Variația fonemului

Variația fonemică - în învățăturile Școlii Fonologice de la Moscova : un sunet care este realizarea unui fonem (cu alte cuvinte, un alofon [1] ) într-o poziție fonologică semnificativ puternică , dar perceptiv slabă [2] , ne neutralizând astfel opoziție fonemică , iar datorită acestei poziții [ 3] . Deci, în rusă, vocalele accentuate din rândul non-front în poziția dintre consoanele moi în articulație sunt deplasate înainte [4] ( ox - led [v'o'l] , bow - hatch [l'u'k] ) , dar nu se potrivesc în sunet cu fonemele vocale frontale rusești, deci avem variații de fonem ( <o> și respectiv <u> ).

Variația se opune, pe de o parte, variantei principale a fonemului, acționând într- o poziție absolut puternică (puternică semnificativ și perceptiv) (în contrast cu aceasta, ca și varianta, se referă la modificări ale fonemului [4] ) , pe de altă parte, la varianta fonemului, reprezentând fonemul într-o poziţie semnificativ slabă .

Uneori, o variație este numită o nuanță a unui fonem [5] , cu toate acestea, trebuie luat în considerare faptul că termenul „nuanță” este, de asemenea, utilizat mai pe scară largă, însemnând „alofon” și „varianta fonemică” (așa cum este înțeles de Sf. Şcoala Fonologică Petersburg ) [6] .

Note

  1. ↑ Akhmanova O. S. Dicționar de termeni lingvistici. M., 2007
  2. ↑ Kasatkin L. L. Fonetica dialectală și literară rusă modernă ca sursă pentru istoria limbii ruse. M., 1999
  3. ↑ Avanesov R.I., Sidorov V.N. Eseu despre gramatica limbii literare ruse (partea I: fonetică și morfologie). M.: Uchpedgiz, 1945
  4. ↑ 1 2 Kodzasov S. V., Krivnova O. F. Fonetică generală. M.: 2001
  5. ↑ Marea Enciclopedie Sovietică , articol „Foneme”
  6. ↑ Zinder L. R., Matusevich M. I. L. V. Shcherba. Principalele repere ale vieții și lucrării sale științifice Copie de arhivă din 23 mai 2012 la Wayback Machine