Substantiv comun

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită la 13 martie 2014; verificările necesită 86 de modificări .
Substantiv comun
Opus Denumirea corectă

Substantiv comun ( lat  . nomen appellativum , din altă greacă προσηγορικόν  - lit. „ porecla ” [ 1 __;] articol , casă , calculator etc.

Descriere

Un grup extins de substantive comune este reprezentat de termeni de natură științifică și tehnică, inclusiv termeni de geografie fizică, toponimie, lingvistică, artă etc. Dacă semnul ortografic al tuturor numelor proprii este ortografia lor cu majusculă [3] , apoi substantivele comune sunt scrise cu litere mici .

În limba rusă, împărțirea anumitor părți de vorbire în categorii mai mici - „categorii lexicale și gramaticale” - este tradițională.

CATEGORII LEXICAL ȘI GRAMATICE


§ 1122. Substantivele se împart în următoarele categorii lexicale şi gramaticale: substantive 1) substantive proprii şi comune ; 2) colectiv; 3) real; 4) concrete și abstracte; 5) însuflețit și neînsuflețit. § 1123. Pe baza denumirii unui obiect ca individ sau ca reprezentant al unei întregi clase, toate substantivele sunt împărțite în substantive proprii și substantive comune . § 1125 Substantivele comune sau combinațiile de cuvinte sunt folosite pentru numele proprii . În același timp, substantivul comun nu își pierde sensul lexical, ci doar își schimbă funcția. § 1126. Substantivele colective constituie o categorie lexicală și gramaticală separată între substantivele comune . - Gramatica rusă (1980)

Apel

Trecerea unui nume propriu la un substantiv comun se numește apelație sau deonimizare . Procesul invers se numește onimizare . Aceste două procese opuse apar constant și contribuie la îmbogățirea vocabularului limbii. În onomastică , apelativul (din latină  appellare  - apel) este înțeles ca fiind același cu un substantiv comun .

Engleza apelativă .  apelativ , fr.  apelativ , fr.  Appellativum , spaniolă  apelativ . La fel ca un substantiv comun.

Substantiv comun (apelativ) ing.  substantiv comun , fr.  nom comun , german  Gattungsname , spaniolă  nume comun . Un substantiv care denumește un obiect prin apartenența la o anumită clasă sau varietate, adică ca purtător de trăsături care îl unesc cu alte obiecte din această clasă. Limba rusă: frate, lac, țară, victorie, casă, persoană, floare etc.

— Dicționar de termeni lingvistici. — (pag. 52, p. 465) [4]

În știință, există două puncte de vedere asupra relației dintre numele proprii și substantivele comune:

  1. granița dintre substantivele comune și numele proprii nu este absolută ( L. A. Bulakhovsky , V. A. Nikonov );
  2. această graniță este absolută, deoarece nu există „fenomene intermediare între substantivele proprii și comune” ( Yu. A. Karpenko ).

Etnonimele (nume de națiuni, popoare, naționalități, triburi etc.) aparțin „cuvintelor intermediare” care se află între numele improprii și proprii . Unii autori le referă la onomastică, alții la vocabular apelativ. Cu toate acestea, în ceea ce privește caracteristicile lor funcționale, etnonimele sunt foarte apropiate de numele animalelor, plantelor etc. și tind să fie apelative.

Potrivit A.V. Superanskaya , - orice „cuvânt impropriu” [5] , care „transformându-se într-un substantiv comun, numele poate înceta să mai fie un substantiv și își poate schimba paradigma în cealaltă parte corespunzătoare de vorbire” [6] .

Trecerea unui anonim la un apelativ fără afixare în lingvistică se numește apelativ ( deonimizare ) [7 ] . De exemplu:

Trecerea unui nume comun la un nume propriu poate fi însoțită de pierderea sensului său anterior, de exemplu:

Un substantiv comun poate desemna nu numai o categorie de obiecte, ci și orice obiect individual din această categorie. Acesta din urmă se întâmplă atunci când:

  1. Caracteristicile individuale ale subiectului nu contează. De exemplu: „ Dacă câinele nu este tachinat, nu va mușca ” - cuvântul „câine” se referă la orice câine, nu la unul anume.
  2. În situația descrisă, un singur articol din această categorie. De exemplu: „ Ne întâlnim la colț la prânz ” - interlocutorii știu care colț va servi drept punct de întâlnire.
  3. Atributele individuale ale unui obiect sunt descrise prin definiții suplimentare. De exemplu: „ Îmi amintesc ziua în care am pornit prima oară ” - o anumită zi iese în evidență față de alte zile.

Granița dintre substantivele comune și numele proprii nu este de neclintit: substantivele comune se pot transforma în nume proprii sub formă de nume și porecle ( onimizare ), iar numele proprii - în substantive comune ( deonimizare ).

Onimizare (trecerea apelativului în onim ):

  1. kalita (geanta) → Ivan Kalita ;

Deonimizarea . Se notează următoarele tipuri de astfel de tranziții:

  1. numele persoanei → persoană; Pechora (râu) → Pechora (oraș)
  2. numele persoanei → lucru: Kravchuk → kravchuchka , Colt → colt ;
  3. numele locului → articol: Kashmir → cașmir (țesătură);
  4. numele persoanei → acțiune: Boicot → boicot ;
  5. nume loc → acțiune: Pământ → pământ ;
  6. numele persoanei → unitate de măsură: Amperi → amperi , Henry → henry , Newton → newton ;

Numele proprii care au devenit substantive comune sunt numite eponime , uneori sunt folosite într-un sens jucăuș (de exemplu, „ esculapius ” este un medic, „ schumacher ” este un iubitor de conducere rapidă etc.).

Un exemplu izbitor al transformării propriului nostru nume într- un eponim în fața ochilor noștri este cuvântul kravchuchka - numele unui cărucior de mână,  larg răspândit în Ucraina , numit după primul președinte Leonid Kravchuk , în timpul a cărui domnie naveta a devenit larg răspândită, iar cuvântul kravchuchka în viața de zi cu zi a înlocuit practic alte nume de cărucioare de mână.

Vezi și

Note

  1. ↑ Vasmer M. Dicționar etimologic al limbii ruse . - M .: Progres , 1964-1973.
  2. ↑ Appellative Arhivat 10 decembrie 2019 la Wayback Machine  - un nume cunoscut, în BDT .
  3. ↑ Gramatica rusă. T. 1: Fonetică. Fonologie. stres. Intonaţie. Formarea cuvintelor. Morfologie / N. Yu. Shvedova (redactor-șef). - M . : Nauka, 1980. - 25.000 de exemplare.
  4. ↑ Akhmanova O. S. Dicționar de termeni lingvistici . - Ed. al 2-lea stereotip. - M . : Enciclopedia Sovietică, 1969. - S.  465 . — 607 p. - 40.000 de exemplare.
  5. ↑ Superanskaya A. V., Saltmane V. E. , Podolskaya N. V., Sultanov A. Kh. Teoria și metodele cercetării onomastice. - M.: LKI, 2007. - S. 37-38. — 256 p. - ISBN 978-5-382-00204-0 .
  6. ↑ Superanskaya A. V. Teoria generală a numelui propriu. M. : Nauka, 1973. - S. 115. - 365 p.
  7. ↑ Podolskaya N.V. Dicționar de terminologie onomastică rusă / Ed. ed. A. V. Superanskaya . - Ed. al 2-lea, revizuit. si suplimentare — M .: Nauka , 1988. — 192 p. — 28.000 de exemplare.  — ISBN 5-256-00317-8 .

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Dicționare și enciclopedii
În cataloagele bibliografice