Dialectul eolian al greaca veche
Greacă eoliană sau eolică ( Αἰολικός ; numită și greacă Lesbos ) este un termen lingvistic pentru subdialectele grecești arhaice vorbite de locuitorii Beoției ( o regiune din centrul Greciei ), Aeolis (în vestul Asiei Mici ), insulele din Lesbos (lângă Asia Mică ) și alte colonii grecești .
Dialectul eolian a păstrat multe arhaisme în comparație cu alte dialecte grecești antice (de exemplu , ionian - attic , dorian , nord-vestic și arcado-cipriot ), dar a dezvoltat multe inovații.
Dialectul eolian este cel mai bine cunoscut ca limba scrierilor lui Safo și Alcaeus din Mytilene . Poezia eoliană, al cărei exemplu cel mai faimos este opera lui Safo , folosește cel mai adesea patru metri clasici, cunoscuți sub numele de „silabica metrizată eoliană” : glicon (strofe eoliană principală), vers falekeian , vers safic și vers Alcaeus (toate metrii ). sunt numite după poeții care le-au dezvoltat).
În Protagoras al lui Platon ( 341c ) [2] Prodicus , vorbind despre Pittacus din Mitilene , numește dialectul eolian „barbar”:
Nu știa să distingă corect cuvintele, ca o lesbiană crescută într-un dialect barbar
Aparent, pe vremea lui Socrate și Platon, dialectul eolian suna atât de ciudat atenienilor încât, din mândrie excepțională față de stilul literar attic, putea fi numit „barbar”.
Principalele caracteristici ale dialectului eolian
- Consoana labiovelară originală indo-europeană (și proto-greacă ) * kʷ s-a schimbat în p în toate pozițiile, spre deosebire de dialectele attic-ionic, arcado-cipriot și dorian, unde s-a schimbat la t înainte de e și i (de exemplu, Att. τέτταρες , Ion. τέσσερες , Dor τέτορες ~ Lesbos πίσυρες , Boeot πέτταρες "four" < IE * kʷetu̯ores ). Această variație labiovelară își găsește o contrapartidă exactă în așa-numitele limbi p - celtice și în limbile sabeliene .
- lung ā proto-greacă s-a păstrat în toate pozițiile, spre deosebire de dialectul attic-ionic, unde a trecut într-un ē lung deschis (de ex. att.-ion. μήτηρ ~ eol. μάτηρ „mamă” < IE * meh₂ter- ) .
- În dialectul eolian, așa-numita conjugare „atematică” este utilizată pe scară largă [comm. 2] , adică conjugarea cu desinența -mi [comm. 3] (de ex. att.-ion. φιλέω [com. 4] , φιλῶ [com. 5] ~ eol. φίλημι „a iubi”). Același lucru s-a întâmplat și în irlandeză , unde această variantă a fost generalizată la toate verbele care au primit terminația -im .
- În subdialectul Lesbos, mișcarea accentului de ton („baritoneză”) a avut loc în toate cuvintele, ceea ce în alte dialecte este caracteristică numai verbelor (de exemplu, att.‑ion. ποταμός ~ Lesbossk. πόταμος „râu”).
- Sfârșitul infinitivului atematic în dialectul eolian este -men (Lesbossk. tzh. -menai ) ca în Dor. dialect, spre deosebire de att.‑ion. -(e)nai (de ex. Att.‑Ion. εἶναι ~ Lesbos. ἔμμεν, ἔμμεναι , Thess., Beot. εἶμεν ). În subdialectul Lesbos, acest final sa extins la conjugarea tematică (de ex . ἀγέμεν ).
- În Lesbos, ca și în ionică, este înregistrat un fenomen numit „psiloză” ( greaca veche ψίλωσις , lit. „afloriment”); aceasta este absența aspirației vocalelor inițiale, adesea: apar din cauza pierderii lui s sau w (de ex. Att. ἥλιος ~ Ion. ἠέλιος , Lesbossk. ἀέλιος „soare” < protogreacă * hāwelios < Indo-E. * seh₂u̯eliossk . , suh₂lios ).
- În subdialectele tesaliană și beoțiană, s-a păstrat semivocala inițială indo-europeană (și proto-greacă ) w („ digamma ”), precum și în dialectul dorian (de exemplu, Att.‑ion. ἔπος ~ Beot., Dor. Ϝέπος „cuvânt, epic ” < i. -e u̯ekʷ-es- , compara lat vōx ).
- În subdialectul beoțian, în multe cazuri sistemul vocal s-a schimbat și seamănă cu pronunția greacă modernă:
att.-ion.
αι /ai/ ~ Boeot.
η /eː/ ~ modern greacă
αι /e/ ;
att.-ion.
η /eː/ ~ Beot.
ει /iː/ ~ modern greacă
ει /i/ ;
att.-ion.
οι /oi/ ~ Boeot.
υ /yː/ ~ modern greacă
οι /i/ (din
/y/ ).
- Grupuri de consoane originale indo-europene ( clusters ) * -sm-, -sn-, -sr-, -sl-, -ms-, -ns-, -rs-, -ls- asimilate în -mm-, -nn- , - rr-, -ll- . În attic-ionic și doric, a existat în schimb o prelungire compensatorie a vocalei precedente. (de ex. Att.‑Ion. εἰμί ~ eol. ἔμμι < I.‑E. * h₁ésmi ).
- Sfârșitul datelor. n. pl. h. - αισι (ν) / - οισι (ν) și sfârșitul vinurilor. n. pl. h. - αις / - οις în declinațiile I și II ale substantivelor.
- soț de împărtășire. genul aoristului I pe - αις (ex . λυσαις , nu λυσας ).
Vezi și
Note
Comentarii
- ↑ Anticii înșiși au distins patru dialecte: atic, ionic, dorian, eolian.
- ↑ Când nu există o vocală tematică sau de legătură între tulpină și sfârșitul verbului.
- ↑ Sub forma persoanei I singular a vocii active a modului indicativ prezent.
- ↑ Formă de dicționar care vă permite să determinați terminațiile atunci când sunt conjugate.
- ↑ Forma utilizată efectiv.
Surse
- ↑ Woodard, Roger D. Dialectele grecești // The Ancient Languages of Europe / ed. RD Woodard. - Cambridge: Cambridge University Press, 2008. - P. 51. - ISBN 978-1-139-46932-6 . (Engleză)
- ↑ Protagoras (rusă) Traducerea lui Vl. S. Solovyova. În: Platon. Sobr. op. în 4 volume. Volumul 1. M . : „Gândirea”, 1990