Te-am iubit…

"Te-am iubit..."
Gen poem
Autor Alexandru Pușkin
Limba originală Rusă
data scrierii 1829
Data primei publicări 1830
Logo Wikisource Textul lucrării în Wikisource

„Te-am iubit ...” ( „Te-am iubit: iubește încă, poate...” ) - o poezie de Alexandru Sergheevici Pușkin , scrisă în 1829 și reprezentând o miniatură lirică creată, potrivit cercetătorilor, ca răspuns la real evenimente din viața poetului [1] . Melodiozitatea elegiei se formează grație pentametrului iambic cu note pirice [2] .

Prima dată publicată în almanahul „ Flori de Nord ” (1830) [3] .

Versiune despre destinatarul poeziei

Versiunea că poezia a fost adresată fiicei președintelui Academiei de Arte Anna Olenina a fost prezentată pentru prima dată de biograful lui Pușkin Pavel Annenkov [4] ; ulterior, această presupunere a fost susținută de unii critici literari autohtoni [5] .

În același timp, potrivit pușkinistei Tatyana Tsyavlovskaya , istoria relației dintre poet și Olenina rămâne puțin studiată [6] , iar ipoteza că Anna Alekseevna este destinatarul poemului este controversată [7] .

Pușkin, care, după ce a absolvit liceul , se afla în casa lui Alexei Nikolayevich Olenin , și-a cunoscut fiica în copilărie. După ce s-a întors la Sankt Petersburg după exil, poetul a vizitat mulți prieteni buni, inclusiv familia Olenin [8] . De-a lungul anilor de separare, Anna Alekseevna s-a transformat într-o tânără doamnă care nu cunoaște lipsa de admiratori. În romanul ei neterminat, din care fragmente au fost incluse în jurnalul ei (iulie 1828), Olenina l-a numit pe Pușkin „cea mai interesantă persoană a timpului ei” [9] :

Toți – bărbați și femei – s-au grăbit să-i arate semnele de atenție care marchează geniile. Unii au făcut-o, urmând moda, alții - pentru a obține versuri fermecătoare și astfel să-și dea greutate, încă alții, în sfârșit, din real respect pentru geniu.

Poetul a curtat-o ​​de fapt pe Olenina și i-a propus, totuși, în proiectele sale, s-au păstrat schițe pentru al optulea capitol al lui Eugene Onegin , în care Annette Olenine apare ca un personaj foarte ambiguu : invitată / Inteligență asumată și furie în ea” [10] . Potrivit lui Tsyavlovskaya, aceste rânduri indică faptul că au avut loc unele evenimente care au rănit mândria lui Pușkin [10] .

Nepoata Oleninei, Olga Nikolaevna Oom, a susținut că albumul Annei Alekseevna conținea o poezie „Te-am iubit...” scrisă de mâna lui Pușkin, sub ea, au fost înregistrate două date: 1829 și 1833 marcate „plusqueparfait - demult dispărut” [11] . Albumul în sine nu a fost păstrat, iar întrebarea destinatarului poeziei a rămas deschisă.

Întreaga bază psihologică a poeziei „Te-am iubit...” se opune recunoașterii lui ca fiind scrisă pentru Olenina. Cuvintele poeziei sugerează devotament nemărginit pentru o femeie - spre respingerea completă a propriilor sentimente. În spatele poemului, se simte un fel de lungime, depărtare de sentiment, o suflare răcoritoare a timpului [7] .

Tema principală

„Te-am iubit...” este o mărturisire poetică, pasională și tristă în același timp. Cuvintele de rămas bun, adresate femeii iubite cândva, sunt pline de tristețe și mândrie masculină [1] . După compoziția sa, poezia este împărțită în două părți care nu se potrivesc nici ca mărime, nici ca formă. Una dintre ele este o „narațiune lirică”, a doua este o „dorință lirică” [12] . Prima ocupă șapte linii; este un monolog reținut al eroului, în care anafora „Te-am iubit” se repetă de trei ori. În a doua parte, intonația se schimbă dramatic - are loc o tranziție neașteptată de la o confesiune blândă la o explozie emoțională bruscă [13] .

Paradoxul poeziei constă în faptul că versul final („Doamne ferește să fii iubit să fii diferit”) infirmă tot ce s-a spus în cele șapte anterioare: înseamnă că „dragostea nu s-a încheiat, ci, dimpotrivă, s-a a atins cel mai înalt nivel de abnegație” [14] . Potrivit criticului literar Igor Sukhikh , o tehnică similară (prezența renunțării la dragoste ) poate fi observată și în finalul „Eugene Onegin”, care a apărut un an mai târziu, când eroina recunoaște: „Te iubesc (de ce să disimulezi? ), / Dar eu sunt dat altuia; / Îi voi fi credincios în veci” [14] .

Poetul Naum Korzhavin , care a scris un articol separat despre această poezie la începutul anilor 1960, a remarcat că îi lipsesc elemente poetice complexe, deoarece acestea ar rupe dezvoltarea liberă a gândirii. Toate cuvintele rostite în primele șapte rânduri, „articularea treptată a sentimentului”, sunt calea către fraza finală [15] :

Bineînțeles, în aceste ultime rânduri există un postgust amar: o premoniție că eroina nu va mai întâlni o dragoste atât de sigură și fidelă. Dar acest postgust dă credibilitate doar principalului lucru: Doamne ferește să fii iubit de alții doar așa.

„Odrasle” literare

Poemul lui Pușkin a evocat o serie de răspunsuri poetice în secolul al XX-lea. Așadar, Joseph Brodsky a scris o „întorsătură provocatoare” pe un anumit subiect: „Te-am iubit. / Iubirea încă (poate / care este doar durere) / îmi forează creierul” [16] . Versiunea lui Dmitri Prigov se realizează printr-o „paralelă fizică”: „Iubire, poate! / Nepământesc! / Aceasta este durere pentru mine. / Și lor - iubire! În Viktor Sosnora , trimiterea la miniatura Pușkin trece prin rândurile: „Te-am iubit. / Mai multă dragoste – poate. / Dar ea nu va fi." Dintre lucrările timpurii ale lui Naum Korzhavin, se remarcă o interpretare poetică: „Limba pământului este extrem de scurtă, / Întotdeauna va fi așa. / Cu altul – înseamnă: ce este cu mine, / Dar – cu altul” [17] .

Datorită acestor și altor exerciții literare, potrivit profesorului slav american Jonathan Platt, are loc „veșnica întoarcere și reînnoire a vechilor teme literare” [17] .

Adaptări muzicale

Prima poezie „Te-am iubit...” a fost pusă pe muzică de compozitorul Teofil Tolstoi , cu care Pușkin era familiar. Romantismul lui Tolstoi a apărut în 1829, înainte ca poemul să fie publicat în Northern Flowers; probabil că a fost primit de compozitor de la autor în formă scrisă de mână. La verificarea textelor, cercetătorii au remarcat că în versiunea muzicală a lui Tolstoi, una dintre replici („Acum cu gelozie, apoi chinuim cu pasiune”) diferă de versiunea revistei canonice („Acum cu timiditate, apoi cu gelozie”). [5] .

Comparând romantismul lui Alexander Alyabyev (1834) cu adaptările lui Alexander Dargomyzhsky (1832) și Boris Sheremetev (1859), muzicologii acordă atenție accentelor semantice atunci când compozitorii lucrează cu textul poemului - acest lucru se aplică în primul rând primei rânduri [ 18] :

în Sheremetev, verbul la timpul trecut „Te-am iubit ” cade la prima ritm a măsurii , în Dargomyzhsky ponderea puternică coincide cu pronumele „ eu ”. În dragostea lui Alyabyev, este oferită o a treia opțiune - „Te-am iubit ” .

Astfel, fiecare dintre compozitori și-a stabilit propria „interacțiune a muzicii și a cuvintelor” [18] .

Note

  1. ↑ 1 2 Shansky N. M. Analiza lingvistică a unui text literar. - L .: Iluminismul. Filiala Leningrad, 1990. - S. 271-272. — 415 p. — ISBN 5-09-001959-2 .
  2. ↑ Shansky N. M. Analiza lingvistică a unui text literar. - L .: Iluminismul. Filiala Leningrad, 1990. - S. 278. - 415 p. — ISBN 5-09-001959-2 .
  3. ↑ Sinyavsky N., Tsyavlovsky M. Pușkin în tipar 1814-1837. - M . : Sotsekgiz, 1938. - S. 70.
  4. ↑ Annenkov P. V. Lucrările lui Pușkin. - Sankt Petersburg. , 1885. - T. II. - S. 496-49.
  5. ↑ 1 2 Vezi, de exemplu: Chereisky L. A. Despre datarea uneia dintre poeziile lui Pușkin // Vremennik al Comisiei Pușkin, 1973 . - L .: Știință. Leningrad. Catedra, 1975. - S. 79-80.
  6. ↑ Tsyavlovskaya T. G. Jurnalul lui A. A. Olenina . - Pușkin: Cercetări și materiale / Academia de Științe a URSS. In-t rus. aprins. (Pușkin. Casa). - L . : Editura Academiei de Științe a URSS. - T. 2. - S. 247.
  7. ↑ 1 2 Tsyavlovskaya T. G. Jurnalul lui A. A. Olenina . - Pușkin: Cercetări și materiale / Academia de Științe a URSS. In-t rus. aprins. (Pușkin. Casa). - L . : Editura Academiei de Științe a URSS. - T. 2. - S. 289 - 292.
  8. ↑ Tsyavlovskaya T. G. Jurnalul lui A. A. Olenina . - Pușkin: Cercetări și materiale / Academia de Științe a URSS. In-t rus. aprins. (Pușkin. Casa). - L . : Editura Academiei de Științe a URSS. - T. 2. - S. 248.
  9. ↑ Olenina A. A. Din „Jurnal” // A. S. Pușkin în memoriile contemporanilor . - M . : Ficțiune, 1974. - T. 2. - S. 67 - 70.
  10. ↑ 1 2 Tsyavlovskaya T. G. Jurnalul lui A. A. Olenina . - Pușkin: Cercetări și materiale / Academia de Științe a URSS. In-t rus. aprins. (Pușkin. Casa). - L . : Editura Academiei de Științe a URSS. - T. 2. - S. 280 - 281.
  11. ↑ Jurnalul Annei Alekseevna Olenina (1828-1829). Cuvânt înainte și ediție de Olga Nikolaevna Oom. - Paris, 1936. - S. XXIV, XXXIX-XL, L.
  12. ↑ Shansky N. M. Analiza lingvistică a unui text literar. - L .: Iluminismul. Filiala Leningrad, 1990. - S. 276 - 278. - 415 p. — ISBN 5-09-001959-2 .
  13. ↑ Tarasov L.F. La metodologia analizei lingvistice a unei opere poetice // Limba rusa la scoala. - 1972. - Nr 4 . - S. 18 .
  14. ↑ 1 2 Igor Sukhikh. Lectură cool: de la Gorukhshcha la Gogol Lumea artistică a lui Pușkin // Neva. - 1912. - Nr 10 .
  15. ↑ Korzhavin N. Despre forma poetică // În apărarea adevărurilor banale . - M . : Școala de Cercetări Politice din Moscova, 2003. - ISBN 5-93895-040-6 . Copie arhivată (link indisponibil) . Consultat la 29 noiembrie 2014. Arhivat din original pe 5 decembrie 2014. 
  16. ↑ Alexandru Jholkovski. „Te-am iubit...” de Brodsky // Articole alese despre poezia rusă: invariante, structuri, strategii, intertexte . - M . : Statul rus. Universitatea Umanitare, 2005. - S. 292. - 652 p. — ISBN 5-7281-0800-8 .
  17. ↑ 1 2 Jonathan Platt. Invitații respinse la îmbrățișări de piatră: Pușkin - Brodsky - Zholkovsky. Traducere: E. Kanishcheva  // Independent Philological Journal. - 2004. - Nr. 67 .
  18. ↑ 1 2 Olga Fischuk. Evoluția stilistică a limbajului muzical în romanțele lui A. Alyabyev  // Israel XXI. - 2011. - Nr. 30 . Arhivat din original pe 5 decembrie 2014.