Constituția UE (denumirea oficială completă - Tratat privind introducerea unei Constituții pentru Europa ) este un tratat internațional menit să joace rolul constituției Uniunii Europene și să înlocuiască toate actele fondatoare anterioare ale UE. Semnat la Roma la 29 octombrie 2004 . Nu a intrat în vigoare. În prezent, posibilitatea intrării sale în vigoare nu este luată în considerare din cauza semnării Tratatului de la Lisabona .
Problema necesității schimbării principiilor de guvernare a Uniunii Europene și a structurii organelor de conducere a apărut în anii 1990 , când a devenit evident că în viitorul apropiat cea mai mare extindere a UE din istorie (de la 15 la 25 de membri). ) ar avea loc. Până acum, UE a acționat pe principiul consensului la luarea celor mai importante decizii, dar odată cu extinderea componenței a existat posibilitatea ca cele mai importante decizii să fie blocate pentru o lungă perioadă de timp.
Decizia de a începe lucrările la crearea unei constituții paneuropene a fost luată la summitul UE din decembrie 2001 . Corpul de lucru pentru elaborarea proiectului de constituție a fost numit convenție , condus de fostul președinte francez Valery Giscard d'Estaing .
Lucrările la proiectul constituției au durat trei ani. Textul final al documentului a fost aprobat la un summit special al UE din iunie 2004.
La 29 octombrie 2004 , șefii tuturor celor 25 de state membre UE au semnat noua constituție europeană la Roma . Unicitatea acestui document constă în faptul că a apărut imediat în 20 de limbi și a devenit cea mai extinsă și cuprinzătoare constituție din lume. Constituția europeană, potrivit autorilor săi, trebuia să contribuie la apariția unei identități europene comune și să facă din UE un model al unei noi ordini mondiale.
Ceremonia a avut loc în sala Horaţilor şi Curiaţilor a palatului roman de la Chigi de pe Dealul Capitolin . Aici, la 25 martie 1957, șefii Belgiei, Germaniei, Franței, Italiei, Luxemburgului și Țărilor de Jos au semnat Tratatul de la Roma privind eliminarea barierelor comerciale, o politică economică comună și unificarea standardelor de viață în țările lor. .
Proiectul de Constituție eficientizează temeiul juridic al tuturor acordurilor încheiate între țările Uniunii Europene.
Documentul conținea 450 de articole și 60.000 de cuvinte, făcând constituția europeană comparabilă ca sferă cu cel mai mare și mai detaliat act constituțional din lume, Constituția Indiei din 1950 [1] .
Constituția modifică structura și funcțiile instituțiilor UE:
Proiectul de Constituție prevedea, printre altele, respingerea principiului consensului și înlocuirea acestuia cu principiul așa-numitei „majorități duble”: decizia asupra majorității problemelor (cu excepția problemelor de politică externă și securitate, securitate socială, fiscalitate și cultură, unde se păstrează principiul consensului) se consideră acceptată, dacă au votat cel puțin 15 țări membre reprezentând cel puțin 65% din populația întregii uniuni. Statele individuale nu vor avea „drept de veto”, însă, dacă decizia Consiliului UE nemulțumește o țară, aceasta va putea opri acțiunea acesteia, cu condiția ca aceasta să fie susținută de cel puțin alte 3 state.
Pentru ca Constituția să intre în vigoare, a trebuit să fie ratificată de toate țările UE. Dacă cel puțin o țară membră nu ratifică Constituția, aceasta nu va intra în vigoare; dar acest lucru nu va duce la dezintegrarea UE, deoarece în acest caz toate acordurile anterioare semnate de membrii săi vor rămâne în vigoare.
Diferite țări au adoptat diferite opțiuni pentru ratificare - prin vot în parlament sau printr-un referendum popular. Există zece țări care au decis să adopte o constituție prin referendum: [2]
| Țară | Metoda de acceptare | Rezultat |
|---|---|---|
| Austria | Votul parlamentar | Acceptat [3] |
| Belgia | Votul parlamentar | Acceptat [4] |
| Marea Britanie | Referendum | Referendumul anulat [5] |
| Ungaria | Votul parlamentar | Acceptat [6] |
| Germania | Votul parlamentar | Acceptat [7] |
| Grecia | Votul parlamentar | Acceptat [7] |
| Danemarca | Referendum | Referendumul anulat [8] |
| Irlanda | Referendum | Referendumul anulat [8] |
| Spania | Referendum | Acceptat [9] |
| Italia | Votul parlamentar | Acceptat [10] |
| Cipru | Votul parlamentar | Acceptat [11] |
| Letonia | Votul parlamentar | Acceptat [12] |
| Lituania | Votul parlamentar | Acceptat [13] |
| Luxemburg | Referendum | Acceptat [14] |
| Malta | Votul parlamentar | Acceptat [15] |
| Olanda | Referendum | Neacceptat [16] |
| Polonia | Referendum | Referendumul anulat [17] |
| Portugalia | Referendum | Referendumul anulat [8] |
| Slovacia | Votul parlamentar | Acceptat [18] |
| Slovenia | Votul parlamentar | Acceptat [19] |
| Finlanda | Votul parlamentar | Acceptat [20] |
| Franţa | Referendum | Neacceptat [21] |
| ceh | Votul parlamentar | Nerealizat [22] |
| Suedia | Votul parlamentar | Nerealizat [23] |
| Estonia | Votul parlamentar | Acceptat [24] |
În jumătate dintre țările a căror conducere a hotărât să organizeze referendumuri, există o puternică opoziție față de ideea unei unități întregi europene: acestea includ Danemarca, Marea Britanie, Polonia (a aderat la Uniunea Europeană abia în 2004, dar din chiar de la început și-a declarat pretențiile speciale la unul dintre locurile de frunte din UE), Franța și Țările de Jos.
La summitul UE din 22-23 iunie 2007, s-a ajuns la un acord de principiu privind dezvoltarea unui „Tratat de reformă” în locul Constituției – o versiune simplificată care conține în principal prevederi privind procedura de funcționare a instituțiilor UE în noul conditii. Un astfel de acord a fost semnat la Lisabona pe 13 decembrie 2007.
| Tratate și declarații ale Uniunii Europene | ||
|---|---|---|
| Bază legală |
| |
| Principalele tratate |
| |
| Tratatele de aderare |
| |
| Alte contracte |
| |
| Amendamente |
| |
| Neratificat | ||
| Declarații |
| |
| Alte documente |
| |
| Portal: Uniunea Europeană | ||