Bătălia de la Capul Matapan
Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită la 3 februarie 2018; verificările necesită 28 de modificări .| Bătălia de la Capul Matapan | |||
|---|---|---|---|
| Conflict principal: Bătălia Mediteranei (1940-1943) | |||
| Formație britanică cu puțin timp înainte de bătălia de la Matapan, 25 martie 1941 | |||
| data | 27 - 29 martie 1941 | ||
| Loc | Marea Mediterană , lângă Capul Matapan | ||
| Rezultat | victorie totală britanică | ||
| Adversarii | |||
|
|
|||
| Comandanti | |||
|
|
|||
| Forțe laterale | |||
|
|||
| Pierderi | |||
|
|||
| Fișiere media la Wikimedia Commons | |||
Bătălia de la Capul Matapan ( ing. Bătălia Capului Matapan , italian. Battaglia di Capo Matapan ) este o bătălie navală care a avut loc în perioada 27-29 martie 1941 în teatrul mediteranean al celui de -al Doilea Război Mondial între flota italiană aflată sub comanda lui amiralul Angelo Iachino și marina britanică sub comanda amiralului Andrew Cunningham .
Datorită decodificării la timp a codului naval italian, britanicii au aflat în avans despre planurile comandamentului italian, care a făcut posibilă concentrarea forțelor superioare în zona de luptă și câștigarea unei victorii decisive: cu prețul pierderii unei aeronave, britanicii au scufundat trei crucișătoare grele și două distrugătoare. Capacitățile de luptă ale italienilor în Marea Mediterană au fost subminate fundamental, ceea ce a asigurat și mai mult succesul aliaților din Africa.
Planuri laterale
La începutul lui martie 1941, germanii au început pregătirile intensive pentru invazia Greciei . Pentru a asigura succesul acestei operațiuni, flota italiană a fost obligată să lanseze mai multe lovituri împotriva navelor britanice între Egipt și Grecia , pentru a-i împiedica pe britanici să transporte provizii pentru trupele lor. Principalele rute de aprovizionare pentru britanici erau la sud și la est de Creta . Marea Britanie, la rândul ei, plănuia să trimită pe mare un grup de australieni și neozeelandezi în Grecia, cunoscut sub numele de grupul Luster . Astfel, succesul Bătăliei Greciei depindea de ce parte controla Marea Mediterană.
Cartierul general naval italian a planificat o operațiune pentru a perturba transportul maritim britanic în zonă. Ea a fost un raid surpriză de crucișătoare susținut de cuirasatul Vittorio Veneto , care a sosit la Napoli din La Spezia pe 22 martie . Flotei italiene i s-a promis sprijin aerian din partea Corpului 10 Aerien german, deoarece navele urmau să opereze în apele aflate sub controlul aviației britanice. Corpul 10 Aerien urma să efectueze recunoașteri intensive în estul și centrul Mediteranei, să atace Malta și să intercepteze avioanele care ar putea decola de acolo. Germanii au mai susținut că pe 16 martie, bombardierele torpiloare germane au avariat două din cele trei nave de luptă britanice la est de Creta. Forțele Aeriene Italiene trebuiau să ofere acoperire aeriană pentru nave de către luptătorii din Rodos pe toată perioada în care au stat în zona Cretei.
În seara zilei de 26 martie, navele italiene au pornit pe larg.
Rolul inteligenței
La sfârșitul lunii martie 1941, când flota britanică mediteraneană a început să sprijine transferul de trupe în Grecia, criptografii din Bletchley Park au reușit să descifreze codul naval italian . Încă de la primele mesaje decodificate, s-a știut că un detașament italian, format dintr-un cuirasat , șase crucișătoare grele și două ușoare și distrugătoare , a plecat pe mare cu scopul de a ataca convoaiele britanice care se îndreptau spre Grecia [1] . Pentru a disimula sursa de informații, britanicii au intensificat recunoașterea aeriană în zonă [2] .
Pentru a înșela vigilența italienilor, comandantul flotei britanice, amiralul Cunningham, s-a prefăcut că este pe cale să joace golf . S-a dus la clubul de golf pentru ca consulul japonez din Alexandria să observe. Apoi, sub acoperirea nopții, amiralul s-a întors pe nava sa amiral, cuirasatul Warspite [3] .
În același timp, informațiile germane au făcut o greșeală gravă. Germanii i-au informat în mod eronat pe italieni că flota mediteraneană avea un singur cuirasat și nici un portavion. De fapt, britanicii aveau trei nave de luptă, iar portavionul Illustrious , avariat anterior, a fost înlocuit cu unul funcțional - HMS Formidable [4] .
În seara zilei de 27 martie, după lăsarea întunericului, flota britanică a plecat din Alexandria.
Compoziția forțelor
| Marina italiană | Marina Regală |
|---|---|
| cuirasatul Vittorio Veneto (nava amiral compusă, comandantul Amiral Angelo Iacchino ) Flotila a 13-a distrugătoare Granatiere Fuchiliere Bersagliere Alpino Divizia 1 de crucișătoare (comandantul Amiral Carlo Cattaneo) crucișătoare grele: Zara (nava amiral divizională ) Paula Fiume Flotila 9 distrugătoare Orani Giorbert Carducci ( Divizia Comandant Alfieri Carducci 3) Amiralul Luigi Sansonetti) Croaciătoare grele: Trieste (Divizia amiral ) Trento Bolzano Flotila a 12-a distrugătoare Coraziere Carabinere Ascari Divizia a 8-a de crucișător (comandantul Amiral Antonio Legnani) Croaciătoare ușoare: Abruzzi (Divizia amiral ) Garibaldi A 16-a Flotilă distrugătoare Da Recco Pessangno |
Cuirasate Forța A : Warspite (nava amiral de comandă, comandată de amiralul Andrew Cunningham ) Barham Portavion Valent Formideble 10 -a distrugător Flotila Stuart Greyhound Griffin Hayvok Hotspur 14-a distrugător Flotila Jervis Janus Mohawk Nubian Compound B (comandat de amiralul Henry Pridham- Whizer ) (nava emblematică ) Ajax Perth Gloucester A 2-a Distrugător Flotilă Ilex Hasty Hereward Vendetta Compound D distrugătoare: Juno Jaguar Defender |
Bătălia de la Gavdos
Conform planului italian, diviziile 1 și 8 de crucișător urmau să avanseze în Marea Egee până în punctul extrem de est al Cretei. După aceea, ar fi trebuit să se întoarcă și să se conecteze cu Vittorio Veneto, la 90 de mile sud-est de Navarino , apoi să se întoarcă la bazele lor. Între timp, Vittorio Veneto și Divizia a 3-a de crucișător urmau să ajungă la un punct la 20 de mile sud de insula Gavdos , în largul coastei de sud a Cretei. Dacă nu s-a luat contact cu inamicul, ar fi trebuit să se întoarcă.
Pe 27 martie, la ora 12:20, crucișătorul Trieste a raportat că a văzut hidroavionul britanic Sunderland , învârtindu-se timp de o jumătate de oră la distanță. Transmisia lui radio a fost interceptată și decodificată, avionul, din cauza vizibilității slabe, a observat doar divizia a 3-a de crucișător și nu a observat cuirasatul și restul diviziilor de crucișător care urmeau în spate. Italienii nu au mai putut conta pe efectul surprizei, cu toate acestea, operațiunea a fost continuată conform planului.
Pe 27 martie, exista un singur convoi britanic pe mare la sud de Creta, cu destinația Pireu . I s-a ordonat să se deplaseze pe același curs, dar să se întoarcă la căderea nopții. Convoiului de întoarcere din Pireu i s-a ordonat să întârzie ieşirea.
După contactul cu Sunderland, cartierul general italian a ordonat diviziilor 1 și 8 de crucișător să nu intre în Marea Egee, ci să se mute să se conecteze cu cuirasatul și cu divizia a 3-a și să continue să acționeze în comun, deoarece nu există informații despre mișcările inamicului către că nu am avut timp.
Formația viceamiralului britanic Pridham-Whippel, situat în Marea Egee, a primit ordin să ajungă într-un punct la sud de Gavdos până în zorii zilei de 28 martie, unde ar fi trebuit să apară Vittorio Veneto în același timp. De asemenea, se îndrepta spre ținta sa de la Gavdos, cu Divizia a 3-a la 10 mile în fața ei și Diviziile 1 și a 8-a la 15 mile înapoi până în port. În jurul orei 06:00, Vittorio Veneto și Bolzano și-au trimis aeronavele de recunoaștere în zbor, iar o jumătate de oră mai târziu, aeronava de pe cuirasat a văzut 4 crucișătoare britanice și 4 distrugătoare la 50 de mile sud-est de formația italiană.
La 07:58, Divizia a 3-a a văzut nave britanice, care au fost identificate ca fiind crucișătoarele ușoare Orion, Ajax, Perth, Gloucester și 4 distrugătoare. Croazierele amiralului Sansonetti s-au apropiat si la 8:12 au deschis focul de la o distanta de aproximativ 25.000 de metri. Aparatele de crucișătoare ușoare ale lui Pridham Whippel se aflau la aproximativ 90 de mile de navele de luptă și portavionul britanic, de a căror prezență amiralul Iaquino încă nu știa. Pridham Whippel a întreprins o retragere în încercarea de a aduce crucișătoarele italiene mai aproape de navele lor de luptă și de portavion. Crucișoarele italiene și-au concentrat focul asupra Gloucester, iar focul lor a fost suficient de precis pentru a forța crucișătorul britanic să zig-zag. În jurul orei 08:55, crucișătoarele italiene au încetat focul și au întors spre vest, Pridham Whippel întorcându-se în spatele lor pentru a menține contactul. În jurul orei 11:00, în nord a fost zărit un cuirasat italian, care a deschis imediat focul precis asupra crucișătoarelor ușoare de la o distanță de aproximativ 16 mile, iar crucișătoarele britanice s-au întors sub acoperirea unei cortine de fum.
La ora 11:15, Vittorio Veneto a fost atacat de 6 bombardiere torpiloare de pe portavionul Formideble, trimise să acopere crucișătoarele Pridham Whippel, aflate într-o situație dificilă. După ce au întâlnit un puternic foc antiaerien, bombardierele torpiloare și-au aruncat torpilele la o distanță de aproximativ 2000 de metri de țintă, iar cuirasatul le-a evitat cu succes. Piloții au raportat lui Cunningham că au înregistrat o lovitură validă și alta probabilă. Atacul aerian i-a ajutat pe crucișătoarele ușoare britanice să evite atacurile navelor italiene fără pierderi.
Atacuri aeriene
În jurul orei 11:30, Iaquino, fără să aștepte acoperirea promisă și negăsind convoaiele inamice, a dat ordin să se îndrepte spre Taranto . Unitatea italiană a început să se retragă. Escadrila a fost aproape în mod constant însoțită de avioane de recunoaștere britanice. În 12.07, divizia a 3-a de crucișătoare a fost atacată de bombardiere torpiloare, dar nu a primit lovituri. În acest moment, conexiunea italiană se afla la 60 de mile de britanici, ceea ce era mai lentă, dar Cunningham se aștepta să ajungă din urmă și să distrugă crucișătorul sau cuirasatul inamicului dacă acestea erau avariate de bombardiere torpiloare.
La ora 15.20, Vittorio Veneto a fost supus unui atac combinat al bombardierelor torpiloare și al bombardierelor Albacore , care au aplicat o nouă tactică: mai întâi au apărut bombardiere și au distras atenția trăgarilor antiaerieni, imediat după aceea, 3 bombardiere torpiloare au atacat nava din pupa la o altitudine foarte joasă. Aceste avioane și-au schimbat simultan cursul și au aruncat torpile din trei direcții diferite. Un avion a fost doborât, dar cuirasatul nu a putut să evite toate cele trei torpile aruncate de la mică distanță. O torpilă a lovit babordul navei lângă elice. De ceva vreme nava nu s-a putut mișca, aproximativ 4 mii de tone de apă au intrat prin gaură, dar în curând nava s-a putut deplasa. Folosind doar elicele de la tribord, cuirasatul a atins o viteză de 10 noduri , dar a crescut-o treptat și a depășit 20 de noduri. Toate acestea s-au întâmplat la o distanță de 420 de mile de Taranto.
Așteptându-se că atacurile aeriene britanice vor continua până la apus, Iaquino a trimis Divizia a 8-a la Taranto, iar restul forțelor s-au reorganizat într-un fel de ordine de marș în jurul cuirasatului avariat. „Vittorio Veneto” era în centru, divizia 1 de crucișătoare era în dreapta, crucișătoarele diviziei a 3-a erau în stânga, distrugătoarele formau coloanele exterioare.
La 1745, vasul de luptă Warspite și-a ridicat aeronava de recunoaștere cu un ofițer observator experimentat la bord, care a raportat că Vittorio Veneto se afla la 45 de mile de Warspite și se deplasa spre vest cu o viteză de 15 noduri într-un mediu dens de crucișătoare și distrugătoare.
La ora 18.23, peste navele italiene au apărut 9 avioane inamice, care s-au ținut în afara razei tunurilor antiaeriene și au pornit la atac după lăsarea întunericului la ora 19.20. Atacul a durat 20 de minute, crucișătorul Paul a fost lovit de o torpilă și și-a pierdut cursul.
Între timp, sediul naval italian l-a informat pe Iacchino că, potrivit radiogoniometrului de la ora 17.45, unele nave britanice se aflau la 75 de mile de poziția actuală a Vittorio Veneto. Amiralul italian a decis că acestea sunt crucișătoarele cu care a luptat dimineața sau patrula distrugătoarele engleze.
Moartea diviziei 1 de crucișătoare
După o serie de atacuri aeriene, amiralul Cunningham a știut despre avariile aduse cuirasatului italian. A existat o oportunitate de a ajunge din urmă și de a distruge Vittorio Veneto. Comandantul britanic a decis să urmărească flota italiană în retragere în întunericul care înainta, crucișătoarele ușoare ale viceamiralului Pridham-Whippel au primit ordin să meargă cu viteză maximă pentru a stabili contact vizual cu inamicul. O formație de 8 distrugătoare a fost creată pentru a lovi nava italiană avariată.
La ora 20:18, Iaquino a ordonat diviziei 1 a amiralului Cattaneo, de care aparținea Pola, să se întoarcă și să meargă în ajutorul crucișatorului avariat. Cattaneo, neștiind prezența apropiată a navelor de luptă britanice, a ales să formeze o coloană cu distrugătoarele în mișcare la capăt.
La 20:32, crucișătorul Ajax, folosind radar, a detectat-o pe Paula nemișcată în întuneric. Pridham-Whippel, crezând că este un vas de luptă, a ordonat distrugătoarelor să-l torpileze, iar el însuși a plecat în căutarea restului navelor italiene cu crucișătoarele sale. Dar distrugătoarele, din cauza problemelor de comunicare, nu au intrat în atac și au continuat să se deplaseze spre nord, ceea ce a devenit fatal pentru italieni, deoarece atacul Paula s-ar fi văzut pe navele diviziei 1.
Navele lui Cattaneo s-au apropiat de Câmp în același timp cu navele de luptă ale lui Cunningham. La ora 22:25 pe Worspite, cu ajutorul unui radar, au fost depistate crucișătoare italiene, care defilau în coloană, la acel moment o rachetă roșie a decolat de pe podeaua nemișcată, care trebuia să le faciliteze detectarea navelor. aceasta. Italienii și-au îndreptat atenția acolo, neștiind prezența navelor britanice, care navigau pe un curs aproape paralel de cealaltă parte. La 22:28, distrugătorul britanic Greyhound, care era cel mai aproape de italieni, a iluminat crucișătorul Cattaneo cu un reflector, restul navelor britanice au făcut același lucru. Italienii au fost luați prin surprindere, tunurile de pe navele lor erau în poziția de depozitare. Toate cele trei nave de luptă britanice au deschis focul cu tunurile lor de 381 mm la o distanță aproape directă asupra crucișătoarelor. „Zara” și „Fiume” în câteva minute s-au transformat în ruine arzătoare, cuprinse de flăcări de la prova până la pupa. După ce au mai tras câteva salve în ei, navele de luptă britanice s-au întors spre dreapta, ocolind torpilele distrugătoarelor italiene, care au pornit la atac. A urmat o luptă între distrugătoare italiene și britanice, în timpul căreia britanicii au fost aproape loviți de focul propriilor nave.
Crusătorul „Fiume” a primit o listă mare, incendiile de pe el au scăpat de sub control, iar comandantul a dat ordin de abandonare a navei, care s-a scufundat la 23:15. Zarya a primit și el ordin să părăsească nava, iar la ora 00.30 a explodat. Amiralul Cattaneo și comandantul Zara au pierit împreună cu nava. Distrugătoarele Alfieri și Carducci au fost grav avariate și s-au scufundat. Distrugătoarele Oriani au reușit să scape (a fost lovit și a ieșit din foc cu un singur aparat) și Gioberti (a închis linia și a evitat pagubele).
În jurul orei 23:00, amiralul Cunningham, temându-se de posibile atacuri ale distrugătoarelor italiene, a ordonat tuturor forțelor care nu erau implicate în distrugerea inamicului să se retragă spre nord-est. După cum și-a amintit mai târziu, acest ordin „a fost prost gândit”, așa cum l-a îndeplinit și formația Pridham-Whippel, oprind încercările de a stabili contactul cu Vittorio Veneto, oferindu-i astfel posibilitatea de a pleca.
La 0:20, distrugătorul Hayvok a descoperit crucișătorul în derivă Paul și, confundându-l cu un cuirasat, a raportat coordonatele navei către restul distrugătoarelor. Cu toate acestea, o oră mai târziu, și-a corectat raportul, spunând că a găsit nu un cuirasat, ci un crucișător greu. Curând, Greyhound și Griffin s-au alăturat lui Hayvok, apoi distrugătorul Jervis s-a apropiat de Paula. Nava se afla într-o stare de non-luptă, potrivit britanicilor, „nu era nici măcar o umbră de ordine și disciplină” pe crucișător, o „mulțime de bețivi” s-a adunat pe castelul de probă, puntea era „împânzită cu obiecte personale și sticle” (aceste afirmații ale britanicilor au fost ulterior infirmate de italieni și au fost numite „propaganda britanică). Jervis a scos 258 de oameni de pe Paula, inclusiv comandantul, iar crucișătorul a fost mai târziu scufundat de două torpile.
În zori, avioane de recunoaștere au decolat de pe portavionul Formideble, avioane suplimentare au decolat din Grecia și Creta, dar nu au găsit navele italiene plecate în vest.
Zeci de plute de salvare au fost lăsate la locul bătăliei, pline cu supraviețuitori de pe nave scufundate, marea acoperită cu petrol era presărată cu resturi și corpuri plutitoare. Distrugătoarele britanice au fost angajate în salvarea supraviețuitorilor, dar operațiunea a fost întreruptă de apariția mai multor avioane germane Yu-88 pe cer, britanicii au început să se retragă spre est, lăsând în apă sute de italieni. Cunningham a transmis în text clar cartierului general naval italian coordonatele câmpului de luptă. Nava spital italiană Gradisca care se apropie a salvat 160 de persoane.
Rezultatele bătăliei
Flota italiană a suferit o înfrângere zdrobitoare la Matapan, pierzând 3 crucișătoare grele și 2 distrugătoare deodată. Bazându-se pe nave de luptă și crucișătoare ca principală forță de atac a flotei și subestimând rolul portavioanelor, comandamentul italian s-a pus într-o poziție de pierdere. După această înfrângere, a devenit evident că numai cu portavioane în componența sa, flota ar putea primi sprijin aerian adecvat în războiul modern. Conducerea militară italiană a luat o decizie întârziată de a-și crea propriile portavioane, pe care italienii nu au avut timp să le construiască și să le pună în funcțiune înainte de retragerea Italiei din război.
Flota italiană nu era pregătită pentru luptă de noapte, în timp ce exercițiile de luptă de noapte erau regulate în flota britanică. Până la începutul războiului, britanicii stăpâniseră deja radarul și îl instalaseră pe nave de război, ceea ce le dădea un avantaj serios față de flota italiană.
Nivelul scăzut de interacțiune dintre flotă și aviație, ineficiența recunoașterii aeriene italiene a devenit, de asemenea, unul dintre motivele înfrângerii de la Matapan. Amiralul Iaquino nu a așteptat sprijinul aerian promis și a fost nevoit să acționeze aproape orbește pe tot parcursul bătăliei. Drept urmare, a luat decizia fatală de a trimite 2 crucișătoare și 4 distrugătoare pentru a ajuta câmpul avariat, neștiind prezența apropiată a navelor de luptă britanice și subestimând capacitatea britanicilor de a opera noaptea.
Victoria de la Matapan a demonstrat în mod clar marea superioritate a flotei mediteraneene britanice asupra forțelor navale ale Italiei, care nu și-au revenit niciodată din această înfrângere până la sfârșitul războiului.
Note
- ↑ Spanish Enigma Welcomed To Bletchley Park (link indisponibil) . Bletchley Park (5 iulie 2012). Preluat la 13 august 2012. Arhivat din original la 2 octombrie 2012.
- ↑ Vezi raportul din publicația oficială a Amiralității din 1943, East of Malta, West of Suez: The Admiralty Account of the Naval War in the Mediterranean (Londra, His Majesty's Stationery Office, 1943), unde este creditată detectarea forței italiene la „una dintre aeronavele de recunoaștere ale lui Formidable ”. (pag. 56)
- ↑ Batey, Mavis. Capitolul 6: Spargerea enigmei navale italiene // Spărgătorul de coduri din Bletchley Park. — Editura Biteback, 2011. - S. 79-92. — ISBN 978-1849540780 .
- ↑ Amiraalitatea: Estul Maltei, Vestul Suezului (Londra, Biroul de papetărie al Majestății Sale, 1943) p. 55
Link -uri
- [www.wunderwaffe.narod.ru/HistoryBook/Battle_Sred_Win/index.htm S. Pak „Bătălia de la Capul Matapan”]
- Bătălie de la CAP MATAPAN (martie 1941)
Surse
- Bragadin M.A. Bătălia pentru Marea Mediterană. Vederea celor învinși. - M . : „AST”, 2001. - 624 p. - 8000 de exemplare. - ISBN 5-17-002636-6 .
Vezi și
 Dicționare și enciclopedii | |
|---|---|
| În cataloagele bibliografice |
|