Daihatsu Mira

Daihatsu Mira
date comune
Producător Daihatsu
Ani de producție 1980  - prezent
Asamblare Osaka , Japonia
Clasă mașină de oraș
Alte denumiri Daihatsu Cuore
Daihatsu Domino
Daihatsu Handivan
Subaru Pleo (a doua generație)
Daihatsu Charade
Design si constructii
tipul de corp 3/5 uși hatchback , 3 usi dubă
Aspect motor față, tracțiune față, motor față
, tracțiune integrală
Motor
motor pe benzină cu ardere internă
La magazin
Legate de Daihatsu Leeza , Daihatsu Move
Daihatsu Opti , Daihatsu Ceria
Perodua Kancil , Perodua Kelisa
Perodua Viva , Daihatsu Ayla , BYD Flyer
Generații
Daihatsu Max Cuore
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Daihatsu Mira (ダ イハツ・ミラ, cunoscută și sub numele de Cuore , Domino și mai recent ca Charade ) este o mașină de oraș ( kei car ) produsă de Daihatsu . Vine cu multe opțiuni și opțiuni de șasiu, cu cele mai recente patru modele, inclusiv: Mira, Mira AVY, Mira Gino și Mira VAN. Mira este succesorul unei linii de mașini care a început cu Daihatsu Fellow în 1966 și a apărut inițial ca o versiune comercială a lui Cuore. În afara Japoniei, Mira este oferit și cu un motor de 850 cmc. În Australia , versiunea cu două locuri a fost vândută ca Daihatsu Handivan și mai târziu ca Daihatsu Handi . [unu]

Istorie

Daihatsu Mira și Cuore l-au înlocuit pe Daihatsu Max Cuore în iulie 1980. A fost înlocuit cu a doua generație Mira/Cuore L70, introdusă în 1985. Pentru majoritatea generațiilor, au fost disponibile două motoare: o versiune mai mică, care respectă reglementările interne japoneze, fie de 550, fie 660 cmc, și un motor mai mare pentru piețele de export. Varianta L200 (1990-1994), de exemplu, avea un motor cu trei cilindri în linie de 660 cmc care producea 40-64 CP. (29-47 kW) în Japonia, în timp ce versiunea de export a fost cu un motor de 847 cmc. L500 Mira este prima mașină Kei cu patru cilindri (660cc) de la Daihatsu.

Prima generație (L55, 1980–1985)

În iulie 1980, [2] Daihatsu Mira și Cuore l-au înlocuit pe Daihatsu Max Cuore . O anumită confuzie vine din faptul că seria L55 a fost prima generație a lui Daihatsu Mira, dar este considerată și a doua generație a lui Cuore și că Mira a fost comercializată inițial ca „Mira Cuore”. După un lifting ușor în mai 1982, Mira a renunțat la numele său „Cuore”. Există, de asemenea, o nouă versiune a MGX cu cinci trepte (numai cu trei uși) echipată cu anvelope radiale. Cutia de viteze preselectivă a fost înlocuită cu o cutie de viteze automată cu două trepte. În octombrie 1983, versiunile turbo și cu tracțiune integrală ale furgonetelor Mira au devenit disponibile (dar nu în combinație).

Seria L55 a fost vândută cu două motoare principale: dublu cilindru 547cc AB10 și puțin mai mare 617cc AD găsit doar în L60 Cuore de export. [3] Aveau doi arbori de echilibrare pentru a netezi și a anula zgomotul, punând aceste motoare la egalitate cu motoarele tradiționale cu patru cilindri. În teste, versiunea de 617 cmc a obținut rezultate bune la rafinament, precum și la caracterul „vici” și la „entuziasm” în comparație cu concurenții europeni precum Fiat Panda 30 și Citroën Visa Club și altele cu motoare cu doi cilindri. [4] Principala problemă este costul: un motor cu doi cilindri echipat cu un arbore de echilibrare costă atât de mult cât ar fi nevoie pentru a construi un motor convențional cu patru cilindri. Mașina a fost lăudată și de Quattroruote pentru caracteristicile sale agile de condus urban - deși nu este prietenoasă cu autostrada. Versiunea „mare” de 30 CP (22 kW) avea o viteză maximă de 120 km/h. [patru]

Marele motor a apărut în a doua jumătate a anului 1982, ca parte a impulsului de export european al Daihatsu. [5] Pe unele piețe, erau disponibile două motoare. În Belgia, de exemplu, mașina a fost vândută ca Cuore 550 ca versiune mică și ca Cuore 623/625, în funcție de configurație. [6] Cuore s-a vândut bine în Argentina și Chile în 1980 (4.300 de mașini livrate), dar dificultățile economice au dus la anularea exporturilor până în 1982. [5]

Mira Turbo a apărut în 1983. Disponibil doar pe piața japoneză și doar ca vehicul comercial, a fost echipat cu un motor mic cu doi cilindri cu carburator turbo. Puterea lui era de 41 CP. (30 kW) și o viteză maximă de 130 km/h. [3]

Giovanni Michelotti a folosit această generație de Cuore ca bază pentru prototipul „Michelotti PAC” ( mașină personală pentru navetiști , din engleza  Personal Automotive Commuter ) prezentat la Salonul Auto de la Geneva în 1985. [7]

A doua generație (L70, 1985–1990)

A doua generație Mira/Cuore (L70) a apărut în august 1985. Era o mașină cu ampatament lung, cu un motor nou, cu trei cilindri, care a înlocuit cel cu doi cilindri ( AB ). Cilindrata noului motor EB a ramas exact aceeasi, 547 cmc. Pentru variantele de export, a fost oferit un motor cu trei cilindri de 847 cmc numit ED-10 . În septembrie 1986, a apărut o serie specială pentru piața elvețiană, cu un alezaj mai mic și un motor de 796 cmc (numit ED-10A). Spre deosebire de versiunea standard mai mare, aceasta era supusă la patru linii fiscale în unele cantoane elvețiene , în timp ce alte cantoane aveau o taxă semnificativă de 800 cc. [opt]

În ceea ce privește versiunile pentru piața internă japoneză, au existat versiuni comerciale (Mira) vândute cu autoturisme (Cuore). Reclamele aveau scaune din spate rabatabile care se pliau într-o podea plată și erau ușor de recunoscut după șinele din geamurile laterale din spate. La fel ca generația anterioară, era disponibilă o versiune 4WD comutabilă pentru furgonete (cod șasiu L71V) . Motoarele au fost inițial cu carburator, aspirate natural sau turbo (cu intercooler). Au produs 38, respectiv 52 CP. (28 și 38 kW). [9] Versiunea turbo a fost disponibilă inițial doar ca Mira (reclamă cu trei uși) și a apărut la două luni după versiunea obișnuită. Cutiile de viteze erau fie cu 4/5 viteze. mecanic sau cu 2 viteze. automată pentru motoarele atmosferice. [zece]

În ianuarie 1986, a apărut o dubă cu cinci uși (Mira). O versiune „Walk-Through Van”, care folosea o capotă convențională cuplată cu un spate aproape cutituit, a apărut două luni mai târziu. În august 1987, Mira/Cuore a primit un ușor lifting, cu o nouă grilă și capotă și alte câteva modificări pentru a netezi aspectul general. Două luni mai târziu, tracțiunea integrală permanentă a devenit disponibilă pentru versiunea turbo. După modificările din octombrie 1988, a apărut un sedan Mira turbocompresor de 50 de cai putere din seria TR / CR și a apărut o versiune cu cinci uși pentru pasageri. O ediție limitată 500 Mira Sedan TR-XX Limited a fost vândută și la acest moment. [11] Producția japoneză a seriei L70 s-a încheiat cu introducerea unei noi versiuni de 660 cmc a L200 în martie 1990, ca răspuns la noile reglementări ale mașinilor kei. [10] Acest lucru a încheiat, de asemenea, împărțirea liniei Mira și Cuore, deoarece plăcuța de identificare Cuore a fost abandonată în Japonia odată cu introducerea noului model.

Thailanda

După înlocuirea producției seriei L70 în Japonia, asamblarea mașinii a continuat în Thailanda. Pe lângă versiunea obișnuită, a fost dezvoltat un coupe pentru pasageri și marfă pentru pick-up-urile nevoiașe de pe piața internă thailandeză din 1990 până în 1995, numit Mira P1. Pickup-ul Mira a fost extrem de popular, determinând vânzările de Thai Daihatsu să crească cu 50%. [12] Încercându-se complet, și reflectând evoluția SUV-ului, Daihatsu a dezvoltat și Mira P4: o versiune vagon acoperită cu patru locuri. Ulterior, a apărut o cabină extinsă (2 + 2 locuri, „Daihatsu Mira Cab”), precum și un hatchback cu karma crescută, numit „Mint”.

Deși inițial au fost folosite motoare mai mici, ca și pe piața japoneză, acestea erau prea lungi pentru a fi clasificate ca adevărate mașini kei. Mașinile ulterioare au motorul de 850cc folosit pe multe piețe de export. [13] Cu toate acestea, criza financiară asiatică din 1997 a marcat sfârșitul producției Daihatsu în Thailanda, deoarece vânzările au scăzut de la 4.000 de unități în 1995 la 160 de unități în 1997. Producția sa încheiat în februarie 1998 și până în martie 1998 Daihatsu nu mai oferea mașini pe piața thailandeză. [13]

Filipine

În 2004, o companie filipineză a reînviat Mira Pickup, construită local și vândută ca Norkis Legacy . [14] Era disponibilă și o dubă cu o cabină dublă cu patru uși. Spre deosebire de L70 Mira originală, au un motor EF de 659 cmc ulterior care funcționează și pe GPL. Aceste vehicule sunt mai lungi și mai grele decât originalul, pickup-ul original cu două locuri cântărind 900 kg și măsurând 3630 mm în lungime.

A treia generație (L200, 1990–1994)

L200/201 a devenit a treia și încă cea mai populară generație de mașină oferită într-un număr mare de variante. Pe piața internă japoneză, denumirea „Cuore” a dispărut și s-a restrâns distincția dintre versiunile pentru pasageri și cele comerciale. L200 (tracțiune față) a fost produsă ca Mira din primăvara anului 1990 până cel puțin în 1998, dar platforma a fost construită și sub alte denumiri. Pentru versiunile de export a fost folosit codul șasiului L201, cu denumirea „Cuore”.

La fel ca majoritatea mașinilor kei, seria 200 a fost produsă în două versiuni principale: seria „V”, o dubă pentru uz comercial ușor. Această variantă are scaune din spate rabatabile fără centuri de siguranță. Seria „S”, destinată uzului personal, este asemănătoare cu o furgonetă în multe privințe, dar are scaune din spate mai mari, mai confortabile, echipate cu centuri de siguranță și mai mult spațiu pentru picioare. Spre deosebire de seria „V”, „S” nu are podea plată pentru transportul mărfurilor. Aceste caracteristici se datorează legilor japoneze privind impozitarea vehiculelor comerciale, care necesită scaune din spate retractabile și o punte de marfă plată.

Mira avea o transmisie automată cu 3 trepte sau manuală cu 4/5 trepte. O variantă cu tracțiune integrală, cunoscută sub denumirea de L210, era disponibilă și în modelele V sau S, cu doar manual cu cinci trepte. Aceste mașini aveau un motor turbo cu 12 supape cu injecție de combustibil (patru supape pe cilindru), în timp ce versiunile de bază au fost eliminate cu un motor cu carburator. [cincisprezece]

Export

L201 vândut în afara Japoniei, în principal în Europa, Australia și Noua Zeelandă. Modelele 201 cu trei sau patru uși erau echipate cu un motor de 847 cmc (ED10K) și cutie de viteze cu 4/5 trepte, sau automată cu 3 trepte ca opțiune. Motorul cu carburator ECE producea 41 CP. (30 kW) la 5500 rpm. [15] Furgoneta disponibilă în Australia a fost numită Handivan (mai târziu pur și simplu Handi). [16] O dubă echipată cu geamuri din spate a fost vândută și pe alte piețe (cum ar fi țările Benelux ) unde taxele o permiteau.

200/201 a ocupat multe piețe și a avut multe modele diferite. Cuore L201 are faruri de ceață pe partea stângă. Ulterior modelele Mira aveau lămpi de ceață pe ambele părți. L201 avea două lumini pentru plăcuța de înmatriculare, în timp ce L200 avea doar una. L200 Mira pentru piața internă japoneză nu avea lămpi de ceață spate, în timp ce modelele din Marea Britanie (unde erau disponibile și versiuni japoneze) aveau o lampă de ceață spate montată pe partea dreaptă.

Această generație de Mira a fost selectată de producătorul malaezian Perodua pentru a fi vândută ca primul său produs. L200 a intrat în vânzare în Malaezia sub numele de Perodua Kancil în 1994, după mai multe modificări, Kancil-ul a continuat în producție până în iulie 2009. Malaysian Kancil a fost vândut ca Daihatsu Ceria în Indonezia între 2000 și 2006.

A fost dezvoltată și o dubă mai înaltă, cu două locuri („Walk-Through Van”), exclusiv pentru piața japoneză. Atinge înălțimea maximă admisă pentru mașinile kei, doi metri.

A patra generație (L500, 1994–1998)

Producția Mira L500 a început în septembrie 1994. Designul mașinii a fost schimbat în toate părțile, dar aspectul a rămas similar cu cel al lui L200. Mira L500 era cunoscut ca L501 Cuore în afara Japoniei. Deși vânzările seriei 200 Mira s-au încheiat în Japonia, acestea au continuat pe alte piețe, unde mașinile au fost echipate cu noi motoare modificate pentru export L500.

Pe piața japoneză, în octombrie 1995 a apărut o gamă separată de mașini „Mira Moderno” (necomerciale). Aceste modele au primit un minor facelift în mai 1996, exact un an mai târziu, în mai 1997, extins la restul modelelor. În august 1997 a apărut modelul Mira Classic, o versiune retro. Classic era disponibil cu un motor cu aspirație naturală (40 CP/29 kW pentru tracțiune față și 55 CP/40 kW pentru tracțiune integrală) sau turbo ca opțiune cu 64 CP/47 kW. Clasicul avea un stil retro similar cu Mira Gino , care se baza pe generația a cincea (L700). În ianuarie 1998, printr-un efort de colaborare cu Sanrio , a fost lansată versiunea „ Hello Kitty ” a lui Mira Moderno. Caroseria mașinii era disponibilă în culori pastelate și a primit diverse detalii legate de Hello Kitty, cum ar fi cheia de contact și altele.

L500 a fost prima mașină kei cu patru cilindri de la Daihatsu, cu noul motor opțional din seria JB. Când este echipat cu acest motor, codul modelului s-a schimbat în L502. Gama de modele disponibile în seria 200 a fost transferată relativ bine la seria 500. Una dintre modificări a fost dotarea standard a versiunilor de export cu injecție de combustibil, permițând motorului de 847 cmc să dezvolte 42 CP. (31 kW). Acest motor a fost numit ED-20. Manualul cu 4 trepte nu mai era disponibil, însă, pe lângă automatul cu 3 trepte, pe piața internă japoneză a apărut și unul cu 4 trepte. [17] În noiembrie 1996, a apărut un motor cu trei cilindri (versiunea cu 12 supape cu doi arbori cu came, 847 cmc). Era un ED-DE, 50 CP. (37 kW) la 5500 rpm.

În Australia, Mira L500 a fost vândut ca Daihatsu Charade Centro. În Pakistan , producția lui Daihatsu Cuore s-a încheiat în 1995. L500 a fost construit de Toyota Indus Motor Company între 2000 și 2012, cu un motor cu carburator de 847 cmc (ED-10) care a fost montat pe modelele de export din 1986. [optsprezece]

A cincea generație (L700, 1998–2002)

A cincea generație Cuore a folosit codul șasiului L700, cu L710 pentru toate versiunile cu tracțiune. Noul model a apărut în toamna anului 1998. În timp ce vânzările interne japoneze au trebuit să rămână sub 660 cc, versiunile de export au primit un nou motor EJ-DE de 989 cc, 12 supape DOHC , trei cilindri, 56 CP. (41 kW) la 5200 rpm. În plus, o transmisie automată cu trei trepte a devenit nouă pentru modelele de export. [19] Motorul ED-DE de 850 cmc a rămas pe unele piețe.

Producție în afara Japoniei

L700 Mira a fost produs în Malaezia în 2001, unde a fost vândut împreună cu Kancil sub numele de Perodua Kelisa cu motoarele Daihatsu din seria E de 850 și 1000 cmc. Producția Perodua s-a încheiat în 2007.

Mira Gino

Producția unei versiuni retro a mașinii Daihatsu Mira bazată pe L700 a început în 1999, înlocuind modelul Mira Classic. Mira Gino a primit echipamente și opțiuni similare modelelor convenționale, dar avea un stil retro. Mira Gino din Japonia era propulsat de un motor aspirat natural de 659 cmc, dar motorul EJ-VE de 1 litru (ca și în cazul L700 de export) a fost disponibil pentru o perioadă scurtă de timp ca Mira Gino 1000. Mașina a fost bazată pe a doua generație. Gino (care a primit propriul cod de model L650/ L660) cu un motor de un litru a fost vândut ca Daihatsu Trevis pe piețele de export.

A șasea generație (L250, 2002–2006)

L250/260 Mira, fără legătură cu seria 200 de început, este a șasea generație a mașinii. Mașina a fost produsă în Japonia sub numele de Mira. L250 a fost numit Daihatsu Charade în Marea Britanie și Africa de Sud. În altă parte a fost comercializat ca Cuore. Versiunile de export echipate cu motorul EJ de 1 litru introdus pe generația anterioară au fost desemnate L251, iar L260 sunt versiuni cu tracțiune integrală (doar pe piața internă japoneză). După încheierea producției acestei generații de Mira în Japonia la sfârșitul anului 2006, producția a continuat în Malaezia, unde au fost produse sub marca Perodua Viva din mai 2007.

O versiune sport a Mira Avy a fost disponibilă și în Japonia . Mașina a primit un lifting minor în august 2005. În noiembrie 2006, a apărut o versiune dezactivată (Mira Friend-Matic). Versiunea Friend-Matic a fost lansată până în august 2009.

A șaptea generație (L275, din 2006)

În decembrie 2006, a început producția L275, a șaptea generație a Mira. Inițial, era disponibilă doar versiunea pentru pasageri, duba a apărut la începutul anului 2007. Modelul cu tracțiune integrală a primit codul de model L285. Au fost disponibile două motoare KF: 658 cc KF-VE cu arbore cu came dublu ( DVVT ) cu trei cilindri 58 CP. (43 kW) și un motor turbo KF-DET de aceeași dimensiune cu o putere de 63 CP. (47 kW). Motorul cu aspirație naturală este disponibil cu o cutie manuală cu 5 trepte, automată cu 3 sau 4 trepte sau cutie CVT . [20] Modelele de export (L276) au apărut pentru prima dată în septembrie 2007 și au prezentat un motor Toyota KR cu trei cilindri în linie de 1 litru foarte ușor.

Conform testelor japoneze, consumul de combustibil variază de la 21 km/l cu o automată cu 3 trepte până la 25,5 km/l cu o transmisie variabilă continuu. Pentru vehiculele cu „pachetul Smart Drive”, noul sistem start-stop, consumul de combustibil a fost de 27 km/l. [douăzeci]

În interior, schimbătorul de viteze a fost mutat de la scaunele din față în consola centrală. [21] A fost adăugat un scaun din spate glisant opțional, cu 255 mm de cursă, pentru a regla spațiul pentru bagaje sau spațiul pentru pasageri. [douăzeci]

În cultura populară

Note

  1. ↑ Daihatsu Mira / Handi / Handivan Arhivat 4 aprilie 2016 la Wayback Machine. Preluat de pe www.microcarforum.com pe 5 februarie 2009
  2. ↑ Istoria lui Daihatsu Kei Jidosha . xs4all.nl/~mjs/daihatsuk.html . Preluat la 27 martie 2019. Arhivat din original la 14 mai 2011.
  3. ↑ 1 2 Quattroruote: Tutte le Auto del Mondo 1985  (italiană) / Mastrostefano, Raffaele. - Milano: Editoriale Domus SpA, 1985. - S. 233-234. - ISBN 88-7212-012-8 .
  4. ↑ 1 2 Ferrari, Alessandro. Due cilindri che sembrano quattro  (italiană)  // Quattroruote  : diario. - Milano, Italia: Editoriale Domus, 1984. - Settembre ( v. 29 , n. 347 ). — P. 71 .
  5. ↑ 1 2 Daihatsu vrea să exporte mașini de 650 cmc în Europa  // Nihon Keizai Shimbun  : ziar. - Tokyo, 1982. - 18 mai. - S. 8 .
  6. ↑ {{{title}}}  (fr.)  // Le Moniteur de l'Automobile: revistă. - Bruxelles, Belgia: Editions Auto-Magazine, 1983. - 15 décembre ( vol. 34 ). — P. 66 .
  7. ↑ Catalog Auto 1986  (germană) / Heitz, Rudolf. – Stuttgart: Vereinigte Motor-Verlage GmbH & Co. KG , 1985. - Bd. 29. - S. 107.
  8. ↑ Automobil Revue 1987  (neopr.) / Büschi, Hans-Ulrich. - Berna, Elveţia: Hallwag AG, 1987. - V. 82. - S. 240-241. — ISBN 3-444-00458-3 . . Pentru codurile fiscale elvețiene, vezi pp. 96-97.
  9. ↑ Automobil Revue 1987 , p. 240
  10. ↑ 1 2 Car Graphic: Car Archives Vol. 11, anii '80 Mașini japoneze  (nedefinite) . - Tokyo: Nigensha, 2007. - P. 249. - ISBN 978-4-544-91018-6 .
  11. ↑ New ミラ [Mira] Turbo , Osaka, Japonia: Daihatsu Motor Co., aprilie 1989, p. 19, 13100①300A8904TK 
  12. ↑ Daihatsu Midget MP - mașină cu trei roți (link indisponibil) . Cartea celor trei. Data accesului: 27 martie 2016. Arhivat din original pe 24 septembrie 2011. 
  13. ↑ 1 2 Daihatsu to End Thai Operations  // New York Times  : ziar  . - 1998. - 25 martie. Arhivat din original pe 5 ianuarie 2018.
  14. ↑ Guvernul încurajează dezvoltarea motoarelor mici; Norkis obligă  (neopr.)  // Sun Star. - Cebu, Filipine, 2004. - 27 septembrie. Arhivat din original pe 10 octombrie 2004.
  15. ↑ 1 2 Automobil Revue 1991  (neopr.) / Büschi, Hans-Ulrich. - Berna, Elveția: Hallwag AG, 1991. - T. 86. - S. 233-234. — ISBN 3-444-00514-8 .
  16. ↑ Daihatsu Mira/Handi/Handivan . Microcar Forum (2 decembrie 2005). Preluat la 27 martie 2016. Arhivat din original la 4 aprilie 2016.
  17. ↑ Automobil Revue 1997  (neopr.) / Büschi, Hans-Ulrich. - Berna, Elveţia: Hallwag AG, 1997. - V. 92. - S. 231-232. — ISBN 3-444-10479-0 .
  18. ↑ toyota-indus . toyota indus. Preluat la 29 martie 2016. Arhivat din original la 24 septembrie 2011.
  19. ↑ Automobil Revue 2002  (neopr.) / Nötzli, Max. - Berna, Elveția: Büchler Grafino AG, 2002. - T. 97. - S. 247-248. — ISBN 3-905386-02-X .
  20. ↑ 1 2 3 Lansat Daihatsu Mira complet reproiectat . World Car Fan (17 decembrie 2006). Arhivat din original pe 22 aprilie 2012.
  21. ↑ Paul Tan. Noul Daihatsu Mira a fost lansat în Japonia . Paul Tan's Automotive News (28 decembrie 2006). Preluat la 30 martie 2016. Arhivat din original la 9 aprilie 2016.
  22. ↑ Lau, Benson Mighty Car Mods Interviu . JDM Style Tuning (1 aprilie 2010). Preluat la 30 martie 2016. Arhivat din original la 20 martie 2012. Legătură nefuncțională.

Link -uri

Cataloage Daihatsu   (japoneză) : Mira , Mira AVY , Mira Gino , Mira VAN , Cuore   (engleză) .