| Sărut nu pentru presă | |
|---|---|
| Gen | melodramă |
| Producător | Olga Zhulina |
| Producător | Anatoly Voropaev (Anatoly Ergolsky) |
| scenarist _ |
Anatoly Voropaev (Anatoly Ergolsky) Elena Isaeva |
| cu _ |
Daria Mikhailova Andrey Panin |
| Operator | Vasily Sikachinskiy |
| Compozitor | Luigi Thonet |
| Companie de film | Compania de producție a lui Anatoly Voropaev |
| Durată | 100 min. |
| Țară | Rusia |
| Limba | Rusă |
| An | 2008 |
| IMDb | ID 1217592 |
A Kiss Not for the Press este un lungmetraj rusesc , debut regizoral de Olga Zhulina .
Filmul a fost filmat la sfârșitul anului 2002 , dar nu a ajuns în cinematografe și a fost lansat direct pe DVD abia în 2008 .
Personajul principal al filmului este o fostă însoțitoare de bord Tatyana (interpretată de Daria Mikhailova ), al cărei soț (interpretat de Andrey Panin ) devine un oficial important al guvernului, iar apoi președintele Rusiei .
În mass-media rusă și străină , filmul este de obicei numit „un film despre Putin ” datorită faptului că există multe paralele evidente între intriga filmului și viața lui Vladimir Putin înainte de alegerea sa ca președinte (origine Leningrad, căsătorie cu stewardesă, muncă într-o societate de prietenie ruso-germană, muncă ca consilier al guvernatorului, întârzieri constante și chiar o coincidență „complet accidentală” a numelui de familie al protagonistului cu pseudonimul operațional al prototipului desecretizat mult mai târziu etc. ). Cu toate acestea, realizatorii au insistat că imaginea eroului este colectivă, iar filmul nu este o adaptare a biografiei adevăratului președinte [1] [2] [3] [4] .
Ideea originală a filmului aparține lui Pavel Romanov și Anatoly Voropaev , acesta din urmă a devenit și coautor al scenariului și producător general (în genericul de deschidere al filmului este numit Anatoly Yergolsky). Se presupunea că regizorul va fi Oleg Fomin , cu toate acestea, el a fost cufundat în munca la seria „ Următorul ”, și, ca urmare, Fomin a devenit director artistic, iar debutanta Olga Zhulina a acționat ca regizor.
Filmările au început în noiembrie 2002 și au avut loc la Moscova, Sankt Petersburg , Berlin și Dresda [5] [6] . Unele scene au fost filmate în Kaliningrad , dar nu au fost incluse în versiunea finală a filmului [7] . Filmul a fost filmat „literal în modul serial” – în 23 de zile, iar filmul a fost filmat iarna, în ger de 30 de grade [8] . Potrivit Olgai Zhulina, „au vrut să facă un film despre o femeie care îi este greu, pentru că soțul ei este în permanență ocupat, el este rar acasă, iar ea își dorește foarte mult comunicare, atenție. Cât de greu este să trăiești cu o astfel de persoană. În general, despre toate soțiile oamenilor de afaceri” [8] . Igor Livanov , Dmitry Kharatyan și Konstantin Khabensky au susținut rolul principal masculin, Ekaterina Rednikova [5] [8] ar putea deveni interpretul rolului feminin . Bugetul era mic, sub 5 milioane de dolari [3] , filmările au fost finanțate de investitori privați (într-un interviu, Andrey Panin, protagonistul masculin, a menționat că „filmul a fost filmat cu banii comuniștilor de la Tula, un fel a acțiunii politice a fost” [9] ) .
Deja în primele relatări despre filmări, imaginea era numită „un film despre soarta dificilă a soției lui Putin ” [10] și „primul lungmetraj despre Putin” [11] . Andrei Panin a descris poza drept „un film despre președinte, filmat prin ochii soției sale” și a remarcat că nu a ghicit imediat că se filmează un „film despre familia Putin”: „Am jucat o melodramă de familie, un cu totul alt personaj, iar apoi am ghicit: „Ba, asta!..“” [10] . Ulterior, actorul a mai spus că „a fost rugat să joace o anumită persoană, o figură politică importantă” și „în timpul filmărilor, brusc i s-a părut că a devenit ca Putin”. Când l-a informat pe regizor despre asta, „s-a uitat la mine cu uimire. Ea nici nu s-a gândit la asta . ” În același timp, Panin nu a încercat în mod specific să-și descrie eroul ca fiind similar în exterior cu Putin, iar posibila asemănare este destul de accidentală [12] .
Într-un interviu din 2003, actorul Alexander Belyavsky , care a jucat rolul guvernatorului , a recunoscut că „din evenimentele vieții sale și unele realități, spectatorul poate ghici că Anatoly Sobchak este prototipul eroului meu ”, în timp ce detaliile din biografia eroului Andrei Panin „dați motive să presupunem că tânărul Vladimir Putin i-a servit drept prototip”: „Putem spune în mod condiționat că acesta este un film, ținând cont de tehnica artistică, despre anii tineri ai lui Vladimir Putin” [ 13] .
După finalizarea filmărilor, filmul nu a fost lansat și de fapt „a stat pe raft” timp de cinci ani. Producătorul Anatoly Voropaev a explicat întârzierea lansării filmului, în special prin faptul că a deținut funcții guvernamentale timp de câțiva ani (în 2002-2004 - viceguvernator, apoi viceguvernator al regiunii Tula, în 2005-2007 - vicepreședinte al guvernului Teritoriului Stavropol) și dorea să evite un „conflict de interese” [14] .
Filmul a fost lansat pe DVD pe 14 februarie 2008 și a fost programat să coincidă cu Ziua Îndrăgostiților . Producătorul a explicat lansarea pe DVD cu dorința „ca filmul să ajungă la oameni din toată țara, care locuiesc acolo unde nu există cinematografe, și nu doar în orașe” [14] , iar data lansării s-a explicat prin faptul că aceasta este un „film despre dragoste” și un disc cu el „poate fi un mare cadou pentru femeia ta iubită” [7] .
Înainte de lansarea filmului pe disc, au avut loc mai multe proiecții închise, la una dintre care Anatoly Voropaev a recunoscut că „Vladimir Putin și soția sa au devenit prototipurile personajelor principale” [15] . Cu toate acestea, el a negat zvonurile că memoriile Lyudmilei Putina ar sta la baza scenariului: „Scenariul a fost scris în 2001. Acesta este un scenariu original... Desigur, când facem un film despre politică, despre politicieni, nu am putea, ca marțienii, să vorbim despre politicieni marțieni. Am vrut, în primul rând, să facem un film despre cum vedem și cum vrem să vedem politicienii” [16] [17] . Ulterior, Oleg Fomin, într-un interviu, a numit filmul „o imagine despre Vladimir Putin și cunoștința lui cu soția sa” [18] .
Pe 5 februarie 2008, filmul a fost proiectat pentru reprezentanții presei la Hotelul Național [19] . Proiecția în premieră a filmului a avut loc pe 11 februarie la cinematograful „ Artistic ” din Moscova [20] . La începutul proiecției, doi activiști ai Partidului Național Bolșevic au atârnat de la balcon un banner cu inscripția „Putin este un criminal!” și pliante împrăștiate anti-Putin, însoțite de strigăte și fluiere [21] [22] . Cu toate acestea, au fost imediat reținuți de ofițerii FSO , ulterior au fost acuzați de participare la activitățile unei organizații extremiste [23] , iar în octombrie același an, unul dintre național-bolșevicii reținuți a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare cu o perioadă de probă de doi ani [24] . Filmul a fost prezentat și la Yaroslavl [25] și Ekaterinburg [26] .
Lansarea filmului a atras atenția presei străine: note despre film au fost publicate, în special, de „ Time ” [27] și „ New York Times ” [28] .
Filmul începe cu o scenă în care personajul principal, Tatyana Platova, conduce prin Sankt Petersburg într-o mașină cu fiica ei de liceu, discutând despre compoziția ei bazată pe „ Eugeni Onegin ”, și are un accident. Fiica este nevătămată, dar Tatyana are o rănire gravă, este dusă la spital și pregătită pentru operație, în timp ce medicii încearcă să-și găsească soțul, care lucrează ca consilier al guvernatorului.
În același timp , povestea cunoștinței lui Tatyana cu soțul ei este prezentată ca flashback-uri . Tatyana, o tânără stewardesă din Kaliningrad , îl întâlnește pe modestul Alexander Platov în timpul unuia dintre zborurile către Leningrad. Au o aventură și timp de doi ani, Tatyana și Alexander se văd în timpul sosirilor ei la Leningrad. Tatiana află că Alexandru a absolvit facultatea de drept a Universității de Stat din Leningrad și lucrează în Societatea de prietenie sovieto-germană, vorbește fluent germană și are un grad în sambo . În cele din urmă, Alexandru o cere în căsătorie. În curând, cuplul are o fiică. Alexander este repartizat în Germania și familia se mută. Tatyana este împovărată de rolul de menajeră și primește un loc de muncă ca profesoară de literatură rusă la școala de la ambasadă. Acolo le insuflă elevilor săi dragostea pentru „Eugene Onegin”, pe care ea însăși îl cunoaște pe de rost.
Platov ajunge la spital, unde Tatyana a fost operat. Se pare că în aceeași zi mașina în care trebuia să meargă Platov a fost aruncată în aer. Guvernatorul îi recomandă să folosească securitatea pentru a se proteja pe sine și familia lui, dar Platov refuză această idee.
După operație, Tatyana nu poate merge mult timp și doar perseverența și grija rudelor ei și a medicului o readuc din nou la o viață plină. O vizită în casa lui Platov de către vechii lor prieteni Vadim și Nina este umbrită de faptul că cineva dă foc la casa. Platov și Vadim reușesc însă să-și salveze fiicele și soacra lui Platov de incendiu.
Platov este numit într-o funcție de conducere la Moscova, unde se mută împreună cu familia. Tatyana și fiicele ei cu greu îl văd, deoarece nu se întoarce de la muncă înainte de miezul nopții. Platov, totuși, este de acord să o ia cu el pe Tatyana într-o călătorie în Cecenia , unde are loc un război . Acolo vizitează unitățile militare, iar într-unul dintre locotenenți Tatyana își recunoaște elevul Alyosha. Se pare că Alyosha a memorat „Eugene Onegin” și și-a dependent colegii de poezie. Din cauza acestei întâlniri, Platov și Tatiana sunt întârziate, ceea ce le permite să evite moartea: în drum, imediat în fața lor, militanții atacă o caravană militară.
Curând Platov devine președinte; îi spune soţiei că el însuşi nu ştie „dacă vrea toate acestea”, dar „viaţa se dezvoltă aşa”. Platov pregătește o mare conferință de presă la Berlin, dar întârzie pentru aceasta, iar Tatiana însăși începe să răspundă la întrebările jurnaliştilor despre datoria externă, corupția și libertatea de exprimare a Rusiei. Răspunsurile ei provoacă ovație în picioare; Platov, care a apărut în sfârșit la ușa sălii, se alătură aplauzelor, apoi își sărută soția în fața publicului (spunând cuvintele care au devenit titlul filmului).
În scena finală a filmului, familia Platov este prezentată la un picnic pe un câmp. „În sfârșit suntem singuri!” spune Tatyana. Camera se trage înapoi și se dovedește că la o oarecare distanță soții cu fiicele lor stând în jurul focului sunt înconjurați de un inel dens de paznici.
| Actor | Rol |
|---|---|
| Andrei Panin | Alexandru Alexandrovici Platov |
| Daria Mihailova | Tatiana Mihailovna Platova |
| Alice Bogart | Nina |
| Igor Lagutin | Vadim |
| Raisa Ryazanova | mama Tatianei |
| Alexandru Belyavsky | guvernator |
| Lisa Kameneva | Anya |
| Irina Romanova | Dasha |
| Oleg Cevetanovici | Anatoly Gavrilovici (medic) |
| Igor Yurash | doctor |
| Vera Mayorova-Zemskaya | femeie cu mere |
| Alexandru Loye | Alioşa Uspensky |
| Evgheni Batov | 1 general |
| Vladimir Vinogradov | al 2-lea general |
| Anna Gulyarenko | Natasha |
| Anatoly Guzenko | director |
| Ekaterina Konisevici | Irochka (asistenta) |
| Alexandru Andrienko | asistentul lui Platov |
| Nikolay Malaev | designer de moda |
| Yuri Akulinin | Slava Yakushev |
| Olga Zhulina | episod |
| Serghei Rudzevici | episod |
| Alexei Salpanov | episod |
Filmul a fost primit cu căldură de critici, care au fost în mare parte nedumeriți de motivul pentru care filmul, care fusese abandonat, a fost scos la lumină chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2008 , mai mult, în ajunul marii conferințe de presă a lui Putin [29] [30] .
Svetlana Stepnova a numit filmul „un basm tipic feminin” și „o poveste tipic feminină despre viața compatriotului nostru la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului XXI”, care „cu siguranță îi va mulțumi pe fanii serialelor broșate și a romanelor pentru femei, dar le va părăsi. toți ceilalți telespectatori indiferenți.” Ea a menționat că filmul „nu a devenit o capodoperă a cinematografiei”, cu toate acestea, acțiunea din el se dezvoltă dinamic și nicăieri „alunecă într-un sentimental smetic”, filmul „reproduce cu sârguință detaliile deja pe jumătate uitate ale vieții sovietice” și se distinge. prin „operă de actorie interesantă” [31] . Potrivit Yulia Yakusheva, personajul principal al filmului este „nu președintele, ci soția sa iubitoare și înțelegătoare”: „prin ochii ei, spectatorul îl vede pe Putin cinematografic, care apare în fața noastră sub forma unui soț blând și iubitor. și tată grijuliu a două fiice.” În același timp, în ciuda apropierii producătorului de film de cercurile politice, „creatorii filmului nu și-au prezentat versiunea despre funcționarea mecanismelor interne ale politicii moderne ruse, limitându-se la fapte din viața politică a eroului. , ușor de înscris în istoria unei familii.”
De asemenea, criticul a remarcat ca o omisiune faptul că numele protagonistului coincide cu numele fostului guvernator al regiunii Tver , care a fost condamnat la cinci ani în 2005 pentru prejudicierea bugetului de 460 de milioane de ruble [32] . Adevărat, la 15 ani de la încheierea filmărilor și la 10 ani de la lansarea filmului, s-a dovedit că numele „Platov” a fost pseudonimul operațional al lui V.V. Putin în timpul serviciului său în informații ilegale [33] .
Mai pesimistă a fost concluzia Olga Sherwood, potrivit căreia „calitatea filmării... s-a dovedit a fi, ca să spunem ușor, îngrozitoare”, iar dacă pe vremuri filmul „într-o febră loială și a pus în producția, apoi cu atâtea absurdități în timp și spațiu, cu actorie atât de calitativă, cu astfel de dialoguri de lemn, cu o imagine atât de lipsită de sens și un sunet atât de primitiv, cu o muzică atât de ridicolă, citând în mod ciudat Bolero -ul lui Ravel , nu ar fi fost niciodată lansată . Daria Goryacheva și-a exprimat o opinie similară: „Filmul a fost realizat în cele mai bune tradiții ale celui mai prost cinema rus: o coloană sonoră plictisitoare , o regie în serie incoloră, care amintește fie de Polițiști , fie de Forța Letală , un joc neajutorat și potențialul actoricesc al lui Panin a dispărut la scurgere”. . Potrivit criticului, filmul „nu este o comandă de stat, nu există nicio îndoială. Aceasta este o inițiativă personală, un mod de simbioză cu puterea”, iar vizionarea acesteia ridică o singură întrebare: „Unde este Koni Labradorul ?” [35] . Au existat, de asemenea, neajunsuri ale imaginii, cum ar fi „refuzia regizorului de a-și „întineri” personajele, ceea ce îi obligă pe cei în vârstă să pretindă a fi tineri de 25 de ani” [36]
Un recenzent al Time a descris filmul drept „o lovitură mare, slovenă, stupidă la președintele Rusiei și la ruși, inspirată de viziunea sa maiestuoasă despre Patria Mamă” [14] . „ Telegraph ” britanic a remarcat că, deși numele lui Putin nu este menționat direct în film, nu există nicio îndoială cu privire la cine se referă și, în general, imaginea are ca scop „a arăta rușilor președintele pe care îl veneră în relația sa cu soția sa Lyudmila. și fiice iubitoare, precum și în dormitor” [37] .
| Filme despre Vladimir Putin | ||
|---|---|---|
| Documentare Putin necunoscut (2000) Putin. An bisect (2001) Coleg președinte (2004) Sistemul Putin (2007) 55 (2007) Wall (2009) Sărutul lui Putin (2011) Putin, Rusia, Vest (2011) Pod peste abis (2012) În pielea lui Vladimir Putin (2012) Putin real (2012) Eu sunt Putin. Portret (2012) Președinte (2015) Interviu cu Putin (2017) Putin (2018) Martorii lui Putin (2018) Palat pentru Putin. Povestea celei mai mari mite (2021) desen animat încoronare de hârtie Artistic Sărut nu pentru presă | ||