Al șaptelea articol din Constituția SUA este cel mai mic dintre articolele din Constituție. Stabilește numărul de state care trebuie să îl ratifice pentru ca acesta să intre în vigoare.
Ratificarea prin convenții a nouă state va fi suficientă pentru intrarea sa în vigoare în statele care l-au ratificat [1] .
La 20 septembrie 1787, la trei zile după ce textul Constituției a fost aprobat la Convenția Constituțională, acesta a fost supus aprobării oficiale Congresului Confederației. După îndelungate dezbateri, părțile au ajuns la un compromis: Congresul a trimis textul Constituției spre aprobare convențiilor de stat, fără a-și exprima sprijinul pentru acest text. 28 septembrie 1787 este considerată data oficială pentru începerea procedurii de ratificare - ziua în care a fost luată decizia corespunzătoare de către Congresul Confederației [2] .
Procesul de ratificare a continuat în perioada 1787-1788. Susținătorii noii Constituții au lansat o campanie de susținere a unei decizii pozitive a Convențiilor de stat. În același timp, aceștia și-au început campania în state în care nu existau deloc oponenți ai Constituției sau numărul lor era nesemnificativ. New Hampshire a devenit al nouălea stat care a ratificat textul Constituției. S-a întâmplat la 21 iunie 1788. Astfel, patru state care s-au îndoit de necesitatea ratificării s-au găsit într-o situație în care pur și simplu au renunțat la sistemul noului guvern. Acum alegerea lor era limitată la doar două opțiuni: să rămână un stat independent sau să ratifice Constituția și să devină parte a Statelor Unite. La 13 septembrie 1788, Congresul Confederației a anunțat oficial că noua Constituție va intra în vigoare la 4 martie 1789 [3] . Până în acest moment, urmau să aibă loc primele alegeri prezidențiale și pentru Congres. Cele mai mari două state rămase, Virginia și New York, au ratificat textul Constituției și au participat la primele alegeri. Carolina de Nord și Rhode Island au ratificat Constituția abia după adoptarea Bill of Rights.
Ratificarea Constituției a avut loc în următoarea ordine [4] :
După intrarea în vigoare a Constituției, Congresul Confederației a continuat să-și îndeplinească atribuțiile ca parte a guvernului de tranziție necesar reglementării procedurii de începere a noului sistem de guvernare. Vechiul Congres a adoptat actele de ratificare și a luat și alte hotărâri necesare, până la 10 septembrie 1788, când a avut loc ultima sa ședință, la care a fost prezenți numărul necesar de membri. La 1 noiembrie 1788, ca urmare a încetării participării la lucrările sale de deputați, Congresul Confederației și-a pierdut cvorumul și și-a încetat activitatea. Formal, Congresul Confederației a continuat să existe până la 2 martie 1789, când a avut loc ultima sa întâlnire oficială. La această întâlnire au participat doar secretarul Congresului și un delegat. Singura acțiune întreprinsă a fost anunțul oficial privind încetarea Congresului [5] .
La 4 martie 1789, Constituția SUA și-a început deplina funcționare. Din acel moment, toate autoritățile Confederației și-au pierdut puterile. Cu toate acestea, perioada de tranziție a continuat. Camera Reprezentanților și Senatul nu s-au putut reuni din cauza faptului că majoritatea membrilor ambelor camere nu s-au prezentat la prima ședință. Congresul a continuat să-și amâne lucrările până când s-a atins cvorumul la ședințele sale. La 1 aprilie 1789, Camera Reprezentanților a intrat în plină funcționare, iar la 6 aprilie, Senatul. În aceeași zi, au fost numărate voturile electorale și s-a anunțat că George Washington a fost ales primul președinte al Statelor Unite [6] . La 30 aprilie 1789 a avut loc învestirea președintelui Statelor Unite, ceea ce a făcut posibil ca ramura executivă a guvernului să înceapă lucrările cu drepturi depline. La 2 februarie 1790, Curtea Supremă a Statelor Unite a ținut prima sa sesiune, care a pus capăt formării tuturor celor trei ramuri ale guvernului federal.
| Constituția SUA | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Text |
| ||||
| Formare |
| ||||
| Articole |
| ||||
| Amendamente |
| ||||