Cântec de capră

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită la 4 iulie 2021; verificările necesită 4 modificări .
cântec de capră
cântec de capră

Coperta unei ediții de carte din 1928
Autor Vaginov, Konstantin Konstantinovici
Limba originală Rusă
data scrierii 1926-9
Data primei publicări 1927 (versiunea revistă); 1928 (versiunea carte); 1991 (ediția a treia)
Editura " Surf "
Ca urmare a Lucrări și zile ale lui Svistonov
Logo Wikisource Textul lucrării în Wikisource

Cântecul caprei  este primul roman al lui Konstantin Vaginov , care povestește despre căderea ultimei generații a intelectualității prerevoluționare din Petersburg din Leningradul sovietic. Este considerată „o capodopera recunoscută a prozei de la Leningrad din anii 1920” [1] .

Caracteristici

Genul romanului este greu de definit. Potrivit lui Mihail Bakhtin , romanul aparține genului menippea [1] , și există și o variantă „ roman cu cheie ” [2] [3] . Textul se caracterizează prin absurd și înstrăinare [4] .

Principalele evenimente se referă la anii 1925-1927, dar sunt descrise episoade din trecut, Vaginov spune și ce le rezervă viitorul eroilor. Personajele principale ale cărții sunt filozoful Teptyolkin și un poet necunoscut nenumit, care trăiesc la Leningrad în anii 1920 și se învârt în cercul inteligenței sovietice din acea vreme. În jurul lui Teptyolkin, care s-a mutat la Peterhof [5] într-o vilă abandonată cu un turn, se formează propriul său cerc.

Intriga romanului este neclară, compoziția este caracterizată de schimbări temporare, digresiuni lirice [2] , acesta este un lanț de episoade punctate conectate, multe linii se dezvoltă în paralel [1] , intriga și intriga sunt slăbite în mod deliberat în roman [6] . Dar, pe scurt, dezvoltarea istoriei poate fi descrisă astfel: „declarând loialitate față de umbrele trecutului, în viață ei (personajele principale) sunt ocupați cu o zi rușinoasă, obsedați de langoarea erotică și chinuiți de o nepotrivire cu noile. gusturi și obiceiuri” [4] . Membrii cercului descris în roman se consideră ultimii reprezentanți ai culturii „umaniste”, „elenistice”, căreia i se opune noua barbarie. La finalul cărții (mai ales la edițiile I și III), aproape toate personajele suferă o înfrângere morală, unele mor [1] .

„În cartea sa principală în proză, [Vaginov] urmărește cum fragmentele Epocii de Argint se îneacă în vulgaritatea noului timp”, descrie Valery Shubinsky această carte [1] . Într-una dintre puținele recenzii pozitive din anii 1920, scrisă de Ivan Sergievsky , Cântecul caprei a fost numită „” și „o anumită etapă pe calea stăpânirii genului dificil al romanului ideologic” [1] . „Vaginov nu opune atât de mult cultura clasică vieții mic-burgheze, cât arată inadecvarea lor generală în viața post-revoluționară. Autorul este apropiat de cercul lui Oberiuts , iar acest lucru se reflectă în limbajul „Cântecului Caprei”: stilul detașat-protocol este combinat cu pasaje simboliste grandilocvente, iar ambele registre par să sublinieze absurdul unul celuilalt. Aspirațiile înalte ale eroilor, deja arătate de la o distanță ironică, se îneacă treptat în vulgaritatea din jur . Potrivit cercetătorului, patosul diacroniei inerent filologilor și filozofilor cercului lui Bakhtin [7] a fost concentrat în carte , iar principiul prozei lui Vaginov este îmbinarea ironiei înalte cu grotescul carnavalesc [7] . În plus, romanul este văzut ca o anticipare a teoriei taberelor [8] .

Cartea este o continuare a unei lungi tradiții a literaturii ruse și un fel de intertext . „Cercetătorii remarcă o serie de influențe multistratificate în roman: „textul de la Petersburg” al literaturii ruse (în primul rând Poveștile lui Gogol din Sankt Petersburg ), proza ​​lui Andrei Bely (în principal în stil și compoziție), monumente ale elenismului și barocului italian . . Există o referire constantă la Viața lui Apollonius din Tyana a lui Philostratus . Alături de aceasta, dialogul lui Vaginov cu proza ​​sovietică (în primul rând Leningrad) din anii 1920 (de la Oleșa la Kaverin , Dobychin , Tynyanov ) este de netăgăduit” [1] .

Istoria creației și publicării

Lucrările la roman au început în 1926, dar, ca urmare, cartea există în mai multe ediții [1] :

  1. 1927: prescurtat, revistă, publicată în numărul 10 al revistei Zvezda.
  2. 1928: carte (ed. „Surf”, tiraj 3 mii exemplare). Include fragmente și povești care nu sunt în prima versiune tipărită și diferă de aceasta în final.
  3. 1928-9 : Vaginov continuă să facă modificări textului. A treia ediție a fost creată pentru ediția a II-a a romanului, care a fost planificată la Editura Scriitorilor din Leningrad. Textul revizuit a fost publicat abia în 1991, ca parte a seriei Forgotten Book [5] .

Romanul a fost primit furtunos la Leningrad, mulți au recunoscut prototipurile personajelor, au condamnat intonațiile autorului [1] . „Se vorbește mult despre cântecul caprei lui Vaginov”, a scris scriitorul I. Basalaev în jurnalul său după publicarea cărții , „personajele sunt eliminate de la aproape toți scriitorii și poeții din Leningrad, începând cu Blok și Kuzmin și terminând cu Luknitsky . Interesul pentru carte, desigur, a crescut, ei râd în secret unul de celălalt. Iar Vaginov se plimbă cu o privire modestă de învingător generos” [9] .

După publicarea revistei , OGPU atrage atenția asupra lucrării ca „un roman, a cărui inacceptabilitate ideologică este dincolo de orice îndoială”. Cu toate acestea, în 1928 a fost publicată ca o carte separată, cu un text revizuit. Se știe că cenzorii au avut o atitudine negativă față de carte, dar „la insistențele Moscovei și la sfatul departamentului de presă al comitetului regional (tovarășul Verhotursky), cartea a fost totuși lansată”. [10] Cea mai mare parte a tirajului a fost distrus.

Pregătindu-se pentru cea de-a doua ediție separată, în 1929 Vaginov face numeroase corecturi și completări textului, dorind probabil să aducă textul la perfecțiune și să netezească pasaje nesigure din punct de vedere politic și riscante din punct de vedere estetic.În plus, pe lângă două prefețe, autorul adaugă și un al treilea. S-a păstrat declarația lui Vaginov către Consiliul Editurii Scriitorilor din 5 iunie 1929: „Sunt pe deplin de acord cu propunerea lui Konstantin Alexandrovici Fedin de a publica romanul „Cântecul caprei” [11] .

În 2019, editura Vita Nova a publicat o comparație a diferitelor ediții ale romanului: această publicație „a prezentat o transcriere genetică a textului Cântecului Caprei, formată din două registre - scris de mână și tipărit: inserțiile sunt evidențiate color, iar ștergerile sunt evidențiate. marcat grafic. Anexa conține comentarii detaliate scrise special pentru această carte” [12] .

Critica sovietică a reacționat negativ la lucrare: „Nepăsarea ideologică <...> pune romanul lui Vaginov în afara limitelor literaturii sovietice”; „El <romanul> rămâne un roman reacționar, depășit, despre scriitori depășiți”. [11] Excepție a fost recenzia lui Ivan Sergievski din Novy Mir , în care Cântecul caprei este numită „un tratat poetic despre moartea ultimei generații a inteligenței pre-revoluționare din Sankt Petersburg” și „o anumită etapă a cale de a stăpâni genul dificil al romanului ideologic”. Reacția criticii emigranților este caracterizată de recenzia lui Gulliver (pseudonim comun al lui Vladislav Khodasevich și Nina Berberova ): „Toți actorii, într-un fel sau altul, desfrânează și diferă unul de celălalt doar în principal în vicii „rafinate”. Adevărat, autorul îi batjocorește uneori, dar atât de slab încât cititorul are un sentiment de plăcere deplină experimentat de autor din comportamentul personajelor .

Actori și prototipuri

Tatyana Nikolskaya , cercetător al operei scriitorului, scrie: „Întotdeauna chestiunea prototipurilor unei opere literare trebuie abordată cu prudență. Vaginov însuși în (următorul său) roman „Operele și zilele lui Svistonov” a ridiculizat un cerc de bârfe și bârfe, pentru care identificarea cunoștințelor în opera scriitorului Svistonov a ascuns meritele artistice ale romanului, iar într-o prefață nepublicată la „Cântecul caprei” el a subliniat că o persoană vie nu poate fi transferată complet într-o carte” [13] .

Caracter Descriere Prototip
Autor
„Poet necunoscut”

(Agafonov)

Vaginov însuși. Cu toate acestea, moartea este similară cu cea a lui Yesenin [1] [9] .
Teptyolkin filozof.

„Teptyolkin” a fost o poreclă colectivă pentru un locuitor din cercul lui Bakhtin - Pumpyansky [1]

În multe feluri, Lev Pumpyansky [1] (Bakhtin a subliniat acest lucru în mod direct [7] ) și cercul său Nevelsk din 1924-1926 au servit drept prototip. [14] . Pumpyansky a fost singurul care a vorbit cu voce tare despre ofensa sa la carte și a rupt relațiile cu Vaginov. Pe lângă el, personajul a reflectat poetul Piotr Volkov , care a încetat să scrie poezie sub presiunea soției sale [1] .
Zaephratian poet și călător care a murit la începutul romanului parțial - Nikolai Gumilyov [1] [9] [13]
Mişa Kotikov cercetător Zaefratsky, dentist, poet parțial - scriitorul Pavel Luknitsky , care a adunat materiale despre Nikolai Gumilyov [13] . De asemenea, sunt folosite trăsăturile lui Pavel Medvedev , care a strâns materiale despre Blok și a avut o relație strânsă cu văduva sa [1]
Kostia Rotikov critic de artă, colecționar de vulgaritate are trăsăturile unui traducător Ivan Lihaciov [1] [9]
Svechin Se obișnuiește să se identifice pe Svechin cu scriitorul Serghei Kolbasyev , cu toate acestea, acest scriitor nu s-a certat cu Vaginov după publicarea cărții, adică nu a văzut nicio asemănare cu el însuși [1] .
Septembrie poet, a fost în Persia și într-un azil de nebuni, a devenit recent futurist Venedikt martie [1]
Iepurașul Edgar fiul mic al poetului septembrie Ivan Yelagin [1] (tatăl său l-a numit „Zalik”)
Marya Petrovna Dalmatova obiect al iubirii lui Teptyolkin are trăsături ale pianistei Maria Yudina , de care Pumpyansky era îndrăgostit [1] .
Natasha Golubets prietena ei, fiica unui fost general
Kovalev fost cornet, fostul logodnic al Natasha fratele Vaginov Alexey [1]
Troitsyn poet Vsevolod Rozhdestvensky [1]
Asfodeliev critic filolog P. N. Medvedev [7]
Andrievski filozof Mihail Bakhtin [1] [9]
farmacist biolog și filozof I. I. Kanaev [7]

Ediții majore

Bibliografie

Note

  1. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Cântec de capră . Raft . Preluat la 30 august 2020. Arhivat din original la 9 septembrie 2020.
  2. ↑ 1 2 T. L. Nikolskaya. Tragedia ciudaților . az.lib.ru . Preluat la 31 august 2020. Arhivat din original la 23 februarie 2020.
  3. ↑ Viaceslav Ivanov. Lucrări alese de semiotică și istorie culturală. Volumul 2: Articole despre literatura rusă . — Litri, 05-09-2017. — 880 p. — ISBN 978-5-457-48441-2 .
  4. ↑ 1 2 3 Absurditate și înstrăinare . Raft . Preluat la 31 august 2020. Arhivat din original la 29 septembrie 2020.
  5. ↑ 1 2 De-a lungul liniilor Wagenheim sau jurnalul de călătorie Peterhof al lui Vaginov | Colta.ru . www.colta.ru _ Preluat la 30 august 2020. Arhivat din original la 28 septembrie 2020.
  6. ↑ Bologova M. A. Textul și sensul strategiei de lectură: K. K. Vaginov „Cântecul caprei”, V. V. Nabokov „Darul”, M. A. Bulgakov „Maestrul și Margareta”. Institutul de Filologie, Filiala Siberiană a Academiei Ruse de Științe, 2004
  7. ↑ 1 2 3 4 5 Colaj - 4 . — DirectMEDIA, 2013-08-28. — 317 p. — ISBN 978-5-9989-1933-6 .
  8. ↑ Yuri Levin. Lucrări alese. Poetică. Semiotica . — Litri, 05-09-2017. — 824 p. - ISBN 978-5-457-48589-1 .
  9. ↑ 1 2 3 4 5 Nikolskaya T. L. Konstantin Vaginov. Timpul și cărțile lui // Vaginov K. Cântec de capră. Lucrări și zile ale lui Svistonov. Bambochada. Harpagonias / Auth. st., notă. T. L. Nikolskaya, notă. V. I. Erl. M.: Sovremennik, 1991. S. 3-11.
  10. ↑ Nicholas J. Karolides, Margaret Bald, Don B. Souva, Alexey Evstratov. 100 de cărți interzise: o istorie cenzurată a literaturii mondiale. Cartea 1. - 2007. - ISBN ‎978-5-9681-0120-4.
  11. ↑ 1 2 Despre problema celei de-a doua ediții a romanului de K. Vaginov Cântec de capră . Moderniții ruși . Preluat la 30 august 2020. Arhivat din original la 13 martie 2022.
  12. ↑ 1 2 Konstantin Vaginov, Cântecul caprei . vitanova.ru . Preluat la 30 august 2020. Arhivat din original la 13 mai 2020.
  13. ↑ 1 2 3 Tatyana Nikolskaya. Tatiana Nikolskaya. N. Gumilyov și P. Luknitsky în romanul lui K. Vaginov „Cântecul caprei” . gumilev.ru . Preluat la 30 august 2020. Arhivat din original la 8 august 2020.
  14. ↑ Lev Pumpyansky. Tradiție clasică. Culegere de lucrări despre istoria literaturii ruse . — Litri, 05-09-2017. — 864 p. — ISBN 978-5-457-48913-4 .
  15. ↑ K Vaginov. Cântecul caprei: un roman . — New York: Silver Age, 1978. Arhivat 14 septembrie 2016 la Wayback Machine
  16. ↑ K. Vaginov, Konstantin Konstantinovich Vaginov. Cântecul caprei: Lucrări și zile ale lui Svistonov; Bambochada . - Artist. literatură, 1989. - 622 p. - ISBN 978-5-280-00910-3 .

Link -uri