cel Mare .

Texte antice scrise de mână cu texte poetice de Virgil :

Vergilius Romanus [10] [11]  este un manuscris de la începutul secolului al V-lea (309 coli pătrate, 33 x 33 cm, 19 ilustrații color). Textul manuscrisului este scris într-o manieră caracteristică timpului său - cu majuscule, fără spații între cuvinte [11] . Din secolul al IX-lea și până la sfârșitul secolului al XV-lea, manuscrisul a fost păstrat în biblioteca mănăstirii Saint-Denis [12] . Manuscrisul a fost predat Vaticanului sub Papa Sixtus al IV-lea.

Vergilius Vaticanus  - fragmente din manuscris [11] [13] , inclusiv lucrările lui Vergiliu din „ Eneida ” (9 din 12 cântece) și „ Georgici ” („Georgii”, două cărți din patru), după stilul de proiectare și ilustrații (au supraviețuit doar 75 de coli cu 50 de ilustrații) este datată la sfârșitul secolului al IV-lea - începutul secolului al V-lea [1] [11] . Locul exact al creării sale nu este cunoscut. În Evul Mediu, manuscrisul se afla pe teritoriul fostei Galii romane, în mănăstirea Saint-Martin-de-Tours, unde la începutul secolelor XV-XVI a intrat în atenția oamenilor de știință francezi și italieni. și bibliofili. Nu mai târziu de anii 1510, a fost dus în Italia. În jurul anului 1600, manuscrisul a ajuns în Biblioteca Vaticanului.

Manuscrise cu lucrările lui Cicero , Terence , Homer , Aristotel , Euclid , papirusul lui Bodmer  - care conține cel mai vechi text al Evangheliilor după Luca și Ioan [14] , două exemplare ale primei Biblii tipărite Gutenberg , mijlocul secolului al XV-lea; precum şi scrisori de la Toma d'Aquino , Petrarh , Michelangelo , Rafael , câteva scrisori de la Martin Luther şi Henric al VIII-lea .

Cărți tipărite

Cărțile tipărite din Biblioteca Vaticanului, împărțite în secțiuni de paleografie , istorie, istorie a artei, precum și filologie clasică, medievală și renascentista [15] , sunt catalogate și prezentate pe Internet din 1985 . Catalogul conține 10 mii de titluri și ilustrații ale publicațiilor tipărite moderne.

Primele cărți tipărite din bibliotecă au apărut în colecția Primei Colecție ( Italian  Prima Raccolta ) 1620-1630, mai târziu au fost adăugate cărți din colecția lui Barberini, Biblioteca Palatină, Celadiana ( Zeladiana , numit după Cardinalul Francesco Saverino Celada ( italiană ).  Francesco Saverino Zelada )) , Biblioteca Cardinalului May.

Alte colecții

Cabinetul de gravuri pe cupru ( în italiană:  Gabinetto delle Stampe e dei Designi ) găzduiește o colecție de desene și reproduceri , inclusiv 161 de volume (până în 1793 ) cu aproximativ 32.000 de coli sortate după școală și alte 10.000 după gen.

În holurile bibliotecii, în muzeele de artă laică și religioasă ale bibliotecii sunt expuse bogate colecții de artefacte . Din 1744, colecția Papei Benedict al XIV-lea, care a cumpărat o colecție de sticlă veche creștină de la cardinalul Gaspare Carpegna, care a adunat antichități în catacombe , a fost transferată în bibliotecă . Aceasta a fost urmată de colecția de pietre prețioase Vettori ( italiană:  Vettori ). Ambele colecții au devenit mai târziu parte a Muzeului de Artă Religioasă al Bibliotecii. Muzeul adăpostește și o colecție de medalioane antice cu un strat subțire de aur între straturi de sticlă care înfățișează cupluri căsătorite, sfinți (în special apostolii Petru și Pavel), scene din Biblie, precum și teme seculare, precum scene de vânătoare. Multe dintre aceste artefacte au fost găsite în catacombele Romei.

Colecția de monede și medalii ( italiană:  Gabinetto Numismatico ) a fost deschisă în 1555 , dar cea mai mare contribuție la colecție a fost adusă de Papa Benedict al XIV-lea [7] , care a achiziționat o colecție imensă de monede grecești și romane a cardinalului Alessandro Albani , în dimensiune a doua numai după colecția regelui Franței [3] . Colecția a fost în mod constant completată cu noi exponate (de exemplu, colecția Ranchi în 1901). În prezent, se întocmesc cataloage electronice pentru comenzi, monede și manuscrise [16] .

Management

Prin bula „Ad decorem militantis Ecclesiae” din 1475, Papa Sixt al IV-lea a numit oficial și un personal care să conducă biblioteca și un salariu obișnuit. Primul cardinal bibliotecar oficial ( italiană :  Prottettore della Biblioteca Vaticana ) a fost în 1548 Marcello Cervini ( italiană :  Marcello Cervini ).

Papa Leon al XIII-lea a transferat responsabilitățile de zi cu zi de conducere a bibliotecii din mâinile cardinalului-bibliotecar către specialiști profesioniști: prefectul, deputatul și scribii. Potrivit cercetătorului francez al Bibliotecii Vaticane Jeanne Bignami-Odier ( fr.  Jeanne Bignami-Odier ), papa a permis cardinalului să conducă, dar nu să guverneze [15] . Biblioteca a angajat șase scribi permanenți ( lat.  scriptores  - în principalele limbi ale manuscriselor prezentate în bibliotecă) și cinci - pe bază de bucată, ale căror atribuții includ dezvoltarea științifică a departamentelor relevante.

În prezent, biblioteca este condusă de un cardinal bibliotecar, personalul bibliotecii include și un prefect (pentru probleme tehnice și științifice), un subprefect, directori de departamente și colecții individuale (de exemplu, o colecție de monede și medalii), un secretar și un trezorier. Există, de asemenea, un consiliu care îl consiliază pe cardinalul bibliotecar și pe prefect în probleme importante legate de activitățile bibliotecii.

Arhiviști și bibliotecari cardinali din momentul înființării oficiale a bibliotecii și a Arhivei Secrete (din 1610 ) până în prezent [17] :

Bibliotecarii Bisericii Romane

Conservarea fondurilor

În secolul al XIX-lea , biblioteca a început să lucreze la reproducerea manuscriselor folosind facsimile : fragmente ale lui Vergiliu, manuscrise ale lui Dante și Petrarh. Totuși, nevoia de a proteja și conserva bogatele colecții ale papilor s-a simțit încă de la începutul bibliotecii. Astfel, în bula papală au fost numiți responsabili cu păstrarea adunărilor și protecția împotriva insectelor, umezelii și prafului. În 1555, Papa Paul al IV-lea a introdus oficial funcția de restaurator .

De-a lungul timpului, starea manuscriselor a început să se deterioreze și din cauza coroziunii cernelii . La inițiativa lui Franz Erle , prefectul bibliotecii (1895-1914), în 1898 a fost organizată o conferință internațională pentru a discuta despre noi metode de restaurare a manuscriselor. Un nou laborator de restaurare a fost fondat în 1890 sub Papa Leon al XIII-lea (astăzi laboratorul se află în Muzeul Chiaramonti ). Într-un laborator modern, fiecare fază a lucrărilor de restaurare este însoțită de compilarea hărților precise și a fotografiilor digitale [18] .

Sub Papa Ioan Paul al II-lea , măsurile au fost intensificate pentru păstrarea și conservarea colecțiilor bibliotecii. Pentru a controla cărțile (de exemplu, puse la locul nepotrivit), biblioteca a introdus tehnologia de identificare automată a obiectelor - RFID ( Eng.  Radio Frequency IDentification , radio frequency identification) [19] .

Împreună cu o firmă japoneză[ ce? ] a fost dezvoltată o nouă tehnologie care permite utilizarea razelor ultraviolete pentru a citi inscripțiile originale ale pergamentelor rescrise sau ale documentelor vechi, invizibile cu ochiul liber [20] .

Vizitarea bibliotecii

Accesul liber la colecțiile bibliotecii pentru munca de cercetare este garantat de Acordurile din Lateran , formalitățile de vizitare a colecțiilor sunt stabilite de Vatican. În fiecare zi, în medie, 150 de oameni de știință și specialiști îl pot vizita cu permisiunea prealabilă [21] .

Sub secretariatul bibliotecii, există un departament pentru admiterea în fondurile bibliotecii a oamenilor de știință, profesorilor universităților și universităților, studenților care lucrează la teze de doctorat [18] .

Oficiul Reproduceri și Drepturi se ocupă de cererile de copiere în scopuri științifice și educaționale, publicații, expoziții, internet , utilizare în materiale audio și video. Biroul are două departamente: servicii de uz privat și alte servicii.

Laboratorul foto al bibliotecii poate realiza fotocopii de cărți tipărite (tipărite doar în 1601-1990), fotografii alb-negru, microfilme , CD-uri cu microfilme [22] .

La 17 iulie 2007, holurile bibliotecii au fost închise pentru reparații urgente, timp în care s-au armat etaje, au fost montate lifturi și un nou sistem de aer condiționat [23] . După renovări, a fost redeschis pe 20 septembrie 2010 [24] [25] .

Vezi și

• Arhiva Secretă a Vaticanului a făcut odată parte din bibliotecă. Conține documente legate de istoria medievală, corespondența curiei cu nunții papali și curți străine.
• Școala de bibliotecari a Vaticanului.
• Filmoteca Vaticanului din Vatican, fondată în noiembrie 1959 .
• Filmoteca Vaticanului din St. Louis , Missouri  este o colecție de lucrări de la Biblioteca Apostolică Vaticană.

Note

1. ↑ Pentru comparație: Biblioteca Națională Franceză : 13 milioane de documente tipărite, 250.000 de manuscrise , 890.000 de documente cartografice; British Library Arhivat 7 octombrie 2009 la Wayback Machine : 327.560 de manuscrise, 4.330.660 de unități cartografice, 32.779 de desene; Biblioteca Națională Centrală din Roma : aproximativ 84.000 de manuscrise, 2000 de incunabule.
2. ↑ Colecțiile enumerate sunt închise, cu excepția Bibliotecii Leonin.

1. ↑ 1 2 3 Biblioteca Europeană. Biblioteca  Vaticanului . Data accesului: 11 decembrie 2008. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012.
2. ↑ Biblioteca Vaticanului // Dicționar enciclopedic al lui Brockhaus și Efron  : în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimentare). - Sankt Petersburg. , 1890-1907.
3. ↑ 1 2 3 4 5 Prof. Dr. Peter Zahn. Rom: Bibliotheca Apostolica Vaticana (germană) (link nu este disponibil) . Data accesului: 11 decembrie 2008. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012.   
4. ↑ 1 2 Tisserant, Eugene, Theodore Wesley Koch. Biblioteca Vaticanului . — New York: Snead and Company, 1929.
5. ↑ Greith, Karl. Über die Handschriften - Kataloge der Vatikana und anderer römischen Bibliotheken // Spicilegium Vaticanum. Beiträge zu nähern Kenntnis der Vatikanishen Bibliothek . - Frauenfeld, 1838. - S. 1-30.
6. ↑ 1 2 Rossi, Fabrizio. Der Vatican. Politică și organizare. - München: CH Beck Verlag, 2004. - ISBN 3-406-51483-9 .
7. ↑ 1 2 3 4 5 Enciclopedia Catolică. Palatul Vatican, ca institut științific  . Data accesului: 11 decembrie 2008. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012.
8. ↑ 1 2 3 Henze, Anton. Kunstfuhrer Rom. - Stuttgart: Reclam, 1994. - S. 367-371. - ISBN 3-15-010402-5 .
9. ↑ Lucentini Mauro . Rom: Wege in die Stadt. Augsburg, Pattloch, 1995, p. 354.
10. ↑ Roman Virgil. Manuscris Vat.lat.3867 . Preluat la 8 mai 2020. Arhivat din original la 8 iunie 2020. (nedefinit)
11. ↑ 1 2 3 4 Slyusar V.I. Tehnici de transmitere a imaginilor de ultra-înaltă definiție . Prima milă. ultima milă. - 2019, nr. 2. 54-58. (2019). Preluat la 8 mai 2020. Arhivat din original pe 8 mai 2019. (nedefinit)
12. ↑ Zorich A. Miniatura cărții antice târzii și creștine timpurii (secolele IV-VI) | X Legio 1.5 | Bibliotecă. Publicații arhivate pe 29 martie 2009 la Wayback Machine .
13. ↑ Vatican Virgiliu. TVA.lat.3225 . Preluat la 8 mai 2020. Arhivat din original la 25 octombrie 2015. (nedefinit)
14. ↑ Biblioteca Vaticanului și Arhiva Secretă (link inaccesibil - istorie ) . (nedefinit) 
15. ↑ 1 2 3 Carmela Vircillo Franklin. Pro communi doctorum virorum comodo: Biblioteca Vaticanului și serviciul său pentru burse  (engleză)  (link nu este disponibil) . Preluat la 3 noiembrie 2022. Arhivat din original la 2 decembrie 2005.
16. ↑ Noile tehnologii în bibliotecă . Consultat la 13 noiembrie 2008. Arhivat din original pe 24 decembrie 2008. (nedefinit)
17. ↑ KARDINALARCHIVARE UND -BIBLIOTHEKARE (ODER NUR ARCHIVARE) DER HL. RK VON DER GRÜNDUNG DES VATIKANISCHEN GEHEIMARCHIVS (1610) BIS HEUTE (link inaccesibil - istoric ) . (nedefinit) 
18. ↑ 1 2 Biblioteca Apostolica  Vaticana . Consultat la 3 noiembrie 2022. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012.
19. ↑ Julie Clothier. Securitate high-tech pentru cărți antice  (engleză) . CNN (miercuri, 20 octombrie 2004 13:24 GMT). — Colecția de etichete ale Bibliotecii Vaticane. Consultat la 26 noiembrie 2008. Arhivat din original pe 18 februarie 2011.
20. ↑ BBC NEWS | Europa | Închiderea Bibliotecii Vaticanului îi enervează pe cercetători . Consultat la 23 noiembrie 2008. Arhivat din original pe 23 iunie 2013. (nedefinit)
21. ↑ Biblioteci în secolele XV-XVII Copie de arhivă din 9 decembrie 2011 la Wayback Machine / Library.Ru
22. ↑ Vezi pe site-ul bibliotecii
23. ↑ Hopa! - și orbi: Die verschwundene Bibliothek - SPIEGEL ONLINE - Nachrichten - Panorama . Data accesului: 3 decembrie 2019. Arhivat din original la 14 februarie 2009. (nedefinit)
24. ↑ Buletin informativ 4/2009 . Consultat la 6 octombrie 2010. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012. (nedefinit)
25. ↑ Imagini cu Isus. Evenimente în fotografii. Biblioteca Apostolică a Vaticanului  (link inaccesibil)

Bibliografie

• Grafinger, Christine Maria. Beiträge zur Geschichte der Biblioteca Vaticana. — Città del Vaticano: Bibl. Apostolica Vaticana, 1997. - ISBN 88-210-0668-9 .
• Greith, Karl. Über die Handschriften - Kataloge der Vatikana und anderer römischen Bibliotheken. // Spicilegium Vaticanum. Beiträge zu nähern Kenntnis der Vatikanishen Bibliothek . - Frauenfeld, 1838. - S. 1-30.
• Henze, Anthony. Kunstfuhrer Rom. - Stuttgart: Reclam, 1994. - S. 367-371. - ISBN 3-15-010402-5 .
• von Matt, Leonard. Die Kunstsammlungen der Biblioteca Apostolica Vaticana. ROM. Köln: DuMont, 1969.
• Rossi, Fabrizio. Der Vatican. Politică și organizare. - München: CH Beck Verlag, 2004. - ISBN 3-406-51483-9 .
• Biblioteca Apostolica Vaticana / Stickler, Alfons Maria. - Stuttgart: Belser, 1986. - ISBN 3-7630-1639-9 .
• Tisserant, Eugene, Theodore Wesley Koch. Biblioteca Vaticanului . — New York: Snead and Company, 1929.

Link -uri

• Wikimedia Commons are medii legate de Biblioteca Apostolică Vaticană
• Site-ul oficial al bibliotecii  (engleză)  (italiană) Arhivat din original pe 28 ianuarie 2012.
• Biblioteca Vaticanului // Dicționar enciclopedic al lui Brockhaus și Efron  : în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimentare). - Sankt Petersburg. , 1890-1907.
• Enciclopedia Catolică. Palatul Vatican, ca institut științific  . Data accesului: 11 decembrie 2008. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012.
• Prof. Dr. Peter Zahn. Rom: Bibliotheca Apostolica Vaticana  (germană)  (link nu este disponibil) . Data accesului: 11 decembrie 2008. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012.
• Biblioteca Europeană. Biblioteca  Vaticanului . Data accesului: 11 decembrie 2008. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012.
• O expoziție a Bibliotecii Congresului. Rome Reborn: Biblioteca Vaticanului și Cultura Renașterii  (engleză) . Data accesului: 11 decembrie 2008. Arhivat din original la 28 ianuarie 2012.
• Carmela Vircillo Franklin. „Pro communi doctorum virorum comodo: The Vatican Library and Its Service to Scholarship”  (engleză)  (link nu este disponibil) . Preluat la 3 noiembrie 2022. Arhivat din original la 2 decembrie 2005.
• Alexandru Zorich. Miniatura de carte antică târzie și creștină timpurie (secolele IV-VI) (link inaccesibil) . Consultat la 3 noiembrie 2022. Arhivat din original la 25 aprilie 2012. (nedefinit) 

Dicționare și enciclopedii

mare danez Mare catalană mare chinezesc Rusă mare Brockhaus și Efron Ortodox Britannica (online)

În cataloagele bibliografice BIBSYS: 90524924 BNC : a11204138 BNE : XX88492 BNF : 11873553t CiNii : DA01214983 GND : 1003302-6 ISNI : 0000 0001 2178 6485 J9U : 987007258746305171 LCCN : n80050101 LNB : 000234237 NDL : 00744087 NKC : kn20010709241 NLA : 36347116 NLG : 43907 NSK : 000054692 NUKAT : n97045613 PTBNP : 60630 LIBRIS : pm1319975v20k5z SUDOC : 027307808 VcBA : 494/5404 VIAF : 146085455 WorldCat VIAF : 146085455 ULAN : 500308607