Mai mult ca perfect

Pluperfect (din lat . plus quam perfectum  - „mai mult decât perfect ” sau „mai mult decât perfect”; într-un număr de descrieri, de asemenea, timpul lung trecut și pretrecut , precum și preteriteperfect [1] [2] ) este o formă verbală , a cărui semnificație principală a considerat de obicei precedență în raport cu o situație din trecut. Timp relativ.

Educație

în mod similar în hindi , tătar , udmurt și o serie de alte limbi din Europa și Asia.

Adesea, perfectul este format folosind un indicator special al trecutului irelevant, adăugat la forma cuvântului la timpul trecut: de exemplu, în turcă , coreeană și în multe limbi din Africa și Oceania .

Semantică

Precedentă trecută

M-am uitat la el și am plecat.

Trecut irelevant

Rezultat anulat

Limba rusă veche :

În limba rusă:

Eram pe cale să iau micul dejun , dar m-am gândit la asta.

Am fost plecat, da (dar) m-am întors.

Semnificație experienţială

Modalitate

Spre deosebire de alte limbi, în rusă este folosit în sensul unui cuvânt introductiv (parte de vorbire) în același mod ca cuvintele „deja”, „li”, precum și repetări pentru a spori efectul (multe, multe, un cu mult timp în urmă, abia, încetul cu încetul), fără a fi folosit în mod conștient pentru a indica o succesiune de acțiuni, adică este folosit mai degrabă ca o unitate frazeologică sau zicală învechită, și nu ca o regulă gramaticală strictă pentru desemnarea timpurilor verbului, adică fără o încărcare semantică specială. De exemplu, puteți spune: „Am fost plecat, dar m-am întors”, și în același timp puteți spune: „Am fost plecat, dar am uitat cheile” - adică „am uitat cheile” s-a întâmplat înainte, dar modalul verbul „era” este încă folosit ca cuvânt introductiv, deși nu indică nicio acțiune anterioară (efectuată în trecut) înaintea altei .


Funcții discursive

Metafora pluperfectului în jurnalism

În jurnalism și în eseurile filozofice, cuvântul „pluperfect” este adesea folosit în sensul de „antichitate irelevantă”, „obiect al nostalgiei”.

Note

  1. Die Grammatik (= Duden. Band 4). Hrsg. von der Dudenredaktion. 8., uberarbeitete Auflage. Dudenverlag, Mannheim/Zürich 2009, S. 463 bzw. Rn. 656. Die Dudengrammatik stützt sich hier auf Thieroff 1992, Eisenberg 2006 und Zifonin et al. 1997.
  2. Hoffmann, Ludger: Deutsche Grammatik. Grundlagen für Lehrerausbildung, Schule, Deutsch als Zweitsprache und Deutsch als Fremdsprache. Erich Schmidt, Berlin 2016, S. 251.
  3. Lomonosov M. Gramatica rusă. Secțiunea 268