Împăratul Kammu

Împăratul Kammu (桓武天皇 , 737 - 806 ) este al 50-lea împărat al Japoniei , în conformitate cu ordinea tradițională de succesiune, o zeitate Shinto . Anii de guvernare - 781  - 806 [1] [2] [3] .

Genealogie

Înainte de a urca pe Tronul Crizantemei, numele său personal era Yamabe-Shinno (Yama no Bu no Shinno) [4] . Yamabe a fost fiul cel mare al prințului Shirakabe (mai târziu împăratul Konin ) [5] . Potrivit lui Shoku nihongi ( japonez: 続日本紀), mama lui era Takano no Niigasa , descendent din Muryon  , regele din Baekje [6] . Yamabe s-a născut înainte ca tatăl său să urce pe tron.

Când tatăl său, Konin, a devenit împărat, fratele vitreg al lui Kammu a fost numit oficial prinț moștenitor, dar în cele din urmă, nu el, ci Kammu a fost numit succesorul tatălui său.

La urcarea pe tron, Kammu l-a declarat prinț moștenitor pe fratele său vitreg, Prințul Savara. Ulterior, prințul Savara a fost trimis departe de curte și a murit în exil.

Kammu a avut 16 soții „înalte” (împărătease) și „inferioare”, care i-au născut 32 de copii [7] . Trei dintre ei aveau să urce în cele din urmă pe tron ​​unul câte unul: împăratul Heizei , împăratul Saga și împăratul Junna .

Unii dintre descendenții săi (cunoscuți ca Kammu Taira sau Kammu Heishi) au devenit strămoșii puternicului clan Taira și, în generațiile ulterioare, s-au dovedit a fi războinici remarcabili (de exemplu, Taira no Masakado și Taira no Kiyomori ), care au fondat, în special, Clanul Hojo , din care au avut loc regenții shogunatului Kamakura . Unul dintre nepoții lui Kammu, Arivara no Narihira , a devenit un celebru poet japonez care a scris în stil waka .

Biografie

În timpul domniei sale, din 781 până în 806 , capitala Japoniei a fost mutată din Nara ( Heijo-kyo ) - mai întâi la Nagaokakyo (長岡京nagaoka -kyo ) în 784, (palatul imperial, prin urmare, a primit numele Nagaoka no Miya), și 10 ani mai târziu, în 794, în orașul Heian ( Jap. 平安京 heian-kyo ) , Kyoto modern ) [7] . Acest eveniment a marcat începutul perioadei Heian în istoria Japoniei.

Kammu, fiind un conducător întreprinzător, a făcut pași spre întărirea pozițiilor elitei guvernamentale și a aparatului administrativ. Conform numirii sale, Sakanoue no Tamuramaro (758-811) a condus o campanie militară împotriva triburilor Emishi [8] .

• 781 (a 3-a zi a lunii a 12-a din anul 1 al erei Ten'o ): în al 11-lea an al domniei sale, împăratul Konin abdică în favoarea fiului său [9] . Curând după aceea, împăratul Kammu urcă pe tron.
• 782 (a șasea lună din primul an al erei Enryaku ): sadaijin (ministrul de stânga) Fujiwara no Uona este îndepărtat din poziția sa și exilat în Kyushu . Ulterior i s-a permis să se întoarcă în capitală, unde a murit. Cam în același timp, Fujiwara no Tamaro este numit Udaijin (ministru de dreapta). Atâta timp cât aceste 2 posturi sunt vacante, Împăratul împreună cu consilierii săi ( dainagons ) își asumă responsabilitatea și autoritatea până când sunt distribuite într-un alt mod [10] .
• 783 (a treia lună din al treilea an al erei Enryaku): Udaijin Tamaro moare la vârsta de 62 de ani. [10] .
• 783 (a șaptea lună din al treilea an al erei Enryaku): Fujiwara no Korekimi devine noul udaijin.
• 793 (al 12-lea an al erei Enryaku): sub conducerea lui Dengyo începe construcția Mănăstirii Enryaku-ji [11] .
• 794 (a 21-a zi a celei de-a 10-a luni din al 13-lea an al erei Enryaku): transferul solemn al capitalei la Heian-kyo [11] .

Domnia împăratului Kammu a durat 25 de ani. A murit la vârsta de 70 de ani. [12]

Politică

Sprijinul inițial pentru budism de către familia imperială, începând cu prințul Shotoku (574–622), a condus la politizarea pe scară largă a clerului, împreună cu o creștere a intrigilor și a corupției. Transferul capitalei în 784 de la Nara la Nagaokakyo a fost întreprins pentru a împiedica biserica să se amestece în treburile statului - principalele temple budiste și liderii lor au rămas în Nara. Mai mult, într-un număr de decrete emise începând cu 771, se poate urmări cursul constant al statului pentru a limita numărul de călugări budiști și a construi temple ancestrale.

Cu toate acestea, transferul de capital s-a dovedit a fi un proiect eșuat. A fost urmată de o serie de dezastre naturale, inclusiv o inundație care a afectat jumătate din oraș. În 785, arhitectul șef al noii capitale și favorit imperial , Fujiwara no Tanetsugu , a fost asasinat.

Între timp, forțele militare ale lui Kammu nu au putut să învingă forțele Emishi și au fost împinse înapoi, ducând la o revoltă și la înfrângerea armatei în 789. În același an 789 a fost o secetă gravă, care a dus la foamete - străzile capitalei erau pline de bolnavi și slăbiți de foame; oamenii s-au ferit de îndatoririle militare și de muncă. Mulți s-au deghizat în călugări budiști în același scop.

În 794, Kanmu mută din nou în mod neașteptat capitala în Heian-kyō . Construcția orașului a început cu un an mai devreme, dar schimbările au fost încă prea abrupte, ducând la și mai multe tulburări în rândul populației.

Din punct de vedere politic, Kammu și-a consolidat puterea făcând schimbări în programa educațională. Învățăturile lui Confucius au continuat să ofere o rațiune pentru puterea imperială. În 784, Kammu introduce studiul unui nou curs bazat pe Chunqiu ( chineză 春秋, pinyin chūnqiū , literal: „Primăveri și toamne”), completat de comentarii importante, conform cărora împăratul, ca „ Fiu al Raiului ”, ar trebui extinde puterea sa si asupra tarilor barbare . Din 798, aceste comentarii au devenit lecturi obligatorii în instituțiile de învățământ.

Kanmu i-a trimis și pe călugării Saicho și Kukai în China . La întoarcerea lor de acolo, au fondat școlile japoneze de budism Tendai și , respectiv, Shingon-shū .

Kuge

Kuge ( japonez 公卿)  este un concept colectiv care desemna cele mai influente persoane apropiate curții imperiale, care a existat în Japonia până la debutul erei Meiji . În mod obișnuit, această elită a celor aflați la putere era formată din 3-4 curteni ereditari, a căror experiență și background i-au ridicat la vârful puterii. În timpul domniei lui Kammu, următorii kuge făceau parte din Daijōkan :

• Sadaijin Fujiwara no Uona　(藤原魚名), de la 781 la 782 [13] .
• Sadaijin Fujiwara no Tamaro (藤原田麿), 783.
• Udaijin Onakatomi no Kiyomaro (大中臣清麿), 771-781.
• Udaijin Fujiwara no Tamaro (藤原田麿), 782-783 [13] .
• Udaijin Fujiwara no Korekimi (藤原是公), 783-789 [13] .
• Udaijin Fujiwara no Tsugutada (藤原継縄), 790-796 [13] .
• Udaijin Miwa Okimi (神王), 798-806
• Udaijin Fujiwara no Uchimaro (藤原内麻呂) 806-812 [13] .
• Înalți consilieri (dainagons).

Motto-uri de bord

Împăratul a domnit sub următoarele motto-uri :

• Tenyo ( 781-82 )
• Enryaku (782-806)

Soții și copii

• Împărăteasa: Fujiwara no Otomuro (藤原乙牟漏) (760–790), fiica lui Fujiwara no Yoshitsugu (藤原良継)
  • Prințul moștenitor Ate (安殿親王) ( Împăratul Heizei ) (774–824)
  • Prințul Moștenitor Kamino (賀美能親王/神野親王) ( Saga Împăratului ) (786–842)
  • Prințesa Koshi (高志内親王) (789–809), căsătorită cu prințul Otomo ( împăratul Junna )

• A doua soție: Prințesa Sakahito (酒人内親王) (754–829), fiica împăratului Konin
  • Prințesa Asahara (朝原内親王) (779–817), a 12-a Mare Preoteasa ( sayo ) din Ise-jingu din 782 până în 796, s-a căsătorit mai târziu cu împăratul Heizei .

• A treia soție : Fujiwara no Tabiko (藤原旅子) (759–788), fiica lui Fujiwara no Momokawa (藤原百川)
  • Prințul moștenitor Otomo (大伴親王) ( Împăratul Junna ) (786–840)

• A treia soție : Fujiwara no Yoshiko (藤原吉子) (?-807), fiica lui Fujiwara no Korekimi (藤原是公)
  • Prințul Yiyo (伊予親王) (?-807)

• A treia soție : Tajihi no Mamune (多治比真宗) (769-823), fiica lui Tajihi no Nagano (多治比長野)
  • Prințul Kazurahara (葛原親王) (786–853)
  • Prințesa Inaba (因幡内親王) (?-824)
  • Prințesa Ano (安濃内親王) (?-841)
  • Prințul Sami (佐味親王) (793–825)
  • Prințul Kaya (賀陽親王) (794–871)
  • Prințul Ohno (Daitoko) (大野親王/大徳親王) (798-803)

• A treia soție : Fujiwara no Oguso (藤原小屎), fiica lui Fujiwara no Washitori (藤原鷲取)
  • Prințul Manta (万多親王) (788–830)

• Soția : Tachibana no Miiko (橘御井子), fiica lui Tachibana no Iria (橘入居)
  • Prințesa Sugawara (菅原内親王) (?-825)
  • Prințesa Kara (賀楽内親王) (?-874)

• Soția : Fujiwara no Nakako (藤原仲子), fiica lui Fujiwara no Ieyori (藤原家依)

• Soția : Fujiwara no Shoshi (藤原正子), fiica lui Fujiwara no Kiyonari (藤原清成)

• Soție : Ki-no Otoyo (紀乙魚)(?-840)

• Soția : Kudara no Kyoho (百済教法) (?-840), fiica lui Kudara no Shuntetsu (百済俊哲)

• Doamna de onoare: Fujiwara no Kamiko (藤原上子), fiica lui Fujiwara no Oguromaro (藤原小黒麻呂)
  • Prințesa Shigeno (滋野内親王) (?-857)

• Doamnă de serviciu: Tachibana no Tsuneko (橘常子) (788–817), fiica lui Tachibana no Shidamamaro (橘島田麻呂)
  • Prințesa Oyake (大宅内親王) (?-849), căsătorită cu împăratul Heizei

• Doamnă de serviciu: Sakanoue no Matako (坂上全子) (?-790), fiica lui Sakanoue no Karitamaro (坂上刈田麻呂)
  • Prințesa Takatsu (高津内親王) (?-841), căsătorită cu Împăratul Saga

• Doamna de onoare: Ki no Wakako (紀若子), fiica lui Ki no Funamori (紀船守)
  • Prințul Asuka (明日香親王) (?-834)

• Doamna de onoare: Fujiwara no Kawako (藤原河子) (?-838), fiica lui Fujiwara no Otsugu (藤原大継)
  • Prințul Nakano (仲野親王) (792–867)
  • Prințul Ate (安勅内親王) (?-855)
  • Prințesa Oi (大井内親王) (?-865)
  • Prințesa Ki (紀内親王) (799–886)
  • Prințesa Yoshihara (善原内親王) (?-863)

• Doamna de onoare: Kudara no Kyonin (百済教仁), fiica lui Kudara no Bukyo (百済武鏡)
  • Prințul Ota (大田親王) (793–808)

• Doamna de onoare: Fujiwara no Azumako (藤原東子) (?-816), fiica lui Fujiwara no Tanetsugu (藤原種継)
  • Prințesa Kannabi (甘南備内親王) (800–817)

• Doamnă de așteptare: Sakanoue no Haruko (坂上春子) (?-834), fiica lui Sakanoue no Tamuramaro (坂上田村麻呂)
  • Prințul Fujii (葛井親王) (800–850)
  • Prințesa Kasuga (春日内親王) (?-833)

• Doamnă de serviciu: Fujiwara no Heishi/Nanshi (藤原平子/南子) (?-833), fiica lui Fujiwara no Takatoshi (藤原乙叡)
  • Prințesa Itō (伊都内親王) (801–861), căsătorită cu prințul Abo (fiul împăratului Heizei)

• Doamna de onoare: Tachibana no Tamurako (橘田村子), fiica lui Tachibana no Iria (橘入居)
  • Prințesa Ikenoe (池上内親王) (?-868)

• Servitoarea de serviciu: Kudara no Jokyo (百済貞香), fiica lui Kudara no Kyotoku (百済教徳)
  • Prințesa Suruga (駿河内親王) (801–820)

• Doamna de onoare: Nakatomi no Toyoko (中臣豊子), fiica lui Nakatomi no Oyo (中臣大魚)
  • Prințesa Fuse (布勢内親王) (?-812), a 13-a Mare Preoteasă (sayo) din Ise-jingu din 797 până în 806

• Doamna de onoare: Kawakami no Manu (河上真奴), fiica lui Nishikibe no Naruhito (錦部春人)
  • Prințul Sakamoto (坂本親王) (793–818)

• Doamna de serviciu mai tânără: Tajihi no Toyotsugu (多治比豊継), fiica lui Tajihi no Hironari (多治比広成)
  • Nagaoka no Okanari (長岡岡成) (?-848), alungat din Familia Imperială în 787, căruia împărat i s-a dat un nume de familie (această practică a fost numită shisei koka) (賜姓降下)

• Doamna de onoare: Kudara no Yokei (百済永継), fiica lui Asukabe no Natomaro (鳥部奈止麻呂)
  • Yoshimine no Yasuyo (良岑安世) (785–830), alungat din Familia Imperială în 802, căruia i s-a dat un nume de familie de către împărat

Pedigree

Notă: titlul de miko sau o: ji ( Jap. 皇子) era purtat de fiii suveranului, prinți sau prinți; titlul hime-miko , kojo: sau ojo: ( Jap. 皇女) - purtat de prințese / prințese.

Note

1. ↑ Isaac Titsingh. Nipon o daï itsi ran; sau Annales des empereurs du Japon. - Fondul de traduceri orientale, 1834. - S. 86-95.
2. ↑ Brown, Delmer și Ichiro Ishida. Gukanshō; „Viitorul și trecutul: o traducere și studiu al „Gukanshō”, o istorie interpretativă a Japoniei scrisă în 1219” tradus din japoneză și editat de Delmer M. Brown & Ichirō Ishida. - Berkeley: University of California Press, 1979. - S. 277-279. - ISBN 0-520-03460-0 .
3. ↑ H. Paul Varley. Jinnō Shōtōki ("O cronică a zeilor și a suveranilor: Jinnō Shōtōki din Kitabatake Chikafusa" tradusă de H. Paul Varley). - New York: Columbia University Press, 1980. - S. 148-150. — ISBN 0-321-04940-4 .
4. ↑ Titsingh, p. 85; Brown, p. 264.
5. ↑ Titsingh, p. 85; Varley, p. 149.
6. ↑ Jonathan Watts. Noile rădăcini ale împăratului: Împăratul japonez a înlăturat în sfârșit zvonurile că are sânge coreean, admițând că este adevărat  // The Guardian. — Londra, 28 decembrie 2001.
7. ↑ 1 2 Brown, p. 277.
8. ↑ Brown, p. 278-279; Varley, p. 272; Titsingh, p. 99.
9. ↑ Titsingh, p. 85-86; Brown, p. 277.
10. ↑ 1 2 Titsingh, p. 86.
11. ↑ 1 2 Brown, p. 279.
12. ↑ Varley, p. 150.
13. ↑ 1 2 3 4 5 Brown, p. 278.

Surse și literatură

• Brown, Delmer și Ichiro Ishida. [Jien, c. 1220] Gukanshō; „Viitorul și trecutul: o traducere și studiu al „Gukanshō”, o istorie interpretativă a Japoniei scrisă în 1219” tradus din japoneză și editat de Delmer M. Brown & Ichirō Ishida. - Berkeley: University of California Press, 1979. - ISBN 0-520-03460-0 .
• Richard Ponsonby-Fane. Casa Imperială a Japoniei. — Kyoto: Ponsonby Memorial Society, 1959. OCLC 194887
• Isaäc Titsingh , Siyunzai Rinsiyo. [Siyun-sai Rin-siyo/Hayashi Gahō, 1652] Nipon o daï itsi ran; sau Annales des empereurs du Japon. - P. : Fondul de traduceri orientale al Marii Britanii și Irlandei, 1834. (fr.)
• H. Paul Varley. [Kitabatake Chikafusa, 1359] Jinnō Shōtōki ("A Chronicle of Gods and Sovereigns: Jinnō Shōtōki of Kitabatake Chikafusa" tradus de H. Paul Varley). - N. Y. : Columbia University Press, 1980. - ISBN 0-321-04940-4 .