Huayu

Putonghua sau Huayu din Singapore ( chineză: 新加坡 华语, pinyin Xīnjiāpō Huáyǔ ) este un tip de Putonghua vorbit în Singapore . Este una dintre cele patru limbi oficiale ale Singapore .

În ceea ce privește fonetica, vocabularul și gramatica, huayu care poate fi auzit pe canalele de televiziune și radio în limba chineză din Singapore este, în general, identic cu putonghua obișnuit în RPC , există doar mici diferențe de vocabular. Cu toate acestea, în ceea ce privește limba vorbită, datorită caracteristicilor istorice, sociale și culturale ale Singapore, există diferențe vizibile între Huayu vorbit și Mandarin vorbit, Huayu vorbit este mult mai aproape de limba vorbită de chinezii care trăiesc în Malaezia.

Huayu a devenit larg răspândit printre chinezii din Singapore abia după campania „ Vorbește Huayu ” din 1979. În prezent, este considerată a doua cea mai vorbită limbă din Singapore (după engleză). Cu utilizarea sa omniprezentă, Huayu a înlocuit treptat varianta din Singapore a Southern Min și a devenit lingua franca pentru chineza din Singapore .

Ca și engleză (vezi singlish ), huayu are o versiune creolă  - singdarin .

Prezentare generală

Huayu din Singapore și-a păstrat vocabularul și o serie de trăsături ale wenyan și baihua de la începutul secolului al XX-lea. Deoarece școlile chineze din Singapore, la începutul secolului al XX-lea, foloseau materiale metodologice din Republica China , pronunția timpurie în huayu se baza pe dicționare zhuying și goyu lomazi , cum ar fi „國音字典” („Guoyin zidian” - „Dicționar de pronunția națională”) și „國音常用字彙” („Guoyin changyong zihui” - „Dicționar de pronunție națională pentru uz zilnic”), în urma cărora s-au păstrat vechile norme. În plus, în stadiile inițiale de dezvoltare, huayu a fost influențat de dialectele limbii chineze care erau atunci comune în Singapore - Guangzhou , South Min , Chaoshan .

În 1949-1979, din cauza lipsei de contacte dintre Singapore și RPC, informațiile în limba chineză au venit în Singapore în principal din Taiwan , așa că huayu a fost influențat de goyu . Din anii 1980, când politica de reformă și deschidere a fost adoptată în RPC , contactele dintre Singapore și RPC s-au dezvoltat rapid. Din acel moment, huayu a început să fie din ce în ce mai influențat de putonghua , ceea ce s-a reflectat în adoptarea sistemului pinyin , trecerea de la caracterele tradiționale la caracterele simplificate etc.

Huayu se dezvoltă acum în propriul mediu lingvistic. Influența principală continuă să vină din limba engleză, mandarină și guoyu.

Origine

Până în secolul al XX-lea, școlile private chineze din Singapore predau texte clasice chineze și Wenyan în dialectele chineze de sud. După evenimentele din 4 mai 1919 din China și „Mișcarea Noii Culturi” pe care a declanșat-o, școlile private din Singapore au început să urmeze ideile exprimate de reformatorii educaționali chinezi. În special, au început să treacă de la dialecte ca limbă de predare la chineza standardizată (cunoscută în acei ani ca „guoyu”). Așa s-a născut huayu -ul din Singapore .

Cu toate acestea, în acei ani, nu exista un huayu colocvial care să poată fi folosit ca bază a predării. În plus, la începutul secolului al XX-lea, majoritatea profesorilor chinezi din Singapore erau din provinciile sudice ale Chinei și aveau un puternic accent sudic. Astfel, pronunția în chineza din Singapore a fost puternic influențată de dialectele din sudul Chinei: nu a existat o erizare a finalelor , nu a existat un ton neutru etc.

În 1919, un grup de umaniști chinezi a publicat un dicționar „國音字典” („Guoyin Zidian” – „Dicționar de pronunție națională”). A fost unul dintre primele dicționare bazate pe dialectul din Beijing. Cu toate acestea, vocabularul era de fapt un amestec de sunete din China de Nord și rime din China de Sud, care includeau un ton de intrare . Abia în 1932 a fost publicat dicționarul „國音常用字彙” („Guoyin Changyong Zihui” - „Dicționar de pronunție națională pentru uz zilnic”), care se baza în totalitate pe dialectul Beijing. Acest dicționar a condus la o predare mai standardizată a chinezei în școlile chineze din Singapore. În anii 1930 și 1940, un nou val de imigranți din China a ajutat la deschiderea mai multor școli chinezești în Singapore, ceea ce a contribuit la promovarea unei limbi chineze standardizate în Singapore; numele său în această perioadă s-a schimbat din „goyu” în „huayu”.

Diferențele dintre huayu și mandarină standard

Vocabular

Principalele diferențe dintre Huayu și Mandarin Standard constă în vocabularul folosit. . Lipsa contactelor dintre Singapore și China în 1949-1979 a dus la faptul că huayu -ul din Singapore a trebuit să-și creeze propriile cuvinte noi pentru a descrie realitatea din Singapore, precum și să împrumute cuvinte din guayu -ul taiwanez și din dialectele chinezești comune în Singapore. Drept urmare, în mandarină au apărut cuvinte specifice Singapore.