Ghaybat ( arabă غيبة - absență, existență invizibilă ) este un termen din dogmatica șiită, care denotă „starea ascunsă” a imamului. Noțiunea de imam „ascuns” și întoarcerea sa au apărut printre șiiți.
Sabaitii au negat moartea lui Ali ibn Abu Talib și se așteptau la întoarcerea lui. Kaysaniții nu credeau în moartea lui Muhammad ibn Ali și credeau că el se ascunde într-un loc și că va apărea ca Mahdi pentru a umple lumea cu dreptate. Mai târziu, adepții altor mișcări șiite ( memailiți , imamiți etc.) au adoptat doctrina „stării ascunse” a imamului . Credința în „existența ascunsă” a imamului și inevitabila lui întoarcere a devenit una dintre principiile principale ale imamiților șiiți. Leagă indisolubil ideile lor despre natura „sacră” a puterii, despre conducerea „divină” continuă a comunității cu practica lor zilnică.
După dispariția ultimului al 12-lea imam șiit (873-74), doctrina „stării ascunse” a imamului a căpătat o semnificație reală pentru șiiți și perioada așa-numitei „mici ascundere” (al-ghaiba as- sagira) a început. Imamul dispărut a fost proclamat de imami drept Imam „ascuns” și Mahdi așteptat. Potrivit șiiților, perioada de „ascundere” a imamului ar trebui să se încheie cu apariția așteptatului Mahdi, care ar trebui să restituie Alidelor dreptul lor legitim de a conduce.
Potrivit dogmaticii șiite, legătura dintre imamul „ascuns” se realizează prin intermediul safirurilor („mesageri”). După moartea celui de-al patrulea safir în 940, a început o perioadă de „ mare ascundere ” (al-ghayba al-kabira), care continuă până în zilele noastre. În perioada „marii ascundere”, conducerea comunității șiite a fost preluată de autoritățile spirituale.
| șiism | |||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| |||||||||||||
| |||||||||||||
| |||||||||||||