Shakespeare, William

William Shakespeare
Engleză  William Shakespeare

Singura reprezentare de încredere cunoscută a lui Shakespeare este o gravură din Primul folio postum ( 1623 ) de Martin Droeshout .
Data nașterii 23 aprilie 1564 [1] [2]
Locul nașterii Stratford upon Avon , Warwickshire , Anglia
Data mortii 23 aprilie ( 3 mai ) , 1616( 03.05.1616 )
Un loc al morții Stratford upon Avon , Warwickshire , Anglia
Cetățenie (cetățenie)
Ocupaţie dramaturg , poet , actor
Gen Dramă elisabetană
Limba lucrărilor Engleză
Autograf
Logo Wikisource Lucrează la Wikisource
 Fișiere media la Wikimedia Commons
Sigla Wikiquote Citate pe Wikiquote

William Shakespeare ( ing.  William Shakespeare [3] , pronunție engleză: [ˌwɪljəm ˈʃeɪkspɪə(r)] ; 26 aprilie 1564 (botez) , Stratford-upon-Avon , Anglia  - 23 aprilie ( 3 mai )  , ibid.) a fost un poet și dramaturg englez , adesea considerat cel mai mare scriitor în limba engleză și unul dintre cei mai buni dramaturgi din lume [4] . Denumit adesea poetul național al Angliei [5] .

Lucrările care au ajuns până la noi, inclusiv unele scrise împreună cu alți autori, constau din 38 de piese de teatru , 154 de sonete , 4 poezii și 3 epitafe. Piesele lui Shakespeare au fost traduse în toate limbile majore și sunt puse în scenă mai frecvent decât operele altor dramaturgi [6] .

Shakespeare s-a născut și a crescut în Stratford-upon-Avon . La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Ann Hathaway , cu care a avut trei copii: o fiică, Suzanne , și gemeni , Hemnet și Judith . Cariera lui Shakespeare a început între 1585 și 1592 când s-a mutat la Londra. El a devenit curând un actor de succes, dramaturg și coproprietar al unei companii de teatru numită Lord Chamberlain's Servants , cunoscută mai târziu sub numele de King's Servants . În jurul anului 1613, la vârsta de 48 de ani, s-a întors la Stratford, unde a murit trei ani mai târziu. Puține dovezi istorice ale vieții lui Shakespeare au supraviețuit, iar teoriile despre viața lui sunt create pe baza documentelor oficiale și mărturii ale contemporanilor, așa că întrebările privind aspectul său și credințele religioase sunt încă discutate în comunitatea științifică și există, de asemenea, un punct. de vedere că lucrările care i-au fost atribuite au fost create de alții .om [7] [8] ; este popular în cultură, deși este respins de marea majoritate a savanților shakespearieni.

Majoritatea operelor lui Shakespeare au fost scrise între 1589 și 1613 [9] . Piesele sale timpurii sunt în mare parte comedii și cronici , în care Shakespeare a excelat considerabil. Apoi a urmat o perioadă de tragedii în opera sa , inclusiv lucrările lui Hamlet , Regele Lear , Othello și Macbeth , care sunt considerate printre cele mai bune în limba engleză . La sfârșitul lucrării sale, Shakespeare a scris mai multe tragicomedii și a colaborat, de asemenea, cu alți scriitori.

Multe dintre piesele lui Shakespeare au fost publicate în timpul vieții sale, de diferite calități și acuratețe. În 1623, doi dintre prietenii lui Shakespeare, John Heming și Henry Condell , au publicat Primul Folio , o colecție de toate piesele lui Shakespeare, cu excepția a două, incluse în prezent în canon. Volumul a fost prefațat de o poezie a lui Ben Jonson, în care Jonson l-a salutat prevestitor pe Shakespeare în citatul acum celebru drept „nu veacuri, ci pentru totdeauna”. Mai târziu, mai multe piese de teatru (sau fragmentele lor) au fost atribuite lui Shakespeare de către diverși cercetători cu diferite grade de dovezi.

Deja în timpul vieții sale, Shakespeare a primit recenzii lăudabile pentru opera sa, dar a devenit cu adevărat popular abia în secolul al XIX-lea. În special, reprezentanții romantismului și ai victorienilor l-au admirat atât de mult pe Shakespeare, încât Bernard Shaw l-a numit „bardolatrie”., care în traducere din engleză înseamnă „bardo-worship”. Operele lui Shakespeare rămân populare până în zilele noastre, fiind în permanență studiate și regândite în conformitate cu condițiile politice și culturale.

Biografie

primii ani

William Shakespeare s-a născut la Stratford-upon-Avon ( Warwickshire ) în 1564 , botezat pe 26 aprilie , data exactă a nașterii fiind necunoscută. Tradiția îi plasează nașterea pe 23 aprilie [10] : această dată coincide cu ziua exact cunoscută a morții sale. În plus, 23 aprilie este ziua Sfântului Gheorghe , patronul Angliei, iar în această zi, tradiția ar putea coincide în mod specific cu nașterea celui mai mare poet național. Din engleză, numele de familie „Shakespeare” este tradus ca „uimitor cu o suliță”.

Tatăl său, John Shakespeare (1530-1601), a fost un artizan bogat (făcător de mănuși), adesea ales în diferite funcții publice semnificative. În 1565 John Shakespeare era consilier , iar în 1568 executor judecătoresc (șeful consiliului orașului). Nu a participat la slujbele bisericești, pentru care a plătit amenzi mari (e posibil să fi fost catolic secret ) [11] .

Mama lui Shakespeare, născută Mary Arden (1537-1608), aparținea uneia dintre cele mai vechi familii de sași [12] . În total, cuplul a avut 8 copii, William sa născut al treilea.

Se crede că Shakespeare a studiat la „ școala gramaticală ” din Stratford ( ing.  școala gramatică ), unde trebuia să obțină o bună cunoaștere a latinei: profesorul de latină și literatură de la Stratford a scris poezie în latină. Unii savanți susțin că Shakespeare a urmat școala regelui Edward al VI-lea .la Stratford-upon-Avon, unde a studiat opera unor poeți precum Ovidiu și Plautus [13] , dar revistele școlare nu au supraviețuit [14] , iar acum nu se poate spune nimic sigur.

În 1582, la vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Anne Hathaway , fiica unui proprietar local, care era cu 8 ani mai mare decât el. La momentul căsătoriei, Ann era însărcinată. În 1583, cuplul a avut o fiică, Susan (botezată la 23 mai), în 1585, gemeni: fiul Hemnet , care a murit la vârsta de 11 ani în august 1596, și fiica Judith (botezată la 2 februarie).

Despre alte evenimente (în termen de șapte ani) din viața lui Shakespeare, există doar presupuneri. Prima mențiune a unei cariere teatrale londoneze datează din 1592, iar perioada dintre 1585 și 1592 este denumită de cercetători „anii pierduți” ai lui Shakespeare [15] . Încercările biografilor de a afla despre acțiunile lui Shakespeare în această perioadă au dus la multe povești apocrife. Nicholas Rowe , primul biograf al lui Shakespeare, credea că a părăsit Stratford pentru a evita urmărirea penală pentru braconaj pe moșia scutierului local Thomas Lucy. De asemenea, se presupune că Shakespeare s-a răzbunat pe Lucy scriind mai multe balade obscene în adresa sa [16] . Conform unei alte versiuni a secolului al XVIII-lea, Shakespeare și-a început cariera teatrală, având grijă de caii patronilor londonezi [17] . John Aubrey a scris că Shakespeare a fost profesor de școală [18] . Unii savanți ai secolului al XX-lea credeau că Shakespeare a fost profesorul lui Alexander Nogton din Lancashire , deoarece acest proprietar catolic avea un anume „William Shakeshaft” [19] . Această teorie are puțină bază în afară de zvonurile care s-au răspândit după moartea lui Shakespeare și, în plus, „Shakeshaft” este un nume de familie destul de comun în Lancashire [20] .

Londra și cariera teatrală

Nu se știe exact când Shakespeare a început să scrie opere de teatru și s-a mutat și la Londra, dar primele surse care au ajuns până la noi care vorbesc despre acest lucru datează din 1592 . Anul acesta în jurnalul antreprenorului Philip Hensloweste menționată cronica istorică a lui Shakespeare „Henry al VI-lea”, care se afla în Teatrul Rose deținut de Henslow[21] . În același an, a fost publicată postum un pamflet al dramaturgului și prozatorului Robert Greene , în care acesta din urmă l-a atacat cu răutate pe Shakespeare, fără a-și numi numele de familie, dar bătând-o în mod ironic - „scene shaker” (shake-scene), parafrazând un vers din a treia parte din „Henric al VI-lea” „O, inima unui tigru în pielea acestei femei! ca „inima unui tigru în pielea unui ipocrit” [12] . Cercetătorii nu sunt de acord cu sensul exact al acestor cuvinte [22] , dar este în general acceptat că Greene l-a acuzat pe Shakespeare că a încercat să se potrivească cu scriitori foarte educați („mințile universitare”) precum Christopher Marlowe , Thomas Nash și însuși Greene [23] ] .

Biografii cred că cariera lui Shakespeare ar fi putut începe oricând de la mijlocul anilor 1580 [24] . Din 1594, piesele lui Shakespeare au fost interpretate doar de compania Lord Chamberlain's Servants . Această trupă a inclus și Shakespeare, care la sfârșitul aceluiași 1594 a devenit coproprietar. Trupa a devenit curând una dintre cele mai importante formații de teatru din Londra [25] . După moartea reginei Elisabeta în 1603, trupa a primit un brevet regal de la noul conducător, Iacob I , și a devenit cunoscută drept „Slujitorii regelui” [26] .

În 1599, un parteneriat de membri ai grupului a construit un nou teatru pe malul de sud al Tamisei , numit Globul . În 1608 au achiziționat și Teatrul Blackfriars închis.. Rapoartele despre achizițiile și investițiile imobiliare ale lui Shakespeare arată că trupa l-a făcut un om bogat. În 1597 a cumpărat a doua casă ca mărime din Stratford, New Place..

Unele dintre piesele lui Shakespeare au fost publicate de In-quarto în 1594. În 1598, numele său a început să apară pe paginile de titlu ale publicațiilor [27] [28] [29] . Dar chiar și după ce Shakespeare a devenit celebru ca dramaturg, a continuat să joace în teatre. În ediția din 1616 a lucrărilor lui Ben Jonson , numele lui Shakespeare este inclus în lista actorilor care au interpretat piesele „ Toată lumea are capriciile ” (1598) și „ Căderea lui Sejanus ” (1603) [30] . Cu toate acestea, numele său nu a fost inclus în piesa lui Johnson din 1605, Volpone , care este considerată de unii savanți ca un semn al sfârșitului carierei londoneze a lui Shakespeare . Cu toate acestea, în Primul Folio din 1623, Shakespeare este numit „actorul principal în toate aceste piese”, iar unele dintre ele au fost puse în scenă pentru prima dată după Volpone , deși nu se știe cu siguranță ce roluri a jucat Shakespeare în ele [32] . În 1610, John Davies a scris că „bună voință” a jucat roluri „regale” . În 1709, în lucrarea sa, Rowe a notat opinia deja formată până atunci că Shakespeare a jucat umbra tatălui lui Hamlet [34] . Mai târziu s-a mai susținut că a jucat rolurile lui Adam din As You Like It și Horus din Henric al V -lea [35] , deși oamenii de știință se îndoiesc de acuratețea acestor informații [36] .

Shakespeare a trăit la Londra în perioada sa de actorie și dramaturgie, dar și-a petrecut o parte din timp la Stratford. În 1596, la un an după cumpărarea New Place, a locuit în parohia Sf. Elena din Bishopgate., pe partea de nord a Tamisei [37] . După construirea Teatrului Globe în 1599, Shakespeare s-a mutat de cealaltă parte a râului - în Southwark [38] , unde se afla teatrul. În 1604 s-a mutat din nou peste râu, de data aceasta în zona de la nord de Catedrala Sf. Paul , unde existau un număr mare de case bune. A închiriat camere de la un hughenot francez pe nume Christopher Mountjoy, un producător de peruci și poște pentru femei .

Ultimii ani și moartea

Există o concepție tradițională conform căreia, cu câțiva ani înainte de moartea sa, Shakespeare s-a mutat la Stratford. Rowe a fost primul biograf al lui Shakespeare care a transmis o astfel de opinie . Unul dintre motivele pentru aceasta poate fi faptul că teatrele publice din Londra au fost închise în mod repetat din cauza focarelor de ciumă [42] , iar actorii nu aveau suficientă treabă de făcut. Retragerea completă era rară în acele zile [43] și Shakespeare a continuat să viziteze Londra [41] . În 1612 Shakespeare a fost martor în cazul Bellot v. Mountjoy., un proces pentru zestrea de nuntă a fiicei lui Mountjoy, Mary [44] [45] . În martie 1613 a cumpărat o casă în fosta parohie Blackfriar [46] ; în noiembrie 1614 a petrecut câteva săptămâni cu ginerele său, John Hall .

După 1606-1607, Shakespeare a scris doar câteva piese de teatru, iar după 1613 a încetat cu totul să le scrie [48] . El a co-scris ultimele sale trei piese cu un alt dramaturg, posibil John Fletcher ,49, care i-a succedat lui Shakespeare ca dramaturg șef al The King's Men .

Toate semnăturile supraviețuitoare ale lui Shakespeare pe documente (1612-1613) se remarcă printr-o scriere de mână foarte slabă, pe baza căreia unii cercetători cred că el era grav bolnav la acea vreme [51] .

La 23 aprilie ( 3 mai )  1616, Shakespeare a murit [52] . În mod tradițional, se presupune că a murit de ziua lui, dar nu este sigur că Shakespeare s-a născut pe 23 aprilie . Lui Shakespeare i-au supraviețuit o văduvă, Anne (m. 1623) și două fiice. Susan Shakespeare era căsătorită cu John Hall din 1607 [53] , iar Judith Shakespeare s-a căsătorit la două luni după moartea lui Shakespeare cu vinificatorul Thomas Queeny [54] .

În testamentul său, Shakespeare a lăsat cea mai mare parte a proprietății sale fiicei sale mai mari, Susan . După ea, urma să fie moștenită de descendenții ei direcți [56] . Judith a avut trei copii, toți au murit fără căsătorie [57] . Susan a avut o fiică, Elizabeth, care s-a căsătorit de două ori, dar a murit fără copii în 1670. Ea a fost ultima descendentă directă a lui Shakespeare [58] . În testamentul lui Shakespeare, soția sa este menționată doar pe scurt, dar ea trebuia deja să primească o treime din averea soțului ei [59] . Cu toate acestea, s-a afirmat că el o lăsa „al doilea cel mai bun pat”, fapt care a dat naștere la multe speculații diferite [60] [61] [62] . Unii savanți consideră acest lucru o insultă la adresa lui Ann, în timp ce alții susțin că al doilea cel mai bun pat este patul conjugal și, prin urmare, nu este nimic ofensator în acest sens [63] .

Trei zile mai târziu, trupul lui Shakespeare a fost îngropat în biserica Sfânta Treime din Stratford [64] . Pe piatra funerară este scris un epitaf [65] :

Bun prieten, de dragul lui Iesv, răbda,

Pentru a săpa dvst inclus, ascultă.
Omule, fii omule, cruță-te de pietre,

Și chiar dacă el îmi mișcă oasele.

Prietene, pentru Domnul, nu roii

Rămășițe luate de acest pământ;
Neatins este binecuvântat de secole,
Și blestemat este cel care mi-a atins cenușa.

(Tradus de A. Velichansky ) [12]

Cu ceva timp înainte de 1623, un bust pictat al lui Shakespeare a fost ridicat în biserică, arătându-l în procesul de scriere. Epitafurile în engleză și latină îl compară pe Shakespeare cu înțeleptul rege Pylos Nestor , Socrate și Virgil [66] .

Există multe statui Shakespeare în întreaga lume , inclusiv monumente funerare la Catedrala Southwark și Poets' Corner, Westminster Abbey .

Pentru a comemora 400 de ani de la moartea dramaturgului, Monetăria Regală a emis trei monede de două lire (datate 2016), simbolizând cele trei grupe ale operelor sale: comedii, cronici și tragedii.

Creare

Moștenirea literară a lui Shakespeare este împărțită în două părți inegale: poetică ( poezii și sonete ) și dramatică . V. G. Belinsky a scris că „ar fi prea îndrăzneț și ciudat să-i acordăm lui Shakespeare un avantaj decisiv asupra tuturor poeților omenirii, ca poet propriu-zis, dar ca dramaturg el rămâne acum fără un rival al cărui nume ar putea fi pus lângă numele său. ” [67 ] .

Problema periodizării

Cercetătorii operei lui Shakespeare (criticul literar danez G. Brandes , editorul lucrărilor complete rusești ale lui Shakespeare S. A. Vengerov ) la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea, pe baza cronologiei lucrărilor, au prezentat evoluția sa spirituală dintr-un „dispoziție veselă”, credință în triumful dreptății, idealuri umaniste la începutul drumului către dezamăgire și distrugerea tuturor iluziilor la sfârșit. Cu toate acestea, în ultimii ani a existat o opinie că concluzia despre personalitatea autorului bazată pe lucrările sale este o greșeală [68] .

În 1930, savantul Shakespeare E. K. Chambers a propus o cronologie a operei lui Shakespeare după gen , mai târziu a fost corectată de J. McManway. Au fost patru perioade: prima (1590-1594) - timpurie: cronici, comedii renascentiste, „tragedie de groază” („Titus Andronicus”), două poezii; a doua (1594-1600) - comedii renascentiste, prima tragedie matura ("Romeo si Julieta"), cronici cu elemente de tragedie, tragedie antica ("Iulius Caesar"), sonete; a treia (1601-1608) - mari tragedii, tragedii antice, „comedii negre”; a patra (1609-1613) - drame de basm cu un început tragic și un final fericit. Unii dintre savanții Shakespeare, inclusiv A. A. Smirnov , au combinat prima și a doua perioadă într-o singură perioadă timpurie [69] .

Dramaturgie

Majoritatea dramaturgilor epocii și-au scris lucrările împreună cu alți autori, iar criticii cred că Shakespeare a scris și unele dintre piesele sale cu alți autori; aceasta se aplică în principal lucrărilor timpurii și târzii [70] . Pentru unele lucrări, precum „ Titus Andronic ” și piesele istorice timpurii, nu este stabilit că acestea au fost scrise definitiv în colaborare, în timp ce pentru „ Două rude nobile ” și piesa pierdută „ Cardenio ” acest lucru este documentat. Datele obținute din texte sugerează, de asemenea, că unele lucrări au fost reelaborate de alți scriitori în raport cu textul original.

Unele dintre cele mai vechi lucrări ale lui Shakespeare sunt Richard al III-lea și cele trei părți ale lui Henric al VI-lea , scrise la începutul anilor 1590, o perioadă în care drama istorică era în vogă. Piesele lui Shakespeare sunt greu de datat [71] [72] , dar cercetătorii textuali sugerează că „ Titus Andronicus ” , „ Comedia erorilor ” , „ Îmblânzirea scorpiei ” și „ Cei doi veronieni ” se referă, de asemenea, la începutul carierei lui Shakespeare. [73] [71 ] . Cronicile sale timpurii , bazate cel mai probabil pe ediția din 1587 a lui Raphael Holinshed Cronicile Angliei, Scoției și Irlandei [74] , au prezentat rezultatele distructive ale conducătorilor slabi și corupți și au oferit o anumită justificare pentru ascensiunea dinastiei Tudor . Piesele timpurii ale lui Shakespeare au fost influențate de opera altor dramaturgi elisabetan, în special de Thomas Kyd și Christopher Marlowe , de tradiția dramei medievale și de piesa lui Seneca [76] [77] [78] . Comedia erorilor este construită tot pe modelul clasic, nefiind găsite surse pentru The Taming of the Shrew , deși este legată de o altă piesă cu nume similar, jucată în teatrele londoneze în anii 1590 [79] și, posibil, are rădăcini folclorice [80 ] [81] .

La mijlocul anilor 1590, Shakespeare a trecut de la comediile batjocoritoare și farse la lucrări romantice . Visul unei nopți de vară este  un amestec plin de duh de dragoste, magie de basm și viață din societatea joasă . Următoarea comedie, de asemenea romantică, a lui Shakespeare, The Merchant of Venice , conține un portret al răzbunatorului amanet evreu Shylock , care reflecta prejudecățile rasiale ale englezilor elisabetani [84] [85] . Piesa plină de spirit „ Much Ado About Nothing ” [86] , înfățișând frumos viața din provincii „ Așa cum îți place ” și veselia plină de viață „ Twelfth Night ” completează gama comediilor lui Shakespeare [87] . După versurile „ Richard al II-lea ” , aproape în întregime scrisă în versuri , Shakespeare a introdus comedia în proză în cronicile sale Henric al IV-lea, părțile 1 și 2 și Henric al V -lea. Personajele sale devin mai complexe și mai blânde, el comută foarte abil între scene comice și serioase, proză și poezie, astfel încât opera sa matură ajunge la o varietate narativă [88] [89] [90] . Această perioadă a început și s-a încheiat cu tragedii: „ Romeo și Julieta ” , faimoasa poveste de dragoste și moarte a unei fete și a unei tinere [91] [92] , și „ Iulius Caesar ” , bazată pe Viețile comparate ale lui Plutarh [93] [94] .

La începutul secolului al XVII-lea, Shakespeare a scris mai multe așa-numite „ piese cu probleme ”: „ Măsură pentru măsură ” , „ Troilus și Cressida ” și „ Totul e bine, care se termină cu bine ” , precum și o serie dintre cele mai faimoase tragedii . 95] [96] . Mulți critici consideră că tragediile din această perioadă reprezintă apogeul operei lui Shakespeare. Hamlet, personajul principal al uneia dintre cele mai faimoase tragedii ale lui Shakespeare, este poate cel mai cercetat personaj al dramaturgului; acest lucru este valabil mai ales pentru celebrul solilocviu , care începe „ A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea ” [97] . Spre deosebire de introvertitul Hamlet, eroul ezitant, eroii tragediilor ulterioare, regele Lear și Othello, suferă de decizii prea pripite [98] . Adesea tragedia lui Shakespeare este construită pe neajunsurile sau faptele fatale ale personajelor care îl distrug pe el și pe cei dragi [99] . În Othello , ticălosul Iago împinge gelozia personajului din titlu până la uciderea soției sale nevinovate [ 100] [101] . În „ Regele Lear ”, bătrânul rege face greșeala fatală de a renunța la drepturile sale de a conduce, ducând la evenimente oribile precum uciderea fiicei celei mai mici a lui Lear, Cordelia. În Macbeth , cea mai scurtă și mai concisă tragedie a lui Shakespeare [102] , ambiția necontrolată îi determină pe Macbeth și pe soția sa, Lady Macbeth , să-l omoare pe regele de drept și să uzurpe tronul, iar în cele din urmă sunt distruși de vinovăția lor [103] . În această piesă, Shakespeare adaugă un element de supranatural structurii tragice. Ultimele sale tragedii majore, Antony și Cleopatra și Coriolanus , sunt considerate de unii critici a conține unele dintre cele mai bune poezii ale sale .

În ultima perioadă a operei sale, Shakespeare s-a orientat către genul tragicomediei romantice și a finalizat trei piese majore: Cymbeline , Povestea de iarnă și Furtuna , precum și , împreună cu un alt dramaturg , piesa Pericle . Lucrările acestei perioade sunt mai puțin sumbre decât tragediile care le-au precedat, dar mai grave decât comediile anilor 1590, dar se termină cu împăcare și eliberare de necazuri [106] . Unii cercetători cred că aceste schimbări au venit dintr-o schimbare a viziunilor asupra vieții lui Shakespeare, care a devenit mai calmă, dar poate că piesele au reflectat pur și simplu moda teatrală din acea vreme [107] [108] [109] . Alte două piese supraviețuitoare ale lui Shakespeare au fost scrise de el în colaborare, posibil cu John Fletcher : Henry al VIII -lea și Two Noble Kinsmen .

Producții pe viață

Nu se știe încă exact pentru care companii de teatru și-a scris Shakespeare primele piese. Astfel, pe pagina de titlu a ediției din 1594 a lui Titus Andronicus , se indică faptul că piesa a fost pusă în scenă de trei grupuri diferite [110] . După ciuma din 1592-1593, piesele lui Shakespeare erau deja puse în scenă de propria sa companie la Teatru .„și” Curtinîn Shoreditch la nord de Tamisa [111] . Prima parte a lui „Henric al IV-lea” a fost pusă în scenă acolo . După o ceartă cu proprietarul său, compania a părăsit Teatrul și a construit pe partea de sud a Tamisei, în Southwark , Teatrul Globe , primul teatru construit de actori pentru actori [112] [113] . Globul s-a deschis în toamna anului 1599, iar una dintre primele piese puse în scenă acolo a fost Iulius Caesar . Majoritatea celor mai faimoase piese ale lui Shakespeare scrise după 1599 au fost scrise pentru Glob , inclusiv Hamlet , Othello și Regele Lear .

Trupa lui Shakespeare, The Lord Chamberlain's Servants, a avut o relație specială cu regele James I , mai ales după ce a fost redenumită King's Servants în 1603 . Deși înregistrările de producții sunt împrăștiate, există 7 producții ale pieselor lui Shakespeare la curte între 1 noiembrie 1604 și 31 octombrie 1605, inclusiv două producții ale Negustorului de la Veneția [116] . După 1608 au început să cânte la Blackfriars Indoor Theatre iarna și să lucreze la Globe vara . Premise bune, combinate cu patronajul regal, i-au permis lui Shakespeare să introducă dispozitive mai complexe în recuzita pieselor sale. De exemplu, în „Cymbeline” Jupiter coboară „cu tunete și fulgere, stând pe un vultur: El aruncă fulgerul. Fantomele cad în genunchi” [118] .

Trupa lui Shakespeare a inclus actori cunoscuți precum Richard Burbage , William Kemp , Henry Condell și John Heming . Burbage a fost actorul principal în multe dintre piesele lui Shakespeare, inclusiv Richard al III-lea , Hamlet , Othello și Regele Lear . Popularul actor de benzi desenate William Kemp l-a jucat pe Pietro în Romeo și Julieta și Dogwood în Much Ado About Nothing , printre alte personaje . La începutul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, el a fost înlocuit de Robert Armin , care a jucat roluri precum Touchstone în As You Like It și Jester în King Lear . În 1613, Henry Wotton a anunțat că piesa Henric al VIII-lea a fost pusă în scenă . Pe 29 iunie, în timpul producției acestui spectacol, tunul a tras greșit și a dat foc acoperișului de paie al clădirii, astfel încât întregul teatru a ars. Acest fapt ne permite să stabilim cu bună acuratețe momentul scrierii piesei [122] .

Primele publicații

Se estimează că jumătate (18) din piesele lui Shakespeare au fost publicate într-un fel sau altul în timpul vieții dramaturgului. Folioul din 1623 (așa-numitul „Primul Folio”) , publicat de Edward Blount și William Jaggard, este considerată cea mai importantă publicație a moștenirii lui Shakespeare ; imprimantele Worrall și Col. Această ediție include 36 de piese de Shakespeare - toate cu excepția „ Pericle ” și „ Două rude nobile ”. Această ediție stă la baza tuturor cercetărilor din domeniul lui Shakespeare.

Acest proiect a fost posibil prin eforturile lui John Heming și Henry Condell, prietenii și colegii lui Shakespeare. Cartea este precedată de un mesaj către cititori în numele lui Heming și Condell, precum și de o dedicație poetică pentru Shakespeare a dramaturgului Ben Jonson, care a contribuit și la publicarea Primului Folio.

poezii

În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei , Shakespeare a produs două poezii erotice, „ Venus și Adonis ” și „ Lucreția dezonorată ” . Aceste poezii au fost dedicate lui Henry Risley, conte de Southampton . În „Venus și Adonis”, un Adonis nevinovat respinge avansurile sexuale ale lui Venus ; în timp ce în Lucretia Dishonored virtuoasa soție a Lucreției este violată de Tarquinius [123] . Influențate de Metamorfozele lui Ovidiu [124] , poeziile arată vinovăția și consecințele teribile ale iubirii necontrolate [125] . Ambele poezii au fost populare și au fost retipărite de mai multe ori în timpul vieții lui Shakespeare. Un al treilea poem, Lament in Love , în care o fată se plânge de un înșelătoriu seducător, a fost tipărit în prima ediție a Sonetelor în 1609. În prezent, majoritatea savanților recunosc că Shakespeare a fost cel care a scris Plângerea iubitului . Poezia „ Fenixul și porumbelul ” , publicată în 1601 în „Martirul iubirii” de Robert Chester , povestește despre moartea tristă a Phoenixului mitologic și a iubitului său, porumbelul credincios. În 1599, două sonete de Shakespeare în numele lui Shakespeare, dar fără acordul acestuia, în „ Pelerinul Pasionat ” [126] [127] [128] .

Sonete

Un sonet  este o poezie de 14 versuri. Următoarea rimă este adoptată în sonetele lui Shakespeare: abab cdcd efef gg, adică trei versine pentru rime încrucișate și un cuplet (un tip introdus de poetul Contele de Surrey , care a fost executat sub Henric al VIII-lea).

În total, Shakespeare a scris 154 de sonete, iar cele mai multe dintre ele au fost create în 1592-1599 . Pentru prima dată au fost tipărite fără știrea autorului în 1609 . Două dintre ele au fost tipărite încă din 1599 în colecția Pelerinului Pasionat . Acestea sunt sonetele 138 și 144 .

Întregul ciclu de sonete este împărțit în grupuri tematice separate [129] :

  • Sonete dedicate unui prieten: 1 - 126
    • Cântând un prieten: 1 - 26
    • Încercări de prietenie: 27 - 99
      • Amărăciune de separare: 27 - 32
      • Prima dezamăgire a unui prieten: 33 - 42
      • Angajare și frică: 43 - 55
      • Înstrăinare și melancolie în creștere: 56 - 75
      • Rivalitatea și gelozia față de alți poeți: 76 - 96
      • „Iarna” de separare: 97 - 99
    • Celebrarea prieteniei reînnoite: 100 - 126
  • Sonete dedicate iubitului negru: 127 - 152
  • Concluzie - bucuria și frumusețea iubirii: 153 - 154

Sonetul 126 încalcă canonul - are doar 12 linii și un model de rimă diferit. Uneori este considerată o secțiune între două părți condiționate ale ciclului - sonete dedicate prieteniei (1-126) și adresate „doamnei întunecate” (127-154) [130] . Sonetul 145 este scris în tetrametru iambic în loc de pentametru și diferă ca stil de celelalte; uneori este atribuită perioadei timpurii și eroina sa este identificată cu soția lui Shakespeare, Anna Hathaway (al cărei nume de familie, poate ca un joc de cuvinte „hate away” este prezentat în sonet).

Stil

Limbajul primelor piese ale lui Shakespeare este limbajul comun pieselor din această perioadă. Acest limbaj stilizat nu permite întotdeauna dramaturgului să-și dezvăluie personajele [131] . Poezia este adesea supraîncărcată cu metafore și propoziții complexe, iar limbajul este mai propice recitării textului decât actoriei live. De exemplu, discursurile solemne ale lui „ Titus Andronicus ” , după unii critici, încetinesc adesea acțiunea; limbajul personajelor din Cele două Verone pare nefiresc [76] [132] .

Curând însă, Shakespeare începe să adapteze stilul tradițional pentru propriile sale scopuri. Solilogul de deschidere din „ Richard al III-lea ” provine din auto-vorbirea lui Vice , un personaj tradițional în drama medievală. În același timp, monologuri vii ale lui Richard s-au transformat mai târziu în monologuri ale pieselor ulterioare ale lui Shakespeare [133] [134] . Toate piesele marchează trecerea de la stilul tradițional la cel nou. De-a lungul carierei sale ulterioare, Shakespeare le-a combinat, iar unul dintre cele mai de succes exemple de amestecare a stilurilor este Romeo și Julieta [135 ] . Pe la mijlocul anilor 1590, pe vremea lui Romeo și Julieta , Richard al II-lea și Visul unei nopți de vară , stilul lui Shakespeare devenea din ce în ce mai natural. Metaforele și expresiile figurative sunt din ce în ce mai în concordanță cu nevoile dramei.

Forma poetică standard folosită de Shakespeare este versul alb , scris în pentametru iambic . Versul alb al pieselor timpurii și cele ulterioare diferă considerabil. Cel timpuriu este adesea frumos, dar, de regulă, fie întreaga propoziție, fie partea ei semantică se termină la sfârșitul rândului, ceea ce creează monotonie [136] . După ce Shakespeare a stăpânit versul tradițional alb, a început să-l modifice întrerupând o propoziție la sfârșitul unui rând. Folosirea acestei tehnici conferă putere și flexibilitate poeziei în piese precum Iulius Caesar și Hamlet . De exemplu, Shakespeare îl folosește pentru a transmite sentimentele unui Hamlet șocat [137] :

Domnule, în inima mea a fost un fel de luptă Asta nu m-ar lăsa să dorm. Am crezut că am culcat Mai rău decât răzvrătiții din bilboes. Pripit- Și ar fi nebunie pentru asta - anunțați-ne Indiscreția noastră uneori ne servește bine... A fost o luptă în sufletul meu tulburarea somnului meu; A trebuit să mint Mai greu decât condamnatul. Brusc, - Lauda surprizei: nesăbuința noastră Uneori ajută acolo unde moare Intenție profundă... Hamlet , actul 5, scena 2, 4-8. Tradus de T. Shchepkina-Kupernik .

În piesele care au urmat lui Hamlet, stilul poetic a continuat să varieze, mai ales în pasajele emoționante ale tragediilor sale ulterioare. Critic literar Bradleya descris stilul drept „mai concentrat, mai rapid, mai variat, cu mai puține repetări” [138] . Spre sfârșitul carierei sale, Shakespeare a folosit multe metode pentru a obține efecte similare. El a folosit tehnici precum înjambementul , pauzele și opririle nestructurate și diverse variații neobișnuite în construcția și lungimea propoziției . În multe cazuri, ascultătorul însuși trebuie să gândească sensul propoziției [139] . În piesele romantice târzii, propozițiile lungi și scurte sunt opuse una cu alta, subiectul și obiectul acțiunii sunt inversate, cuvintele sunt omise, ceea ce creează un sentiment de spontaneitate [140] .

Shakespeare a combinat arta poeziei cu o înțelegere a detaliilor practice ale spectacolului teatral [141] . Ca toți dramaturgii din vremea lui, el a dramatizat povești din surse precum Plutarch și Holinshead . Dar sursa originală nu a rămas neschimbată; Shakespeare a introdus povești noi și a schimbat vechi, astfel încât versatilitatea deplină a poveștii să fie dezvăluită publicului. Odată cu creșterea abilității lui Shakespeare, personajele sale au început să apară mai clar și să dobândească trăsături distinctive ale vorbirii. Cu toate acestea, piesele sale ulterioare amintesc mai mult de creațiile sale anterioare. În lucrările romantice de mai târziu, a revenit conștient la un stil artificial pentru a sublinia caracterul iluzoriu al teatrului [143] .

Reputație și critică

„A fost un om nu al unei epoci, ci al tuturor timpurilor” [144] .

—  Ben Johnson [145]

Deși Shakespeare nu a fost considerat un mare dramaturg în timpul vieții sale, a primit recenzii lăudabile pentru lucrările sale [146] [147] . În 1598, scriitorul cleric Francis Meurice l-a remarcat dintre scriitorii englezi drept „cel mai excelent” atât în ​​comedie, cât și în tragedie [ 148] [149] Iar autorii cărții de joc Parnassus l-au comparat pe Shakespeare cu Chaucer , Gower și Spencer . În Primul Folio , Ben Jonson l-a numit pe Shakespeare: „Sufletul epocii, demn de aplauze, încântare, minunea scenei noastre [151] ”.

În perioada dintre restaurarea monarhiei din 1660 și sfârșitul secolului al XVII-lea, ideile clasicismului au prevalat. Prin urmare, criticii vremii l-au clasat predominant pe Shakespeare mai jos decât John Fletcher și Ben Jonson . Thomas Riemer , de exemplu, l-a condamnat pe Shakespeare pentru că amestecă comicul și tragicul. Cu toate acestea, poetul și criticul John Dryden l- a lăudat pe Shakespeare, spunând despre Johnson: „Îl admir, dar îl iubesc pe Shakespeare” [153] . Cu toate acestea, timp de câteva decenii, opiniile lui Riemer au dominat, dar în secolul al XVIII-lea criticii au început să-l admire și să-l numească un geniu. O astfel de reputație a fost întărită doar de o serie de lucrări științifice publicate dedicate operei lui Shakespeare, de exemplu, lucrările lui Samuel Johnson în 1765 și Edmond Malone în 1790 [154] [155] . Până în 1800 a fost ferm stabilit ca poet național al Angliei [154] . În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Shakespeare și-a câștigat un nume și în afara Insulelor Britanice. A fost susținut de scriitori precum Voltaire , Goethe , Stendhal și Victor Hugo [156] .

În perioada romantică , Shakespeare a fost lăudat de poetul și filozoful literar Samuel Taylor Coleridge ; criticul August Wilhelm Schlegel și-a tradus piesele în germană în spiritul romantismului german [157] . În secolul al XIX-lea, admirația pentru Shakespeare s-a limitat adesea la închinare și lingușire . „Acest rege Shakespeare”, scria eseistul Thomas Carlyle în 1840, „este mai presus de noi toți, cel mai nobil, mai blând și totuși puternic; indestructibil [159] » [160] . Bernard Shaw a criticat însă cultul romantic al lui Shakespeare, folosind cuvântul „bardo-worship” ( în engleză  bardolatry ). El a susținut că drama naturalistă a lui Ibsen îl face pe Shakespeare învechit .

Scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi în eseul său critic „Despre Shakespeare și Dramă” [162] , bazat pe o analiză detaliată a unora dintre cele mai populare opere ale lui Shakespeare, în special: „Regele Lear”, „Othello”, „Falstaff”, „ Hamlet”, etc.—a criticat aspru capacitatea de dramaturg a lui Shakespeare.

După revoluția artei moderniste de la începutul secolului al XX-lea, Shakespeare a fost înscris în rândurile avangardei . Expresioniştii germani şi futuriştii din Moscova i -au pus în scenă piesele. Dramaturgul și regizorul marxist Bertolt Brecht a dezvoltat teatrul epic sub influența lui Shakespeare . Poetul și criticul T. S. Eliot l-a atacat pe Shaw, spunând că „primitivismul” lui Shakespeare a făcut lucrările sale moderne . Eliot a condus mișcarea cercetătorilor pentru a examina imaginile lui Shakespeare mai detaliat. În anii 1950, un val de noi abordări a înlocuit modernismul și a marcat începutul studiilor „ postmoderne ” despre Shakespeare [164] . În anii 1980, opera lui Shakespeare a început să fie studiată de reprezentanți ai unor curente precum structuralismul , feminismul, noul istoricism , studiile afro-americane și studiile queer [165] [166] .

Influență

Lucrările lui Shakespeare au influențat serios teatrul și literatura din anii următori. În special, a extins sfera operei dramaturgului cu caracterizarea personajelor, a intrigii, a limbajului și a genului [167] . De exemplu, până la Romeo și Julieta , romantismul nu a fost niciodată considerat un subiect demn de tragedie . Solilocviile erau folosite în principal pentru a informa telespectatorii despre evenimentele care au avut loc; Shakespeare a început să le folosească pentru a dezvălui natura personajului și gândurile sale [169] . Opera sa a influențat foarte mult poeții ulterioare. Poeții epocii romantice au încercat să reînvie drama în versuri a lui Shakespeare, dar au avut puțin succes. Criticul George Steiner a numit toate dramele engleze de la Coleridge la Tennyson „variații slabe ale temelor shakespeariane” [170] .

Shakespeare a influențat scriitori precum Thomas Hardy , William Faulkner și Charles Dickens . De asemenea, influența sa sa extins la Herman Melville ; căpitanul său Ahab de la Moby Dick este un erou tragic  clasic inspirat de regele Lear [171] . Cercetătorii au calculat că 20.000 de piese muzicale sunt legate de operele lui Shakespeare. Printre acestea se numără 2 opere de Giuseppe Verdi , „ Otello ” și „ Falstaff ” , în a căror sursă principală se află piesele cu același nume [172] . Shakespeare a inspirat, de asemenea, numeroși artiști, inclusiv romantici și prerafaeliți . Artistul elvețian Henry Fuseli , un prieten al lui William Blake , a tradus chiar piesa Macbeth în germană [173] . Dezvoltatorul teoriei psihanalizei , Sigmund Freud , s-a bazat pe psihologia shakespeariană, în special pe imaginea lui Hamlet, în teoriile sale despre natura umană [174] .

Pe vremea lui Shakespeare, gramatica, ortografia și pronunția engleză erau mai puțin standardizate decât sunt astăzi [175] , iar limba sa a ajutat la modelarea englezei moderne [176] . Este cel mai citat autor de Samuel Johnson în A Dictionary of the English Language , prima lucrare de acest gen [177] . Expresii precum „cu respirația tăiată” (lit. cu respirația tăiată = cu o inimă care bate) ( „Comerciantul de la Veneția” ) și „o concluzie anticipată” (lit. o concluzie anticipată) ( „Othello” ) au intrat în cotidianul modern vorbire engleză [ 178] [179] .

În cultură

  • Fantoma lui William Shakespeare este un personaj din episodul 13 („Monsieur William”, 1993, în dublul rusesc „Mr. William”) din serialul de animație franco-italian „ Orson și Olivia ” (în dublul rusesc de „Secretele Londrei Vechi”).

Îndoieli în jurul identității lui Shakespeare

„Întrebare Shakespeare”

La aproximativ 230 de ani de la moartea lui Shakespeare, au început să se exprime îndoieli cu privire la paternitatea operelor care i- au fost atribuite . Au fost propuși candidați alternativi, în mare parte născuți și bine educați, cum ar fi Roger Manners , al 5-lea conte de Rutland, Francis Bacon , Christopher Marlowe și Edward de Vere, al 17-lea conte de Oxford . Au fost propuse și teorii conform cărora un grup de scriitori se ascundea în spatele pseudonimului „Shakespeare” [184] . Totuși, teoria tradițională este în general acceptată în comunitatea academică [185] , iar interesul pentru curentul non-strafordian, în special pentru teoria oxfordiană, rămâne în secolul XXI [186] [187] [188] .

Nestrafordienii cred că una dintre dovezile teoriei lor este că nu există nicio dovadă a educației lui Shakespeare, în timp ce vocabularul lucrărilor sale, conform diferitelor estimări, variază de la 17.500 la 29.000 de cuvinte [189] , și arată, de asemenea, o cunoaştere profundă a istoriei.şi literaturii. Întrucât nu a supraviețuit niciun manuscris de mână al lui Shakespeare, oponenții versiunii tradiționale concluzionează că cariera sa literară a fost falsificată.

Religie

Unii savanți cred că membrii familiei lui Shakespeare erau catolici, deși la acea vreme religia catolică era interzisă [190] . Mama lui Shakespeare, Mary Arden , provenea dintr-o familie catolică. Principala dovadă a apartenenței lui Shakespeare la o familie catolică este testamentul lui John Shakespeare , găsit în 1757 în podul casei sale. Documentul original a fost pierdut, iar oamenii de știință nu sunt de acord cu privire la autenticitatea lui [191] [192] . În 1591 autoritățile au raportat că nu a apărut în biserică [193] [194] [195] . În 1606, numele fiicei lui Shakespeare, Susanna, a fost inclus în lista celor care nu s-au prezentat la împărtășania de Paște din Stratford [193] [194] [195] . Savanții au găsit dovezi în piesele lui Shakespeare atât pentru, cât și împotriva catolicismului său, dar adevărul nu a fost stabilit în mod absolut [196] [197] .

orientare sexuală

În ciuda faptului căsniciei lui Shakespeare și a prezenței copiilor, există opinii diferite în comunitatea științifică cu privire la orientarea sa sexuală . Savanții cred adesea că sonetele lui Shakespeare sunt autobiografice [198] , iar unii deduc din ele dragostea lui Shakespeare pentru tânăr [199] . Alții, însă, consideră aceste sonete doar o expresie a prieteniei, și nu a atracției sexuale [200] [201] [202] . Cele 26 de sonete „ Swarty Lady” adresate unei femei căsătorite sunt adesea citate ca dovadă a orientării sale heterosexuale .

Aspect

Descrierile scrise ale apariției lui Shakespeare făcute în timpul vieții sale nu au supraviețuit și există controverse cu privire la adevărata lui înfățișare. Adesea, adevăratul portret al lui Shakespeare se numește Droeshout Portrait , pe care Ben Jonson l -a descris ca fiind o bună reprezentare a aspectului lui Shakespeare [204] , mai ales că bustul de pe mormântul lui Shakespeare este destul de asemănător cu acest portret. Un tablou de la începutul secolului al XVII-lea, Ben Jonson și William Shakespeare, jucând la șah , conține o imagine a unui bărbat jucând șah, asemănătoare ca aspect cu portretele marelui dramaturg realizate la scurt timp după moartea sa (conține inscripția de pe spate „Ben Jonson și William Shakespeare”. de Isaac Oliver, 1603" ). Tabloul este în prezent atribuit artistului olandez Karel van Mander. În secolul al XVIII-lea s-au făcut numeroase încercări de a stabili adevărata înfățișare a lui Shakespeare, ceea ce a dus la numeroase falsificări și diverse versiuni [205] .

Lista compozițiilor

Clasificarea jocului

Scrierile lui Shakespeare includ 36 de piese publicate în 1623 în Primul Folio , a căror împărțire aici în comedii , cronici și tragedii este dată în conformitate cu această ediție [206] . Două piese, Two Nobili Kinsmen și Pericle , care sunt acum considerate parte a canonului, nu sunt incluse în Primul Folio, iar cercetătorii sunt de acord că Shakespeare a adus o contribuție majoră la scrierea lor [207] [208] . Poeziile lui Shakespeare din Primul Folio nu au fost publicate.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Edward Dowden a clasificat 4 dintre piesele ulterioare ale lui Shakespeare drept romantice și, deși majoritatea savanților le numesc tragicomedii , această variantă este utilizată pe scară largă [209] [210] . Aceste piese, precum și cele două rude nobile aferente , sunt marcate cu (*). În 1896, Frederick Boas a inventat termenul de „ piesele cu probleme ” , descriind piesele lui Shakespeare care sunt greu de clasificat după gen: All ’s Well That Ends Well , Measure for Measure , Troilus and Cressida și Hamlet [ 211] . Acest termen a fost mult discutat și uneori folosit în relație cu alte piese de teatru și este folosit în timpul nostru, deși Hamlet este adesea clasificat ca o simplă tragedie [212] [213] [214] . Jocurile cu probleme sunt marcate cu (‡).

Dacă o piesă este considerată a fi scrisă doar parțial de Shakespeare, atunci ea este marcată cu (†). Lucrările atribuite uneori lui Shakespeare sunt clasificate drept apocrife.

Compoziții

Comedie Cronici tragedie


poezii Lucrări pierdute Apocrife
  • Judecata de la Paris
  • Arden Feversham
  • George Green
  • Locrin
  • Eduard al III-lea
  • Mucedor
  • Sir John
  • Thomas, lordul
  • Diavol amuzant din Edmonton
  • risipitor din Londra
  • puritan
  • Yorkshire Tragedy
  • Frumoasa Emma
  • Nașterea lui Merlin
  • Sir Thomas
  • tragedie a fetei
  • Pelerin pasionat

Vezi si

William Shakespeare
  • Scrisul lui Shakespeare
  • Reputația lui Shakespeare

Note

  1. ↑ Anikst A. A. , Levin Yu. D. Shakespeare // Enciclopedia literară scurtă - M .: Enciclopedia sovietică , 1975. - V. 8. - S. 659-678.
  2. ↑ BeWeB
  3. ↑ Charles Knight. Biografie: Sau, a treia divizie a „Enciclopediei engleze” . - Bradbury, Evans & Company, 1867. - 534 p.
  4. ↑ Greenblatt, 2005 , p. unsprezece.
  5. ↑ Dobson, 1992 , pp. 185–186.
  6. ↑ Craig, 2003 , p. 3.
  7. ↑ Shapiro, 2005 , pp. xvii-xviii.
  8. ↑ Schoenbaum, 1991 , pp. 41, 66, 397–98, 402, 409.
  9. ↑ Taylor, 1987 , pp. 109–134.
  10. ↑ Smirnov A. A. William Shakespeare // Shakespeare W. Complete Works in 8 volumes. M.: Art, 1957. T. 1., p. treizeci.
  11. ↑ A.Anikst. Shakespeare
  12. ↑ 1 2 3 S. Shenbaum. Shakespeare. Scurtă biografie documentară
  13. ↑ Baldwin, 1953 Vezi și Whitaker, Virgil. Utilizarea învățării de către Shakespeare . San Marino: Huntington Library Press, 1953: 14-44.
  14. ↑ Germaine Greer „Past Masters: Shakespeare” (Oxford University Press 1986, ISBN 0-19-287538-8 ) pp1-2
  15. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. - S. 95. .
  16. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. - S. 97-108.
  17. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. - S. 144-145. .
  18. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. - S. 110-111. .
  19. ↑ Honigmann E.. . - P. 1. .
  20. ↑ Honigmann E.. . — p. 95-117. .
  21. ↑ Teatrul epocii lui Shakespeare: manual. indemnizație pentru universități / A. A. Anikst. — Ed. a II-a, corectată. — M.: Drofa, 2006. — S. 82. ISBN 5-358-01292-3
  22. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. - S. 153. .
  23. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. — S. 151-152. .
  24. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. — S. 144-146. .
  25. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. - S. 184. .
  26. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. — S. 208-209. .
  27. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. - S. 188.
  28. ↑ Kastan, 1999 , p. 37.
  29. ↑ Knutson, 2001 , p. 17.
  30. ↑ Adams, 1923 , p. 275.
  31. ↑ Wells, 2006 , p. 28.
  32. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. — S. 200.
  33. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. — S. 200-201.
  34. ↑ Rowe, 1997 .
  35. ↑ Ackroyd, 2006 , p. 357.
  36. ↑ Schönbaum, S., William Shakespeare. — S. 202-203.
  37. ↑ Honan, 1998 , p. 121.
  38. ↑ Shapiro, 2005 , p. 122.
  39. ↑ Honan, 1998 , p. 325.
  40. ↑ Greenblatt, 2005 , p. 405.
  41. ↑ 12 Ackroyd , 2006 , p. 476.
  42. ↑ Bate, 2008 , pp. 354-355.
  43. ↑ Honan, 1998 , pp. 382–83.
  44. ↑ Honan, 1998 , p. 326.
  45. ↑ Ackroyd, 2006 , pp. 462–464.
  46. ↑ Schoenbaum, 1987 , pp. 272–274.
  47. ↑ Honan, 1998 , p. 387.
  48. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 279.
  49. ↑ Honan, 1998 , pp. 375–78.
  50. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 276.
  51. ↑ I. Gililov. Un joc despre William Shakespeare sau Misterul Marelui Phoenix. M., 1977, p. 122-124. ISBN 5-87334-021-8
  52. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 25.
  53. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 287.
  54. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 292.
  55. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 304.
  56. ↑ Honan, 1998 , pp. 395–96.
  57. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 296.
  58. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 289.
  59. ↑ Schoenbaum, 1991 , p. 275.
  60. ↑ Ackroyd, 2006 , p. 483.
  61. ↑ Frye, 2005 , p. 16.
  62. ↑ Greenblatt, 2005 , pp. 145-146.
  63. ↑ Schoenbaum, 1987 , pp. 301-303.
  64. ↑ Schoenbaum, 1987 , pp. 306-307.
  65. ↑ Schoenbaum 1987 , 306.
  66. ↑ Schoenbaum, 1987 , pp. 308-310.
  67. ↑ Belinsky, 1948 , p. 302-303.
  68. ↑ W. Shakespeare. Comedie. Articol introductiv de O. Postnov. - M. Eksmo, 2008. p. 10. ISBN 978-5-699-28192-3
  69. ↑ Lukov Vl. A. Genul // Enciclopedia electronică „Lumea lui Shakespeare” .
  70. ↑ Wells, Orlin, 2003 , p. 49.
  71. ↑ 12 Frye , 2005 , p. 9.
  72. ↑ Honan, 1998 , p. 166.
  73. ↑ Schoenbaum, 1987 , pp. 159–61.
  74. ↑ Dutton, 2003 , p. 147.
  75. ↑ Ribner, 2005 , pp. 154–155.
  76. ↑ 12 Frye , 2005 , p. 105.
  77. ↑ Ribner, 2005 , p. 67.
  78. ↑ Cheney, 2004 , p. 100.
  79. ↑ W. Shakespeare. Comedie. Articol introductiv de O. Postnov. - M. Eksmo, 2008. p. 18. ISBN 978-5-699-28192-3
  80. ↑ Honan, 1998 , p. 136.
  81. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 166.
  82. ↑ Ackroyd, 2006 , p. 235.
  83. ↑ Wood, 2003 , pp. 161–162.
  84. ↑ Wood, 2003 , pp. 205–206.
  85. ↑ Honan, 1998 , p. 258.
  86. ↑ Ackroyd, 2006 , p. 359.
  87. ↑ Ackroyd, 2006 , pp. 362–383.
  88. ↑ Shapiro, 2005 , p. 150.
  89. ↑ Gibbons, 1993 , p. unu.
  90. ↑ Ackroyd, 2006 , p. 356.
  91. ↑ Wood, 2003 , 161.
  92. ↑ Honan, 1998 , p. 206.
  93. ↑ Ackroyd, 2006 , p. 353, 358.
  94. ↑ Shapiro, 2005 , pp. 151–153.
  95. ↑ Bradley, 1991 , p. 85.
  96. ↑ Muir, 2005 , pp. 12–16.
  97. ↑ Bradley, 1991 , p. 94.
  98. ↑ Bradley, 1991 , p. 86.
  99. ↑ Bradley, 1991 , p. 40.
  100. ↑ Bradley, 1991 , p. 42.
  101. ↑ Greenblatt, 2005 , p. 304.
  102. ↑ McDonald, 2006 , pp. 43–46.
  103. ↑ Bradley, 1991 , p. 306.
  104. ↑ Ackroyd, 2006 , p. 444.
  105. ↑ McDonald, 2006 , pp. 69–70.
  106. ↑ Dowden, 1881 , p. 57.
  107. ↑ Dowden, 1881 , p. 60.
  108. ↑ Frye, 2005 , p. 123.
  109. ↑ McDonald, 2006 , pp. cincisprezece.
  110. ↑ Wells, Taylor, Jowett, Montgomery, 2005 , p. xx.
  111. ↑ Wells, Taylor, Jowett, Montgomery, 2005 , p. xxi.
  112. ↑ 12 Foakes , 1990 , p. 6.
  113. ↑ Shapiro, 2005 , pp. 125–31.
  114. ↑ Nagler, 1958 , p. 7.
  115. ↑ Shapiro, 2005 , pp. 131–2.
  116. ↑ Wells, Taylor, Jowett, Montgomery, 2005 , p. xxi.
  117. ↑ Foakes, 1990 , p. 33.
  118. ↑ Ackroyd, 2006 , p. 454.
  119. ↑ Ringler, 1997 , p. 127.
  120. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 210.
  121. ↑ Shapiro, 2005 , pp. 247–9.
  122. ↑ 1 2 Wells, Taylor, Jowett, Montgomery, 2005 , p. 1247.
  123. ↑ Roe, 2006 , p. 21.
  124. ↑ Frye, 2005 , p. 288.
  125. ↑ Roe, 2006 , p. 3.
  126. ↑ Roe, 2006 , p. unu.
  127. ↑ Honan, 1998 , p. 289.
  128. ↑ Schoenbaum, 1987 , p. 327.
  129. ↑ Anikst A. A. Poezii, sonete și poezii de Shakespeare // Shakespeare W. Opere complete în 8 volume. M.: Art, 1960. T. 8. S. 594.
  130. ↑ Sonetul vest-european din secolele XIII-XVII. Antologie poetică.: - Universitatea de Stat L. Leningrad. 1988. - 496 S. ISBN 5-288-00129-4 p.455
  131. ↑ Clemen, 2005a , p. 150.
  132. ↑ Clemen, 2005b , p. 29.
  133. ↑ Brooke, 2004 , p. 69.
  134. ↑ Bradbrook, 2004 , p. 195.
  135. ↑ Clemen, 2005b , p. 263.
  136. ↑ Frye, 2005 , p. 185.
  137. ↑ Wright, 2004 , p. 868.
  138. ↑ Bradley, 1991 , p. 91.
  139. ↑ 1 2 McDonald, 2006 , pp. 42–6.
  140. ↑ McDonald, 2006 , p. 36, 39, 75.
  141. ↑ Gibbons, 1993 , p. patru.
  142. ↑ Gibbons, 1993 , pp. 1-4.
  143. ↑ McDonald, 2006 , p. 13.
  144. ↑ engleză.  Nu avea o vârstă, ci pentru totdeauna.
  145. ↑ Johnson, 1996 , p. zece.
  146. ↑ Dominik, 1988 , p. 9.
  147. ↑ Grady, 2001b , p. 267.
  148. ↑ Grady, 2001b , p. 265.
  149. ↑ Greer, 1986 , p. 9.
  150. ↑ Grady, 2001b , p. 266.
  151. ↑ Sufletul epocii, aplauzele, încântarea, minunea scenei noastre
  152. ↑ Grady, 2001b , p. 269.
  153. ↑ Dryden, 1889 , p. 71.
  154. ↑ 12 Grady , 2001b , p. 270.
  155. ↑ Levin, 1986 , p. 217.
  156. ↑ Grady, 2001b , p. 272-274.
  157. ↑ Levin, 1986 , p. 223.
  158. ↑ Sawyer, 2003 , p. 113.
  159. ↑ Acel rege Shakespeare... peste noi toți, ca cel mai nobil, mai blând, dar și mai puternic dintre semne de raliu; indestructibil
  160. ↑ Carlyle, 1907 , p. 161.
  161. ↑ Grady, 2001b , p. 276.
  162. ↑ Tolstoi L. N. „Despre Shakespeare și dramă”
  163. ↑ Grady, 2001a , pp. 22–6.
  164. ↑ Grady, 2001a , pp. 24.
  165. ↑ Grady, 2001a , pp. 29.
  166. ↑ Drakakis, 1985 , pp. 16-17, 23-25.
  167. ↑ Chambers, 1944 , p. 35.
  168. ↑ Levenson, 2000 , pp. 49–50.
  169. ↑ Clemen, 1987 , p. 179.
  170. ↑ Steiner, 1996 , p. 145.
  171. ↑ Bryant, 1998 , p. 82.
  172. ↑ Wells, Orlin, 2003 , pp. 641–2..
  173. ↑ Paraisz, 2006 , p. 130.
  174. ↑ Bloom, Harold. Canonul de Vest . - New York. - Riverhead Books, 1995. - P.  346 .
  175. ↑ Cercignani, 1981 .
  176. ↑ Crystal, 2001 , pp. 55–65.
  177. ↑ Wain, 1975 , p. 194.
  178. ↑ Johnson, 2002 , p. 12.
  179. ↑ Crystal, 2001 , pp. 63.
  180. ↑ Smirnov P. Shakespeare a primit o casă și un portret // Gazeta.ru
  181. ↑ Portretul „adevărat” al lui Shakespeare găsit // RB.ru
  182. ↑ Shapiro, 2010 , pp. 77-78.
  183. ↑ Gibson, 2005 , pp. 48, 72, 124.
  184. ↑ McMichael, Glenn, 1962 , p. 56.
  185. ↑ A făcut sau nu? Aceasta este întrebarea (linkul nu este disponibil) . The New York Times (22 aprilie 2007). Preluat la 26 aprilie 2013. Arhivat din original la 10 noiembrie 2012. 
  186. ↑ Kathman, 2003 , pp. 620, 625–626.
  187. ↑ Dragoste, 2002 , pp. 194–209.
  188. ↑ Schoenbaum, 1991 , pp. 430–40.
  189. ↑ Nevalainen, Terttu. Lexis și semantică engleză modernă timpurie . - Cambridge University Press, 1999. - S. 332-458. - ISBN 978-0-521-26476-1 .
  190. ↑ Pritchard, 1979 , p. 3.
  191. ↑ Wood, 2003 , pp. 75–8.
  192. ↑ Ackroyd, 2006 , pp. 22–3.
  193. ↑ 12 Wood , 2003 , p. 78.
  194. ↑ 12 Ackroyd , 2006 , pp. 416.
  195. ↑ 12 Schoenbaum , 1987 , pp. 41–2, 286.
  196. ↑ Wilson, 2004 , p. 34.
  197. ↑ Shapiro, 2005 , p. 167.
  198. ↑ Lee, 1900 , p. 55.
  199. ↑ Bruce R. Smith. Shakespeare, William (1564-1616) (link nu este disponibil) . glbtq. Consultat la 10 iunie 2013. Arhivat din original la 19 octombrie 2006. 
  200. ↑ Casey .
  201. ↑ Pequigney, 1985 .
  202. ↑ Evans, 1996 , p. 132.
  203. ↑ Fort, 1927 , pp. 406–414.
  204. ↑ Cooper, 2006 , pp. 48, 57.
  205. ↑ Schoenbaum, 1981 , p. 190.
  206. ↑ Boyce, 1996 , pp. 91, 193, 513..
  207. ↑ Kathman, 2003 , p. 629.
  208. ↑ Boyce, 1996 , p. 91.
  209. ↑ Edwards, 1958 , pp. 1–10.
  210. ↑ Snyder, 2007 .
  211. ↑ Schanzer, 1963 , pp. 1–10.
  212. ↑ Schanzer, 1963 , p. unu.
  213. ↑ Bloom, 1999 , pp. 325–380.
  214. ↑ Berry, 2005 , p. 37.

Bibliografie

  • Teatrul Anikst A. A. din epoca Shakespeare. M.: Art , 1965 . - 328°C. Ed. a II-a: M., Editura Drofa , 2006 . — 287 p. — ISBN 5-358-01292-3
  • Anikst A . Shakespeare: Meșteșugul dramaturgului. M.: Scriitor sovietic , 1974 . — 607 p.
  • Anikst A . Shakespeare. M.: Mol. gardian , 1964 . — 367 p. (" Viața oamenilor remarcabili ")
  • Anikst A . opera lui Shakespeare.- M .: Goslitizdat , 1963 . — 615 p.
  • Anikst A . Tragedia lui Shakespeare „Hamlet”: lit. cometariu. M.: Iluminismul , 1986 . — 223 p.
  • V. G. Belinsky. Hamlet, dramă de Shakespeare. Mochalov în rolul lui Hamlet // Lucrări adunate în trei volume. - M. , 1948. - T. 1 .
  • Brandeis . Shakespeare. Viața și lucrările / Per. V. M. Spasskaya și V. M. Friche . M .: Ediția K. T. Soldatenkov , 1899 ; M.: Algoritm , 1999 . - 734 s - ISBN 5-88878-003-0
  • Garin I . Profeți și poeți. În 7 vol. M.: Terra , 1994 . T. 6.
  • Zaharov N. V., Lukov Vl. A. Geniu pentru veacuri: Shakespeare în cultura europeană . — M .: GITR , 2012. — 504 p. - 200 de exemplare.  - ISBN 978-5-94237-049-7 .
  • Zaharov N. V. Shakespearismul literaturii clasice ruse: analiza tezaurului / otv. ed. Vl. A. Lukov . - M . : Editura Mosk. uman. un-ta , 2008. - 320 p. - 500 de exemplare.  - ISBN 978-5-98079-486-6 .
  • Kozintsev G. Contemporanul nostru William Shakespeare - ed. a 2-a, revizuită. si suplimentare — L.; M.: Art , 1966 . — 350 s.
  • Levidova I. M. Shakespeare: Bibliografia traducerilor ruse și literaturii critice în limba rusă, 1748-1962 / Ed. ed. M. P. Alekseev - M .: M .: Book , 1964 . - 711 p.
  • Levidova I. M. William Shakespeare: Index bibliografic al traducerilor ruse și al literaturii critice în limba rusă, 1963-1975 / Ed. ed. E. Yu. Genieva. — M.: Carte , 1978 . — 186 p.
  • Morozov M. Articole despre Shakespeare / Introducere. Artă. R. Samarina.- M .: Artist . aprins. , 1964 .- 311 p.
  • Morozov M. Shakespeare: 1564-1616.- Ed. a II-a- M .: Mol. gardian, 1956 . — 214 p. (" Viața oamenilor remarcabili ")
  • Auden W. H. Prelegeri despre Shakespeare / Per. din engleza. M. Dadyan . M.: Editura Olga Morozova, 2008 . - 576 s - ISBN 978-5-98695-022-8 .
  • Pinsky L. Shakespeare. M.: Artist. aprins. , 1971 . — 606 p.
  • Prikhodko I. S. Blok și Shakespeare / Consiliul științific al Academiei Ruse de Științe „Istoria culturii mondiale”, Comisia Shakespeare; resp. ed. A. L. Rychkov și N. V. Zaharov; introducere. articol de N. V. Zaharov și V. S. Florova; biobibl. Art., comentariu. A. L. Rychkova; post-ultimul April Payman. - M.  : KNORUS, 2021. - 294 p. - ISBN 978-5-406-09464-8 .
  • Smirnov A.A. Shakespeare. L.; M.: Art , 1963 . — 192 p.
  • Fridshtein Yu. G. William Shakespeare: Index bibliografic al traducerilor ruse și al literaturii critice în limba rusă: 1976-1987 / Introducere. Artă. A. A. Aniksta ; resp. ed. E. Yu. Genieva . M.: VGBIL, 1989 . — 334 p.
  • Holliday F. E. Shakespeare și lumea lui / Cuvânt înainte, trad. si comentati. V. Kharitonov . M.: Raduga , 1986 . — 168 p.
  • Chernova A. ... Toate culorile lumii, cu excepția galbenului: experiența lui Shakespeare a caracterizării plastice a unui personaj. M.: Art , 1987 . — 221 p.
  • Shakespeare în cercetarea umanitară interdisciplinară: o monografie colectivă bazată pe materialele Seminarului Științific Internațional / ed.-comp. V. S. Makarov, N. V. Zaharov, B. N. Gaidin. - M . : Editura Mosk. uman. un-ta , 2015. - 238 p. - 500 de exemplare.  - ISBN 978-5-906822-82-6 (arhivat la WebCite ).
  • lecturi Shakespeare. Științific Consiliul Academiei Ruse de Științe „Istoria culturii mondiale” / Cap. ed. A. V. Bartoşevici , responsabil ed. I. S. Prihodko. - M . : Editura Mosk. uman. un-ta , 2010. - 404 p. - 350 de exemplare.  - ISBN 978-5-98079-656-3 (în traducere).
  • Shakespeare Readings 2006. Nauch. Consiliul Academiei Ruse de Științe „Istoria culturii mondiale” / Cap. ed. A. V. Bartoşevici , responsabil ed., comp. I. S. Prikhodko .. - M . : Editura " Nauka ", 2011. - 469 p. - 800 de exemplare.  — ISBN 978-5-02-03788-4 (în traducere).
  • Shestov L ​​​​. Shakespeare și criticul său Brandeis
  • Yutkevich S. I. Shakespeare și cinema . — M .: Nauka , 1973.
  • Adams, Joseph Quincy. O viață a lui William Shakespeare . — Boston: Houghton Mifflin, 1923.
  • Ackroyd, Peter. Shakespeare: Biografia . - Londra: Vintage, 2006. - ISBN 978-0-7493-8655-9 .
  • Baldwin, T.W. William Shakspere Little Latine and Less Greeke . 2 volume. Urbana-Champaign: University of Illinois Press, 1944: passim .
  • Bate, Jonathan. Sufletul Epocii. - Londra: Penguin, 2008. - ISBN 978-0-670-91482-1 .
  • Berry, Ralph. Schimbarea stilurilor în Shakespeare. - Londra: Routledge, 2005. - ISBN 0-415-35316-5 .
  • Bloom, Harold. Shakespeare: Invenția omului. - New York: Riverhead Books, 1999. - ISBN 1-57322-751-X .
  • Boyce, Charles. Dicționarul lui Shakespeare . — Ware, Herts, Marea Britanie: Wordsworth, 1996. — ISBN 1-85326-372-9 .
  • Bradbrook, MC Shakespeare's Recollection of Marlowe // Shakespeare's Styles: Essays in Honor of Kenneth Muir. - Cambridge University Press, 2004. - P. 191-204. — ISBN 0-521-61694-8 .
  • Bradley, AC Shakespearean Tragedy: Prelegeri despre Hamlet, Othello, Regele Lear și Macbeth . - Londra: Penguin, 1991. - ISBN 0-14-053019-3 .
  • Bryant, John. Moby Dick în rolul Revoluției // Levine, Robert Steven The Cambridge Companion to Herman Melville. - Cambridge: Cambridge University Press, 1998. - ISBN 0-521-55571-X .
  • Brooke, Nicholas. Introducere // Tragedia lui Macbeth. - Oxford: Oxford University Press, 1998. - ISBN 0-19-283417-7 .
  • Brooke, Nicholas. Limbă și vorbitor în Macbeth // Stilurile lui Shakespeare: Eseuri în onoarea lui Kenneth Muir  (engleză) / Edwards, Philip; Ewbank, Inga-Stina; Hunter, G.K. - Cambridge: Cambridge University Press , 2004. - P. 67-78. — ISBN 0-521-61694-8 .
  • Casey, Charles. Shakespeare era gay? Sonetul 20 și politica pedagogiei . Literatură universitară (1998). Preluat la 11 iunie 2013. Arhivat din original la 16 mai 2007.
  • Carlyle, Thomas. Despre eroi, adorarea eroilor și eroismul din istorie // Adams, John Chester . - Boston: Houghton, Mifflin and Company, 1907. - ISBN 1-4069-4419-X .
  • Cercignani, Fausto . Operele lui Shakespeare și pronunția elisabetană. — Oxford: University Press (Clarendon Press), 1981.
  • Chambers, E.K. Shakespearean Gleanings  . - Oxford: Oxford University Press, 1944. - ISBN 0-8492-0506-9 .
  • Cheney, Patrick Gerard. Companionul Cambridge pentru Christopher Marlowe. - Cambridge: Cambridge University Press, 2004. - ISBN 0-521-52734-1 .
  • Clement, Wolfgang. Solilocviile lui Shakespeare. - Londra: Routledge, 1987. - ISBN 0-415-35277-0 .
  • Clement, Wolfgang. Arta dramatică a lui Shakespeare: eseuri colectate. — New York: Routledge, 2005a. - ISBN 0-415-35278-9 .
  • Clement, Wolfgang. Imaginile lui Shakespeare. — Londra: Routledge, 2005b. — ISBN 0-415-35280-0 .
  • Cooper, Tarnya. În căutarea lui Shakespeare. - National Portrait Gallery și Yale Center for British Art: Yale University Press, 2006. - ISBN 978-0-300-11611-3 .
  • Crystal, David. Enciclopedia Cambridge a limbii engleze. - Cambridge: Cambridge University Press, 2001. - ISBN 0-521-40179-8 .
  • Dobson, Michael. Crearea poetului național : Shakespeare, adaptare și autor, 1660-1769  . - Oxford: Oxford University Press , 1992. - ISBN 978-0-19-818323-5 .
  • Dominic, Mark. Colaborări Shakespeare-Middleton. - Beaverton, OR: Alioth Press, 1988. - ISBN 0-945088-01-9 .
  • Dowden, Edward. Shakspere. — New York: Appleton & Co., 1881.
  • Drakakis, John. Shakespeare alternative. - New York: Meuthen, 1985. - ISBN 0-416-36860-3 .
  • Dryden, John. Un eseu de poezie dramatică . - Oxford: Clarendon Press, 1889. - ISBN 81-7156-323-6 .
  • Duton, Richard. Un însoțitor al operelor lui Shakespeare: istoriile. - Oxford: Blackwell, 2003. - ISBN 0-631-22633-8 .
  • Edwards, Phillip. Romancele lui Shakespeare: 1900–1957 // Nicoll, Allardyce Shakespeare Survey. - Cambridge: Cambridge University Press, 1958. - ISBN 0-521-21500-5 .
  • Evans, G. Blakemore. Comentariu // Sonetele. - Cambridge: Cambridge University Press, 1996. - ISBN 0-521-22225-7 .
  • Foakes, R. A. Playhouses and Players // Braunmuller, A. The Cambridge Companion to English Renaissance Drama. - Cambridge: Cambridge University Press, 1990. - ISBN 0-521-38662-4 .
  • Fort, JA Povestea cuprinsă în a doua serie de sonete ale lui Shakespeare // Revizuirea studiilor engleze. - 1927. - Emisiune. 12 .
  • Frye, Roland Mushat. Arta dramaturgului. — Londra; New York: Routledge, 2005. - ISBN 0-415-35289-4 .
  • Gibson, HN Solicitanții Shakespeare: Un studiu critic al celor patru teorii principale referitoare la paternitatea pieselor shakespeariane. - Londra: Routledge, 2005. - ISBN 0-415-35290-8 .
  • Gibbons, Brian. Shakespeare și multiplicitatea. - Cambridge: Cambridge University Press, 1993. - ISBN 0-521-44406-3 .
  • Grady, Hugh. Modernitate, modernism și postmodernism în Shakespeare din secolul al XX-lea // Bristol, Michael Shakespeare și Teatrul Modern: Performanța modernității. — New York: Routledge, 2001a. - ISBN 0-415-21984-1 .
  • Grady, Hugh. Shakespeare Criticism 1600–1900 // deGrazia, Margreta The Cambridge Companion to Shakespeare. — Cambridge: Cambridge University Press, 2001b. - ISBN 0-521-65094-1 .
  • Craig, Leon Harold. Of Philosophers and Kings: Political Philosophy in Shakespeare’s Macbeth and King Lear  (en engleză) . - Toronto: University of Toronto Press , 2003. - ISBN 0-8020-8605-5 .
  • Greer, Germain. William  Shakespeare . - Oxford: Oxford University Press, 1986. - ISBN 0-19-287538-8 .
  • Greenblatt, Stephen. Will in the World: Cum Shakespeare a devenit Shakespeare // . - Londra: Pimlico, 2005. - ISBN 0-7126-0098-1 .
  • Honan, Parc. Shakespeare: O viață  . - Oxford: Oxford University Press, 1998. - ISBN 0-19-811792-2 .
  • Johnson, Ben. Primul folio al lui Shakespeare. - New York: W. W. Norton & Company, 1996. - ISBN 0-393-03985-4 .
  • Johnson, Samuel. Dicționarul lui Samuel Johnson: selecții din lucrarea din 1755 care a definit limba engleză. - Delray Beach, FL: Levenger Press, 2002. - ISBN 1-84354-296-X .
  • Johnson, Samuel . Dicționarul lui Samuel Johnson: selecții din lucrarea din 1755 care a definit limba engleză  (engleză) / Lynch, Jack. - Delray Beach, FL: Levenger Press , 2002. - ISBN 1-84354-296-X .
  • Kastan, David Scott. Shakespeare după teorie. — Londra: Routledge, 1999. — ISBN 0-415-90112-X .
  • Kathman, David. The Question of Authorship // Wells, Stanley Shakespeare: an Oxford Guide. - Oxford University Press, 2003. - S. 620-632 . — ISBN 978-0-19-924522-2 .
  • Knutson, Roslyn. Companii și comerț în timpul lui Shakespeare. - Cambridge: Cambridge University Press, 2001. - ISBN 0-521-77242-7 .
  • Lee, Sydney. Viața și opera lui Shakespeare . — Londra: Smith Elder & Co., 1900.
  • Levenson, Jill L. Introducere // Romeo și Julieta. - Oxford: Oxford University Press, 2000. - ISBN 0-19-281496-6 .
  • Levine, Harry. Abordări critice ale lui Shakespeare din 1660 până în 1904 // Wells, Stanley The Cambridge Companion to Shakespeare Studies. - Cambridge: Cambridge University Press, 1986. - ISBN 0-521-31841-6 .
  • Dragoste, Harold. Atribuirea autorului: o introducere. - Cambridge: Cambridge University Press, 2002. - ISBN 0-521-78948-6 .
  • McDonald, Russ. Stilul târziu al lui Shakespeare. - Cambridge: Cambridge University Press, 2006. - ISBN 0-521-82068-5 .
  • McMichael, George; Glenn, Edgar M. Shakespeare și rivalii săi: un cadru de caz asupra controversei de autor. — New York: Odyssey Press, 1962.
  • Muir, Kenneth. Secvența tragică a lui Shakespeare. - Londra: Routledge, 2005. - ISBN 0-415-35325-4 .
  • Nagler, A.M. Scena lui Shakespeare . - New Haven, CT: Yale University Press, 1958. - ISBN 0-300-02689-7 .
  • Paraisz, Julia. Natura unei ediții romantice  // Olanda, Peter Shakespeare Survey. - Cambridge: Cambridge University Press, 2006. - ISBN 0-521-86838-6 .
  • Pequigney, Joseph. Așa este dragostea mea: un studiu al sonetelor lui Shakespeare . - Chicago: University of Chicago Press, 1985. - ISBN 0-226-65563-6 .
  • Pritchard, Arnold. Loialismul catolic în Anglia elisabetană . - Chapel Hill: University of North Carolina Press, 1979. - ISBN 0-8078-1345-1 .
  • Ribner, Irving. Piesa de istorie engleză în epoca lui Shakespeare. - Londra: Routledge, 2005. - ISBN 0-415-35314-9 .
  • Ringler, William, Jr. Shakespeare și actorii săi: câteva observații despre regele Lear  // Ogden, James In Lear de la studiu la scenă: Eseuri în critică. - New Jersey: Fairleigh Dickinson University Press, 1997. - ISBN 0-8386-3690-X .
  • William Shakespeare. Poeziile: Venus și Adonis, Răpirea lui Lucrece, Phoenix și țestoasa, Pelerinul pasionat, Plângerea unui iubit  / Roe, John. - a 2-a revizuire. - Cambridge: Cambridge University Press , 2006. - ( The New Cambridge Shakespeare ). — ISBN 0-521-85551-9 .
  • Rowe, Nicholas. Unele relatări ale vieții etc. de dl. William Shakespear = 1709 / Gray, Terry A.. - 1997. Arhivat 23 iulie 2008 la Wayback Machine
  • Sawyer, Robert. Creditele victoriane ale lui Shakespeare . - New Jersey: Fairleigh Dickinson University Press, 2003. - ISBN 0-8386-3970-4 .
  • Shapiro, James. 1599: Un an în viața lui William Shakespeare. - Londra: Faber și Faber, 2005. - ISBN 0-571-21480-0 .
  • Schanzer, Ernest. Piesele problematice ale lui Shakespeare . - Londra: Routledge și Kegan Paul, 1963. - ISBN 0-415-35305-X .
  • Schoenbaum, S.William Shakespeare: Records and Images  (engleză) . - Oxford: Oxford University Press , 1981. - ISBN 978-0-19-520234-2 .
  • Schoenbaum, Samuel. William Shakespeare: O viață documentară compactă  . - Oxford: Oxford University Press, 1987. - ISBN 0-19-505161-0 .
  • Schoenbaum, Samuel. Viețile lui Shakespeare  . - Oxford: Oxford University Press, 1991. - ISBN 0-19-818618-5 .
  • Shapiro, James. Testament contestat: Cine a scris Shakespeare?. — New York: Simon & Schuster, 2010. — ISBN 9781416541622 .
  • Snyder, Susan. Introducere // Povestea de iarnă. - Cambridge: Cambridge University Press, 2007. - ISBN 0-521-22158-7 .
  • Steiner, George. Moartea Tragediei. - New Haven: Yale University Press, 1996. - ISBN 0-300-06916-2 .
  • Taylor, Gary William Shakespeare: Un însoțitor textual  . - Oxford: Oxford University Press , 1987. - ISBN 0-19-812914-9 .
  • Wain, John. Samuel Johnson . - New York: Viking, 1975. - ISBN 0-670-61671-0 .
  • Wells, Stanley; Orlin, Lena Cowen. Shakespeare: Un  ghid de la Oxford . - Oxford: Oxford University Press, 2003. - ISBN 0-19-924522-3 .
  • Wells, Stanley. Shakespeare & Co. - New York: Pantheon, 2006. - ISBN 0-375-42494-6 .
  • Wood, Michael. Shakespeare . - New York: Basic Books, 2003. - ISBN 0-465-09264-0 .
  • Wells, Stanley; Taylor, Gary; Jowett, Ioan; Montgomery, William. The Oxford Shakespeare: The Complete  Works . - Oxford: Oxford University Press, 2005. - ISBN 0-19-926717-0 .
  • Wilson, Richard. Secret Shakespeare: Studii în teatru, religie și rezistență. - Manchester: Manchester University Press, 2004. - ISBN 0-7190-7024-4 .
  • Wright, George T. The Play of Phrase and Line // McDonald, Russ Shakespeare: An Anthology of Criticism and Theory, 1945–2000. - Oxford: Blackwell, 2004. - ISBN 0-631-23488-8 .

Legături

  Accesați articolul Wikidata  Foto, video și audio
Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole
 Regele Lear de William Shakespeare
Personaje
  • conte de Kent
  • Contele de Gloucester
  • Bufon
  • Ducele de Albany
  • Duce de Cornwall
Adaptări
  • Lear
  • mii de acri
  • A fugit
  • Regele Texasului
Adaptări de ecran
 „ West Side Story ” de Arthur Laurents , Leonard Bernstein și Stephen Sondheim
Inspirație
Adaptări
Variante
  • Istoria Cisiordaniei (parodie de film, 2005)
Cântece
Actul 1
  • „ Se apropie ceva ”»
  • Maria _»
  • " In seara asta "
  • America _ _
  • cool _»
  • O mână, o inimă»
  • „ Cvintetul în seara asta»
Actul 2
  • „ Mă simt drăguță»
  • " Undeva "
  • Doamne, ofițer Krupke»
  • „ Un băiat ca ăsta»
Albume
  • Poveste din Vest (album original, 1957)
  • Poveste din Vest (André Previn, 1959)
  • Poveste din Vest (Col Chader, 1961)
  • Bernstein joacă Brubeck joacă Bernstein (Cvartetul Dave Brubeck, 1961)
  • Poveste din Vest (Trioul Oscar Peterson, 1962)
  • Povestea lui Kenton West Side (Stan Kenton, 1962)
  • Toshiko–Mariano Quartet (în West Side) (Toshiko Akiyoshi, 1963)
  • Poveste din Vest (Earl Hines, 1974)
Coloane sonore
  • poveste din Vest (1961)
  • poveste din Vest (2021)
Legate de