Balmont, Konstantin Dmitrievici

Până la sfârșitul anilor 1920, viața lui K. Balmont și E. Tsvetkovskaya a devenit din ce în ce mai dificilă. Taxele literare au fost slabe, sprijinul financiar, care venea în principal din Cehia și Iugoslavia, care a creat fonduri pentru a ajuta scriitorii ruși, a devenit neregulat, apoi a încetat. Poetul a trebuit să aibă grijă de trei femei, iar fiica Mirra, care se distingea prin nepăsare extremă și impracticabilitate, i-a dat multe bătăi de cap. „Konstantin Dmitrievich se află într-o situație foarte dificilă, abia își dă drumul... Ține minte că gloriosul nostru Poet se luptă din nevoia reală, ajutorul care i-a venit din America s-a încheiat... Treburile Poetului sunt din ce în ce mai rele”, a scris. I.S. Shmelev V.F. Seeler , unul dintre puținii care i-au oferit în mod regulat asistență lui Balmont.

Situația a devenit critică după ce în 1932 a devenit clar că poetul suferea de o boală psihică gravă. Din august 1932 până în mai 1935, soții Balmont au trăit fără pauză în Clamart , lângă Paris, în sărăcie. În primăvara anului 1935, Balmont a ajuns într-o clinică [60] . „Suntem în mare necaz și într-o sărăcie deplină... Și Konstantin Dmitrievich nu are nici cămașă de noapte decentă, nici pantofi de noapte, nici pijamale. Murim, dragă prietene, dacă poți, ajută, sfătuiește ... ” [60] , i-a scris Tsvetkovskaya lui Zeeler pe 6 aprilie 1935. În ciuda bolii și suferinței, poetul și-a păstrat excentricitatea și simțul umorului. În ceea ce privește accidentul de mașină în care a căzut la mijlocul anilor ’30, Balmont, într-o scrisoare către V.V.Obolyaninov, s-a plâns nu de vânătăi, ci de un costum deteriorat: picioarele pe care sunt puse...” [74] . Într-o scrisoare către E. A. Andreeva, poetul a scris:

Ce sunt eu acum? Da, tot la fel. Noii mei cunoscuți și chiar cei vechi râd când spun câți ani am și nu mă cred. A iubi un vis, un gând și creativitatea pentru totdeauna este tinerețe veșnică. Barba mea este într-adevăr albicioasă și este suficient îngheț pe tâmple, dar totuși părul meu este creț și este blond, nu gri. Fața mea exterioară este încă aceeași, dar există multă tristețe în inima mea...K. D. Balmont — E. A. Andreeva [17]

În aprilie 1936, scriitorii ruși parizieni au sărbătorit a cincizecea aniversare a activității de scriitor a lui Balmont printr-o seară creativă, menită să strângă fonduri pentru a-l ajuta pe poetul bolnav. În comisia de organizare a serii numită „Poetului - Scriitori” au fost incluse figuri celebre ale culturii ruse: I. S. Shmelev , M. Aldanov , I. A. Bunin , B. K. Zaitsev , A. N. Benois , A. T. Grechaninov , P. N. Milyukov ] maninov , S. V60 . .

La sfârșitul anului 1936, Balmont și Tsvetkovskaya s-au mutat la Noisy-le-Grand, lângă Paris. Ultimii ani ai vieții sale, poetul a stat alternativ într-o casă de caritate pentru ruși, care a fost întreținută de M. Kuzmina-Karavaeva , apoi într-un apartament mobilat ieftin. După cum și-a amintit Yuri Terapiano, „nemții l-au tratat pe Balmont cu indiferență, în timp ce naziștii ruși i-au reproșat fostele sale convingeri revoluționare” [44] . Cu toate acestea, până atunci Balmont căzuse în sfârșit într-o „stare de amurg”; a venit la Paris, dar cu mare dificultate [60] . În orele de iluminare, când bolile mintale se retrăgeau, Balmont, după amintirile celor care l-au cunoscut, cu un sentiment de fericire a deschis volumul „ Război și pace ” sau a recitit cărțile sale vechi; nu a putut scrie mult timp [17] .

În 1940-1942, Balmont nu a părăsit Noisy-le-Grand; aici, în adăpostul Casei Ruse, a murit în noaptea de 23 decembrie 1942 de pneumonie . A fost înmormântat în cimitirul catolic local, sub o piatră funerară de piatră gri cu inscripția: „Constantin Balmont, poète russe” („Konstantin Balmont, poet rus”). Mai multe persoane au venit de la Paris să-și ia rămas bun de la poet: B.K.Zaitsev cu soția sa, văduva lui Y. Baltrushaitis, două-trei cunoștințe și fiica Mirra [17] . Irina Odoevtseva a amintit: „... ploua puternic. Când sicriul a fost coborât în ​​mormânt, s-a dovedit a fi umplut cu apă, iar sicriul a plutit în sus. A trebuit să fie susținut cu un stâlp în timp ce mormântul era umplut” [44] . Publicul francez a aflat despre moartea poetului dintr-un articol din Gazeta de la Paris pro-Hitler, care făcea, „cum era atunci obișnuit, o mustrare temeinică regretatului poet pentru că i-a susținut cândva pe revoluționari” [75] .

De la sfârşitul anilor 1960 Poeziile lui Balmont în URSS au început să fie tipărite în antologii. În 1984, a fost publicată o mare colecție de lucrări selectate.

Familie

Este general acceptat că tatăl poetului, Dmitri Konstantinovici Balmont (1835-1907), provenea dintr-o familie nobiliară, care, conform legendei familiei, avea rădăcini scandinave (după unele surse - scoțiene ) [8] [9] . Poetul însuși în 1903 a scris despre originea sa:

... Potrivit legendelor familiei, strămoșii mei au fost niște marinari scoțieni sau scandinavi care s-au mutat în Rusia ... Bunicul meu, din partea tatălui meu, a fost ofițer de marină, a luat parte la războiul ruso-turc și și-a câștigat recunoștința personală a Nicolae I pentru curajul lui. Strămoșii mamei mele (născută Lebedeva) erau tătari . Strămoșul a fost Prințul White Swan al Hoardei de Aur . Poate că asta poate explica parțial sălbăticia și pasiunea care au distins-o întotdeauna pe mama mea și pe care le-am moștenit de la ea, precum și întreaga mea structură mentală. Tatăl mamei (de asemenea, militar, general) a scris poezii, dar nu le-a publicat. Toate surorile mamei mele (sunt multe) au scris dar nu le-au tipărit.Scrisoare autobiografică. 1903 [25] :375 .

Există o versiune alternativă a originii numelui Balmont. Astfel, cercetătorul P. Kupriyanovsky subliniază că străbunicul poetului, sergent de cavalerie al Regimentului de Gărzi al Ecaterinei, putea purta numele de familie Balamut, care ulterior a fost înnobilat prin „refacerea lui în mod străin” [23] . Această presupunere este în concordanță și cu memoriile lui E. Andreeva-Balmont, care a afirmat că „... străbunicul tatălui poetului a fost sergent într-unul din regimentele de gardă de cavalerie ale împărătesei Ecaterina a II- a Balamut... a păstrat acest document pe pergament și cu pecete. În Ucraina, numele de familie Balamut este încă destul de comun. Străbunicul poetului, Ivan Andreevici Balamut, a fost moșier din Herson ... Cum s-a mutat numele de familie Balamut la Balmont, nu am putut stabili” [21] . La rândul lor, oponenții acestei versiuni au remarcat că ea contrazice legile criticii textuale; mai firesc ar fi să presupunem că, dimpotrivă, „poporul și-a adaptat înțelesul numele străin al moșierului” [15] .

D. K. Balmont a servit timp de jumătate de secol în Shuya Zemstvo - ca mediator, judecător de pace, președinte al congresului judecătorilor de pace și, în cele din urmă, președinte al consiliului județean zemstvo. În 1906, D. K. Balmont s-a pensionat, un an mai târziu a murit. În memoria poetului, a rămas un om liniștit și amabil, care iubea cu pasiune natura și vânătoarea [17] . Maica Vera Nikolaevna provenea dintr-o familie de colonel; a primit o educație în institut și s-a remarcat printr-un caracter activ: a predat și a tratat țărani, a aranjat spectacole și concerte de amatori și a fost uneori publicată în ziarele de provincie [16] :8 . Dmitri Konstantinovici și Vera Nikolaevna au avut șapte fii. Toate rudele poetului și-au pronunțat numele de familie cu accent pe prima silabă, poetul abia ulterior independent, așa cum a susținut, „din cauza capriciului unei singure femei”, a mutat accentul pe a doua [15] .

Viața personală

K. D. Balmont a spus în autobiografia sa că a început să se îndrăgostească foarte devreme: „Primul gând pasional despre o femeie a fost la vârsta de cinci ani, prima dragoste adevărată a fost de nouă ani, prima pasiune a fost de paisprezece ani” [9] ] , a scris el. „Rătăcind prin nenumărate orașe, sunt mereu încântat de un singur lucru – dragostea” [23] , a recunoscut ulterior poetul într-una dintre poeziile sale. Valery Bryusov , analizându-și opera, a scris: „Poezia lui Balmont slăvește și proslăvește toate riturile dragostei, tot curcubeul ei. Balmont însuși spune că, urmând căile iubirii, poate realiza „prea mult - totul!” [23]

În 1889, Konstantin Balmont s-a căsătorit cu Larisa Mikhailovna Garelina, fiica unui proprietar de fabrică Shuya, „o domnișoară frumoasă de tip Botticelli ” [16] :9 . Mama, care a înlesnit cunoștința, s-a opus aspru căsătoriei [15] , dar tânărul a fost neclintit în decizia sa și a decis să se rupă de familie. „Nu aveam încă douăzeci și doi de ani când m-am căsătorit cu o fată frumoasă și am plecat la începutul primăverii, sau mai bine zis, la sfârșitul iernii, în Caucaz, în regiunea Kabardiană și de acolo de-a lungul Autostrada militară georgiană către fericitele Tiflis și Transcaucazia ” [ 76] , a scris mai târziu. Dar călătoria de nuntă nu a devenit un prolog la o viață de familie fericită.

Cercetătorii scriu adesea despre Garelina ca o natură neurastenică, care arăta dragostea lui Balmont „în chip demonic, chiar diavolesc” [16] :10 , chinuit de gelozie; se crede în general că ea a fost cea care l-a făcut dependent de vin, după cum indică poemul confesional al poetului „Focul de pădure” [17] . Soția nu simpatiza nici cu aspirațiile literare, nici cu dispozițiile revoluționare ale soțului ei și era predispusă la certuri. În multe privințe, legătura dureroasă cu Garelina a fost cea care l-a determinat pe Balmont să încerce să se sinucidă în dimineața zilei de 13 martie 1890. La scurt timp după recuperarea, care a fost doar parțială - a avut o șchiopătare pentru tot restul vieții - Balmont s-a despărțit de L. Garelina. Primul copil născut în această căsătorie a murit, al doilea - fiul Nikolai (1891-1926) - a suferit ulterior o cădere nervoasă [15] . M. Babenchikov, care l-a cunoscut pe Nikolai, și-a amintit: „Niks Balmont, cu care am fost prieten în tinerețe, a scris poezie, iar mai târziu s-a apucat serios de muzică și a arătat o mare promisiune în acest domeniu. Dar sfârșitul vieții lui a fost foarte trist. În floarea vârstei, s-a îmbolnăvit mintal, iar sub această formă l-am cunoscut în anii 1920 la Moscova. Era greu de observat cât de încet și încăpățânat îi era distrus sistemul nervos, cum își pierdea memoria și se transforma într-un copil neajutorat. Un om cu înclinații fără îndoială bogate, Niks Balmont nu a lăsat nimic în urmă și doar cei mai apropiați i-au putut aprecia talentul subtil care a murit devreme. Pentru o scurtă perioadă a vieții sale, între 1915 și 1918, Nikolai a comunicat destul de strâns cu tatăl său și chiar a locuit cu el un an întreg, ajutând la traduceri și căutând cărți.

Mai târziu, cercetătorii au avertizat împotriva „demonizării” excesive a imaginii primei soții a lui Balmont: după despărțirea de aceasta din urmă, Larisa Mikhailovna s-a căsătorit cu jurnalistul și istoricul literar N. A. Engelgardt și a trăit în pace cu el mulți ani. Fiica ei din această căsătorie, Anna Nikolaevna Engelhardt, a devenit a doua soție a lui Nikolai Gumilyov [15] .

Cea de-a doua soție a poetului, Ekaterina Alekseevna Andreeva-Balmont (1867-1950), o rudă a celebrilor editori moscovi Sabashnikovs , provenea dintr-o familie de negustori bogate (Andreevii dețineau magazine de mărfuri coloniale) și se distingea printr-o educație rară. Contemporanii au remarcat, de asemenea, atractivitatea externă a acestei tinere înalte și zvelte „cu ochi negri frumoși”. Multă vreme a fost îndrăgostită neîmpărtășit de A. I. Urusov . Balmont, după cum și-a amintit Andreeva, a devenit rapid interesat de ea, dar nu a întâlnit reciprocitatea mult timp. Când acesta din urmă a apărut, s-a dovedit că poetul era căsătorit: atunci părinții i-au interzis fiicei lor să se întâlnească cu iubitul ei. Cu toate acestea, Ekaterina Alekseevna, luminată în „cel mai recent spirit”, a privit riturile ca pe o formalitate și s-a mutat curând la poet. Procesul de divorț, care i-a permis Garelinei să intre într-o a doua căsătorie, i-a interzis soțului ei să se căsătorească pentru totdeauna, dar, după ce a găsit un document vechi în care mirele era trecut ca necăsătorit, îndrăgostiții s-au căsătorit la 27 septembrie 1896 , iar a doua zi s -au căsătorit. plecat în străinătate, în Franța [15] .

Cu E. A. Andreeva, Balmont a fost unit de un interes literar comun; cuplul a făcut multe traduceri comune, în special Gerhart Hauptmann și Odd Nansen [17] . Boris Zaitsev , în memoriile sale despre Balmont, a numit-o pe Ekaterina Alekseevna „o femeie grațioasă, cool și nobilă, foarte cultă și nu lipsită de putere” [44] . Apartamentul lor de la etajul al patrulea al unei case din Tolstovsky a fost, după cum a scris Zaitsev, „opera Ekaterinei Alekseevna, precum și modul lor de viață au fost, de asemenea, în mare măsură regizate de ea”. Balmont era „... în mâini credincioase, iubitoare și sănătoase, iar acasă a dus o viață chiar și doar muncind” [44] . În 1901, s-a născut fiica lor Ninika - Nina Konstantinovna Balmont-Bruni (decedată la Moscova în 1989), căreia poetul i-a dedicat colecția Basme [16] :284 .

La începutul anilor 1900, la Paris, Balmont a cunoscut-o pe Elena Konstantinovna Tsvetkovskaya (1880–1943), fiica generalului K. G. Tsvetkovsky, pe atunci studentă la Facultatea de Matematică din Sorbona și o pasionată admiratoare a poeziei sale. Aceasta din urmă, „neputernică la caracter, ... cu toată ființa ei era implicată în vârtejul nebuniei poetului”, al cărui cuvânt „i-a răsunat ca glasul lui Dumnezeu” [15] . Balmont, judecând după unele dintre scrisorile sale, în special către Bryusov, nu era îndrăgostit de Tsvetkovskaya, dar în curând a început să simtă nevoia de ea ca o prietenă cu adevărat credincioasă și devotată. Treptat, „sferele de influență” s-au împărțit: Balmont fie a locuit cu familia, fie a plecat cu Elena; de exemplu, în 1905 au plecat trei luni în Mexic. Viața de familie a poetului a fost complet confuză după ce E. K. Tsvetkovskaya a avut o fiică în decembrie 1907, care a fost numită Mirra - în memoria poetei Mirra Lokhvitskaya , de care l-au legat sentimente complexe și profunde. Apariția copilului l-a legat în cele din urmă pe Balmont de Elena Konstantinovna, dar, în același timp, nu a vrut să o părăsească nici pe Ekaterina Alekseevna. Suferința mentală a dus la o cădere: în 1909, Balmont a făcut o nouă tentativă de sinucidere, a sărit din nou pe fereastră și a supraviețuit din nou. Până în 1917, Balmont a locuit la Sankt Petersburg cu Tsvetkovskaya și Mirra, venind din când în când la Moscova la Andreeva și fiica sa Nina [16] :19 .

Balmont a emigrat din Rusia cu a treia sa soție (civilă) E.K. Tsvetkovskaya și fiica Mirra. Cu toate acestea, nu a rupt nici relațiile de prietenie cu Andreeva; abia în 1934, când cetăţenilor sovietici li s-a interzis să corespondeze cu rudele şi prietenii care locuiau în străinătate, această legătură a fost întreruptă [23] . Noul duet matrimonial Teffi, amintind de una dintre întâlniri, a descris astfel: „A intrat, ridicând fruntea sus, parcă purta o coroană de aur a gloriei. Gâtul i-a fost înfășurat de două ori în negru, un fel de cravată Lermontov, pe care nu o poartă nimeni. Ochi de râs, păr lung și roșcat. În spatele lui se află umbra lui credincioasă, Elena, o creatură mică, subțire, cu fața întunecată, care trăiește doar din ceai puternic și dragoste pentru poet . Potrivit lui Teffi, cuplul a comunicat între ei într-o manieră neobișnuit de pretențioasă. Elena Konstantinovna nu l-a numit niciodată pe Balmont „soț”, ea a spus: „poet”. Sintagma „Soțul cere de băut” în limba lor era pronunțată ca „Poetul vrea să se mulțumească cu umezeală” [51] .

Spre deosebire de E. A. Andreeva, Elena Konstantinovna era „neputincioasă lumească și nu putea organiza viața în niciun fel” [51] . Ea a considerat de datoria ei să-l urmeze pe Balmont peste tot: martorii oculari și-au amintit cum ea, „lăsându-și copilul acasă, și-a urmat soțul undeva la o tavernă și nu l-a putut scoate de acolo nici o zi”. „Cu o astfel de viață, nu este surprinzător că până la vârsta de patruzeci de ani arăta deja ca o bătrână”, [51] a remarcat Teffi.

E. K. Tsvetkovskaya nu a fost ultima dragoste a poetului. La Paris, și-a reluat cunoștințele cu Prințesa Dagmar Shakhovskaya (1893-1967), care începuse în martie 1919. „Una dintre dragii mei, jumătate suedez, jumătate polonez, prințesa Dagmar Shakhovskaya, născută baroneasa Lilienfeld, rusificată, mi-a cântat de mai multe ori cântece estoniene” [77] - așa și-a descris Balmont iubitul într-unul dintre ele. scrisori. Shakhovskaya i-a născut lui Balmont doi copii - George (George) (1922-1943?) și Svetlana (n. 1925). Poetul nu-și putea părăsi familia; întâlnindu-se cu Shakhovskaya doar ocazional, el îi scria des, aproape zilnic, declarându-și dragostea iar și iar, vorbind despre impresiile și planurile lui [78] ; S-au păstrat 858 dintre scrisorile și cărțile poștale ale sale [23] . Sentimentul lui Balmont s-a reflectat în multe dintre poeziile sale ulterioare și în romanul Under the New Sickle (1923). Oricum ar fi, nu a fost D. Shakhovskaya, ci E. Tsvetkovskaya, care și-a petrecut ultimii, cei mai dezastruosi ani ai vieții cu Balmont; a murit în 1943, la un an după moartea poetului. Mirra Konstantinovna Balmont (căsătorită - Boychenko, în a doua căsătorie - Autina) a scris poezie și a publicat în anii 1920 sub pseudonimul Aglaya Gamayun . A murit la Noisy-le-Grand în 1970 [60] .

Aspect și caracter

Andrei Bely l-a caracterizat pe Balmont ca fiind o persoană neobișnuit de singuratică, detașată de lumea reală și lipsită de apărare și a văzut cauza necazurilor în proprietățile unei naturi neliniștite și volubile, dar în același timp neobișnuit de generoase: „Nu a reușit să se combine în sine. toate acele bogății pe care natura i le-a acordat. El este o risipă veșnică de comori spirituale... Dacă o primește, o risipește, o primește și o risipește. El ni le dă. El își vărsă paharul său creator asupra noastră. Dar el însuși nu ia parte la creativitatea sa . Bely a lăsat o descriere expresivă a aspectului lui Balmont:

Mersul ușor, ușor șchiopătând, îl aruncă pe Balmont înainte în spațiu. Mai degrabă, ca din spațiu, Balmont cade la pământ - în salon, în stradă. Iar impulsul se sparge în el, iar el, dându-și seama că a nimerit locul, se reține ceremonios, își îmbracă pince-nez și se uită trufaș (sau mai bine zis, speriat) în jur, ridică buzele uscate, încadrate de o barbă roșie ca focul. . Adânc încadrați în orbitele lor, ochii săi căprui aproape fără sprâncene arată trist, blând și neîncrezător: pot privi și răzbunatori, trădând ceva neputincios în însuși Balmont. Și de aceea întreaga lui înfățișare se dublează. Aroganță și neputință, măreție și letargie, îndrăzneală, frică - toate acestea alternează în el și ce solz subtil și capricios îi trece pe chipul slăbit, palid, cu nările umflate mult! Și cât de neînsemnată poate părea acea față! Și ce har evaziv iradiază uneori de pe acest chip! [79]A. Bely. Lunca este verde. 1910

„Ușor roșiatic, cu ochi vioi și iute, cu capul sus, gulere înalte drepte,... o barbă în formă de pană, un fel de luptă. (Portretul lui Serov îl transmite perfect.) Ceva provocator, mereu gata să fiarbă, să răspundă cu asprime sau entuziasm. În comparație cu păsările, atunci acesta este un cântăreț magnific, care salută ziua, lumina, viața ... ” [44] , - așa și-a amintit Boris Zaitsev de Balmont.

Ilya Ehrenburg și-a amintit că Balmont și-a citit poeziile cu o voce „inspirativă și arogantă”, ca „un șaman care știe că cuvintele lui au putere, dacă nu asupra unui spirit rău, atunci asupra bieților nomazi”. Poetul, potrivit lui, vorbea în toate limbile cu un accent - nu cu rusă, ci cu cel al lui Balmont, pronunțând sunetul „n” într-un mod deosebit - „fie în franceză, fie în poloneză” [17] . Vorbind despre impresia pe care Balmont a făcut-o deja în anii 1930, Ehrenburg a scris că pe stradă ar putea fi confundat „... cu un anarhist spaniol sau pur și simplu cu un nebun care i-a înșelat pe gardieni” [16] :6 [80] . V. S. Yanovsky , amintind de o întâlnire cu Balmont în anii 1930, a remarcat: „... decrepit, cu părul cărunt, cu o barbă ascuțită, Balmont ... semăna cu vechiul zeu Svarog sau Dazhbog, în orice caz, ceva slavon vechi” [81] .

Contemporanii l-au caracterizat pe Balmont ca fiind o persoană extrem de sensibilă, nervoasă și entuziastă, „ușoară”, curios și bună, dar în același timp predispusă la afectare și narcisism. Comportamentul lui Balmont a fost dominat de teatralitate, manierism și pretenție, existând o tendință la afectare și scandalos . Se cunosc cazuri curioase când s-a întins la Paris în mijlocul trotuarului pentru a fi lovit de o fiacre sau când „într-o noapte cu lună, în haină și pălărie, cu bastonul în mâini, a intrat, vrăjit de luna, până la gât într-un iaz, încercând să experimenteze senzații necunoscute și să le descrie în versuri” [17] . Boris Zaitsev a povestit cum poetul și-a întrebat odată soția: „Vera, vrei ca poetul să vină la tine, ocolind cărările pământești plictisitoare, direct de la sine, în camera lui Boris, prin aer?” (două cupluri căsătorite erau vecini). Reamintind primul astfel de „zbor”, Zaitsev a notat în memoriile sale: „Slavă lui Dumnezeu, în Tolstovsky nu și-a îndeplinit intenția. A continuat să vină la noi pe cărări pământești plictisitoare, de-a lungul trotuarului alei lui s-a transformat în Spaso-Peskovsky nostru, trecând pe lângă biserică.

Râzând cu bunăvoință de manierele cunoștinței sale, Zaitsev a remarcat că Balmont „era și diferit: trist, foarte simplu. El le-a citit de bunăvoie noile sale poezii celor prezenți și le-a adus la lacrimi cu pătrunderea lecturii . Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe poet au confirmat că de sub masca „marelui poet” îndrăgostit de propria sa imagine se zărea din când în când un cu totul alt personaj. „Balmont i-a plăcut poziția. Da, acest lucru este de înțeles. Înconjurat constant de cult, a considerat necesar să se comporte așa cum ar trebui să se comporte, în opinia sa, un mare poet. Își înclină capul, împletindu-și sprâncenele. Dar râsul lui l-a trădat. Râsul lui era bun, copilăresc și cumva lipsit de apărare. Acest râs copilăresc al lui a explicat multe dintre acțiunile sale absurde. El, ca un copil, s-a predat stării de spirit a momentului...”, a amintit Teffi [51] .

O umanitate rară, s-au remarcat căldura personajului Balmont. P.P. Pertsov , care l-a cunoscut pe poet din tinerețe, a scris că a fost dificil să întâlnești o „persoană atât de plăcută, prietenoasă” precum Balmont [17] . Marina Tsvetaeva, care s-a întâlnit cu poetul în cele mai grele vremuri, a mărturisit că el poate oferi celor nevoiași „ultima pipă, ultima coajă, ultimul buștean” [17] . Traducătorul sovietic Mark Talov, care s-a trezit la Paris în anii douăzeci fără mijloace de existență, și-a amintit cum, părăsind apartamentul lui Balmont, unde a vizitat timid, a găsit în haină bani de buzunar investiți în secret acolo de poetul, care în acea vreme locuia el însuși. departe nu luxos [17] .

Mulți au vorbit despre impresionabilitatea și impulsivitatea lui Balmont. El însuși a considerat cele mai remarcabile evenimente din viața sa „acele goluri interioare bruște care se deschid uneori în suflet despre cele mai nesemnificative fapte exterioare”. Așadar, „pentru prima dată, sclipitor, spre convingere mistică, s-a născut în el gândul despre posibilitatea și inevitabilitatea fericirii lumii” „la vârsta de șaptesprezece ani, când într-o zi la Vladimir , într-o zi strălucitoare de iarnă, de la munte, a văzut în depărtare un convoi țărănesc lung înnegrit” [9] .

În personajul lui Balmont s-a remarcat și ceva feminin: „în orice ipostaze militante s-a ridicat... toată viața a fost mai aproape și mai drag de sufletele feminine”. Poetul însuși credea că absența surorilor trezește în el un interes deosebit pentru natura feminină [15] . În același timp, în firea lui s-a păstrat toată viața o anumită „copilățiere”, pe care el însuși chiar a „flartat” oarecum și pe care mulți o considerau prefăcută [15] . S-a remarcat însă că chiar și în anii săi de maturitate, poetul într-adevăr „purta în suflet ceva foarte direct, tandru, copilăresc”. „Încă mă simt ca un elev de liceu înflăcărat, timid și obscen”, [17] a recunoscut însuși Balmont când avea deja sub treizeci de ani.

Înclinația pentru efectele exterioare, „boemismul” voit i-au făcut poetului un deserviciu: puțini știau că „cu toată exaltarea... Balmont a fost un muncitor neobosit”, a muncit din greu, a scris în fiecare zi și a fost foarte rodnic, toată viața s-a angajat în autoeducație („citește biblioteci întregi”), a studiat limbile și științele naturii și a călătorit, s-a îmbogățit nu numai cu noi impresii, ci și cu informații despre istoria, etnografia, folclorul fiecărei țări [8] . În viziunea masei, Balmont a rămas în primul rând un excentric pretențios, dar mulți au remarcat raționalitatea și consistența caracterului său. S. V. Sabashnikov și-a amintit că poetul „…aproape nu a făcut pete în manuscrisele sale. Poezii în zeci de rânduri, se pare, formate complet terminate în capul lui și au fost introduse în manuscris deodată.

Dacă era nevoie de vreo corectare, el a rescris textul într-o nouă ediție, fără a face niciun fel de pete sau adăugiri la textul original. Scrisul lui era îngrijit, clar și frumos. În ciuda nervozității extraordinare a lui Konstantin Dmitrievich, scrisul lui nu a reflectat, totuși, nicio schimbare în dispozițiile sale ... Și în obiceiurile sale, el părea pedant de îngrijit, nepermițând nicio neglijență. Cărțile, biroul și toate accesoriile poetului au fost întotdeauna într-o ordine mult mai bună decât noi, așa-zișii oameni de afaceri. Această acuratețe în muncă a făcut din Balmont un angajat foarte plăcut al editurii.

„Manuscrisele care i-au fost înaintate au fost întotdeauna finalizate și nu au fost supuse unor modificări de tipare. Corecțiile au fost citite clar și au fost returnate rapid”, a adăugat editorul [35] .

Valery Bryusov a remarcat la Balmont o dragoste frenetică pentru poezie, „un fler subtil pentru frumusețea versurilor”. Amintindu-și serile și nopțile în care „și-au citit la nesfârșit poeziile unul altuia și... poeziile poeților lor preferați”, Bryusov a recunoscut: „Eram unul înainte de a-l întâlni pe Balmont și am devenit diferit după ce l-am întâlnit” [17] . Bryusov a explicat particularitățile comportamentului lui Balmont în viață prin poezia profundă a personajului său. „El trăiește viața ca un poet și, de îndată ce poeții o pot experimenta, așa cum le-a fost dat numai lor: găsind în fiecare punct plinătatea vieții. Prin urmare, nu poate fi măsurat printr-un arshin comun” [82] .

Creativitate

Balmont a devenit primul reprezentant al simbolismului în poezie, care a primit faima în întregime rusă. S-a remarcat însă că opera sa în ansamblu nu era pur simbolistă; nici poetul nu a fost un „decadent” în sensul deplin al cuvântului: decadența pentru el „...a servit nu numai și nu atât ca formă de atitudine estetică față de viață, ci ca o înveliș convenabil pentru crearea imaginii creator al artei noi” [8] . Primele colecții ale lui Balmont, cu toată abundența semnelor decadent-simboliste în ele, au fost atribuite de criticii literari impresionismului , o tendință în artă care urmărea să transmită impresii trecătoare, instabile. Practic, acestea erau „poezii pur romantice, parcă s-ar opune cerul și pământul, chemând la îndepărtat, nepământesc”, saturate cu motive în consonanță cu opera lui A. N. Pleshcheev sau S. Ya. Nadson [17] . S-a remarcat că starea de spirit de „tristețe, un fel de orfanitate, lipsă de adăpost”, care a dominat poeziile timpurii ale lui Balmont, erau ecouri ale fostelor „gânduri ale generației bolnave și obosite a intelectualității”. Poetul însuși a remarcat că opera sa a început „cu tristețe, depresie și amurg”, „sub cerul nordic” [21] . Eroul liric al operelor timpurii ale lui Balmont (după A. Izmailov) este „un tânăr blând și blând, pătruns de cele mai bine intenționate și mai moderate sentimente” [16] :13 [83] .

Colecțiile „ În vastitate ” (1895) și „ Tăcerea. Poemele lirice ” (1898) au fost marcate de o căutare activă a „nouului spațiu, nouă libertate”. Principalele idei pentru aceste cărți au fost ideile despre efemeritatea ființei și variabilitatea lumii. Autorul a acordat o atenție sporită tehnicii versurilor, demonstrând o pasiune clară pentru scrierea sonoră , muzicalitate [8] . Simbolismul în înțelegerea sa a fost, în primul rând, un mijloc de căutare a „noilor combinații de gânduri, culori și sunete”, o metodă de a construi „din sunetele, silabele și cuvintele vorbirii sale natale o capelă prețuită, unde totul este plin. de sens profund și de pătrundere” [84] . Poezia simbolică „vorbește propriul său limbaj special, iar acest limbaj este bogat în intonații, precum muzica și pictura, trezește o dispoziție complexă în suflet, mai mult decât orice alt fel de poezie, ne atinge impresiile sonore și vizuale” [16] :15 , - Balmont a scris în cartea „Mountain Peaks”. Poetul a împărtășit și ideea, care făcea parte din sistemul general de vederi simboliste, că materia sonoră a unui cuvânt este investită cu un înalt sens; ca orice materialitate, „reprezintă din substanţa spirituală” [16] :8 .

Prezența unor noi motive și eroi „ nietzscheeni ” („geniu spontan”, „spre deosebire de o persoană”, rupte „dincolo de limite” și chiar „dincolo de - atât adevăr, cât și minciuni”) criticii au remarcat deja în colecția „Tăcere” [ 16] :14 . Se crede că „Tăcerea” este cea mai bună dintre primele trei cărți ale lui Balmont. „Mi s-a părut că colecția poartă amprenta unui stil din ce în ce mai puternic. Al tău, stil și colorare Balmont” [16] :14 , - îi scria prințul Urusov poetului în 1898. Impresiile din călătoriile din 1896-1897, care au ocupat un loc semnificativ în carte („Nave moarte”, „Acorduri”, „În fața tabloului El Greco”, „În Oxford”, „În periferia Madridului” , „To Shelley”) [16] :13 nu erau simple descrieri, ci exprimau dorința de a se obișnui cu spiritul unei civilizații străine sau trecute, o țară străină, de a se identifica „fie cu un novice al lui Brahma , fie cu vreun preot din țara aztecilor”. „Mă contopesc cu toată lumea în fiecare moment”, a declarat Balmont. „Poetul este un element. Îi place să ia cele mai diverse chipuri, iar în fiecare față este identic cu sine. Se agață cu dragoste de orice și totul intră în sufletul lui, așa cum soarele, umezeala și aerul intră într-o plantă... Poetul este deschis către lume...” [17] , a scris el.

La începutul secolului, tonul general al poeziei lui Balmont s-a schimbat dramatic: stările de descurajare și deznădejde au făcut loc unor culori strălucitoare, imagini, pline de „bucurie frenetică, presiunea forțelor violente”. Începând cu 1900, eroul „elegiac” al lui Balmont s-a transformat în propriul său opus: o personalitate activă, „aproape cu pasiune orgiastică afirmând în această lume aspirația către Soare, foc, lumină” [34] ; un loc aparte în ierarhia imaginilor Balmont a fost ocupat de Foc ca manifestare a forțelor cosmice [17] . Fiind de ceva vreme liderul „noii poezii”, Balmont și-a formulat de bunăvoie principiile: poeții simboliști, în cuvintele sale, „sunt avântați de suflurile venite din tărâmul de dincolo”, ei „recreând materialitatea cu impresionabilitatea lor complexă,” domnește peste lume și pătrunde în tainele lui” [17] .

Colecțiile Burning Buildings (1900) și Let's Be Like the Sun (1902), precum și cartea Only Love (1903), sunt considerate cele mai puternice din moștenirea literară a lui Balmont. Cercetătorii au remarcat prezența notelor profetice aici, în ceea ce privește imaginea „cladirilor în flăcări” ca simbol al „alarmei în aer, un semn de impuls, mișcare” („Scream of the Sentinel”). Motivele principale aici au fost „soarele”, dorința de reînnoire constantă, setea de a „opri momentul” [8] . „Când asculți Balmont, asculți mereu primăvara”, a scris A. A. Blok . Un factor esențial nou în poezia rusă a fost erotica lui Balmont. Poeziile „Ea s-a predat fără reproș...” și „Vreau să fiu îndrăzneț...” au devenit cele mai populare opere ale sale; au învățat „dacă nu să iubești, atunci, în orice caz, să scrii despre iubire într-un spirit „nou”” [49] . Și totuși, recunoscând în Balmont liderul simbolismului, cercetătorii au remarcat: masca geniului elementar adoptat de el, egocentrismul, ajungerea la narcisism, pe de o parte, și venerarea veșnică a soarelui, fidelitatea față de un vis, căutarea frumuseții și a perfecțiunii. , pe de altă parte, ne permit să vorbim despre el ca despre un poet neoromantic” [8] . După Burning Buildings, atât criticii, cât și cititorii au început să-l perceapă pe Balmont ca pe un inovator care a deschis noi posibilități pentru versurile rusești, extinzându-și figurativitatea. Mulți au atras atenția asupra componentei șocante a operei sale: expresii aproape frenetice ale hotărârii și energiei, dorința de a folosi „cuvinte pumnal”. Prințul AI Urusov a numit „Clădiri în flăcări” un „document psihiatric” [34] . E. V. Anichkov a considerat colecțiile de programe ale lui Balmont drept „eliberare morală, artistică și pur și simplu fizică de fosta școală tristă de poezie rusă, care a legat poezia de greutățile publicului autohton”. S-a remarcat că „optimismul mândru, patosul de afirmare a vieții din versurile lui Balmont, dorința de a se elibera de cătușele impuse de societate și o întoarcere la principiile fundamentale ale ființei” au fost percepute de cititori „nu doar ca un fenomen estetic, ci ca o nouă viziune asupra lumii” [13] .

Basme (1905) - o colecție de cântece-stilizări de basm pentru copii, dedicată fiicei Nina, a primit note mari de la contemporani. „În Basme, izvorul creativității lui Balmont bate din nou cu un flux de clar, cristal, melodios. În aceste „cântece pentru copii” a prins viață tot ceea ce este mai valoros în poezia lui, ceea ce i s-a dat ca dar ceresc, în care se află cea mai bună slavă ei veșnică. Acestea sunt cântece blânde, aerisite, care își creează propria muzică. Ele arată ca sunetul argintiu al clopotelor gânditori, „cu fundul îngust, multicolor pe o stamină sub fereastră” [85] , scria Valery Bryusov.

Printre cele mai bune poezii „străine”, criticii au remarcat ciclul de poezii despre Egipt „Vulcani dispăruți”, „Amintiri dintr-o seară la Amsterdam”, remarcat de Maxim Gorki, „Liniște” (despre insulele din Oceanul Pacific) și „Islanda”. „, pe care Bryusov l-a apreciat foarte mult [ 17] . Fiind în permanentă căutare de „noi combinații de gânduri, culori și sunete” și aprobarea imaginilor „stribitoare”, poetul credea că creează „versuri ale sufletului modern”, un suflet care are „multe fețe” [8] . Transferând eroi în timp și spațiu, de-a lungul mai multor epoci („Scythians”, „Oprichniki”, „În zilele morților” și așa mai departe), el a afirmat imaginea unui „geniu spontan”, „supraom” („O, fericirea pentru fii puternic și mândru și veșnic liber!” – „Albatros”).

Unul dintre principiile fundamentale ale filozofiei lui Balmont în anii de glorie creativă a fost afirmarea egalității sublimului și a bazei, a frumosului și a urâtului, caracteristică viziunii decadente asupra lumii în ansamblu. Un loc semnificativ în opera poetului l-a ocupat „realitatea conștiinței”, în care a avut loc un fel de război împotriva integrității, polarizarea forțelor opuse, „justificarea” lor („Întreaga lume trebuie justificată / Așa că poate trăi! ..", „Dar eu iubesc nesocotitul, și încântarea și rușinea. / Și spațiul mlaștinos și înălțimea munților") [86] . Balmont putea admira scorpionul cu „mândria și dorința sa de libertate”, să-i binecuvânteze pe schilopi, „cactuși strâmbi”, „șerpi și șopârle nașteri proscrise” [17] . În același timp, sinceritatea „demonismului” lui Balmont, exprimată în supunere demonstrativă față de elementele pasiunilor, nu a fost pusă la îndoială. Potrivit lui Balmont, poetul este „un semizeu inspirat”, „geniul unui vis melodios”.

Creativitatea poetică a lui Balmont a fost spontană și supusă dictaturilor momentului. În miniatura „Cum scriu poezii”, el a recunoscut: „... Nu mă gândesc la poezie și, într-adevăr, nu compun niciodată.” Odată scris, nu a corectat niciodată, nu a editat, crezând că primul impuls este cel mai corect, dar a scris continuu, și foarte mult [17] . Poetul credea că doar o clipă, mereu singura, dezvăluie adevărul, face posibilă „vederea depărtării” („Nu cunosc înțelepciunea potrivită pentru alții, / pun în versuri doar efemerări. / În fiecare trecătoare văd lumi, / Plin de joc curcubeu schimbător"). Despre asta a scris și soția lui Balmont, E. A. Andreeva: „El a trăit momentul și s-a mulțumit cu el, nu s-a stânjenit de schimbarea colorată a momentelor, fie doar pentru a le exprima mai deplin și mai frumos. Ori a cântat de Rău, apoi de Bine, apoi s-a înclinat spre păgânism, apoi s-a înclinat în fața creștinismului” [17] . Ea a povestit cum într-o zi, observând de la fereastra apartamentului un cărucior cu fân călare pe stradă, Balmont a creat imediat poezia „În Capitală”; cât deodată zgomotul picăturilor de ploaie care cădeau de pe acoperiș a dat naștere la strofe desăvârșite în el. Autocaracterizare: „Sunt un nor, sunt o suflare de adiere”, dată în cartea „Sub cerul nordic”, Balmont a încercat să se potrivească până la sfârșitul vieții [17] .

Mulți au considerat că tehnica de repetiție melodică dezvoltată de Balmont este neobișnuit de eficientă („Am visat să prind umbrele care se îndepărtează. / Umbrele plecate ale zilei care se stinge. / M-am urcat în turn, iar treptele tremurau, / Și pașii tremurau sub mine. picior"). S-a remarcat că Balmont a fost capabil să „repete un singur cuvânt în așa fel încât să se trezească în el o putere vrăjitoare” („Dar chiar și la ceasul dinaintea somnolenței, între stâncile născute din nou / Voi vedea soarele, soarele, soarele este roșu ca sângele”) [17] . Balmont și-a dezvoltat propriul stil de epitet colorat, a introdus substantive precum „lumini”, „amurg”, „fum”, „fără fund”, „trafecție”, a continuat, urmând tradițiile lui Jukovski, Pușkin, Gnedich , experimente cu îmbinarea epitetelor individuale. în ciorchini („râuri extinse cu bucurie”, „fiecare privire lor este calculată-adevărată”, „copacii sunt atât de posomorâți-ciudat de tăcuți”). Nu toată lumea a acceptat aceste inovații, dar Innokenty Annensky , opunându-se criticilor lui Balmont, a susținut că „rafinamentul său... este departe de pretenție. Un poet rar, atât de liber și ușor rezolvă cele mai complexe probleme de ritm și, evitând banalitatea, este la fel de străin de artificialitate precum este Balmont, „la fel de străin de provincialism și de lipsa de stil germană a lui Fet”. Potrivit criticului, acest poet a fost cel care „a scos din amorțeala formelor singulare” o serie întreagă de abstracțiuni, care în interpretarea sa „s-au luminat și au devenit mai aerisite” [86] .

Toată lumea, chiar și scepticii, a remarcat muzicalitatea rară care suna în contrast puternic cu „poezia de revistă anemică” de la sfârșitul secolului precedent, ca un merit neîndoielnic al poemelor sale. De parcă ar redescoperi în fața cititorului frumusețea și valoarea de sine a cuvântului, ea, în cuvintele lui Annensky, „putența muzicală”, Balmont corespundea în mare măsură motto-ului proclamat de Paul Verlaine : „Muzica este înainte de toate” [ 17] . Valery Bryusov, care a fost sub influența puternică a lui Balmont în primii ani, a scris că Balmont s-a îndrăgostit de toți iubitorii de poezie „cu versul său sonor și melodios”, că „nu existau egali cu Balmont în arta versurilor în Literatura rusă” [17] . „Am convingerea calmă că înaintea mea, în general, ei nu știau să scrie poezie sonoră în Rusia” [35] - așa a fost scurta evaluare a poetului asupra propriei sale contribuții la literatură făcută în acei ani.

Alături de merite, criticii contemporani ai lui Balmont au găsit multe neajunsuri în opera sa. Yu. I. Aikhenvald a numit opera lui Balmont neuniformă , care, împreună cu poezii, „care sunt captivante prin flexibilitatea muzicală a dimensiunii lor, bogăția gamei lor psihologice”, a găsit în poet „astfel de strofe care sunt verbose și neplăcut de zgomotoase, chiar disonante, care sunt departe de poezie și descoperă descoperiri și lacune în proza ​​rațională, retorică” [88] . Potrivit lui Dmitri Mirsky , „majoritatea din ceea ce a scris poate fi aruncat în siguranță ca inutil, inclusiv toate poeziile de după 1905 și toată proza ​​fără excepție – cea mai languidă, pompoasă și lipsită de sens din literatura rusă” [89] . Deși „din punct de vedere al sunetului, Balmont a depășit cu adevărat toți poeții ruși”, el se distinge și prin „o lipsă completă a simțului limbii ruse, care, aparent, se explică prin natura occidentalizantă a poeziei sale. Poeziile lui sună străin. Chiar și cele mai bune sună ca traduceri .

Cercetătorii au observat că poezia lui Balmont, construită pe consonanțe verbale și muzicale spectaculoase, transmitea bine atmosfera și starea de spirit, dar, în același timp, desenul, plasticitatea imaginilor au avut de suferit, contururile obiectului reprezentat au devenit încețoșate și încețoșate [17] . S-a remarcat că noutatea mijloacelor poetice, de care Balmont se mândrea, era doar relativă. „Versul lui Balmont este un vers al trecutului nostru, îmbunătățit, rafinat, dar, în esență, tot la fel”, scria Valery Bryusov în 1912 [17] . Declarația „dorință de a se obișnui cu spiritul unei civilizații străine sau trecute, al unei țări străine” a fost interpretată de unii ca o pretenție de universalitate; se credea că aceasta din urmă este o consecință a lipsei „un singur nucleu creator în suflet, lipsa de integritate, pe care mulți și mulți simboliști au suferit-o” [17] . Andrei Bely a vorbit despre „mesicul „îndrăzneala” lui”, „urâțenia „libertății” lui”, o tendință de „a se minți permanent pe sine, devenită deja adevăr pentru sufletul său” [90] . Mai târziu, Vladimir Mayakovsky i-a numit pe Balmont și Igor Severyanin „producători de melasă” [91] .

Innokenty Annensky despre Balmont

Dezvăluirile sfidător narcisiste ale poetului au șocat comunitatea literară; a fost acuzat de aroganță și narcisism. Printre cei care l-au susținut s-a numărat unul dintre ideologii simbolismului, Innokenty Annensky, care (în special, în ceea ce privește una dintre cele mai „egocentrice” poeme „Eu sunt sofisticarea vorbirii lente rusești...”) a reproșat criticilor părtinire. , crezând că „poate părea niște iluzii de grandoare doar acelor oameni care nu vor să vadă această formă de nebunie în spatele banalității formulelor romantice” [86] . Annensky a sugerat că „Eul” domnului Balmont nu este personal sau colectiv, ci mai presus de toate al nostru, doar conștient și exprimat de Balmont” [86] . „Versul nu este creația poetului, nici măcar nu aparține poetului, dacă vrei. Versul este inseparabil de eul liric, este legătura lui cu lumea, locul său în natură; poate justificarea lui”, a explicat criticul, adăugând: „Noul vers este puternic în dragostea lui pentru sine și pentru alții, iar narcisismul apare aici, parcă, pentru a înlocui mândria clasică a poeților în meritele lor” [86] . Argumentând că „Eu Balmont trăiește, pe lângă puterea iubirii mele estetice, din două absurdități - absurditatea integrității și absurditatea justificării”, Annensky a citat ca exemplu poemul „Oamenii iubiți îndepărtați” (Raționamentul tău este străin de eu: „Hristos”, „Antihrist”, „Diavolul” , „Dumnezeu”...), constatând prezența în el a polemicismului intern, care „deja în sine descompune integritatea percepțiilor” [86] .

Potrivit lui Annensky, Balmont a fost unul dintre primii din poezia rusă care a început studiul lumii întunecate a inconștientului, care a fost subliniat pentru prima dată în secolul trecut de „marele vizionar” Edgar Allan Poe [86] . La un reproș comun la adresa lui Balmont cu privire la „imoralitatea” eroului său liric, Annensky a remarcat: „... Balmont vrea să fie și îndrăzneț și curajos, să urască, să admire crima, să îmbine călăul cu victima...”, pentru că „ tandrețe și feminitate - acestea sunt proprietăți de bază și, ca să spunem așa, definitorii ale poeziei sale. Aceste „proprietăți” au explicat criticul și „comprehensiunea” viziunii asupra lumii a poetului: „Poezia lui Balmont are tot ce îți dorești: tradiția rusă și Baudelaire și teologia chineză și peisajul flamand în iluminarea lui Rodenbach și Ribeira și Upanishadele , și Agura-Mazda , și saga scoțiană, și psihologie populară, și Nietzsche și nietzscheanismul . Și, în același timp, poetul trăiește mereu din toată inima în ceea ce scrie, de ce este îndrăgostit versul său în momentul prezent, care este la fel de infidel oricărei .

Creativitate 1905-1909

Perioada prerevoluționară a operei lui Balmont s-a încheiat cu lansarea colecției Liturghia frumuseții. Imnuri elementare” (1905), ale căror principale motive au fost provocarea și reproșul modernității, „blestemul oamenilor” care, potrivit poetului, s-au îndepărtat „de principiile fundamentale ale Ființei”, Natura și Soarele, care și-au pierdut integritatea inițială („Am sfâșiat, despărțit unitatea vie a tuturor elementelor”; „Oamenii s-au îndrăgostit de Soare, este necesar să-i întoarcem la Soare”) [26] . Poeziile lui Balmont din 1905-1907, prezentate în două colecții interzise în Rusia, „Poezii” (1906) și „Cântecele răzbunătorului” (Paris, 1907), au denunțat „fiara autocrației”, mica burghezie „blasfemie-culturală”. , au glorificat „lucitorii curajoși conștienți” și în general se distingeau prin radicalism extrem [26] . De către poeții contemporani, ca mai târziu de către cercetătorii creativității, această „perioadă politică” din opera lui Balmont nu a fost foarte apreciată. „În ce oră nefericită i-a trecut lui Balmont prin minte că ar putea fi un cântăreț al relațiilor sociale și politice, un cântăreț civil al Rusiei moderne!... O carte de trei copeci publicată de Knowledge Association face o impresie dureroasă. Nu există nici un ban de poezie aici”, [92] a scris Valery Bryusov.

În acești ani, tema națională a apărut și în opera poetului, dezvăluindu-se dintr-un unghi ciudat: Balmont a dezvăluit cititorului „epopeea” Rusului, legendele și poveștile cărora a căutat să le schimbe într-un mod propriu, modern. Fascinația poetului pentru antichitatea slavă s-a reflectat în colecția de poezie „Vrăji rele” (1906), cărțile „Pasarea de foc. Pipe of a Slav” (1907) și „Heliport verde. Kissing Words (1909), unde au fost prezentate povești și texte folclorice prelucrate poetic, inclusiv cântece sectare, vrăji feerice și „ bucuria ” lui Khlyst (în care, din punctul de vedere al poetului, se reflecta „mintea poporului”) [18]. ] , precum și colecția „Chemări ale Antichității” cu mostrele sale de „creativitate primară” a popoarelor neslave, magie rituală și poezie preoțească [26] . Experimentele folclorice ale poetului, care s-a angajat să transpună epopee și basmele populare într-o manieră „decadentă”, au întâmpinat o reacție generală negativă din partea criticilor, au fost considerate „stilizări în mod evident nereușite și false care amintesc de un stil neo-rus de jucărie” în pictură. și arhitectura vremii. Alexandru Blok scria deja în 1905 despre „condimentul excesiv” al poemelor lui Balmont [93] , Bryusov a subliniat că eroii epici ai lui Balmont sunt „ridicoli și jalnici” în „haina decadentului” [18] . Blok a scris despre noile sale poezii în 1909: „Aceasta este aproape exclusiv o prostie ridicolă... În cel mai bun caz, pare un fel de prostie în care, cu mare efort, poți prinde (sau inventa) un sens liric șocant... există un minunat poet rus Balmont , iar noul poet Balmont nu mai este” [23] .

În colecțiile „Păsări în aer. Linii melodioase „(Sankt Petersburg, 1908) și” Dansul rotund al vremurilor. Publicitate ”(M., 1909), critica a remarcat uniformitatea temelor, imaginilor și tehnicilor; Lui Balmont i s-a reproșat că a rămas prizonierul vechilor canoane simboliste. Așa-numitele „balmontisme” („însorite”, „sărut”, „luxuriant” și așa mai departe) din noua atmosferă culturală și socială au provocat nedumerire și iritare. Ulterior, s-a recunoscut că, în mod obiectiv, opera poetului a decăzut și și-a pierdut semnificația pe care o avea la începutul secolului [12] .

Late Balmont

Opera lui Balmont din anii 1910-1914 a fost marcată în mare măsură de impresiile unor călătorii numeroase și lungi - în special, în Egipt („Țara lui Osiris”, 1914), precum și în insulele Oceaniei, unde, după cum i se părea poet, a găsit oameni cu adevărat fericiți, fără să-și piardă imediatul și „puritatea”. Balmont a popularizat tradițiile orale, basmele și legendele popoarelor din Oceania în limba rusă pentru o lungă perioadă de timp, în special, în colecția „Arhitectul alb. Misterul celor patru lămpi” (1914) [26] . În acești ani, critica a scris în principal despre „apusul” său creator; factorul de noutate al stilului Balmont a încetat să mai funcționeze, tehnica a rămas aceeași și, după mulți, a renascut într-o ștampilă [18] . Cărțile The Glow of the Dawn (1912) și Ash. Vision of a tree” (1916), dar au remarcat și „monotonie obositoare, letargie, frumusețe banală – un semn al tuturor versurilor târzii ale lui Balmont” [26] .

Creativitatea Balmont în exil a primit recenzii mixte. Contemporanii poetului au considerat această perioadă ca fiind decadentă: „... Ne pare discordant acel vers al lui Balmont, care a înșelat cu o nouă melodiozitate”, scria despre el V. V. Nabokov [94] . Cercetătorii de mai târziu au remarcat că în cărțile publicate după 1917, Balmont a arătat și laturi noi și puternice ale talentului său. „Poeziile ulterioare ale lui Balmont sunt mai goale, mai simple, mai umane și mai accesibile decât ceea ce a scris el înainte. Ele sunt cel mai adesea despre Rusia și că „aurirea slavă” a lui Balmont, pe care Innokenty Annensky a menționat-o odată, este mai clar vizibilă în ele ”, a scris poetul Nikolai Bannikov . El a remarcat, de asemenea, că „particularitatea lui Balmont - de a arunca, așa cum ar fi, întâmplător un fel de linii individuale inspiraționale, rareori frumoase” - s-a manifestat în creativitatea emigrantă la fel de viu ca întotdeauna. Asemenea poezii precum „Dune Pines” și „Russian Language” sunt numite „mici capodopere” de către critic [17] . S-a remarcat că reprezentantul generației „mai vechi” de simboliști ruși, „îngropat de viu de mulți ca poet”, Balmont a sunat în acei ani într-un mod nou: „În poeziile sale ... nu mai există „trecători” , dar sentimente autentice, profunde: furie, amărăciune, disperare. „Capriciosul” caracteristic operei sale este înlocuit de un sentiment de mare nenorocire generală, de „frumusețea” pretențioasă – prin severitatea și claritatea exprimării” [60] .

Evoluția viziunii asupra lumii

În termeni ideologici și filosofici, opera timpurie a lui Balmont a fost considerată în mare măsură secundară: fascinația sa pentru ideile de „frație, onoare, libertate” a fost un tribut adus stării generale de spirit a comunității poetice. Temele dominante ale operei sale au fost sentimentul creștin de compasiune, admirația pentru frumusețea sanctuarelor religioase („Există o singură frumusețe în lume - / Iubire, întristare, lepădare / Și chin voluntar / Hristos răstignit pentru noi”). Există opinia că, devenind traducător profesionist, Balmont a căzut sub influența literaturii pe care a tradus-o. Treptat, visele „creștin-democratice” despre un viitor strălucit au început să-i pară depășite, creștinismul și-a pierdut atractivitatea anterioară, lucrările lui Friedrich Nietzsche , lucrările lui Henrik Ibsen cu imaginile lor vii („turnuri”, „construcții”, „ascensiunea” la înălțimi) a găsit un răspuns cald în suflet.liniște) [15] . Valery Bryusov, pe care Balmont l-a cunoscut în 1894, a scris în jurnalul său că Balmont „l-a numit pe Hristos un lacheu, un filozof pentru săraci” [95] .

Balmont a subliniat esența noii sale viziuni asupra lumii în eseul „La înălțime”, publicat în 1895:

Nu, nu vreau să plâng pentru totdeauna. Nu, vreau să fiu liber. Liber de slăbiciuni ar trebui să fie cel care vrea să stea deasupra... <...> A se ridica la înălțime înseamnă a fi deasupra sinelui. A urca în sus este renaștere. Știu că nu poți fi mereu în frunte. Dar mă voi întoarce la oameni, voi coborî să spun ce am văzut mai sus. La timpul potrivit mă voi întoarce la cei abandonați, iar acum - lasă-mă să îmbrățișez singurătatea pentru o clipă, lasă-mă să respir în vântul liber!K. Balmont. „La înălțime”, 1895 [96]

Poezia lui Balmont a început să fie dominată de idei și stări „demonice”, care treptat l-au stăpânit în viața reală. Devenit apropiat de S. A. Polyakov, poetul a primit fonduri considerabile la dispoziție și s-a angajat într-o desfășurare, o parte importantă din care au fost „victoriile” romantice, care aveau o conotație oarecum sinistră, păgână [15] . N. Petrovskaya, care a căzut în zona de atracție a „farmecelor” lui Balmont, dar a lăsat-o curând sub influența „câmpurilor” lui Bryusov, și-a amintit: „... Era necesar... sau să devină un tovarăș al lui“. nopți nebune”, aruncându-ți toată ființa în aceste focuri monstruoase, până la sănătate inclusiv, sau mergi la toiagul „femeilor sale smirnă”, urmând umil pe călcâiele carului de triumf, vorbind la unison doar despre el, spirând doar tămâia gloriei Lui și lăsând până și vetrele, iubiților și soților lor pentru această mare misiune...” [97 ]

Dicționarul enciclopedic al lui Brockhaus și Efron despre Balmont
Starile „demonice” din poezia lui Balmont au fost caracterizate de critica contemporană a poetului:
O întreagă colecție de vrăjitoare, diavoli incubi și diavoli succubi, vampiri care s-au târât din sicriele morților, broaște monstruoase, himere etc. e. Cu toată această respectabilă companie, poetul este în cea mai strânsă comunicare; crede-l, pentru că el însuși este un adevărat monstru. Nu numai că „s-a îndrăgostit de desfrânarea sa”, el nu constă numai din „pasiuni de tigru”, „sentimente și gânduri de șarpe” - este un adorator direct al diavolului:

Dacă undeva, dincolo de lume,
Cineva înțelept stăpânește lumea,
De ce spiritul meu, un vampir,
cântă și îl slăvește pe Satana.

Gusturile și simpatiile adoratorului diavolului sunt cele mai satanice. S-a îndrăgostit de albatros, acest „tâlhar de mare și aer”, pentru „nerușinanța impulsurilor piraților”, el glorific scorpionul, simte o afinitate spirituală cu Nero „Roma arsă”... iubește culoarea roșie, pentru că este culoarea sângelui... [9]

Cum și-a perceput Balmont însuși viața din acești ani poate fi judecat din corespondența sa cu Bryusov. Una dintre temele constante ale acestor scrisori a fost proclamarea propriei unicități, ridicarea deasupra lumii [98] . Dar poetul s-a îngrozit și de ceea ce se întâmpla: „Valery, dragă, scrie-mi, nu mă părăsi, că sunt atât de chinuit. Dacă aș avea puterea să vorbesc despre puterea Diavolului, despre groaza jubilatoare pe care o aduc în viața mea! nu mai vreau. Mă joc cu Nebunia și Nebunia se joacă cu mine” (dintr-o scrisoare din 15 aprilie 1902) [99] . Poetul a descris următoarea sa întâlnire cu un nou iubit, E. Tsvetkovskaya, într-o scrisoare din 26 iulie 1903: „... Elena a venit la Sankt Petersburg. Am văzut-o, dar am fugit la un bordel. Îmi plac bordelurile. Apoi m-am întins pe podea, într-o criză de încăpățânare isterică. Apoi am fugit din nou într-un alt templu al Sabatului, unde multe fecioare mi-au cântat cântece... E. a venit după mine și m-a dus complet tulburat la Merrecule, unde timp de câteva zile și nopți am fost în iadul coșmarurilor și al viselor cu ochii deschiși, încât ochii mei i-au înspăimântat pe privitori…” [100] .

Călătorind în jurul lumii în multe feluri l-a întărit pe Balmont în respingerea sa față de creștinism. „Blestemati să fie Cuceritorii care nu cruță piatra. Nu îmi pare rău pentru cadavrele mutilate, nu îmi pare rău pentru morți. Dar să vezi o catedrală creștină ticăloasă pe locul unui templu antic unde s-au rugat Soarelui, dar să știi că stă pe monumente de artă misterioasă îngropate în pământ” [101] i-a scris el din Mexic către Bryusov. Se crede că punctul extrem al „căderii în prăpastie a poetului” a fost marcat de colecția „Vrăji rele”: după aceea, în dezvoltarea sa spirituală, a început o revenire treptată la „începutul strălucitor”. Boris Zaitsev, descriind viziunea poetului asupra lumii, a scris: „Desigur, admirația de sine, lipsa simțului lui Dumnezeu și micimea cuiva în fața Lui, dar în el trăia un fel de soare, lumină și muzicalitate naturală”. Zaitsev l-a considerat pe poet „un păgân, dar un adorator al luminii” (spre deosebire de Bryusov), remarcând: „... erau trăsături reale rusești în el... și el însuși era atins (în vremuri bune)” [102] .

Tulburările din 1917-1920 au dus la schimbări radicale în viziunea poetului asupra lumii. Prima dovadă a acestui lucru a apărut deja în colecția „Sonnete ale soarelui, mierii și lunii” (1917), unde noul Balmont a apărut în fața cititorului: „mai este multă pretenție în el, dar încă mai mult echilibru spiritual, care se contopește armonios în forma perfectă a sonetului, iar principalul lucru este că este clar că poetul nu mai este sfâșiat în prăpastie - bâjbâie drumul spre Dumnezeu” [15] . Renașterea interioară a poetului a fost facilitată și de prietenia sa cu I.S. Shmelev, care a apărut în exil. După cum scria Zaitsev, Balmont, mereu „închinând păgânesc viața, bucuriile și strălucirea ei”, mărturisind înainte de moartea sa, a făcut o impresie profundă asupra preotului cu sinceritatea și puterea pocăinței: el „se considera un păcătos incorigibil care nu poate fi iertat” [103] .

Activități de traducere

Într-o scrisoare către Shoshana Avit din 13 august 1924, Balmont raporta: „Pot citi fără dificultate în limbi - franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, suedeză, norvegiană, poloneză, portugheză, latină” [104] . Gama literaturilor și autorilor străini traduși de Balmont era extrem de largă. În 1887-1889, el s-a ocupat în principal de traduceri ale poeților vest-europeni - Heinrich Heine , Nikolaus Lenau , Alfred Musset , Sully-Prudhomme . O călătorie în țările scandinave (1892) a marcat începutul noii sale pasiuni, care a fost realizată în traducerile lui Georg Brandes , Henrik Ibsen , Bjornstjerne Bjornson .

În 1893-1899, Balmont a publicat în șapte ediții lucrările lui Percy Bysshe Shelley în propria sa traducere cu un articol introductiv. În 1903-1905, parteneriatul Znanie și-a publicat ediția revizuită și mărită în trei volume. Mai mult succes artistic și ulterior recunoscute ca traduceri de manuale de Edgar Allan Poe au fost publicate în 1895 în două volume și ulterior incluse în lucrările colectate din 1901 [9] .

Balmont a tradus nouă drame de Pedro Calderon (prima ediție - 1900); printre celelalte traduceri celebre ale sale se numără „ Cat Murr ” de E. T. Hoffmann (Sankt. Petersburg, 1893), „ Salome ” și „The Ballad of Reading Prison” de Oscar Wilde (M., 1904) [9] . De asemenea, a tradus poeți și dramaturgi spanioli - Lope de Vega și Tirso de Molina , poeți englezi, prozatori, dramaturgi - William Blake , Oscar Wilde, J. G. Byron , A. Tennyson , J. Milton , poezii de C. Baudelaire . Traducerile sale din Istoria literaturii scandinave a lui Horn (M., 1894) și Istoria literaturii italiene a lui Gaspari (M., 1895-1997) sunt considerate importante pentru critica literară. Sub redacția Balmont, au fost publicate lucrările lui Gerhart Hauptmann (1900 și mai târziu), lucrările lui Herman Zudermann (1902-1903), „Istoria picturii” a lui Muther (Sankt. Petersburg, 1900-1904). Balmont, care a studiat limba georgiană după o călătorie în Georgia în 1914, este autorul traducerii poeziei lui Shota Rustaveli „ Cavalerul în pielea de pantere ”; el însuși a considerat-o cel mai bun poem de dragoste scris vreodată în Europa („un pod de foc care leagă cerul și pământul”) [34] . După ce a vizitat Japonia în 1916, a tradus tanka și haiku de la diverși autori japonezi, de la antic la modern.

Nu toate lucrările lui Balmont au fost foarte apreciate. Critici serioși i-au criticat traducerile lui Ibsen (Ghosts, Moscova, 1894), Hauptmann (Ganele, The Sunken Bell) și Walt Whitman (Grass Shoots, 1911). Analizând traducerile lui Shelley făcute de Balmont, Korney Chukovsky a numit „fața nouă” rezultată, jumătate Shelley, jumătate Balmont, numită Shelmont [105] . Cu toate acestea, Dicționarul Enciclopedic al lui Brockhaus și Efron afirmă că „faptul traducerii unice a câtorva zeci de mii de poezii rimate de către poet, la fel de complexe și profunde precum Shelley, poate fi numit o ispravă în domeniul literaturii de traducere poetică rusă. ” [9] .

Potrivit lui M. I. Voloshin , „Balmont i-a tradus pe Shelley, Edgar Poe, Calderon, Walt Witman, cântece populare spaniole, cărți sacre mexicane, imnuri egiptene, mituri polineziene, Balmont știe douăzeci de limbi, Balmont a tradus biblioteci întregi din Oxford, Bruxelles, Paris, Madrid. .. Toate acestea nu sunt adevărate, pentru că operele tuturor poeților au fost pentru el doar o oglindă, în care nu vedea decât o reflexie a propriei sale cadre în diferite cadre, din toate limbile a creat una, a lui, iar praful cenușiu al bibliotecilor de pe aripile sale ușoare ale lui Ariel se transformă în praful irizant al aripilor unui fluture” [106] .

Și într-adevăr, poetul nu a aspirat niciodată la acuratețe în traduceri: era important pentru el să transmită „spiritul” originalului, așa cum îl simțea [34] . Mai mult, el a comparat traducerea cu o „reflecție” și a crezut că ar putea fi „mai frumoasă și mai strălucitoare” decât originalul:

A da echivalență artistică în traducere nu este niciodată o sarcină imposibilă. O operă de artă, în esența ei, este unică și unică în față. Se poate da doar ceva ce se apropie mai mult sau mai puțin. Uneori dai o traducere exactă, dar sufletul dispare, alteori dai o traducere liberă, dar sufletul rămâne. Uneori traducerea este exactă, iar sufletul rămâne în ea. Dar, vorbind în general, traducerea poetică este doar un ecou, ​​un răspuns, un ecou, ​​o reflecție. De regulă, ecoul este mai sărac decât sunetul, ecoul reproduce doar parțial vocea care l-a trezit, dar uneori, în munți, în peșteri, în castele boltite, ecoul, răsărit, vă va cânta exclamația de șapte ori, de șapte ori ecoul este mai frumos și mai puternic decât sunetul. Acest lucru se întâmplă uneori, dar foarte rar, și cu traduceri poetice. Iar reflexia este doar o reflexie vagă a feței. Dar cu calitățile înalte ale oglinzii, atunci când se găsesc condiții favorabile pentru poziția și iluminarea acesteia, o față frumoasă în oglindă devine mai frumoasă și mai strălucitoare în existența sa reflectată. Ecoul din pădure este unul dintre cele mai bune farmece.K. D. Balmont [35]

Balmont a tratat întotdeauna Rusia ca pe o parte integrantă a lumii întregi slave. „Sunt slav și voi continua să fiu” [107] scria poetul în 1912. Simțind o dragoste deosebită pentru Polonia, a tradus mult din poloneză, în special, lucrările lui Adam Mickiewicz , Stanisław Wyspiański , Zygmunt Krasinski , Bolesław Leśmian , Jan Kasprowicz , Jan Lechon , au scris multe despre Polonia și poezia poloneză. Mai târziu, în anii 1920, Balmont a tradus poezia cehă ( Yaroslav Vrkhlitsky , Poezii alese. Praga, 1928), bulgară („Snopul de aur al poeziei bulgare. Cântece populare.” Sofia, 1930), sârbă, croată, slovacă. De asemenea, Balmont considera Lituania ca fiind legată de lumea slavă: primele traduceri ale cântecelor populare lituaniene făcute de el datează din 1908. Printre poeții pe care i-a tradus au fost Petras Babickas , Mykolas Vaitkus și Ludas Gira ; Balmont avea o strânsă prietenie cu acesta din urmă. Cartea lui Balmont Northern Lights. Poezii despre Lituania și Rusia” a fost publicată în 1931 la Paris [26] .

Până în 1930, Balmont a tradus în rusă modernă „ Povestea campaniei lui Igor ” (Rusia și Slavdom, 1930. Nr. 81), dedicându-și munca profesorului N. K. Kulman [108] . Profesorul însuși, în articolul „Soarta poveștii campaniei lui Igor”, publicat în același număr al revistei „Rusia și Slavdom”, a scris că Balmont, care s-a dovedit a fi „mai aproape de original decât oricare al său. predecesorii”, a reușit să reflecte în traducerea sa, „concizia, urmărirea originalului... să transmită toate culorile, sunetele, mișcarea în care Lay-ul este atât de bogat, lirismul său strălucitor, măreția părților epice... .să simți în traducerea ta ideea națională a Laicului și dragostea pentru patria care a ars-o autorul” [60] . Balmont a vorbit despre colaborarea cu Kulman la traducerea poveștii campaniei lui Igor în articolul Joy. (Scrisoare din Franța)”, publicată în ziarul „Segodnya” [109] .

Amintiri și recenzii despre Balmont

Dintre toți memorialistii, cele mai calde amintiri ale lui K. D. Balmont au fost lăsate de M. I. Tsvetaeva , care a fost foarte prietenos cu poetul. Ea a scris:

Dacă m-ar lăsa să-l definesc pe Balmont într-un singur cuvânt, aș spune, fără ezitare: Poet... N-aș spune asta despre Yesenin, sau Mandelstam, sau Mayakovsky, sau Gumilyov, sau chiar Blok, pentru că toată lumea numește, era ceva altceva în afară de poetul din ele. Mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, dar altceva. În Balmont, în afară de poetul din el, nu există nimic. Balmont - Poet-adecvat. Pe Balmont - în fiecare gest, pas, cuvânt al lui - stigmatizarea - pecetea - steaua poetului.M. I. Tsvetaeva. [110]

„Mi-aș putea petrece serile povestindu-vă despre Balmontul viu, al cărui martor ocular devotat am avut norocul să fiu timp de nouăsprezece ani, despre Balmont – complet greșit înțeles și neîntipărit nicăieri... și tot sufletul meu este plin de recunoștință” [59]. ] , - a recunoscut ea.

În memoriile sale, Țvetaeva a fost, de asemenea, critică - în special, a vorbit despre „non-rusitatea” poeziei lui Balmont: „În basmul rusesc, Balmont nu este Ivan Tsarevich, ci un oaspete de peste mări, împrăștiind toate darurile căldurii și mări în fața fiicei regale. Întotdeauna am senzația că Balmont vorbește o limbă străină, care, nu știu, a lui Balmont” [111] . A.P. Cehov a scris despre latura exterioară a aceleiași trăsături , observând despre Balmont că „… citește foarte amuzant, cu vocea frântă”, astfel că „… este greu să-l înțelegi” [112] .

B.K. Zaitsev a surprins imaginea lui Balmont din Moscova - excentric, răsfățat de închinare, capricios. „Dar era și complet diferit... tăcut, chiar trist... În ciuda prezenței admiratorilor, el a rămas simplu - fără teatru” [113] , a notat memorialistul. Roman Gul a vorbit și despre perioada Moscovei din viața lui Balmont  - totuși, în propriile sale cuvinte, „lucruri monstruoase”, mai mult, din cuvintele altora [59] . I. A. Bunin a vorbit negativ despre Balmont , care a văzut în poet un om care „... în toată viața lui lungă nu a rostit un singur cuvânt în simplitate” [114] . „Balmont a fost în general o persoană uimitoare. Un om care i-a admirat uneori pe mulți cu „copilățenia”, râsul naiv neașteptat, care, totuși, a fost mereu cu o oarecare viclenie demonică, un om în a cărui natură nu era puțină tandrețe prefăcută, „dulcetate”, în limba lui, dar nu. puțin și complet diferit - revoltă sălbatică, luptăcitate brutală, insolență publică. A fost un om care, toată viața, a fost cu adevărat epuizat de narcisism, a fost intoxicat cu el însuși...” [115] , scria Bunin.

În memoriile lui V. S. Yanovsky , Andrei Sedykh și I. V. Odoevtseva, poetul în exil a fost arătat ca un anacronism viu. În cea mai mare parte, memorialistii l-au tratat pe Balmont doar cu simpatie umană, negând lucrările sale din perioada emigranților valoarea artistică [59] . Poetul Mihail Tsetlin , observând la scurt timp după moartea lui Balmont că ceea ce făcuse ar fi fost suficient nu pentru o viață umană, ci „pentru întreaga literatură a unui popor mic” [59] , s-a plâns că poeții noii generații de ruși. emigrarea „...s-a închinat pe Blok, l-a descoperit pe Annensky, l-a iubit pe Sologub , l-a citit pe Hodasevici , dar i-au fost indiferenți față de Balmont. A trăit în singurătate spirituală” [116] .

După cum E. A. Yevtushenko a scris mulți ani mai târziu , „... Balmont a avut o mulțime de scriere sonoră goală flirtatoare, „frumusețe”. Cu toate acestea, poezia era adevărata lui iubire și o slujea doar – poate prea preoțesc, îmbătat de tămâia pe care el însuși o fuma, dar dezinteresat” [91] . „Sunt poezii bune, poezii excelente, dar trec, mor fără urmă. Și sunt poezii care par banale, dar există în ele o anumită radioactivitate, o magie aparte. Aceste versuri trăiesc. Acestea au fost câteva dintre versurile lui Balmont [51] ”, a scris Teffi .

Balmont despre predecesori și contemporani

Balmont i-a numit pe predecesorii săi simboliști Calderon , William Blake și „cel mai remarcabil simbolist” - Edgar Allan Poe . În Rusia, credea poetul, „simbolismul vine de la Fet și Tyutchev ” [117] . Dintre simboliștii ruși contemporani, Balmont l-a remarcat în primul rând pe Vyacheslav Ivanov , un poet care, în cuvintele sale, este capabil să îmbine „stări filozofice profunde cu o extraordinară frumusețe a formei”, precum și Jurgis Baltrushaitis , Serghei Gorodetsky [118] , Anna Akhmatova . , pe care l-a pus „pe o treaptă cu Mirra Lokhvitskaya”, și pe Fyodor Sologub , numindu-l pe acesta din urmă „cel mai atrăgător dintre scriitorii moderni și unul dintre cei mai talentați poeți” [117] .

Balmont a vorbit critic la adresa futurismului , notând: „Consider fermentația futuristă care este asociată cu unele nume noi ca fiind manifestări ale muncii interioare, în căutarea unei ieșiri și, în principal, o manifestare a acelui americanism publicitar, fără gust, care a marcat. întreaga noastră viaţă rusă zdrobită.» [118] . Într-un alt interviu din aceeași perioadă, poetul a vorbit și mai acut despre această tendință:

Ceea ce știu din literatura futuristă este atât de analfabet încât este imposibil să vorbesc despre futurism ca tendință literară. Nu am scos nimic din futurismul rusesc: conține încercări mizerabile, discursuri plate și arogante și scandaluri neîncetate. În Italia, Futurismul este moderat, pentru că acolo pecetea completității se impune tuturor tendințelor în artă... Futuristii ruși „maimuță” cu futurismul italian. Limba rusă este încă în evoluție și nu este deloc terminată. În prezent, ne confruntăm cu un punct de cotitură. Futurismul este interesant doar dintr-un singur aspect. El este un purtător de cuvânt viu pentru ceea ce se întâmplă în fața ochilor noștri.K. Balmont într-un interviu cu ziarul „Vilna Courier”, 1914 [117]

Vorbind despre clasicii ruși, poetul a menționat, în primul rând , pe F. M. Dostoievski  , singurul scriitor rus, alături de A. S. Pușkin și A. A. Fet, care au avut o influență puternică asupra lui. „Adevărat, în ultima vreme m-am îndepărtat de el: pentru mine, care cred în armonia solară, stările lui sumbre au devenit străine”, spunea el în 1914. Balmont l-a întâlnit personal pe Lev Tolstoi ; „Este ca o mărturisire nespusă”, și-a descris în acest fel impresiile despre întâlnire. Cu toate acestea, „Nu-mi place Tolstoi ca romancier și îl iubesc și mai puțin ca filozof”, spunea el deja în 1914. Printre scriitorii clasici cei mai apropiați lui în spirit, Balmont i-a numit pe Gogol și Turgheniev ; Boris Zaitsev [117] [118] a remarcat printre scriitorii de ficțiune contemporani ca un scriitor „cu dispoziții subtile” .

Balmont și Mirra Lokhvitskaya

În Rusia, înainte de a emigra, Balmont a avut doi oameni cu adevărat apropiați. Poetul a scris despre unul dintre ei, V. Ya. Bryusov [~ 8][119], ca „singura persoană de care avea nevoie” în Rusia I-am scris des și am așteptat cu nerăbdare scrisorile lui” [120] a mărturisit E. A. Andreeva-Balmont. Sosirea lui Balmont la Moscova s-a încheiat într-o dispută. Andreeva a dat explicații despre această chestiune în memoriile sale: „Am motive să cred că Bryusov era gelos pe soția sa, Ioanna Matveevna, din Balmont, care, fiind captivată de ea, nu s-a gândit, ca întotdeauna, să-și ascundă entuziasmul. fie de la soția lui, fie de la soț... Dar nu pot spune.” Totuși, existau motive să credem că o altă femeie, pe care a doua soție a lui Balmont a preferat să nu o menționeze nici măcar în memoriile sale, a devenit o piatră de poticnire în relația dintre cei doi poeți [15] .

La sfârșitul anilor 1890, Mirra Lokhvitskaya a devenit al doilea prieten apropiat al lui Balmont . Detaliile relației lor personale sunt nedocumentate: singura sursă supraviețuitoare sunt confesiunile în versuri ale celor doi poeți, publicate în cursul unui dialog deschis sau ascuns care a durat aproape un deceniu. Balmont și Lokhvitskaya s-au întâlnit probabil în 1895 în Crimeea. Lokhvitskaya, o femeie căsătorită cu copii și până atunci mai faimoasă decât Balmont, o poetesă, a fost prima care a început un dialog poetic, care s-a dezvoltat treptat într-un „roman în versuri” furtunos. Pe lângă dedicațiile directe, cercetătorii au descoperit ulterior multe „jumătăți” de poezii, al căror sens a devenit clar doar în comparație (Balmont: „... Soarele își face calea plictisitoare. Ceva împiedică inima să respire ...” - Lokhvitskaya : „Soarele de iarnă a făcut o cărare de argint. Fericit – cine se poate odihni pe un cufăr dulce... „și așa mai departe) [15] .

După trei ani, Lokhvitskaya a început să completeze în mod conștient romanul platonician, realizând că nu poate exista o continuare a lui în realitate. La rândul ei, poezia „În sarcofag” (în spiritul Annabelle Lee) a devenit un fel de semn al rupturii: „Am visat că ațipim în sarcofag, / Ascultând cum bate surfa un val pe pietre. . / Și numele noastre au ars într-un înțelept minunat / Două stele s-au contopit într-una"). Balmont a scris mai multe răspunsuri la această poezie, în special unul dintre cele mai faimoase, „Inseparabile” („… Cadavre înghețate, am trăit în conștiința unui blestem, / Ce este în mormânt – în mormânt! – suntem într-un ticălos). poză de îmbrățișare…”) [15 ] .

După cum a remarcat T. Aleksandrova, Lokhvitskaya „a făcut alegerea unui om al secolului al XIX-lea: alegerea datoriei, conștiinței, responsabilității în fața lui Dumnezeu”; Balmont a făcut alegerea secolului XX: „cea mai completă satisfacție a nevoilor în creștere”. Apelurile sale în versuri nu s-au oprit, dar mărturisirea sinceră din ele a făcut acum loc amenințărilor. Starea de sănătate a lui Lokhvitskaya s-a înrăutățit, au apărut probleme cardiace [~ 9] , ea a continuat să răspundă la noile poezii ale lui Balmont cu „constanță dureroasă”. Această legătură puternică, dar în același timp distructivă, care i-a cufundat pe ambii poeți într-o criză personală profundă, a fost pusă capăt prin moartea timpurie a lui Lokhvitskaya în 1905. Romantismul ei literar cu Balmont a rămas unul dintre cele mai misterioase fenomene ale vieții literare rusești la începutul secolului al XX-lea [15] . Poetul a continuat de mulți ani să admire talentul poetic al iubitei sale, care a murit devreme, și i-a spus Annei Akhmatova că înainte de a o întâlni nu cunoștea decât două poete: Sappho și Mirra Lokhvitskaya [51] .

Balmont și Maxim Gorki

Cunoașterea prin corespondență a poetului cu Gorki a avut loc la 10 septembrie 1896 , când ultimul din folitonul ciclului „Însemnări fugare”, publicat de Pliantul Nijni Novgorod, a vorbit pentru prima dată despre poeziile lui Balmont. Făcând o paralelă între autorul colecției „În nemărginit” și Zinaida Gippius („Dincolo”), autoarea i-a sfătuit ironic pe amândoi să meargă „dincolo de limită, în abisul imensității strălucitoare” [121] . Treptat, părerea lui Gorki despre poet a început să se schimbe: i-au plăcut poeme precum „Smițul”, „Albatros”, „Amintiri ale unei seri la Amsterdam” [17] . Gorki a lăsat o a doua recenzie a poetului în același ziar la 14 noiembrie 1900 [122] [123] . La rândul lor, poeziile „Vrăjitoarea”, „Primăvara” și „Ierburile de pe marginea drumului” din revista „ Viața ” (1900) Balmont a publicat cu o dedicație lui Gorki [124] .

Balmont și Maeterlinck
Teatrul de Artă din Moscova l-a însărcinat pe Balmont să negocieze cu Maurice Maeterlinck pentru a pune în scenă pasărea sa albastră . Poetul i-a povestit Teffi despre acest episod în felul acesta:
Nu m-a lăsat multă vreme, iar servitorul a fugit de la mine la el și a dispărut undeva în adâncul casei. În cele din urmă, servitorul ma lăsat să intru într-o a zecea cameră, complet goală. Un câine gras stătea pe un scaun. Maeterlinck stătea lângă el. Am schițat propunerea Teatrului de Artă. Maeterlinck a tăcut. am repetat. A continuat să tacă. Atunci câinele a lătrat și am plecat [51] .

Taffy. Amintiri.

Gorki și Balmont s-au întâlnit pentru prima dată în toamna anului 1901 la Yalta . Împreună cu Cehov, au călătorit la Gaspra pentru a-l vedea pe Lev Tolstoi , care locuia acolo . „L-am cunoscut pe Balmont. Acest neurastenic este diabolic de interesant și de talentat!...” [17] , a relatat Gorki într-una dintre scrisorile sale. Gorki l-a creditat pe Balmont cu faptul că el, așa cum credea el, „a blestemat, a stropit otrava disprețului... o viață agitată, fără scop, plină de lașitate și minciuni, acoperită cu cuvinte șterse, viața plictisitoare a oamenilor pe jumătate morți”. [125] . Balmont, la rândul său, l-a apreciat pe scriitor pentru că este „o personalitate complet puternică, ... o pasăre cântătoare, nu un suflet cerneală” [125] . La începutul anilor 1900, Gorki, în propriile sale cuvinte, s-a angajat să-l plaseze pe poet „într-un mod democratic” [126] . L-a atras pe Balmont să participe la editura Znanie, l-a apărat pe poet când presa a început să-și ridiculizeze hobby-urile revoluționare, cooperarea cu publicațiile bolșevice [124] . Balmont, care a cedat de ceva vreme „tuning”, a recunoscut în 1901: „Am fost sincer cu tine tot timpul, dar de prea multe ori incomplet. Cât de greu îmi este să mă eliberez deodată – atât de fals, cât și de întuneric, și de înclinația mea spre nebunie, spre nebunia excesivă” [127] . Nu a existat o apropiere reală între Gorki și Balmont [124] [128] . Treptat, Gorki a vorbit din ce în ce mai critic despre opera lui Balmont, crezând că în poezia acestuia din urmă totul este îndreptat spre sonoritate în detrimentul motivelor sociale: „Ce este Balmont? Această clopotniță este înaltă și modelată, iar clopotele de pe ea sunt toate mici... Nu e timpul să le suni pe cele mari? Socotindu-l pe Balmont un maestru al limbii, scriitorul a făcut o rezervă: „Un mare poet, desigur, dar sclav al cuvintelor care îl îmbată” [17] .

Pauza finală dintre Gorki și Balmont a avut loc după plecarea poetului în Franța în 1920. Până la sfârșitul acestui deceniu, patosul principal al denunțurilor poetului legate de încălcarea drepturilor și libertăților în Rusia sovietică s-a dovedit a fi îndreptat către Gorki. În ziarele emigrante Vozrozhdenie [129] , Segodnya [130] , și For Freedom! [131] A fost publicat articolul lui Balmont, „Piefist Peshkov. Prin pseudonim: Gorki” cu critici ascuțite la adresa scriitorului. Poetul și-a încheiat poetica „Scrisoare deschisă către Gorki” („Ai aruncat cu piatra în fața poporului băștinaș. / Mâna ta perfidă criminală / Îți lasă propriul păcat pe umerii țăranului...”) poetul a încheiat cu întrebare: „... Și cine este mai puternic în tine: un orb sau doar un mincinos? » [132] Gorki, la rândul său, a făcut acuzații serioase împotriva lui Balmont, care, potrivit acestuia, a scris un ciclu de poezii pseudo-revoluționare proaste „Hammer and Sickle” [~ 10] numai cu scopul de a obține , s-a declarat inamic al lui. Bolșevism și și-a permis declarații „pripite”, care, după cum credea scriitorul, au avut un efect fatal asupra soartei multor poeți ruși, care sperau în zadar în acele vremuri să obțină permisiunea de a pleca: printre ei se numeau Bely, Blok [133] , Sologub [132] . Într-o fervoare polemică, Gorki a vorbit despre Balmont ca pe un om prost și, din cauza alcoolismului, deloc normal. „Ca poet, el este autorul unei cărți cu adevărat frumoase de poezii „Vom fi ca soarele”. Orice altceva cu el este un joc de cuvinte foarte priceput și muzical, nimic mai mult” [134] .

Balmont și I. S. Shmelev

La sfârșitul anului 1926, K. D. Balmont, în mod neașteptat pentru mulți, a devenit apropiat de I. S. Shmelev , iar această prietenie a durat până la moartea sa. Înainte de revoluție, ei aparțineau unor tabere literare opuse (respectiv, „decadente” și „realiste”) și păreau să nu aibă nimic în comun unul cu celălalt, dar în emigrare, aproape imediat, în protestele și acțiunile lor publice, au început să acționeze. ca front unit.

Au existat și neînțelegeri între ei. Deci, Shmelev nu a aprobat „ cosmopolitismul ” lui Balmont . „Oh, Konstantin Dmitrievich, la urma urmei, ai lituanieni și finlandezi și mexicani. Asta ar fi cel puțin o carte rusească ... ”, - a spus el, fiind la o petrecere. Balmont și-a amintit că, răspunzând la aceasta, i-a arătat cărțile rusești care se aflau în cameră, dar acest lucru a avut foarte puțin efect asupra lui Shmelev. „Este supărat că sunt multilingv și iubitor. Ar vrea să iubesc doar Rusia” [135] s-a plâns poetul. La rândul său, Balmont s-a certat cu Shmelev de mai multe ori, în special, cu privire la articolul lui Ivan Ilyin despre criza artei contemporane [136] („El știe, evident, puțin despre poezie și muzică dacă... spune cuvinte atât de inacceptabile despre munca excelentă a unui geniu și luminat Scriabin , rus pur și foarte luminat Viaceslav Ivanov, strălucitor Stravinski , clasic pur Prokofiev ...”) [60] .

În multe privințe, uniunea spirituală puternică a doi oameni aparent complet diferiți a fost explicată prin schimbările fundamentale care au avut loc în anii emigrării în viziunea asupra lumii a lui Balmont; poetul s-a îndreptat către valorile creștine, pe care le-a respins mulți ani. În 1930 poetul scria:

Când, în 1920, am scăpat de oroarea satanică a Moscovei tulburate... vechiul meu bun prieten, uneori prieten, și uneori chiar prietenul Ivan Alekseevici Bunin a venit la mine cu o vorbă bună... și, apropo, mi-a adus „Poirul inepuizabil” Shmelev. Știam vag numele lui Shmelyov, știam că era talentat - și nimic mai mult. Am deschis povestea asta. — Ceva Turgheniev, am spus. — Citește, spuse Bunin cu o voce misterioasă. Da, am citit povestea asta. Am citit-o în momente diferite, de trei și de patru ori. […] Îl citesc acum în olandeză. Acest incendiu nu poate fi stins prin nicio barieră. Această lumină străpunge incontrolabil.K. Balmont, „Azi”, 1930 [137]

Balmont l-a susținut cu ardoare pe Shmelev, care uneori s-a dovedit a fi o victimă a intrigilor aproape literare și, pe această bază, s-a certat cu editorii revistei Latest News , care a publicat un articol de Georgy Ivanov , care a denigrat romanul Love Story. Apărându-l pe Shmelyov, Balmont a scris că el „dintre toți scriitorii ruși moderni are cea mai bogată și originală limbă rusă”; al său „Potirul inepuizabil” se află „la egalitate cu cele mai bune povești ale lui Turgheniev, Tolstoi și Dostoievski”, și este apreciat – mai ales, în țările „obișnuite să respecte talentul artistic și puritatea spirituală” [60] .

În anii 1930 dificili pentru poet, prietenia cu Shmelev a rămas principalul său sprijin. „Prietene, dacă nu ai fi tu, nu ar exista cel mai strălucitor și mai afectuos sentiment din viața mea în ultimii 8-9 ani, nu ar exista cel mai credincios și puternic sprijin și sprijin spiritual, în timpul ore în care sufletul chinuit era gata să se spargă...” [60] ”, scria Balmont la 1 octombrie 1933.

Lucrări (selectate)

Culegeri de poezie 1890 - 1917 „Culegere de poezii” (Iaroslavl, 1890) „ Sub cerul nordic ” (elegii, strofe, sonete)” (Sankt Petersburg, 1894) „ În vastitate ” (M., 1895 și 1896) „ Tăcere. Poezii lirice „(Sankt Petersburg, 1898) Arderea clădirilor. Versuri ale sufletului modern " (M., 1900) „ Vom fi ca soarele. Cartea simbolurilor „(M., 1903) „ Numai dragoste. Semitsvetnik "(M .: "Vultur", 1903) „ Liturghia frumuseții. Imnuri elementare " (M.: "Vulture", 1905) „ Basme (Cântece pentru copii)” (M.: Grif, 1905) „Poezii adunate” M., 1905; a 2-a ed. M., 1908. „ Vrăji rele (Cartea vrăjilor)” (M .: „Lână de aur”, 1906) „Poezii” (1906) „ Pasarea de foc (Svirel Slav) ” (M.: „Scorpion”, 1907) „Liturghia frumuseții (Imnuri elementare)” (1907) „Cântecele răzbunătorului” (1907) „Trei zile de glorie (Teatrul tinereții și frumuseții)” (1907) „Numai iubire”. Ed. a 2-a (1908) „Dansul rotund al vremurilor (All-glasnost)” (M., 1909) [~ 11] „Păsări în aer (Sung Lines)” (1908) „Grădina verde (Cuvinte sărutând)” (Sankt Petersburg: „Macese”, 1909) „Legături. Poezii alese. 1890-1912" (M.: Scorpion, 1913) „Arhitectul alb (Misterul celor patru lămpi)” (1914) „Frasin (Viziunea unui copac)” (M.: ed. Nekrasov, 1916) „Sonetele soarelui, mierii și lunii” (1917; Berlin, 1921) „Colecție de versuri” (Cărțile 1-2, 4-6. M., 1917-1918)

1920 - 1937 „Inel” (M., 1920) „Șapte poezii” (M.: „Zadruga”, 1920) Poezii alese (New York, 1920) „Fir solar. Izbornik" (1890-1918) (M.: ed. Sabashnikovs, 1921) „Gamayun” (Stockholm: „Northern Lights”, 1921) „Darul Pământului” (Paris: „Țara Rusiei”, 1921) „Bright Hour” (Paris, 1921) „Cântecul ciocanului lucrător” (M., 1922) „Verde” (Paris, 1922) „Sub noua seceră” (Berlin: The Word, 1923) „A mea - pentru ea (Rusia)” (Praga: „Flacăra”, 1924) „În distanța despărțită (Poeme despre Rusia)” (Belgrad, 1929) „Complicitatea sufletelor” (1930) „Aurora Nordului (Poezii despre Lituania și Rusia)” (Paris, 1931) „Pocoava albastră (Poezii despre Siberia)” (1937) „Serviciul de lumină” (Harbin, 1937) Colecții de articole și eseuri „Vârfurile de munte” (M., 1904; cartea întâi) „Apeluri ale antichității. Imnuri, cântece și planuri ale anticilor” (Sankt. Petersburg: Pantheon, [1909]; Berlin, 1923) „Snake Flowers” ​​​​(„Scrisori de călătorie din Mexic”, Moscova: Scorpion, 1910) „Strălucirea mării” (1910) „Strălucirea zorilor” (1912) „Marginea lui Osiris”. eseuri egiptene. (M., 1914. - 324 p.) Poezia este ca magia. (M.: Scorpion, 1915) „Sunetul luminos în natură și simfonia luminii a lui Scriabin” (1917) — Unde este casa mea? (Paris, 1924)

Traduceri ale operelor lui Balmont în limbi străine

• Gamelan (Gamelang) - în Doa Penyair. Antologi Puisi sempena Program Bicara Karya dan Baca Puisi eSastera.Com. Kota Bharu, 2005, p. 32 (tradus în malaeză de Victor Pogadaev).

Memorie

• În 1998, în Shuya , pe casa (Sadovaya St., 15), unde a locuit K. D. Balmont în 1876-1884, și pe clădirea școlii nr. 2, unde a studiat, au fost instalate plăci memoriale [138] [139] .
• Din 2007, Muzeul de cunoștințe literare și locale din Shuya a fost numit după Konstantin Balmont. Pe lângă expunerea tradițională, care dezvăluie istoria patriei poetului - ținutul Shuya, muzeul reflectă soarta, creativitatea și moștenirea lui Balmont [140] .

• Pe 12 mai 2011, la Vilnius ( Lituania ) a fost dezvelit un monument al lui Konstantin Balmont [141] .
• La 29 noiembrie 2013, la Moscova a fost dezvelită o placă comemorativă a lui Balmont la adresa: Bolshoy Nikolopeskovsky lane , clădirea 15, clădirea 1 (pe casa în care a locuit în ultimii cinci ani înainte de a pleca în străinătate). Arhitect: M. Corsi, sculptor: A. Taratynov. Relieful de pe tablă este realizat după portretul lui Valentin Serov din 1905.
• În orașul Krasnogorsk de lângă Moscova (microdistrictul Opalikha ), una dintre străzi poartă numele de Balmont [142] .
• În august 2015, la Moscova a fost înființată Fundația pentru inițiative publice, culturale și educaționale, numită după K. D. Balmont. Printre principalele sarcini ale Fundației se numără popularizarea moștenirii figurilor remarcabile ale culturii ruse, inclusiv a celor uitate pe nemeritat. Cu asistența Fundației, a fost publicată o carte despre dragoste și creativitatea reciproc inversată a lui Balmont și Lokhvitskaya „Sufletele zburătoare au un zbor dublu ...: Apel poetic” (Compilat și prefațat de T. L. Alexandrova. - M .: Vărsător, 2015. - 336 p.). Fundația pregătea un program de evenimente aniversare pentru aniversarea a 150 de ani de la Balmont în 2017, a organizat seri literare și concursuri (în special, pe 15 iunie 2016, cu sprijinul Departamentului Muncii și Protecției Sociale din Moscova, competiția " Balmont Readings” a avut loc), lucrează la un proiect de creare a unui muzeu al poetului [143] [144] .
• Repertoriul cântăreței Anna Veski cuprinde compoziția „Îți promit grădini” la versurile lui Konstantin Balmont (muzică de D. Magazanik , înregistrată în 1984) [145] .
• În 2017, Banca Rusiei a emis o monedă comemorativă de argint de 2 ruble dedicată aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Balmont.
• În 2019, primul monument rusesc al lui Konstantin Balmont a fost deschis în Shuya . Autorul sculpturii este originar din Shuya, Igor Vladimirovici Bychkov [146] .

Vezi și

• Scriitori din Epoca de Argint
• Simbolism
• Cercul iubitorilor de literatură vest-europeană

Note

Comentarii

1. ↑ Balmont și-a rupt piciorul și după aceea a șchiopătat toată viața.
2. ↑ Istoria relației lor poate fi citită în narațiunea documentară de A. A. Ninov „Așa au trăit poeții...”.
3. ↑ Editorial text (în ortografie post-reformă) de: K. Balmont. „Tarul nostru” // Cântecele Răzbunătorului . — Imprimeur Gnatovsky, Paris, 1907, p. 9.
4. ↑ La al doilea dintre ele, în numele adversarilor lui Balmont, a vorbit necunoscutul Vladimir Mayakovsky de atunci , care a citit „Taci, taci, scoate hainele de la idolii antici...”, întorcând textul împotriva propriului său autor. Balmont a răspuns cu propriile sale poezii că un poet nu poate avea dușmani, deoarece este mai presus de vrăjmășie și „nu știe ce este disprețul”.
5. ↑ Anna Nikolaevna Ivanova (1877-1937) - o rudă îndepărtată a lui Balmont, în anii 1910 - iubita acestuia. A murit la Paris.
6. ↑ În presa sovietică, acest recurs a fost declarat fals.
7. ↑ Replica lui Rolland care a urmat ceva timp mai târziu („Romain Rolland și Rusia sovietică. Răspuns lui Konstantin Balmont și Ivan Bunin”, „Europa” 15 februarie 1928) l-a revoltat și mai mult pe Balmont, iar acesta s-a întors către Rolland cu un nou mesaj tipărit. în „L' Avenir” 16 martie 1928.
8. ↑ . T. Aleksandrova a remarcat că „în general, astfel de mărturisiri ale lui Balmont trebuie tratate cu prudență. Pentru el, de fiecare dată când era doar persoana căreia i se adresa, restul lumii s-a retras în plan secund...”
9. ↑ T. Aleksandrova credea că Bryusov era gelos pe Balmont pentru Lokhvitskaya și, „având în vedere hobby-urile oculte ale lui Bryusov”, ea și-a exprimat suspiciunea că „nu s-ar fi putut lipsi de magie practică”, deoarece în viața lui Balmont au început și o serie de nenorociri: nașterea unui copil mort, băutură grea și așa mai departe.
10. ↑ „Cântecul ciocanului de lucru”, 1922
11. ↑ Primele zece culegeri au fost incluse în „Culegere completă de poezii de K. Balmont” (1904-1914, ed. „Scorpion”).

Surse

1. ↑ I. F. Masanov Dicționar de pseudonime ale scriitorilor, oamenilor de știință și personalităților publice ruși: În 4 volume. - M .: Camera de carte a întregii uniuni, 1956-1960.
2. ↑ Scurtă enciclopedie literară - M. : Enciclopedia sovietică , 1962.
3. ↑ 1 2 Now - districtul Shuisky , regiunea Ivanovo , Rusia .
4. ↑ Biblioteca Națională Germană , Biblioteca de stat din Berlin , Biblioteca de stat bavareza , Înregistrarea Bibliotecii Naționale din Austria #11865215X // Controlul general de reglementare (GND) - 2012-2016.
5. ↑ Serghei Prokofiev a scris în Jurnalul său în august 1917: „Apropo, Balmont a spus că accentul în numele său de familie ar trebui să fie pe ultima silabă, și nu pe prima, așa cum fac mulți, inclusiv pe mine până acum.”
6. ↑ Gramota.ru . - „Și mai multe despre accentul din numele Balmont. Marina Tsvetaeva a făcut o remarcă complet corectă despre pronunția incorectă a numelui poetului: „Îmi rog cititorul, potrivit transportatorului, să pronunțe cu accent la sfârșit” - Balmont. Preluat la 31 august 2010. Arhivat din original la 18 august 2011. (nedefinit)
7. ↑ Însuși Balmont a dat următoarele explicații despre stres: „Tatăl meu ne-a pronunțat numele de familie - Balmont, am început să-l pronunț din capriciul unei femei - Balmont. Așa e, cred că primul. Mai ales că acest nume de familie este Lituanian.Bunicul meu se numea Balmut Ulterior, numele de familie din documente se schimba”, scria poetul la 30 iunie 1937 V.V. Obolyaninov. Vezi Konstantin Balmont. Favorite. - M.: Rusia Sovietică, 1989, p. 7
8. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 M. Stahova. Konstantin Balmont (Soarta poeților epocii de argint) (link inaccesibil) . www.litera.ru Consultat la 1 iunie 2010. Arhivat din original pe 9 iunie 2011. (nedefinit) 
9. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 S. A. Vengerov . Balmont, Konstantin Dmitrievich // Dicționar enciclopedic al lui Brockhaus și Efron  : în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimentare). - Sankt Petersburg. , 1890-1907.
10. ↑ Baza de date de nominalizări - Nobelprize.org . Preluat la 3 aprilie 2018. Arhivat din original la 12 iunie 2018. (nedefinit)
11. ↑ Cuvântul „atunci” ce parte de vorbire? . russkiiyazyk.ru . Data accesului: 20 aprilie 2022. (nedefinit)
12. ↑ 1 2 3 4 5 Balmont, Konstantin Dmitrievici . www.silverage.ru Consultat la 1 iunie 2010. Arhivat din original pe 15 septembrie 2011. (nedefinit)
13. ↑ 1 2 3 4 Nagorsky A.V. Oameni mari - Konstantin Balmont . infa.kharkov.ua. Data accesului: 29 ianuarie 2011. Arhivat din original la 18 august 2011. (nedefinit)
14. ↑ K. D. Balmont . În zori. // Astăzi: ziar. — Riga. - 1929, 29 septembrie.
15. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 Aleksandrova T. L. Konstantin Balmont (link inaccesibil) . Portalul „Cuvânt”. Data accesului: 13 august 2010. Arhivat din original la 23 august 2011. (nedefinit) 
16. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 Makomont Life and Selected D. Traduceri. Articole / Comp. D. G. Makogonenko. — M.: Pravda, 1990. — ISBM 5-253-00115-8.
17. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 14 15 16 17 18 19 20 21 50 Nikolai Bannikov. Viața și poezia lui Balmont . „Literatura pentru copii”. Balmont K. D. Fire solare: Poezii, eseuri (1989). Consultat la 1 iunie 2010. Arhivat din original pe 18 august 2011. (nedefinit)
18. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 Vadim Polonsky. K. D. Balmont în enciclopedia „Circumnavigation” . www.krugosvet.ru Consultat la 1 iunie 2010. Arhivat din original pe 18 august 2011. (nedefinit)
19. ↑ K. Balmont. Revoluționar sau nu. M., 1918. S. 9.
20. ↑ Balmont K. D. În zori. - in carte. Balmont K. D. Proză autobiografică. M., 2001, S. 570.
21. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Lev Ozerov. Konstantin Balmont și poezia sa (link inaccesibil) . www.litera.ru Data accesului: 1 iulie 2010. Arhivat din original la 9 iunie 2011. (nedefinit) 
22. ↑ Balmont K. D. Sunt sau nu revoluționar. — Proză autobiografică. S. 452.
23. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 E. Simonova, V. Dumnezeu. „Sunt pentru toată lumea și pentru nimeni...” (link inaccesibil) . Seara Chelyabinsk. Consultat la 1 iunie 2010. Arhivat din original pe 24 noiembrie 2011. (nedefinit) 
24. ↑ K. D. Balmont. „În zori”. - Proză autobiografică. S. 572.
25. ↑ 1 2 3 K. Balmont. Scrisoare autobiografică din 17/V. 1903 // S. A. Vengerov. Dicționar critic-biografic al scriitorilor și oamenilor de știință ruși. T. 6. Sankt Petersburg, 1904
26. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 K. M. Azadovsky. K. D. Balmont. Notă biografică . Sursa: Scriitori ruși. Dictionar biobibliografic. Volumul 1. A--L. Editat de P. A. Nikolaev. (1990). Consultat la 1 iunie 2010. Arhivat din original pe 18 august 2011. (nedefinit)
27. ↑ Poezia Universității din Moscova . www.poesis.ru Consultat la 1 iunie 2010. Arhivat din original pe 18 august 2011. (nedefinit)
28. ↑ Universitatea Imperială din Moscova, 2010 , p. 49.
29. ↑ 1 2 Dicționar al membrilor Societății iubitorilor de literatură rusă de la Universitatea din Moscova, 1811-1911. - M .: Tipărit de A. Snegireva, 1911. - S. 21-22 Copie de arhivă din 31 martie 2022 la Wayback Machine .
30. ↑ Dimineața Rusiei. 1911. - 23 decembrie.
31. ↑ Vengerov S. A. Balmont, Konstantin Dmitrievich // Dicționar enciclopedic al lui Brockhaus și Efron  : în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimentare). - Sankt Petersburg. , 1890-1907.
32. ↑ Balmont Konstantin Dmitrievich . Site-ul web al Universității Iaroslavl. Consultat la 1 iunie 2010. Arhivat din original pe 18 august 2011. (nedefinit)
33. ↑ Balmont Konstantin Dmitrievich . www.russianculture.ru Preluat la 13 august 2010. Arhivat din original la 10 septembrie 2011. (nedefinit)
34. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Balmont Konstantin Dmitrievich (link inaccesibil) . Scriitori ruși ai secolului XX. Dicționar bibliografic. T. 2. M .: Educaţie. 1998, p. 131. Consultat la 1 iulie 2010. Arhivat la 16 decembrie 2007. (nedefinit) 
35. ↑ 1 2 3 4 5 6 Prashkevich G.M. Konstantin Dmitrievich Balmont // Cei mai cunoscuți poeți ai Rusiei. - M.  : Veche, 2003. - S. 121-129. — 478 p.
36. ↑ Korolenko V. G. - Litere alese. T. 3. M., 1936. p. 68.
37. ↑ Ochi care văd. Pagini de amintiri ale lui K. D. Balmont. "Ultimele stiri". Revel, 1922. 17 martie.
38. ↑ Bely, A. „Între două revoluții”. - Moscova: Ficțiune, 1990. - S. insert. — 670 s. — (Memorii literare). - 200.000 de exemplare.
39. ↑ Bogomolov N. A. Moștenirea noastră . Moscova simbolistă prin ochii unui poet francez 113 (2004, nr. 70). - Legendă sub fotografie. Consultat la 7 decembrie 2010. Arhivat din original la 12 mai 2010. (nedefinit)
40. ↑ Balmont K. D.  - În zori. Proză autobiografică. S. 573.
41. ↑ Balmont K. D. În zori. — Proză autobiografică. S. 570.
42. ↑ Bryusov V. Autobiografie. Literatura rusă a secolului XX. Ed. S. A. Vengerova. T. 1. M., 1914. S. 111.
43. ↑ Balmont K. D.  - Poezii. L. 1969. S. 23.
44. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Boris Zaitsev. Amintiri din Epoca de Argint. . Preluat la 1 iulie 2010. Arhivat din original la 6 august 2011. (nedefinit)
45. ↑ Balmont K. D. Poems: collection / Compiled by Vl. Orlov. - L .: Scriitor sovietic (filiala Leningrad), 1969. - S. 27. - 710 p.
46. ↑ Volynsky, A. — Buletinul de Nord. 1898, nr. 8-9
47. ↑ 1 2 K. D. Balmont . Poezii. L., 1969, p. cincizeci.
48. ↑ Moștenirea literară. T. 69, Cartea. I. S. 135-136.
49. ↑ 1 2 N. A. Bogomolov. Despre istoria celei mai bune cărți a lui Balmont. . OZN, 2005 N75. Preluat la 1 iulie 2010. Arhivat din original la 8 august 2011. (nedefinit)
50. ↑ Scrisori de la V. Ya. Bryusov către P. P. Pertsov. M., 1927, p. 78.
51. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 H. A. Teffi. Balmont. Amintiri din Epoca de Argint . M.: Republica, 1993. (1955). Preluat la 1 iulie 2010. Arhivat din original la 6 august 2011. (nedefinit)
52. ↑ K. Balmont . Nicolae Ultimul // Cântecele Răzbunătorului. — Imprimeur Gnatovsky, Paris, 1907, p. 24.
53. ↑ Balmont, K. D. Poems. - L., 1969. - S. 32.
54. ↑ Besik Pipia. Wardrops: a fi aproape de georgieni este cel mai bun remediu pentru plictiseală și deznădejde . Sputnik Georgia (7 decembrie 2016). Preluat la 29 octombrie 2021. Arhivat din original la 29 octombrie 2021. (nedefinit)
55. ↑ Katanyan V. Povești despre Maiakovski. M., 1940, p. 45-59.
56. ↑ 1 2 3 4 5 S. Polyakov (lituanieni). Despre poetul Balmont (link inaccesibil) . Consultat la 1 august 2010. Arhivat din original pe 6 august 2011. (nedefinit) 
57. ↑ Konstantin Balmont. Scrisori către Fyodor Shuravin (1937) . www.russianresources.lt Data accesului: 1 ianuarie 2011. Arhivat din original la 22 iulie 2011. (nedefinit)
58. ↑ 1 2 3 Stanițki [S. W. von Stein]. Despre  (link inaccesibil) Balmonte . Ultimele stiri. Nr. 169. S. 4. / Literatura Rusă, Nr. 3, 2004 (13 iulie 1921). Preluat la 1 iulie 2010. Arhivat din original la 6 august 2011. (nedefinit)
59. ↑ 1 2 3 4 5 Yuri Terapiano. K. D. Balmont . Far Shores: Portrete ale scriitorilor din emigrare / Compoziție și comentariu. V. Kreid. Moscova: Republica (1994). Consultat la 1 august 2010. Arhivat din original pe 6 august 2011. (nedefinit)
60. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 K. M. Azadovsky, G. M. Bongard-Levin. Întâlnire. Konstantin Balmont și Ivan Shmelev . Moștenirea noastră, #61 (2002). Preluat la 13 august 2010. Arhivat din original la 21 iulie 2011. (nedefinit)
61. ↑ Balmont, K. Mountain air. (Pentru prietenii din Georgia) // Will of Russia . - 18 martie 1921. - Nr. 156. - P. 3.
62. ↑ Testamentul Rusiei . - 22 mai 1921. - Nr. 209. - S. 4-5. Retipărit: Ultimele știri (Revel). - 28 mai 1921. - Nr. 125. - P. 2; 29 mai 1921. - Nr. 126. - P. 2.
63. ↑ Baza de date de nominalizări - Literatură . Data accesului: 1 februarie 2015. Arhivat din original pe 5 aprilie 2015. (nedefinit)
64. ↑ „Pentru libertate!”, 1927. Nr. 290. 18 decembrie. C. 3.
65. ↑ Astăzi. 1927. Nr 257. 13 noiembrie. S. 4; retipărit: Pentru Libertate! 1927. Nr 267. 20 noiembrie. S. 5.
66. ↑ Pentru libertate! 1927. Nr 289. 17 decembrie. C. 3.
67. ↑ Balmont K. Angly. Pub. K. Azadovsky // World Word (Petersburg). 2001. Nr 14. P.8.
68. ↑ Rusia și slavii. 1931. Nr 158. 5 decembrie. S. 5.
69. ↑ Trecere. 1932. Nr 2721. 13 noiembrie. C. 4.
70. ↑ Balmont K. Strălucire de mare. SPb. - M., [1910]. P. 15. Eseu „Boabele mici. Ganduri si sentimente.
71. ↑ Andreeva-Balmont, E. A. Memorii. - M., 1996. - S. 519.
72. ↑ Andreeva-Balmont, E. A. Memorii. - S. 525.
73. ↑ 36 SAU RSL. F. 374. K. 10. Unitatea. creastă 19. L. 27.
74. ↑ Scrisori de la K. D. Balmont către V. V. Obolyaninov . dlib.eastview.com. Consultat la 13 august 2010. Arhivat din original la 10 iulie 2011. (nedefinit)
75. ↑ Terapiano Y. Întâlniri. New York: Izd. Cehov, 1953, p. 21.
76. ↑ Balmont K. D.  Volga. — Proză autobiografică. S. 541.
77. ↑ Scrisori de la K. Balmont către A. Rannit. (Publicație de J. Cheron). Scrisoare din 21 iulie 1937, New Literary Review, nr. 11, 1995, p. 161-164.
78. ↑ Scrisori de la K. D. Balmont către Dagmar Shakhovskaya (link inaccesibil) . www.litera.ru Preluat la 13 august 2010. Arhivat din original la 9 iunie 2011.  (nedefinit)  ; vezi și: „Ne vom întâlni într-o rază de soare”: Scrisori de la Konstantin Balmont către Dagmar Shakhovskaya: 1920–1926 / [intro. Artă. R. Bird și F. Cherkasova; cuvânt înainte S. șisturi; publ., comp., pregătit. text, notă. R. Byrd, F. Cherkasova]. - M . : Mod rusesc, 2014. - 624: ill. Cu. - ISBN 978-5-85887-436-2 .
79. ↑ 1 2 Andrei Bely. Lunca verde . M., Alcyone. S. 202 (1910). Preluat la 13 august 2010. Arhivat din original la 17 august 2011. (nedefinit)
80. ↑ Ilya Ehrenburg. Portrete ale poeților contemporani. M., Pervina, 1923, p. cincisprezece.
81. ↑ Yanovsky V. S. Fields of the Champs. Cartea de amintiri. New York: Silver Age, 1983, pp. 219-220)
82. ↑ P. P. Pertsov. Amintiri literare. M.-L., 1993, p. 260.
83. ↑ Balmont, K. D. Poems. L., 1969, p. 42.
84. ↑ K. Balmont . Poezia este ca magia. M, Scorpion. 1916, p. 56.
85. ↑ V. Bryusov . Departe și aproape. M, Scorpion. 1912. S. 90.
86. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 I. F. Annensky. Balmont-liric . az.lib.ru. Preluat la 1 iulie 2010. Arhivat din original la 6 august 2011. (nedefinit)
87. ↑ Pentru prima dată poezia a fost publicată în cartea Martynov L. Poezii. M.: Sov. scriitor, 1940. În viitor, aproape întotdeauna a fost retipărit în colecții de poezii care conțineau poezii; de exemplu, vezi Poezii și poezii. - L.: Scriitor sovietic, 1986.
88. ↑ Yu. I. Aikhenvald. Balmont. Din cartea: Siluetele scriitorilor ruși . az.lib.ru (1906 - 1910). Preluat la 1 iulie 2010. Arhivat din original la 6 august 2011. (nedefinit)
89. ↑ 1 2 Mirsky D.S.  Istoria literaturii ruse din cele mai vechi timpuri până în 1925 / Per. din engleza. R. Grain. - Londra: Overseas Publications Interchange Ltd, 1992. - S. 670-672.
90. ↑ Andrey Bely . Turn of the century Arhivat 13 iulie 2011 la Wayback Machine . - Ficțiune, 1990. P. 35.
91. ↑ 1 2 Evgheni Evtușenko. Rândurile secolului. Antologie de poezie rusă. Minsk-Moscova. (link indisponibil) . Editura „Polifact” (1995). Preluat la 13 august 2010. Arhivat din original la 9 iunie 2011. (nedefinit) 
92. ↑ Balanță. 1906. Nr. 9, p. 53.
93. ↑ Blok A. Sobr. op. M.; L., 1962. T. 5. S. 547.
94. ↑ Nabokov, V. V. „Iv. Bunin. Poezii alese. - Editura „Note moderne”. - Paris, 1929. - S. 754.
95. ↑ Bryusov V. Ya.  Jurnalele. Scrisori Proză autobiografică. M. 2002, S. 39.
96. ↑ Proză autobiografică. S. 400.
97. ↑ Petrovskaya N. Amintiri. - Trecut. SPb. - M. 1992. M. 39 - 40.
98. ↑ Moștenirea literară. T. 85. Valery Bryusov și corespondenții săi. M., 1998. Cartea. 1. S. 120.
99. ↑ Moștenirea literară. T. 85. Valery Bryusov și corespondenții săi. M., 1998. Cartea. 1. S. 127.
100. ↑ Moștenirea literară. T. 85. Valery Bryusov și corespondenții săi. M., 1998. Cartea. 1. S. 151.
101. ↑ Valery Bryusov și corespondenții săi. Carte. 1. p. 159
102. ↑ Zaitsev B.K.  Epoca de argint. Din amintiri și reflecții. - Sobr. op. T. 2. S. 471.
103. ↑ Zaitsev B. Far. Washington: Interlanguage Literary Associates, 1965, pp. 38-47.
104. ↑ Azadovsky K. M., Dyakonova E. M. Balmont și Japonia. - M . : Nauka, Ediția principală a literaturii orientale, 1991. - S. 6. - 190 p.
105. ↑ Korney Chukovsky. Traducerea este un autoportret al unui traducător . Lucrări adunate în 15 volume V. 3. Terra - Clubul de carte, 2001. Consultat la 1 iulie 2010. Arhivat la 7 mai 2011. (nedefinit)
106. ↑ Voloshin M.A. „Chipurile creativității” / Manuylov V.A., Kupchenko V.P., Lavrov A.V. - a 2-a ediție stereotipă, Academia de Științe a URSS,. - Leningrad: „Nauka”, filiala Leningrad, 1989. - S. 538. - 848 p. — („Monumente literare”). — 50.000 de exemplare.
107. ↑ Scrisoare de la K. Balmont către D. N. Anuchin, 1912. Odesa News. 1913. 5/18 martie.
108. ↑ Rusia și slavii. 1930. Nr 81. 14 iunie. C. 3.
109. ↑ Astăzi. 1930. Nr 234. 25 august. C. 2.
110. ↑ Tsvetaeva M.I. Sobr. op. în 7 vol. M., 1994. T. 4, S. 271.
111. ↑ Tsvetaeva M. I. Eroul muncii. - în cartea: Tsvetaeva M. I. Spirit captiv. Amintiri ale contemporanilor. Eseu. SPb., 2000, p. 88).
112. ↑ A. Cehov - O. L. Knipper Copie de arhivă din 29 iulie 2014 la Wayback Machine . Corespondența lui A.P. Cehov în 3 volume. V. E. Vatsuro, M. P. Gromov. 1996.
113. ↑ Zaitsev B. Far. Washington, 1965, p. 42.
114. ↑ Ivan Alekseevici Bunin. Amintiri. 1950. - Paris. - S. 29.
115. ↑ Ivan Alekseevici Bunin. Amintiri. Paris. - 1950. - S. 304.
116. ↑ Revista nouă. 1943. Nr 5. S. 359-360
117. ↑ 1 2 3 4 Convorbire cu K. D. Balmont . Vilna Courier (1914). Preluat la 1 iulie 2010. Arhivat din original la 6 august 2011. (nedefinit)
118. ↑ 1 2 3 Convorbire cu K. D. Balmont . Northwestern Voice. 1914. Nr 2692 (20 martie 1914). Preluat la 1 iulie 2010. Arhivat din original la 6 august 2011. (nedefinit)
119. ↑ Andreeva-Balmont E. A. Amintiri. M., 1996. S. 336.
120. ↑ Andreeva-Balmont E. A. Amintiri. M., 1996. S. 337.
121. ↑ N. N. Primochkina. Balmont și Gorki. Istoria relațiilor literare . Izvestiya RAS No.004 Vol.66, 2007, pag.(e): 3-13. Consultat la 13 august 2010. Arhivat din original la 10 iulie 2011. (nedefinit)
122. ↑ M. Gorki . Lucrări adunate, vol. 23. M., 1953, p. 182-183.
123. ↑ Articole literar-critice necolectate. M., 1941, p. 43
124. ↑ 1 2 3 K. D. Balmont. Favorite. Note . az.lib.ru. Preluat la 13 august 2010. Arhivat din original la 6 august 2011. (nedefinit)
125. ↑ 1 2 K. D. Balmont (link inaccesibil) . www.prosv.ru Preluat la 13 august 2010. Arhivat din original la 18 august 2011. (nedefinit) 
126. ↑ „Arhiva lui A. M. Gorki”, vol. 7. M., 1959, p. treizeci
127. ↑ M. Gorki . Materiale și cercetare, vol. 1. L., 1934, p. 192.
128. ↑ K. D. Balmont . Poezii. L., 1969, p. 627-629, nota. V. N. Orlova.
129. ↑ Renaștere, 1928. Nr. 1033. 31 martie. C. 3.
130. ↑ Astăzi, 1928. Nr. 89. 1 aprilie. C. 2.
131. ↑ Pentru libertate! 1928. Nr 80. 5 aprilie.
132. ↑ 1 2 R. Bird, E. Ivanova. Balmont a fost vinovat? . dlib.eastview.com. Preluat la 13 august 2010. Arhivat din original la 18 august 2011. (nedefinit)
133. ↑ Menjinski i-a scris lui Lenin : „Nu numai Lunacharski , ci și Buharin au garantat pentru Balmont . Natura Blok este poetică; vreo poveste va face o impresie proastă asupra lui și va scrie în mod natural poezie împotriva noastră. După părerea mea, nu merită eliberat... ”(Puterea și inteligența artistică. Documente. 1917-1953. M., 1999. P. 24).
134. ↑ M. Gorki . Sobr. soch., vol. 30. M., 1956, p. 83-87.
135. ↑ Balmont K. - „Șmelev, pe care nimeni nu-l știe” // Marea Britanie. ed. C.5.
136. ↑ „Clopotul Rusiei” 1927. Nr. 2. S. 18-27.
137. ↑ Balmont K. Shmelev, pe care nimeni nu-l cunoaște. (La aniversarea a 35 de ani de la activitatea literară a lui Iv. Serg. Shmelev) // Astăzi. 1930. Nr 345. 14 decembrie. S. 5.
138. ↑ Filippova T. Nobil și decadent Copie de arhivă din 6 mai 2021 la Wayback Machine Rossiyskaya Gazeta. 2007. 15 iunie.
139. ↑ Shapochkin E. Shuya. Lumina unei stele de Crăciun peste Piața Revoluției Arhivat 6 mai 2021 la Wayback Machine // Construcție. RU. 29 ianuarie 2021
140. ↑ Site-ul oficial al lui K. D. Balmont Arhiva copie din 6 mai 2021 la Wayback Machine .
141. ↑ Primul monument din lume închinat poetului rus Konstantin Balmont a fost deschis la Vilnius Copie de arhivă din 26 august 2011 la Wayback Machine .
142. ↑ Cod poștal str. Balmont, md. Opalikha, Krasnogorsk, districtul Krasnogorsk (link inaccesibil) . Data accesului: 4 ianuarie 2015. Arhivat din original pe 4 martie 2016. (nedefinit) 
143. ↑ Direcții de activitate . Site-ul oficial al Fundației pentru Inițiative Publice și Culturale și Educaționale, numit după K. D. Balmont. Preluat la 8 iunie 2022. Arhivat din original la 3 aprilie 2022. (nedefinit)
144. ↑ 25 de nominalizați au participat la concursul Balmont Readings . Site-ul oficial al prefecturii SWAD din Moscova (20 iunie 2016). Preluat la 4 iulie 2016. Arhivat din original la 29 august 2016. (nedefinit)
145. ↑ Anne Veski - Vă promit grădini Copie de arhivă din 13 august 2020 la Wayback Machine // Catalog of Soviet records on records.su
146. ↑ Primul monument din Rusia pentru Konstantin Balmont a fost deschis în copie de arhivă Shuya din 28 octombrie 2019 la Wayback Machine // Okrug Shuya. 2019. 17 iunie.

Literatură

• Azadovsky K. M. , Dyakonova E. M. Balmont și Japonia. — M.: Nauka. Ediția principală a literaturii orientale, 1991.
• Zmeev V. A. BALMONT Konstantin Dmitrievich // A. Yu. Andreev , D. A. Tsygankov Universitatea Imperială din Moscova: 1755-1917: dicționar enciclopedic. - M .: Enciclopedia Politică Rusă (ROSSPEN), 2010. - S. 49-50 . — ISBN 978-5-8243-1429-8 .
• Lexicon al literaturii ruse a secolului XX = Lexikon der russischen Literatur ab 1917 / V. Kazak  ; [pe. cu el.]. - M .  : RIK „Cultură”, 1996. - XVIII, 491, [1] p. - 5000 de exemplare.  — ISBN 5-8334-0019-8 .
• Konstantin Balmont prin ochii contemporanilor / comp. A. Yu. Romanov. - Sankt Petersburg: Rostock, 2013. - 976 p. - (Seria „Necunoscut secolul XX”).
• Konstantin Balmont în contextul culturii mondiale și regionale : Culegere de lucrări științifice bazate pe materialele Conferinței științifice și practice internaționale, Shuya, 18 octombrie 2010. - Ivanovo: Editura Episheva O. V., 2010. - 136 p. — ISBN 978-5-904004-20-0
• Kupriyanovsky P. V. Balmont  // Enciclopedia Ortodoxă . - M. , 2002. - T. IV: " Atanasie  - Nemurire ". - S. 293-295. — 752 p. - 39.000 de exemplare.  - ISBN 5-89572-009-9 .
• Kupriyanovsky P. V., Molchanova N. A. Balmont  - M .: Young Guard, 2014. - 347, [5] p: ill. - ( Viața oamenilor remarcabili : ser. biogr.; Numărul 1457)
• Kupriyanovsky P. V., Molchanova N. A. Poetul Konstantin Balmont. Biografie. Creare. Soarta. - Ivanovo, 2001. - 472 p.
• Petrova T. S. „Puterea de cântare” a poetului Konstantin Balmont : Sat. Artă. / T. S. Petrova. - Ivanovo: Editura Episheva O. V., 2012. - 304 p. - 100 de exemplare. — ISBN 978-5-904004-33-0
• Sabaneev LL Amintiri din Rusia. „Decadenți” - M .: Clasici-XXI. - C. 132-142.
• Fire solare: știință populară și almanah literar și artistic . - Problema. 1. - Ivanovo: Editura „Ivanovo”, 2007; Problema. 2-6. - Ivanovo: Editura Episheva O. V., 2008-2012 ; Problema. 7-8. - Shuya: Editura filialei Shuya a IvGU, 2013-2014.
• Fenomenul lui K. D. Balmont în spațiul cultural modern : Sat. materiale științifice și practice din întreaga Rusie. conf. cu participare internațională „XXIV Balmont Readings” (IvSU - SHPU, Shuya), 16 iunie 2012 / ed. V. P. Okeansky și alții.- Ivanovo: Editura Episheva O. V., 2012. - 200 p. — ISBN 978-5-904004-37-8

Lectură suplimentară

• Dicționar al membrilor Societății iubitorilor de literatură rusă de la Universitatea din Moscova . - M . : Tipografie de A. Snegireva, 1911. - S. 21.

Link -uri

• Constantin Balmont. Site-ul cercetătorilor de creativitate.
• Bibliografia traducerilor de poezii în limba germană
• Balmont, Konstantin Dmitrievich în biblioteca lui Maxim Moshkov
• Balmont pe poet.rf. Poezii, critici, articole biografice.
• Constantin Balmont. Poezii . — Antologie de poezie rusă.
• Konstantin Balmont pe site-ul web Project1917
• Balmont Konstantin poezii despre dragoste

Site-uri tematice	Proiectul International Music Score Library MusicBrainz
Dicționare și enciclopedii	mare danez Mare catalană Mare norvegian Rusă mare Marele Soviet (1 ed.) Brockhaus și Efron Scurtă literară in jurul lumii Literar Literar universal lituanian Micul Brockhaus și Efron Ortodox croat Britannica (online) Brockhaus Universalis Ucraina modernă Ajută RIA
Genealogie și necropole	Găsiți un mormânt
În cataloagele bibliografice BIBSYS: 90354595 BNE : XX989593 BNF : 12163571g CiNii : DA03588055 GND : 11865215X GTAA : 259296 ICCU : MILV019931 ISNI : 0000 0001 0854 6364 J9U : 987007258124305171 LCCN : n80109929 LNB : 000039429 NDL : 00655929 NKC : jo20010092661 NLA : 36552285 NLG : 170192 NLP : A11917787 NSK : 000033371 NTA : 069902887 NUKAT : n97010698 RSL : 000080866 LIBRIS : 75knrcgr1dm9ssx SUDOC : 064815862 VcBA : 495/907 VIAF : 2511539 WorldCat VIAF : 2511539 RGALI : 10454597 RNB : 771462 , 7716216

Constantin Balmont
Culegeri de poezii	Vom fi ca soarele. Cartea Simbolurilor În vastitate Arderea clădirilor. Versuri ale sufletului modern Sub cerul nordic Tăcere. Poezii lirice Doar iubire. Semitsvetnik