Neo -Vedantismul este numele unei tendințe apărute la începutul secolelor XIX-XX în cadrul hinduismului , al cărei scop era regândirea și abordarea sarcinilor importante ale societății indiene a ideilor Vedantei [1] . Una dintre direcțiile neo-hinduismului .
Printre reprezentanții proeminenți ai neo-vedantismului se numără personalități religioase și publice importante precum Ramakrishna , Vivekananda , Sri Aurobindo și Radhakrishnan . [1] Conform definiției indologului Serghei Pakhomov, neo-Vedanta include neo -advaita Vedanta , Vedanta teistică ( krișnaismul ) și Vedanta „universală” (Ramakrishna, Sathya Sai Baba ) [2] .
Vivekananda s -a distins în filozofia religiei (esența religiei), mitologia (biografii legendare) și ritualuri. În același timp, scopul religiei și al întregii omeniri este cunoașterea - jnana , dar aceasta este dobândită cu ajutorul metodei corecte ( yoga ) [3] și acțiunii corecte ( karma ). Diferite categorii de oameni pot avea diferite acțiuni corecte [4] . O condiție indispensabilă pentru acțiunea corectă este iubirea de bhakti , dar această iubire trebuie îndreptată către o altă lume, pentru că această lume este o iluzie- maya [5] . În raport cu alte religii, Buddha și Hristos sunt recunoscuți ca fiind egali , dar islamul este criticat pentru cruzime, fanatism și chemări de a ucide necredincioșii [6] .
În yoga, non-vedantismul lui Vivekananda este gândit în mod tradițional în 8 pași, dar primii doi se referă la moralitate, care se rezumă la milă față de toate ființele vii. Asanele și pranayama transmit sănătate, care, totuși, nu este un scop în sine ( Vivekananda observă că arborele banyan trăiește mult timp, dar rămâne un copac ) [3] .
Negând dualismul la nivel filozofic, Vivekananda recunoaște dualitatea lumii fizice, care constă din materia primară a akasha și puterea pranei [3] .
| Neo-hinduismul | |
|---|---|
| Guru |
|
| miscarile |
|