Opoziția în lingvistică este unul dintre conceptele structuralismului : o diferență între unitățile planului de expresie care este esențială pentru diferențierea semantică (de exemplu, o opoziție sonoră care poate diferenția semnificațiile a două cuvinte). Această diferență corespunde diferenței de unități din planul de conținut .
Conceptul de opoziție este folosit pentru a face distincția între unitățile de limbaj ( invarianți ) și variantele acestora: invarianții sunt capabili să intre în relații de opoziție între ei , iar variantele nu au o astfel de abilitate (relațiile lor sunt neopuse ).
Un exemplu de opoziție la nivel fonologic în limba rusă este o pereche de foneme consoane retro-linguale /k/ - /x/ : ele pot fi singurul mijloc de diferențiere semantică, de exemplu, într-o pereche rujeolă - mălar . Dimpotrivă, [g] și [ɣ] sunt variante ale aceluiași fonem, deoarece nu există o pereche similară pentru ele în limba rusă (mai mult, aceste sunete sunt interschimbabile).
Adepții școlii fonologice de la Moscova dau un alt exemplu: poziția școlii cu privire la absența fonemelor independente <g'> , <k'> , <x'> în rusă [1] este argumentată de faptul că aceste sunete nu formează opoziții fonologice semnificative cu variantele lor dure [g] , [k] , [x] și, prin urmare, sunt doar variante ale fonemelor <g> , <k> și respectiv <x> .
În conceptul fonologic al lui N. S. Trubetskoy , doctrina opozițiilor , inclusiv clasificarea lor, ocupă un loc central. Acolo este introdus și conceptul de neutralizare - imposibilitatea realizării într-o anumită poziție a unei opoziții fonologice care se realizează într-o anumită limbă în alte poziții (de exemplu, în rusă, consoanele zgomotoase voce și fără voce nu se opun în poziția sfârşitul unei forme de cuvânt: gen [putrezire] - gura , în timp ce înaintea vocalelor se realizează opoziţia: oral - generic ).
| Fonetică și fonologie | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Noțiuni de bază |
| ||||
| Secțiuni și discipline |
| ||||
| Concepte fonologice | |||||
| Personalități | |||||
| |||||