Bingata ( Jap. 紅型) este un mod tradițional din Okinawa de vopsire a țesăturilor [1] , precum și a țesăturii în sine, vopsită în acest fel, și a produselor realizate din aceasta. Folosit pentru kimono și haori , curele , noren , fețe de masă , șervețele , genți și multe altele [2] . Motivele tradiționale sunt florile, valurile, păsările, norii.
Coloranții naturali sunt folosiți pentru bingat , așa că țesăturile vopsite folosind această tehnică sunt culori foarte strălucitoare, tropicale. Există, de asemenea, un stil vechi ( Jap. 古紅型 kobingata ) , caracterizat prin reținerea culorilor și modele mici. Țesăturile tradiționale pentru vopsirea bingatului sunt mătasea, bumbacul și abaca (fabricate din fibre de banane palmier ) [3] . Rami este adesea găsit [4] . Oamenii de rând purtau haine de banană vara, iar iarna treceau la haine de bumbac, în timp ce nobilimea purta mătase tot timpul anului [5] . După tipul de model, se disting patru tipuri de bingat: cu un model mare (trei șabloane care măsoară 60 × 45,5 cm), cu un model mediu-mare (2/3 sau jumătate model mare), cu un model mediu (a sfert de mare) și cu un model mic [6 ] . Spre deosebire de kimono, bingata se poartă indiferent de sezonul curent [7] .
Albastrul este obținut din frunzele fermentate de cusia strobilantă , galbenul din garcinia subelliptica și orpimentul , visiniul din caesalpinia sappan , roșu din ceară roșie și cocenială , negru din cerneală de scris [2] . Albul se obține lăsând materialul nevopsit.
Pentru producția de bingat, este necesar un șablon , care este tăiat din hârtie groasă. Procesul de colorare în sine include două tehnici [8] :
katazome ( jap. 型染め) - pasta de orez ( jap. 伏せ糊 fusenori ) se aplică pe țesătură printr-un șablon și zonele libere sunt pătate; se presupune că această tehnică a fost împrumutată din China [2] ; tsutsugaki ( jap. 筒描き) - folosind un corn cu o pastă pe țesătură, marcați limitele modelului, care este apoi aplicat cu pensule; această tehnică a fost probabil influențată de tehnica japoneză a yuzen [2] .Vopsirea are loc în mai multe etape, după fiecare țesătura este spălată temeinic din pasta veche. Ultima etapă de colorare este aplicarea culorii de fundal cu o pensulă largă. Apoi materialul este expus la vapori de apă timp de o oră , care fixează vopseaua, apoi se clătește și se usucă din nou [9] .
Cuvântul „bingata” provine dintr-o combinație a caracterelor „bin” ( Jap. 紅) , în japoneză literară însemnând „roșu”, dar folosit în sensul „culoare, culori în general” [10] [11] și „kata” ( Jap. 型) , adică „tip, stil” sau „șablon” [12] .
Bingata a apărut în secolul al XV-lea, când statul independent Ryukyu era situat pe teritoriul modernului Okinawa , care făcea comerț activ cu China [3] [2] . Tehnicile folosite pentru colorare au fost dezvoltate în Asia de Sud și au ajuns la Ryukyu pe mare [10] [13] . Desenele bingat arată de obicei o influență clară chineză [8] . Provincia chineză Fujian a fost un furnizor de pigmenți pentru bingat [14] , în secolul al XVIII-lea, de acolo au fost importate desene cu păsări și flori, ceea ce a schimbat radical tipul de țesătură, iar în 1766 - metoda de fabricare a hârtiei pentru șabloane [12] . Desenele mari și strălucitoare puteau fi purtate doar de membrii familiei regale, purtarea chimonourilor galbene era permisă exclusiv pentru ei, iar albastru deschis și alb - pentru aristocrație [15] .
Guvernul Ryukyu a interzis oficial producția de bingata tuturor, cu excepția membrilor a trei familii: Takushi, Chinen și Gusukuma ( sau Shiroma ) [10] . După anexarea Ryukyu de către Japonia , stăpânii au fost nevoiți să-și caute propriile piețe, mulți și-au schimbat activitățile. Acest lucru a lovit puternic această artă [16] [17] .
Al Doilea Război Mondial aproape a făcut ca bingat să dispară [10] : multe magazine s-au închis, forțând artiștii din textile să renunțe la meșteșug. Eiki Shiroma (城 間栄喜 shiroma eiki ) a jucat un rol major în renașterea bingata , adunând o colecție de multe șabloane tradiționale [10] . În 1950, a fost înființată Societatea pentru Protecția Bingata, iar în 1984 acest meșteșug a primit statutul de artă și meșteșuguri tradiționale ( Jap. 伝統工芸 dento:ko:gei ) [18] . Începând cu 2011, Asociația Națională de Promovare a Artelor din Japonia a enumerat 11 fabrici care produc bingata: două în Naha , două în Yomitan , câte una în Motobu , Kumejima , Miyakojima , Ishigaki , Taketomi , Yonaguni și Ogimi [19] . Designerul de textile Keisuke Serizawa sa inspirat din bingata înainte de a-și crea propria varietate de katazome .