Franko, Ivan Yakovlevici

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită pe 26 octombrie 2022; verificările necesită 8 modificări .
Ivan Yakovlevici Franko
ucrainean Ivan Iakovich Franko

Ivan Franko în 1898
Numele la naștere Ivan Iakovich Franko
Aliasuri
Dzhedzhalik, Alive, Kremin
,
Myron
Data nașterii 27 august 1856( 27.08.1856 ) [1] [2] [3] […]
Locul nașterii
Data mortii 28 mai 1916( 28.05.1916 ) [1] [2] [3] […] (în vârstă de 59 de ani)
Un loc al morții
Cetățenie  Imperiul Austriac → Austro-Ungaria
 
Ocupaţie scriitor , poet , scriitor de ficțiune, om de știință , publicist , politician , activist , filozof , economist , etnograf , traducător , critic literar , lingvist , lingvist
Ani de creativitate 1874-1916
Direcţie realism ( naturalism , realism critic ) [4] , decadență
Gen vers , nuvela , roman , nuvela , nuvela , piesa de teatru
Limba lucrărilor Ucraineană , piazică , rusă , poloneză , germană
Lucrează pe site-ul Lib.ru
Logo Wikisource Lucrează la Wikisource
 Fișiere media la Wikimedia Commons
Sigla Wikiquote Citate pe Wikiquote

Ivan Yakovlevich Franko ( ucrainean Ivan Yakovych Franko ; 27 august 1856 , satul Naguevici  - 28 mai 1916 , Lviv ) - scriitor [7] ucrainean , poet, om de știință, publicist și lider al mișcării socialiste revoluționare din regatul Galiției și Lodomeria ( Imperiile Austro-Ungare ). O parte semnificativă a lucrărilor a fost scrisă în ucraineană, poloneză [8] , germană și rusă. În 1915 a fost nominalizat [9] la Premiul Nobel , dar moartea sa prematură a împiedicat luarea în considerare a candidaturii sale.

Unul dintre inițiatorii înființării „ Partidului Radical Ruso-Ucrainean ” (mai târziu „Partidul Radical Ucrainean” - URP) și a Partidului Național Democrat Ucrainean , care operează în Austria .

În onoarea lui Franko, orașul Stanislav a fost redenumit Ivano-Frankivsk , iar în regiunea Lviv, satul Yanov a fost redenumit Ivano-Frankivsk .

Biografie

Născut în familia unui fierar țăran bogat; mama, Maria Kulchitskaya, descendentă din familia sărăcită a nobiliștilor ruteni Kulchitsky , stema Sas , era cu 33 de ani mai tânără decât soțul ei. A descris primii ani ai copilăriei în poveștile sale cu cele mai strălucitoare culori. Tatăl lui Ivan a murit în 1865. Tatăl vitreg, Grin Gavrilik, a fost atent la copii, de fapt, l-a înlocuit pe tatăl băiatului. Franco a menținut relații de prietenie cu tatăl său vitreg de-a lungul vieții. În 1872, mama lui Ivan a murit, iar mama vitregă a început să crească copii.

A studiat mai întâi la școala din satul Yasenitsa-Solnaya (1862-1864), apoi la așa-zisa școală „normală” de la mănăstirea Vasilian Drohobych (1864-1867). După ce a absolvit gimnaziul Drogobych în 1875 (acum clădirea găzduiește Universitatea Pedagogică Drogobych numită după el ), a fost forțat să-și câștige existența prin îndrumare. Din câștigurile sale a alocat bani pentru cărți pentru biblioteca personală.

În multe dintre poveștile autobiografice ale lui Franco („știința școlară a lui Gritz”, „Creionul”, „Schönschreiben” (germană: „caligrafie”)), este recreată artistic atmosfera educației școlare de atunci cu scolastică , pedeapsa corporală, umilirea morală a elevilor. . Ele arată cât de greu era pentru un țăran dotat să obțină o educație. Franko locuia într-un apartament cu o rudă îndepărtată, Koshytskaya, la periferia orașului Drohobych, dormind adesea pe paturi care erau făcute în atelierul ei de tâmplărie („În tâmplărie”). Studiind deja la gimnaziu, a descoperit abilități fenomenale: putea aproape textual să repete camarazilor săi o prelegere de o oră susținută de profesor; știa întregul Kobzar pe de rost ; își făcea adesea temele în limba poloneză într-o formă poetică; profund și pentru tot restul vieții a asimilat conținutul cărților pe care le-a citit. Cercul lecturii sale la acea vreme erau lucrările clasicilor europeni, studii culturale, lucrări istorice, cărți populare pe teme de științe naturale. În general, biblioteca personală a franco-gimnastului era formată din aproape 500 de cărți în diferite limbi. În același timp, Franco a început să traducă operele autorilor antici ( Sofocle , Euripide ); sub influența creativității lui Markian Shashkevich și Taras Shevchenko , a devenit interesat de bogăția și frumusețea limbii ucrainene, a început să colecteze și să înregistreze mostre de artă populară orală (cântece, legende etc.).

În toamna anului 1875 a devenit student la Facultatea de Filosofie a Universității din Lviv . În timpul antrenamentului, Franko a primit asistență materială de către Yemelyan Partitsky . A fost membru al societății rusofile , care a folosit „ păgânismul ” ca limbă literară . Primele lucrări ale lui Franco au fost scrise în limbă - poemul „Cântec popular” (1874) și lungul roman fantastic „Petria și Dovbuschuks” (1875) în stilul lui Hoffmann , publicat în orga tipărită a studenților rusofili „Prieten” . Unul dintre primii care a atras atenția asupra operei tânărului Franko a fost poetul ucrainean Kesar Belilovsky , care în 1882 în ziarul de la Kiev „Trud” a publicat un articol „Câteva cuvinte despre traducerea Faustului lui Goethe în ucraineană de către Ivan. Franko”, iar în studentul din Lviv Revista „Drog” sub pseudonimul Dzhedzhalyk apar pentru prima dată poeziile lui Franco, în vârstă de optsprezece ani - „Cântecul meu” și „Cântecul popular”.

Concluzie

Sub influența scrisorilor profesorului de la Kiev Mihail Dragomanov , tinerii, grupați în jurul „Prietenului”, s-au familiarizat cu literatura rusă din epoca marilor reforme și cu scriitorii ruși în general și a fost impregnat de idealuri democratice, după care au ales limba poporului galic ca instrument al discursului lor literar; astfel literatura Rusyn a primit în rândurile sale, alături de mulți alți muncitori talentați, și Franco. Vechii rusofili, în special redactorul revistei Slovo, Venedikt Ploschansky , s-au adresat poliției austriece cu denunțuri împotriva editorilor revistei Druha. [10] În 1877, toți membrii redacției au fost arestați, iar Franco a petrecut 9 luni de închisoare, în aceeași celulă cu hoți și vagabonzi, în condiții de igienă groaznice. La eliberarea sa din închisoare, întreaga societate conservatoare din Galicia s-a îndepărtat de el, ca de la o persoană periculoasă - nu numai rusofili, ci „Narodovtsy”, adică naționaliștii ucrainofili ai generației mai vechi. Franco a trebuit să părăsească și universitatea (a terminat cursul 15 ani mai târziu, când se pregătea pentru o profesie).

Atât această ședere în închisoare, cât și cea de-a doua închisoare din 1880, cât și alta din 1889, l-au familiarizat în mod intim pe Franco cu diverse tipuri de mizerii societății și muncitori săraci, duși la închisoare de nevoi și exploatare, și i-au oferit o serie de subiecte pentru ficțiune, care au fost tipărite în principal în jurnale ale direcției Dragomanov editate de el; au fost principala glorie a lui Franco și au început imediat să fie traduse în alte limbi. Dintre acestea, se remarcă un ciclu de povești din viața muncitorilor proletari și a antreprenorilor bogați din câmpurile petroliere din Borislav ; impregnat cu o atitudine umană față de demnitatea umană, povești din viața hoților și a „foștilor” oameni; străin de antagonismul religios și național poveștile și poveștile din viața evreilor.

Închisoarea a inspirat și cicluri de lucrări lirice, dintre care unele, după o serie de critici, sunt mai profunde și mai talentate, dar mai puțin populare, pline de tristețe idealistă pentru motive largi universale, în timp ce altele, care au devenit extrem de populare, energic și eficient. îndemna societatea să lupte împotriva minciunilor sociale (de clasă și economice). Franko a dat dovadă de talent și în domeniul unei povești istorice obiective: „ Zakhar Berkut ” al său (1883, din vremea invaziei tătarilor din secolul al XIII-lea) a primit un premiu chiar și la concursul revistei național-burgheze „Zorya”. care nu vedea în ea „ naturalismul lui Zola ” (pseudo-clasici și scolastici – galicienii ridicau mereu acest reproș împotriva lui Franco). În Micile provincii rusești ale Imperiului Rus, acest roman a atras atenția serioasă a cititorilor asupra autorului său, care era atât de diferit de majoritatea figurilor din mișcarea culturală a regatului Galiției și Lodomeriei și a pus bazele unei comunicări mai strânse între Ivan. Iakovlevici și ucrainenii din Imperiul Rus.

În spatele lucrărilor „naturaliste” și „radicale” ale lui Franco, galicienii nu puteau decât să nu recunoască un talent strălucit, în ciuda faptului că aceste lucrări conțineau o provocare pentru întreaga societate burghezo-clericală galică; Marea erudiție a lui Franco, educația literară și conștientizarea problemelor politice, sociale și politico-economice au servit drept stimulent pentru „poporul” să caute cooperarea lui Franco în corpurile lor.

1885-1892

Treptat, s-au stabilit relații pașnice între Ivan Franko și Narodovtsy, iar în 1885 a fost invitat de ei să devină redactor-șef al organului lor literar și științific Zorya. Timp de doi ani, Franko a condus Zorya cu mare succes, a atras toți cei mai talentați scriitori din Rusia Mică în personalul său și și-a exprimat atitudinea conciliantă față de clerul uniat cu poemul „Panski Zharti” („Glumele Domnului”), în care imaginea unui preot bătrân de sat care își crede sufletul pentru oile lui. Cu toate acestea, în 1887, cei mai zeloși clerici și burghezi au insistat pentru îndepărtarea lui Franco din redacția; altor Narodovtsy, de asemenea, nu i-a plăcut dragostea excesivă a lui Franco pentru scriitorii ruși (Franco a tradus personal mult din limba rusă și a publicat mult), pe care Narodovtsy din Galicia o considera Moskvophilie.

În același timp, Franko a găsit un mare sprijin printre ucrainenii Imperiului Rus. În acei ani, în virtutea decretului Emsky în Rusia, publicarea lucrărilor în ucraineană (în terminologia acelei vremuri - „Dialectul mic rus”) a fost sever limitată, astfel încât colecția sa de poezii „De pe vârfuri și de pe pământ” ( „Din înălțimi și văi”, 1887; ed. 2 -e, 1892) a fost copiat de mulți și memorat, și o colecție de povești din viața oamenilor muncitori: „În oală” (1890); există o traducere în limba rusă a „În sudoarea feței sale”, Sankt Petersburg, 1901), adusă la Kiev în sumă de câteva sute de exemplare, a fost preluată. A început să pună ceva în „Kievskaya Starina”, sub pseudonimul „Miron”; dar chiar și în Galiția, narodoviții au continuat involuntar să-i caute cooperarea și au publicat, de exemplu, povestea sa anti-iezuită „Missiya” („Vatra”, 1887). Continuarea sa, Ciuma (Zorya, 1889; ed. a 3-a - Vik, Kiev, 1902), trebuia să-i împace pe Narodovtsy cu Franko, deoarece eroul poveștii este un preot uniat extrem de frumos; Participarea lui Franco la jurnalul naționalist Pravda a prefigurat și pacea; dar acordul Narodovtsy din Galicia cu nobilii polonezi, iezuiții și guvernul austriac care a avut loc în 1890 i-a forțat pe Franco, Pavlik și pe toți rușii progresiști ​​din Galiția să se separe într-un partid complet separat.

Prin acordul din 1890 (aceasta este așa-numita „eră nouă”), limba rusă a dobândit în Austria avantaje foarte importante în viața publică și școală, până la universitate inclusiv. Partidul democraților stricti, organizat de Franko și Pavlik pentru a contrabalansa „noua epocă”, a adoptat numele de „Partidul Radical Ruso-Ucrainean”; organul ei „Oameni” (1890-1895), în care Franco a scris o mulțime de articole jurnalistice, a existat până la moartea lui Drahomanov (a trimis articole de la Sofia, unde era pe atunci profesor); ulterior, în locul „Poporului”, acest partid foarte întărit a avut la dispoziție alte ziare și reviste. În 1895, 1897 și 1898, partidul l-a desemnat pe Franco drept candidat pentru postul de ambasador la Parlamentul de la Viena și la Sejm polonez, dar acesta a pierdut alegerile [11] .

„Oamenii” propovăduiau devotamentul dezinteresat față de interesele țărănimii și considerau introducerea proprietății funciare comunale și a artelelor ca un mijloc util pentru creșterea bunăstării țăranului; Idealurile socialismului german au fost adesea prezentate „Poporului” ca ceva cazarmă, „precum așezările militare Arakcheevski” (cuvintele lui Drahomanov), teoria marxistă a promovării proletarizării maselor era inumană; Franco a ajuns să popularizeze (în Viață și cuvinte) fabianismul englez . În termeni religioși, „Poporul” era un dușman ardent al uniunii și cerea libertatea de conștiință. În termeni naționali, „oamenii” s-au ținut de limba rusă la fel de ferm ca și „novoriștii” și au considerat folosirea ei obligatorie pentru intelectualitatea ucraineană, dar a dedus o astfel de nevoie din motive pur democratice și a proclamat lupta împotriva șovinismului și a Rusiei. -mâncând. În polemica Narodei împotriva Pravdei îngust naționaliste, cele mai caustice articole au fost cele ale lui Franco; volumul de poezii politice pe care l-a publicat („Nimechchina”, „Oslyachi Vybori”, etc.) i-a iritat și mai mult pe naționaliști. Activitatea jurnalistică intensificată și conducerea partidului radical au fost conduse de Franco în mod complet gratuit; mijloacele de trai trebuiau obținute printr-o muncă asiduă plătită în ziarele poloneze. Prin urmare, în primii doi ani ai publicării The People, opera de ficțiune a lui Franco și studiile sale științifice aproape au încetat; timpul liber de jurnalism și politică i-a fost suficient lui Franco doar pentru scurte poezii lirice (în 1893 a fost publicată colecția „Frunze ofilite” - „Frunze ofilite” - un conținut amoros blând melancolic, cu un motto pentru cititor: Sei ein Mann und folge mir nicht ("Fii bărbat și nu-mi lua exemplul").

1893 încolo

În jurul anului 1893, Franko s-a dedicat brusc în principal studiilor academice, înscris din nou la Universitatea din Lviv, unde a fost propus de profesorul Ogonovski ca succesori în catedra de literatură veche rusă și ucraineană, apoi și-a finalizat studiile istorice și filologice la Universitatea din Viena . la seminarii cu academicianul Yagich , publică (1894) [ clarifică ] cercetări psihologice ample despre John Vyshensky și își susține teza de doctorat: „Varlaam și Joasaph” („Varlaam i Joasaph”), publică (din 1894) revista literar-istoric-folclorică „ Viața și Cuvântul ”, tipărește manuscrise vechi rusești etc. În 1895, după prelegerea introductivă de succes a lui Franko la Universitatea din Lviv, senatul profesoral l-a ales la catedra de literatură ucraineană și veche rusă, iar Franko s-a putut bucura că în sfârșit a avut ocazia de a renunța la „jugul corvée” (cum a numit el munca obligatorie în ziarele poloneze de dragul unei bucăți de pâine pentru el și familia sa) și să se dedice în întregime științei și literaturii natale. Cu toate acestea, guvernatorul Galiției, contele Kazimir Badeni, nu a permis ca un bărbat „care a fost de trei ori în închisoare” să fie aprobat ca profesor.

Dispoziția grea pesimistă a lui Franco a fost exprimată în colecția sa de poezii: „My Izmaragd” („ My Izmaragd ”, 1898, după modelul vechilor „Izmaragds” ruși); într-una dintre poeziile sale, poetul chinuit a declarat că nu poate să-și iubească neamul inert, lipsit de energie, ci pur și simplu i-ar fi credincios, ca un câine de curte care este credincios stăpânului său, deși nu-l iubește. Depravarea societății poloneze-gentry Franko a descris-o în romanele „Fundamentals of Society” (“ Fundamentals of Suspіlnost ”), „For the Sake of the Family Hearth” („ For the Home Fire ”, 1898) și altele. Astfel de lucrări. ca „Fundamentals of Society” au fost interpretate de dușmanii polonezi ai lui Franko în sensul condamnării nu numai a nobilimii poloneze, ci a întregului popor polonez.

Cel mai mult, Franco a plătit pentru cercetările sale asupra psihologiei operei lui Mickiewicz , cu ocazia aniversării sale: „Poetul trădării” ( Der Dichter des Verrates ) în revista vieneză Zeit . Indignarea generală a societății poloneze i-a închis accesul la ziare și reviste poloneze, chiar și cea mai imparțială nuanță. Munca în reviste germane, cehe, ruse („Kyiv Starina”, „Curierul de Nord”) a rămas o sursă de existență, dar acest venit ocazional nu a fost suficient și, la un moment dat, poetul a fost amenințat cu orbirea dintr-un apartament întunecat și foamete cu familia lui.

Chiar în acest moment, Societatea Științifică Shevchenko din Lvov a primit, sub conducerea profesorului M. S. Grushevsky , un caracter progresist și a întreprins mai multe serii de publicații științifice și literare; munca în aceste publicații a început să fie plătită, iar Ivan Franko a fost implicat în numărul de muncitori principali. Din 1898 a fost redactor al Buletinului literar și științific, un jurnal ucrainean publicat de Societatea Șevcenko; cele mai multe dintre operele sale fictive, poetice, critice, istorice și literare sunt tipărite aici. Romanul său „Cross Paths” („Cross Stitches ”, 1900) înfățișează viața spinoasă a unui personaj public rus cinstit din Galiția, a cărui energie trebuie cheltuită în mare parte pentru a lupta împotriva unor mici certuri și a pătrunderii inamicilor politici în viața personală. O amintire lirică a trecutului trist trăit este o colecție de poezii: „Din zilele tristeții” („ Iz dnіv zhurbi ”, 1900). Scrierile savante ale lui Franko despre istorie, literatură, psihologie, sociologie, arheologie, etnografie etc. sunt publicate în „Notele” Societății Științifice Shevchenko și, ca monografii, în numeroase „Proceedings” ale secțiunii societății, dintre care Franko este presedinte al. O listă incompletă de numai titluri scrise de Franco, întocmită de M. Pavlik, a format o carte voluminoasă (Lvov, 1898).

Franco i-a cunoscut pe liderii modernismului vienez Artur Schnitzler , Hermann Bahr , filozoful ceh și viitorul președinte al Cehoslovaciei Tomasz Masaryk , fondatorul sionismului Theodor Herzl , șeful simboliștilor polonezi Stanisław Przybyszewski și a corespuns cu clasicul literaturii poloneze. Eliza Orzeszko .

Cea de-a 25-a aniversare literară a lui Franko a fost sărbătorită solemn în 1895 de ucrainenii din toate partidele și țările. Cei mai buni scriitori ucraineni din Rusia și Austria, fără distincție de direcții, i-au dedicat lui Franco o colecție: „Privet” („Privet”, 1898). În timpul vieții lui Franco, unele dintre scrierile sale au fost traduse în germană, poloneză, cehă și – mai ales la sfârșitul vieții sale – în rusă.

În ultimii ani ai vieții, Franco a suferit de boli psihice [12] . După ce a părăsit politica, a murit în sărăcie în timpul Primului Război Mondial și a fost înmormântat la cimitirul Lychakiv din Lvov.

Fiii lui I. Ya. Franko, cel mai mare Taras și cel mai tânăr Peter , care anterior lucraseră în URSS în industria chimică în baza unui contract, au devenit scriitori. În 1939 au susținut aderarea Galiției la URSS . Petru a fost ales în Sovietul Suprem al RSS Ucrainei, dar a fost suspectat de neloialitate de către autoritățile sovietice, în iunie 1941 a fost arestat și a dispărut în temnițele NKVD în timp ce trupele germane se apropiau de Lvov . Taras în anii de după război a predat literatură și a scris memorii despre tatăl său. Nepoata lui Franco, Zinovia Tarasovna, a organizat volumul de scrieri ale lui Franco care nu trecusera de cenzura.

Lucrări majore

Romane

Romane și nuvele

Poezie

Joacă

Filmografie

Adaptări cinematografice ale lucrărilor

Lucrările lui Ivan Franko au fost filmate în mod repetat în cinema, basme - în animație [13]

An Țară Nume Producător Note
1926  URSS „ Borislav râde ” Iosif Rona Al doilea nume este „Regii de ceară”. Filmul nu a fost salvat
1929  URSS „ Zakhar Berkut ” Iosif Rona
1952  URSS „ Fericire furată ” Isaak Shmaruk
Gnat Yura 		Film-performanță
1953  URSS " Vulpe pictata " Alexandru Ivanov Desen animat
1957  URSS „ Dacă pietrele ar vorbi... ” Iuri Lisenko Bazat pe „Poveștile lui Borislav”
1963  URSS „Iepure și arici” Irina Gurvici Desen animat
1966  URSS — La lumină! Boris Shilenko
Vasily Lapoknysh
Nikolay Ilyinsky 		Almanah de film bazat pe poveștile „Spre lumină!”, „Malyar”, „Pantalaha”
1970  URSS "Pentru vatra" B. Meshkis
Yury Suyarko 		Versiune ecran a poveștii cu același nume
1971  URSS „ Zakhar Berkut ” Leonid Osyka Versiune ecran a poveștii cu același nume
1984  URSS „ Fericire furată ” Iuri Tkacenko film TV
1992  Ucraina „ Pentru vatra familiei ” Boris Savcenko Versiune ecran a poveștii cu același nume
1993  Ucraina " Capcana " Oleg Biyma Film de televiziune cu cinci episoade bazat pe romanul „Cross Paths”
1993  Ucraina „ O crimă cu multe necunoscute ” Oleg Biyma Film de televiziune în șapte părți
1995  Ucraina „ Insula iubirii ” Oleg Biyma Nuvela „Pisicuța” bazată pe povestea „Țara mamă”
2004  Ucraina „ Fericire furată ” Andrey Donchik Adaptare modernă a dramei clasice
2005  Ucraina " Vulpea Nikita " Film serial animat
2019  Ucraina și SUA  „ Zakhar Berkut ” Akhtem Seitablaev Film de dramă și aventură

Filme despre Ivan Franko

An Țară Nume Producător Ivan Franko Note
1956  URSS „ Ivan Franko ” Timofei Levciuk Serghei Bondarchuk Fotografie biografică
1956  URSS "Ivan Franko" Film științific popular
1970  URSS „ Familia Kotsiubinsky ” Timofei Levciuk Iaroslav Gelyas Film de lung metraj
1981  URSS "Ivan Franko" E. Dmitrieva Film documentar
2006  Ucraina "Ivan Franko" M. Lebedev Film documentar, Cinematographer Studio
2008  Ucraina "Ivan Franko" Film documentar în cadrul proiectului „ Marii ucraineni ” de pe postul TV „Inter”

Memorie

Ucraina

Numele scriitorului este orașul Ivano-Frankivsk , străzile din Ternopil , Drohobych , Kiev , Vinnitsa , Zaporojie , Nipru , Jovti Vody , Ivano-Frankivsk , Izmail , Lutsk , Lvov , Nikolaev , Odessa , Sumy Simfero , Cherry , Sumy Cernăuți , Cernigov , Hmelnițki , Donețk , Lugansk , Kropyvnytskyi , Korosten , Tavriysk , Berdyansk , Belgorod-Dnestrovsky , Razdelnaya , Alexandria . În URSS, numele a fost dat „ Teatrului Academic de Stat de Operă și Balet Lviv ”. În Jytomyr, o stradă și o universitate de stat poartă numele lui Ivan Franko. Universitatea Națională din Lviv poartă și numele scriitorului (conform decretului Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainei din 8 ianuarie 1940). Universitatea Pedagogică de Stat Drohobych poartă numele . Înăuntru cu. Nahuevichi (regiunea Lviv) a fost deschis muzeul literar și memorial al lui I. Franko . De asemenea, numit după Franko a fost și vasul de croazieră de pasageri cu opt punți al Companiei de transport maritim al Mării Negre „Ivan Franko” (număr de serie 125, numărul IMO 5415901, portul de înmatriculare Odesa ), care a fost în funcțiune în 1964-1997 [14] .

Un monument a fost ridicat în Severodonetsk .

Rusia

Străzile din Moscova , Rostov-pe-Don , Kaliningrad , Lipetsk , Perm , Tula , Ufa , Ceboksary , Tambov , Irkutsk , Lgov ( Oblastul Kursk ), Akhtubinsk ( Oblastul Astrahan ) și în orașul Shakhty ( Oblastul Rostov ) poartă numele a scriitorului .

Kazahstan

O stradă din Rudny poartă numele scriitorului .

Canada

O stradă din Montreal poartă numele scriitorului .La Winnipeg , un monument a fost ridicat de Ignashchenko A.F.

Ivan Franko pe bani

Ivan Franko este reprezentat pe patru tipuri diferite de bancnote ale Ucrainei în valori de 20 de grivne :

Ivan Franko în filatelie

Galerie

Note

  1. ↑ 1 2 Ivan Franko // Encyclopædia Britannica  (engleză)
  2. ↑ 1 2 Iwan Jakowytsch Franko // Enciclopedia Brockhaus  (germană) / Hrsg.: Bibliographisches Institut & FA Brockhaus , Wissen Media Verlag
  3. ↑ 1 2 Arhiva Arte Plastice - 2003.
  4. ↑ Stepan Kryzhanovsky, Boris Turganov. "Ivan Franko" - BVL . Volumul 121. Ivan Franko. Poezii și poezii. Povești. Borislav râde. M. , 1971
  5. ↑ 1 2 Franko Ivan Yakovlevich // Marea Enciclopedie Sovietică : [în 30 de volume] / ed. A. M. Prokhorov - ed. a III-a. — M .: Enciclopedia sovietică , 1969.
  6. ↑ 1 2 Visuotinė lietuvių enciklopedija  (lit.)
  7. ↑ Franko  / Nadyarnykh N. S. // Uland - Khvattsev [Resursa electronică]. - 2017. - S. 537-538. - ( Marea Enciclopedie Rusă  : [în 35 de volume]  / redactor-șef Yu. S. Osipov  ; 2004-2017, v. 33). — ISBN 978-5-85270-370-5 .
  8. ↑ Jan Matkovsky. Ivan Franko meu polonez meu  (ucrainean) . monitor-press.com (19 septembrie 2016). Preluat la 13 ianuarie 2018. Arhivat din original la 13 ianuarie 2018.
  9. ↑ Arhiva Fundației Nobel . www.nobelprize.org . Preluat la 4 martie 2020. Arhivat din original la 16 august 2016.
  10. ↑ I în „Lit.-N. Vistn.» (1898, Cartea a XI-a); 4) „Secolul I. Franco" - o privire de ansamblu asupra profesiei
  11. ↑ Cum a pierdut Ivan Franko alegerile - lvivyes.com.ua  (rusă)  ? (20 octombrie 2022). Preluat: 28 octombrie 2022.
  12. ↑ Chikalenko E. H. „Schodennik (1907-1917)”. - Lviv: Chervona viburnum, 1931. - art. 57
  13. ↑ Adaptarea asaltului asupra Everestului literar? Creați-l pe Ivan Frank în cinema  (ukr.)  (link inaccesibil) . www.ktm.ukma.kiev.ua _ Preluat la 4 martie 2020. Arhivat din original la 20 aprilie 2014.
  14. ↑ Nave de tip Ivan Franko (1964-1972) :: Flota sovietică - Flota sovietică (link inaccesibil) . sea.infoflot.ru . Data accesului: 3 martie 2016. Arhivat din original pe 3 martie 2016. 

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole