Belinsky, Vissarion Grigorievici

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită la 5 iulie 2022; verificările necesită 16 modificări .
Vissarion Grigorievici Belinsky

Belinsky în 1843 .
Artistul Kirill Gorbunov
Data nașterii 30 mai ( 11 iunie ) 1811 [1] [2] [3]
Locul nașterii Cetatea Sveaborg , Marele Ducat al Finlandei , Imperiul Rus
Data mortii 26 mai ( 7 iunie ) 1848 [1] [3] (în vârstă de 36 de ani)
Un loc al morții Sankt Petersburg , Imperiul Rus
Cetățenie (cetățenie)
Ocupaţie critic literar , eseist
Ani de creativitate 1830 - 1848
Direcţie Critică literară, jurnalism
Limba lucrărilor Rusă
Debut „Dmitri Kalinin” (1830)
Autograf
Lucrează pe site-ul Lib.ru
Logo Wikisource Lucrează la Wikisource
 Fișiere media la Wikimedia Commons
Sigla Wikiquote Citate pe Wikiquote

Vissarion Grigorievich Belinsky ( 30 mai [ 11 iunie ]  , 1811 , cetatea Sveaborg , Marele Ducat al Finlandei  - 26 mai [ 7 iunie ]  1848 , Sankt Petersburg ) - critic literar rus , teoretician , publicist .

Biografie

Originea prenumelui. Familie

În 1719, mănăstirea Agrafenin Pustyn de lângă Ryazan a deținut satul Belyn, districtul Nizhnelomovsky , provincia Penza , care în 1724 a devenit moșia uneia dintre mănăstirile Ryazan. Locuitorii acestui sat, după ce s-au mutat în districtul Nizhnelomovsky (actuala regiune Penza), au format satul cu același nume. În Belyn, un anumit tată Nikifor, fiul Trifonov, a slujit ca preot, în a cărui familie s-a născut Grigory Nikiforovich, tatăl lui Vissarion Belinsky, în 1784.

Familia era religioasă: preotul Nikifor Trifonov (1738-1825) avea o reputație de om drept și ascet , fratele său mai mare Alexei (1730-1813) era și preot, iar nepotul său, Ivan, s-a călugărit . Fiul lui Nikifor, Grigore, a intrat la Seminarul Teologic din Tambov în 1797, unde, probabil, i s-a dat numele de familie Belynsky , conform obiceiului care a existat de mult în seminarii, pentru a-și distinge elevii după orașele și satele în care ei. s-au născut. Mai târziu, Grigory Nikiforovici, fără a absolvi seminarul, și-a părăsit cariera spirituală și în 1804 a fost admis la Academia de Medicină și Chirurgie din Sankt Petersburg , de unde a fost eliberat ca candidat la chirurgie la spitalul naval din Kronstadt în 1809. A devenit medic în 1810, a slujit în cetatea Sveaborg . La 21 octombrie a aceluiași an, din cauza bolii, a fost demis din serviciu și, la cererea de întoarcere în țara natală, a fost numit medic județean la Chembar . Până în 1830, a ajuns la rangul de asesor colegial , cu care a primit dreptul la nobilime ereditară . Soția sa, Maria Ivanovna (1791 [1792?] - 1834), născută Ivanova, era fiica unui căpitan și provenea dintr-o familie nobiliară săracă.

Copilărie

Vissarion s-a născut la 30 mai ( 11 iunie ) 1811 în cetatea Sveaborg , care aparținea atunci Imperiului Rus [4] . Copilăria timpurie a lui Vissarion a coincis cu primii ani ai Marelui Ducat al Finlandei . Ulterior (1816), tatăl meu s-a mutat în țara natală și a obținut un post de medic județean în orașul Chembar .

Familia Belinsky nu era bogată, ceea ce le-a dat mai târziu biografilor lui Belinsky un motiv să vorbească despre sărăcia copiilor ca fiind cauza morții timpurii a criticului [5] . În plus, Belinsky Sr. avea o reputație de liber gânditor care nu credea în Dumnezeu și neglija ritualurile. Societatea provincială a disprețuit comunicarea cu el și a apelat la serviciile sale doar în caz de urgență. În cele din urmă, odată cu apariția în Chembar a Regimentului 9 Jaeger, care avea medici proprii, practica sa a dispărut.

Belinsky însuși și-a descris familia după cum urmează:

Mama mea era o vânătoare de bârfe; Eu, copil, am stat la o asistentă, o fată angajată; ca să nu o deranjez cu strigătul meu, mă sufoca și mă bătea. Totuși, nu alăptam: m-am născut bolnav la moarte, nu mi-am luat sânul și nu am știut... Am sut un corn, și atunci, dacă laptele era acru și putrezit, nu puteam. ia proaspăt... Tatăl meu nu m-a suportat, m-a certat, umilit, a găsit vina, a bătut fără milă și a certat arealul - amintire veșnică pentru el. Eram un străin în familie.

După ce a învățat să citească și să scrie de la un profesor și după ce a primit lecții de latină de la tatăl său, Vissarion a fost trimis la școala districtuală care tocmai se deschisese în Chembar . În august 1825, s-a mutat la gimnaziul provincial , unde a studiat trei ani și jumătate. În primul an, a studiat bine, dar apoi a început să sară peste cursuri și nu a terminat clasa a patra.

Vissarion decide să intre la Universitatea din Moscova . Îndeplinirea acestui plan a fost foarte dificilă, deoarece tatăl, din cauza fondurilor limitate, nu și-a putut întreține fiul la Moscova. Totuși, tânărul a decis să trăiască în sărăcie, doar pentru a fi student.

La intrarea în universitate, și-a schimbat numele de familie din Belynsky în Belinsky, ca unul mai eufonic.

Anii de facultate, excepție

În august 1829, Belinsky a fost înscris ca student, iar la sfârșitul aceluiași an a fost admis în contul de stat. În camera din căminul în care locuia V. G. Belinsky, mai târziu a început să se adune un cerc de studenți raznochintsy ai Universității din Moscova „Societatea literară a numărului al 11-lea”, care a fost creat pentru a discuta problemele vieții literare, sociale și politice și pentru a-și citi propriile probleme. lucrări.

Din 1829 până în 1832 a studiat la departamentul verbal al facultății de filosofie a Universității din Moscova . Admiterea la universitate, pe lângă promovarea examenelor, era asociată cu o serie de formalități. În special, se cerea o garanție „cu privire la neaderarea la societăți secrete”. O astfel de garanție a fost oferită de generalul Durasov  , o cunoștință a rudelor lui Belinsky.

Universitatea din Moscova din acea vreme aparținea încă în caracterul și direcția ei epocii pre-reforme, dar în ea au apărut deja profesori tineri, introducând studenții în știința adevărată și fiind prevestitori ai perioadei strălucite a vieții universitare din anii 1840. Prelegerile lui Nikolai Nadezhdin și Mihail Pavlov au introdus ascultătorii în cercul de idei al filosofiei germane ( Schelling și Oken ).

Pasiunea pentru interesele gândirii și aspirațiile ideale i-au conectat pe cei mai talentați studenți în cercuri apropiate de prietenie, din care au apărut ulterior figuri foarte influente din literatura rusă și viața publică. În aceste cercuri, Belinsky - atât în ​​timpul studenției, cât și mai târziu - și-a găsit prietenii iubiți care l-au simpatizat și și-au împărtășit pe deplin aspirațiile ( Herzen , Ogaryov , Stankevich , Ketcher , Evgeny Korsh , mai târziu - Vasily Botkin , Thaddeus Zablotsky și alții).

Condițiile de viață la Universitate erau dificile. Belinsky le descrie astfel:

Mesele sunt atât de aproape una de cealaltă, încât oricine poate chiar să citească o carte întinsă pe masa vecinului său și nu doar să vadă ce face. Înghesuială, zdrobire, strigăte, zgomot, dispute; unul merge, celălalt cântă la chitară, al treilea la vioară, al patrulea citește cu voce tare - într-un cuvânt, cine este în ce mult! Simțiți-vă liber să lucrați aici! Stând cinci ore la rând la prelegeri, restul timpului ar trebui să se învârtească pe un scaun. Nu aveam nicio idee despre durerile de spate și de spate, iar acum merg peste tot ca rupt... Mâncarea din sala de mese este atât de ticăloasă, atât de ticăloasă încât este imposibil să mănânci. Mă întreb cum am supraviețuit holerei, trăind din trupuri urâte, vulturi și supă cu viermi. Ei ne tratează cel mai rău.

Toate acestea au dus la faptul că Vissarion, care era slab din copilărie, a început să se îmbolnăvească cronic. În august 1831, Belinsky a scris într-o scrisoare către părinții săi: „În partea dreaptă mi s-a deschis o colică severă, care a fost exacerbată și mai mult de o tuse puternică... Mă tem îngrozitor că boala mea nu se va transforma în consum ”. La începutul anului 1832, a stat aproape patru luni în spital cu un diagnostic de „pneumonie cronică” și a fost nevoit să fie externat, nu vindecat. În iunie 1832, într-o scrisoare către fratele său, Vissarion spunea că sănătatea lui era „... pierdută aproape iremediabil”. [6]

Cedând influenței filozofiei care era atunci în aer, și cu atât mai mult influenței romantismului literar, tânărul student Belinsky a decis să intre în domeniul literar cu o tragedie în stilul Tâlharilor lui Schiller , care conținea tirade puternice împotriva iobăgie . Supusă cenzurii (formată la acea vreme din profesori universitari), tragedia „Dmitri Kalinin” nu numai că nu a fost permisă publicării, ci a servit și drept sursă a unei serii de necazuri pentru Belinsky, ceea ce a dus, în cele din urmă, la exmatricularea sa din universitate în septembrie 1832 „din cauza sănătății precare și, în plus, a abilităților limitate” [7] . În acest moment s-a născut unul dintre numeroasele aforisme celebre ale criticului: „Puterea și înțelegerea cărții se află în lectura ei la timp” . Belinsky a rămas fără niciun mijloc și a reușit cumva să se descurce cu lecții și traduceri (a tradus romanul Magdalene de Paul de Kock , M., 1833). Făcând cunoștință mai bună cu profesorul Nadejdin , care a fondat noua revistă Telescope în 1831 , a început să traducă mici articole pentru această revistă și, în cele din urmă, în septembrie 1834, a făcut primul său articol critic serios, cu care, de fapt, adevăratul său articol. începe opera literară.activitate.

Influența cercului lui Stankevici asupra lui Belinsky

În acești ani, Belinsky s-a aflat sub influența cercului lui Stankevici , care la acea vreme și-a îndreptat toată puterea mentală spre studiul sistemului filosofic al lui Hegel , care a fost analizat până la cel mai mic detaliu și comentat în dispute nesfârșite. Oratorul principal al cercului a fost M. A. Bakunin , care a impresionat prin erudiția și prudența sa . Urmându-l, Belinsky a asimilat pe deplin una dintre principalele propoziții ale perspectivei lumii hegeliene: „tot ceea ce este real este rațional”, și a fost un apărător pasionat al acestei propuneri în cele mai extreme consecințe logice și mai ales atunci când este aplicată realității ruse.

Belinsky și prietenii săi în acei ani „trăiau” filozofia, priveau totul și decideau totul din punct de vedere filozofic. Era momentul primei cunoștințe cu Hegel , iar entuziasmul, entuziasmat de noutatea și profunzimea ideilor sale, a prevalat de ceva vreme peste toate celelalte aspirații ale reprezentanților progresiste ai tinerei generații, care și-au dat seama de obligația de a fi vestitori. a unui adevăr necunoscut nouă, care li s-a părut, în focul momentului.prima pasiune care explică totul, împacă totul și dă omului putere pentru activitatea conștientă. Organul acestei filozofii a fost „ Observatorul Moscovei ” în mâinile lui Belinsky și prietenilor săi. Trăsăturile sale caracteristice erau: propovăduirea recunoașterii depline a „realității” și a reconcilierii cu aceasta, ca fapt legal și rezonabil; teoria artei pure, al cărei scop nu este reproducerea vieții, ci doar întruchiparea artistică a ideilor „eterne”; admirație pentru germani, în special pentru Goethe , pentru tocmai această înțelegere a artei, și ura sau disprețul față de francezi pentru faptul că în locul cultului frumuseții eterne, ei introduc în poezie subiectul temporar și trecător al zilei. Toate aceste idei au fost dezvoltate de Belinsky în articolele „ Moscow Observer ” cu pasiunea obișnuită cu care a apărat întotdeauna ceea ce credea; fosta predicare a auto-îmbunătățirii personale, fără nicio legătură cu problemele vieții externe, a fost acum înlocuită de venerarea status quo-ului social .

În acest moment, Belinsky a mărturisit teoria „reconcilierii cu realitatea”, preluată parțial de la Hegel. Belinsky a apărat punctul de vedere conform căruia realitatea este mai semnificativă decât toate visele. Cu toate acestea, el a privit-o cu ochii unui idealist și nu a încercat atât de mult să o studieze, ci și-a transferat idealul în el și a crezut că acest ideal are o corespondență în realitate sau că, cel puțin, cele mai importante elemente ale realitatea erau asemănătoare acelor idealuri care au fost găsite pentru ei.în sistemul Hegel .

O astfel de încredere a fost evident doar o pasiune temporară și tranzitorie pentru sistem și a fost în curând zguduită. Acest lucru a fost facilitat în principal de două împrejurări: în primul rând, disputele aprinse dintre Belinsky și prietenii săi cu cercul lui Herzen și Ogaryov , care au părăsit de multă filosofie teoretică pentru a studia problemele sociale și politice și, prin urmare, au indicat în mod constant spre ascuțite și ireconciliabile. contradicții între realitate și idealuri și, în al doilea rând, un contact mai strâns și mai direct cu viața socială rusă din acea vreme, ca urmare a mutării lui Belinsky la Sankt Petersburg .

În jurul anului 1840, Belinsky a rupt hotărâtor de „reconciliere” și și-a câștigat foarte repede reputația de unul dintre cei mai intransigenți scriitori ai timpului nostru. Apoi a crezut în socialism , care a devenit pentru el, în propriile sale cuvinte, „ideea de idei, ființa ființei, problema întrebărilor, alfa și omega credinței și cunoașterii”.

Primul articol critic

Acesta este un articol critic al lui Belinsky, publicat în mai multe numere ale Molva, publicate sub Telescop, sub titlul: „Vise literare. Elegie în proză” este o privire de ansamblu asupra dezvoltării istorice a literaturii ruse. După ce a stabilit conceptul de literatură în sensul ideal și comparând cu acesta poziția literaturii ruse de la Kantemir (1708-1744) până în timpurile moderne, Belinsky își exprimă convingerea că „nu avem literatură” în acel sens larg, sublim, ca o înțelege, dar există doar un număr mic de scriitori. El exprimă cu încredere această concluzie negativă, dar tocmai în ea găsește garanția unei dezvoltări viitoare bogate: această concluzie este importantă și dragă, ca primă conștiință a adevăratei semnificații a literaturii; dezvoltarea sa activă și succesele ar fi trebuit să înceapă de la ea.

Nu avem literatură, repet asta cu încântare, cu plăcere, căci în acest adevăr văd garanția succesului nostru viitor... Privește bine mersul societății noastre și vei fi de acord că am dreptate. Vedeți cum noua generație, dezamăgită de geniul și nemurirea operelor noastre literare, în loc să ofere creații imature, se complacă cu lăcomie studiului științelor și trage apa vie a iluminării chiar de la izvor. Epoca copilăriei se pare că trece și Dumnezeu să dea să treacă mai devreme. Dar și mai mult, Dumnezeu să dea ca toată lumea să-și piardă în curând încrederea în bogăția noastră literară. Sărăcia nobilă este mai bună decât bogăția de vis! Va veni vremea - iluminismul va revărsa în Rusia într-un flux larg, fizionomia mentală a oamenilor va deveni clară - și atunci artiștii și scriitorii noștri vor impune pecetea spiritului rusesc asupra tuturor lucrărilor lor. Dar acum avem nevoie de învățare! învăţare! învăţare!...

În acest prim articol al său, care a făcut o impresie foarte puternică asupra cititorilor, Belinsky a fost, pe de o parte, un succesor direct al lui Nadejdin și, pe de altă parte, un exponent al acelor opinii despre literatură și sarcinile ei care au fost exprimate la acel moment. timp în cercul lui Stankevici, care a avut o influență decisivă asupra dezvoltării convingerilor criticului. Nadejdin, răzvrătindu-se împotriva romantismului contemporan cu pasiunile sale sălbatice și visele înalte, a cerut literaturii o atitudine mai simplă și mai directă față de viață; Cercul lui Stankevici, din ce în ce mai purtat de direcția filosofică, a pus în prim plan educația „persoanei absolute”, adică autodezvoltarea personală, indiferent de realitatea care ne înconjoară și de mediul social. Ambele cerințe au fost puse de Belinsky ca bază a raționamentului său critic. Tonul lor fierbinte, atitudinea pasională a criticului față de subiectul său au rămas pentru totdeauna o trăsătură distinctivă a tot ceea ce ieșea de sub condeiul său, deoarece corespundea pe deplin caracterului său personal, a cărui trăsătură principală a fost întotdeauna, potrivit lui Turgheniev, „hărțuirea impetuoasă a adevărului”. În această „hărțuire” Belinsky, înzestrat cu o natură extrem de receptivă și impresionabilă, și-a petrecut toată viața, dându-se din toată inima la ceea ce el considera a fi adevărat la momentul dat, apărându-și cu încăpățânare și curaj părerile, dar fără încetare, în același timp, să cauți noi modalități de a-ți rezolva îndoielile. Viața rusă și literatura rusă i-au arătat noi căi, care, tocmai din a doua jumătate a anilor 1830 (odată cu apariția lui Gogol ), au început să devină o expresie a vieții reale.

Începutul unei cariere de critic literar. Lucrul la Telescop

A doua recenzie literară a lui Belinsky, care a apărut la Teleskop la un an și jumătate după prima (1836), este impregnată de același spirit negativ; gândul său esențial este suficient exprimat prin însuși titlul: „Nimic despre nimic, sau un raport al domnului către editorul Teleskop pentru ultimele șase luni (1835) de literatură rusă”. Dar apariția poveștilor lui Gogol și a poeziei lui Kolțov îi face deja pe critici să spere într-un viitor mai bun: în aceste lucrări, el vede deja începutul unei noi ere în literatura rusă. Această idee apare și mai clar într-un articol mare: „Despre povestea rusă și poveștile lui Gogol”, urmat de articole despre poeziile lui Baratynsky , Benediktov și Koltsov.

În 1835, Nadejdin, plecând pentru o perioadă în străinătate, i-a încredințat publicația Teleskop lui Belinsky, care a încercat, pe cât posibil, să revigoreze revista și să atragă forțe literare proaspete din cercul oamenilor apropiați către cooperare. După întoarcerea lui Nadejdin, Belinsky a continuat să ia o parte foarte activă în jurnal până la interdicția sa (1836), care l-a lăsat pe Belinsky fără mijloace de trai. Toate încercările de a găsi de lucru nu au avut succes. Orice altă lucrare, cu excepția operei literare, era aproape de neconceput pentru Belinsky; publicată de el la mijlocul anului 1837 „Gramatica Rusă” nu a avut succes.

În același an, Belinsky a fost diagnosticat cu sifilis [8] . În iunie 1837, Belinsky a mers în Caucaz și din 20 iunie a început să fie tratat la Pyatigorsk. A petrecut trei luni acolo și, conform propriilor estimări, și-a îmbunătățit puțin starea de sănătate [9] (deși tratamentul cu unguent cu mercur a avut probabil un efect negativ asupra lui). Totuși, situația financiară dificilă (exista doar cu ajutorul prietenilor și al împrumuturilor) nu a putut decât să îi afecteze starea.

Situația s-a îmbunătățit oarecum la începutul anului 1838, când a devenit redactorul nespus al Moscow Observer , care trecuse de la editorii anteriori în alte mâini. În acest jurnal, Belinsky a devenit același muncitor neobosit pe care a fost înainte în Teleskop; o serie dintre articolele sale critice majore sunt postate aici, drama în 5 acte „Unchiul de cincizeci de ani sau o boală ciudată”, după care Belinsky s-a convins în sfârșit că vocația sa era doar în critică. .

Lucrează în Otechestvennye Zapiski

Această mișcare a avut loc la sfârșitul anului 1839, când Belinsky, convins de imposibilitatea financiară de a continua publicarea „ Observer ” și de a lupta cu nevoia tot mai mare, a intrat, prin I. I. Panaev , în negocieri cu A. A. Kraevsky și a acceptat oferta sa de a lua asupra lui un departament critic în „Domestic Notes”.

Cu durere în inimă, Belinsky a părăsit Moscova și prietenii săi, iar la Sankt Petersburg pentru o lungă perioadă de timp nu s-a putut obișnui cu noua sa funcție: primele sale articole în Fatherland Notes (despre Aniversarea Borodino , despre Menzel , despre Vai de la Wit ) poartă asupra lor o amprentă „Moscova”, chiar intensificată, de parcă criticul ar fi vrut cu orice preț să-și aducă concluziile despre realitatea rezonabilă la limita cea mai extremă. Dar realitatea, la o cunoaștere mai apropiată cu ea, l-a îngrozit și vechile întrebări care îi ocupaseră gândul au început să-i apară treptat într-o altă lumină. Întregul depozit de eforturi morale pentru iubirea înaltă și arzătoare pentru adevăr, care înainte fusese îndreptată spre idealismul vieții personale și al artei, s-a transformat acum în doliu pentru această realitate, la lupta împotriva răului ei, la apărarea demnitatea persoanei umane, pe care o calcă fără milă. Din acel moment, critica lui Belinsky a căpătat semnificație publică; ea este din ce în ce mai pătrunsă de un interes viu pentru viața rusă și, ca urmare, devine din ce în ce mai pozitivă. În fiecare an în articolele lui Belinsky găsim din ce în ce mai puține raționamente despre subiecte abstracte; Predominanța elementelor date de viață devine din ce în ce mai decisivă, recunoașterea vitalității, sarcina principală a literaturii, devine din ce în ce mai clară.

„ Otechestvennye zapiski ” a absorbit acum toate activitățile lui Belinsky, care a lucrat cu un entuziasm extraordinar și a reușit în curând să câștige pentru jurnalul său, în ceea ce privește influența asupra cititorilor de atunci, primul loc în literatură. Într-un număr de articole mari, Belinsky nu mai este acum un estetician abstract, ci un critic-publicist, dezvăluind minciuna în literatură. Din literatură, el cere cea mai completă descriere a vieții reale:

Libertatea creativității este ușor în concordanță cu serviciul modernității; pentru asta nu trebuie să te forțezi să scrii pe subiecte, să forțezi fantezia; pentru aceasta nu trebuie decât să fii cetățean, un fiu al societății tale și al epocii tale, să-i asimilezi interesele, să-ți îmbine aspirațiile cu aspirațiile ei; aceasta necesită simpatie, iubire, un simț sănătos practic al adevărului, care să nu separe convingerile de fapte, scrierile de viață.

Belinsky și-a perceput propria activitate ca pe un serviciu, ca una monahală sau militară. În 1839, el a scris:

Trăim într-un timp groaznic, soarta ne impune o schemă , trebuie să suferim pentru ca nepoților noștri să le fie mai ușor să trăiască... Fără armă, luați o lopată și curățați (murdăria) de publicul „rasist”. Voi muri într-o revistă și îți voi ordona să pui sub cap într-un sicriu o carte cu „Însemnări ale patriei”. Sunt un scriitor; Spun asta cu o convingere dureroasă și, în același timp, veselă și amară. Literatura rasiană este viața mea și sângele meu... M-am atașat de literatură, am dat-o tot, adică am făcut-o interesul principal al vieții mele...

Atitudinea lui Belinsky față de religie și patriotism

Convingerile religioase ale tineretului au lăsat în curând locul unei dispoziții deschis ateiste . În 1845, Belinsky i-a scris lui Herzen : „ Văd întuneric, întuneric, lanțuri și un bici în cuvintele Dumnezeu și religie ” [10] . Oficial, Belinsky nu s-a declarat ateu, dar era cunoscut pentru atacurile sale asupra religiei în general și a ortodoxiei în special.

Belinsky a fost extrem de critic la adresa pseudo-patriotismului național. În special, Belinsky a făcut eforturi mari pentru a populariza expresia stigmatizantă a patriotismului a lui Kvasna (a aparținut lui Vyazemsky , Belinsky a numit-o „expresia fericită”) a lui Vyazemsky. Dar, între timp, era un patriot profund și credea că poporul rus are un viitor mare:

Sunt natura rusă. Vă voi spune mai clar: je suis un Russe et je suis fier de l'être [11] . Nici măcar nu vreau să fiu francez, deși iubesc și respect această națiune mai mult decât pe ceilalți. Personalitatea rusă este încă un embrion, dar câtă lățime și putere este în natura acestui embrion, cât de înfundată și de groaznică pentru ea orice îngustime și îngustime!Dintr-o scrisoare a lui Belinsky către Botkin din 8 martie 1847 [12]

Vom fi atât avocați, cât și romani în jurisprudență, dar vom fi și poeți și filozofi, un popor aristocratic, un popor științific și un popor războinic, un popor industrial, comercial, social... În Rusia, începutul acestor elemente este vizibil.Dintr-o recenzie a „Discursului rostit la întâlnirea solemnă a Universității Imperiale din Moscova”, 1842.

În perioada timpurie (hegeliană) a operei sale, el a scris că viața fiecărui popor „exprimă o latură a vieții întregii omeniri”:

Numai urmând căi diferite își poate atinge scopul comun umanitatea; numai ducând o viață originală fiecare națiune își poate aduce partea comună în vistieria rusă.Belinsky, Vise literare, 1834.

Belinsky a văzut expresia particularităților dezvoltării popoarelor individuale într-un „mod special, inerent de gândire și vederi asupra obiectelor, în religie, în limbă și mai ales în obiceiuri”, a cărui sursă, în opinia lui tânărul critic, izvorât din „cauza tuturor cauzelor – climă și teren”.

Ultimii ani

Pe lângă recenziile anuale ale literaturii actuale, în care părerile lui Belinsky au fost exprimate cu o completitudine și consecvență deosebite, pe lângă articolele despre teatru și o masă de note bibliografice și politice, Belinsky a plasat articole despre Derzhavin , Lermontov , Maikov , Polezhaev , Marlinsky în Notele patriei din 1840-1846 , despre poezia populară rusă și o serie de articole mari (1844), care au constituit un volum întreg și, în esență, reprezintă istoria literaturii ruse de la Lomonosov până la moartea lui Pușkin. .

Între timp, sănătatea lui Belinsky era din ce în ce mai proastă: a dezvoltat consumul .

A. I. Herzen l-a descris pe Belinsky în acea perioadă după cum urmează:

Fără obiecții, fără iritare, nu vorbea bine, dar când se simțea rănit, când convingerile lui dragi erau atinse, când mușchii obrajilor începură să-i tremure și vocea i se rupe, atunci ar fi trebuit să-l vezi: s-a repezit asupra inamicului. cu un leopard, l-a făcut bucăți, l-a făcut ridicol, l-a făcut nenorocit și pe parcurs și-a dezvoltat gândul cu o forță extraordinară, cu o poezie extraordinară. Disputa se termina de foarte multe ori cu sânge, care curgea din gâtul pacientului; palid, fără suflare, cu ochii ațintiți asupra celui cu care vorbea, duse batista la gură cu o mână tremurândă și se opri, profund mâhnit, distrus de slăbiciunea lui fizică.

În toamna anului 1845, Belinsky a suferit un atac sever de boală. Din acel moment și până la moartea sa, Karl Andreevich Tilman a devenit medicul său curant.

Munca urgentă i-a devenit insuportabilă; relațiile cu editorii Otechestvennye Zapiski au început să se rupă, iar la începutul anului 1846 Belinsky a părăsit revista. Aceasta a fost precedată de un conflict cu editorul Kraevsky, după care Belinsky i-a devenit dușman. Ulterior, el a scris:

Din scrisoarea lui Belinsky către Botkin.
Ei spun că faptele acestui sugător de sânge, care mi-a supt rămășițele sănătății din mine, sunt rele și toată lumea îl părăsește. Dacă este adevărat, mă bucur, pentru că din suflet îi doresc tot răul, toate trucurile murdare.

Belinsky a petrecut vara și toamna acestui an cu artistul Shchepkin în sudul Rusiei. La Odesa, Belinsky a fost consultat de un anume medic, un cunoscut al MS Shchepkin. Mai târziu a fost supravegheat de medicul șef Andrei Fedorovich Arendt (1795-1862), care l-a tratat cu fumat de belladonă [13] și scăldat în mare.

Revenit la Sankt Petersburg, Belinsky a devenit un colaborator permanent la noua reviste Sovremennik , a cărei publicare a fost întreprinsă de N. A. Nekrasov și I. I. Panaev , care au adunat în jurul lor cele mai bune forțe literare ale vremii. Dar zilele lui Belinsky erau deja numărate. În afară de mici note bibliografice, a reușit să publice la Sovremennik un singur articol mare: „Revista de literatură în 1847”.

Boala intensificată l-a obligat să întreprindă o călătorie în străinătate (din mai până în noiembrie 1847), în stațiunea germană Salzbrunn , unde a fost folosit de un anume medic Zemplin, pe care i l-a recomandat Tilman. Tratamentul medicului a fost șarlatan și nu a existat nicio ușurare [14] .

În timp ce se afla în stațiune, Belinsky a scris aproape legendara „ Scrisoare către N.V. Gogol pe 15 iulie 1847 ” (care apoi a divergit în Rusia ca „samizdat” interzis și a fost publicată în presa juridică abia după revoluția din 1905 ). În această scrisoare, Belinsky, în special, a declarat:

Ea (Rusia) nu are nevoie de predici (le-a auzit destul!), nu de rugăciuni (le-a repetat destul!), ci de trezirea în oameni a sentimentului demnității umane, pierdut de atâtea secole în noroi și bălegar , drepturi și legi care nu sunt în concordanță cu învățăturile bisericii, ci cu bunul simț și dreptate, și strict, dacă este posibil, implementarea lor. În schimb, este o priveliște groaznică... o țară în care nu numai că nu există garanții pentru persoană, onoare și proprietate, dar nu există nici măcar un ordin al poliției, dar există doar corporații uriașe ale diverșilor hoți de serviciu și tâlhari.

Scrisoarea lui Belinsky către Gogol a fost, de fapt, ultimul și cel mai izbitor discurs publicistic al lui.

Ultima încercare de vindecare și moarte

Belinsky a încercat să lupte pentru viața lui. Deziluzionat de medicii germani, a apelat la medicina franceză și a devenit pacientul doctorului J. Tirat de Malemort, un șarlatan energic care a promis un leac pentru consum. A fost tratat într-un sanatoriu privat (Maison de santê - Casa de Sănătate) al Dr. Tire din Passy . La întoarcerea sa la Sankt Petersburg, medicul curant Tilman a criticat mai întâi remediile lui Tir, apoi l-a asigurat pe Belinsky că a găsit analogii lor.

Tratamentul scump l-a ruinat în cele din urmă pe Belinsky, care nu mai avea decât datorii. Boala a progresat. Au existat și dificultăți cu publicațiile. Belinsky a fost chemat chiar la departamentul III pentru o conversație preventivă, dar până atunci nu se mai putea ridica din pat.

Belinsky a murit la 26 mai (7 iunie 1848) la Sankt Petersburg .

Înmormântare

A fost înmormântat la cimitirul Volkovsky din Sankt Petersburg [15] , despre care există o intrare în arhiva de la biserica din cimitir: „Vissarion Grigoriev Belinsky. Pentru săparea unui mormânt 1 frec. Pentru un car funicular 2 ruble. Pentru un loc în categoria a 5-a 5 ruble. După ce Nikolai Dobrolyubov a fost îngropat lângă Belinsky în 1861 , această parte a cimitirului Volkovskoye a devenit un loc de odihnă popular pentru scriitorii și criticii literari ruși, câștigând numele de „ Mostki literar ”. În prezent, acestea sunt una dintre cele mai prestigioase necropole din Sankt Petersburg pentru figuri remarcabile ale culturii și științei.

Familie

Belinsky își cunoștea viitoarea soție, Maria Vasilievna Orlova, din 1835. În lunile de vară ale anului 1843, a trăit a doua „primăvară a zilelor și a sentimentelor sale” la Moscova – și a părăsit Moscova ca „mire”. Logodnica lui, o doamnă cool a Institutului Catherine din Moscova , avea și ea 32 de ani. Nunta a avut loc la Sankt Petersburg la 12 noiembrie 1843, iar la 13 iunie 1845 s-a născut fiica lor Olga (căsătorită cu Benzies, a murit la 4 decembrie 1904). Cei doi copii mai mici ai Belinskylor au murit în copilărie: fiul Vladimir - în jurul datei de 20 martie 1847, la vârsta de patru luni, și fiica Vera - în 1849, la vârsta de un an.

Belinsky nu a spus nimănui despre viața sa de familie. Într-o scrisoare către soția sa din 7 mai 1846, el scria: „Tu și cu mine suntem ciudați, frate, oameni: trăim împreună - nu ne înțelegem, dar despărțiți - ne este dor de voi. În plus, sora soției sale, Agrippina Vasilievna Orlova, s-a stabilit la casa lui Belinsky, aducând acestuia, alături de soția sa, multe momente dificile cu personajul ei. În scrisorile către Belinsky, soția lui l-a învinuit că a „maltratat-o”, că a plecat la tratament (cu doi ani înainte de moarte) „fără motiv”, ceea ce înseamnă că nu își iubește soția și copilul. Iar sora ei, Agrippina, a declarat în scrisorile ei că „scuipă” pe Belinsky [16] .

Descendenții fiicei lui Belinsky, Olga Belinsky-Benzies, locuiesc în prezent în Grecia și Franța [17] . O altă parte a descendenților locuiește acum la Moscova.

Evaluări, critici și semnificație

Atitudinea față de Belinsky din partea autorităților și a părții loiale a intelectualității a fost negativă. În ultimii ani ai domniei lui Nicolae I , însuși numele lui Belinsky a fost retras din circulație și nici în primii ani ai domniei lui Alexandru al II-lea nu a fost pronunțat direct în presă, ci a fost înlocuit cu expresia: „ critic al perioadei Gogol”.

Acest lucru a condus la faptul că Belinsky a devenit un simbol și un stindard al inteligenței liberale. A fost profesorul și conducătorul tinerei generații de scriitori - Pleiadele anilor 1840. Ca critic literar, Belinsky a prezentat și fundamentat teoria realismului. Articolele sale de monografie despre opera lui A. S. Pușkin , N. V. Gogol , A. S. M. Yu,Griboyedov Punctul de vedere artistic a fost întotdeauna îmbinat cu istoricul și socialul său [18] .

G. V. Plekhanov îl considera pe Belinsky „cel mai atent dintre criticii noștri”, posedând „instinctul unui sociolog strălucit” [19] .

Evaluarea entuziastă a lui Belinsky a fost caracteristică mișcării revoluționare ruse și perioadei sovietice. Atitudinea scriitorilor conservatori de dreapta față de figura și filozofia sa a fost în mare parte negativă. De exemplu, Dostoievski , foarte apreciat de Belinski , în „ Jurnalul unui scriitor ” a criticat opiniile sale reformiste sociale:

Belinsky a fost, în cea mai mare parte, nu o personalitate reflexivă, ci una dezinteresată entuziastă, întotdeauna, de-a lungul întregii sale vieți. (...) Apreciind rațiunea , știința și realismul mai presus de orice altceva, în același timp a înțeles cel mai profund că rațiunea, știința și realismul singure pot crea doar un furnicar, și nu „armonie” socială în care o persoană s-ar putea înțelege. El știa că temelia tuturor sunt principiile morale. În noile fundamente morale ale socialismului (care, însă, nu a indicat încă una singură, cu excepția perversiunilor josnice ale naturii și ale bunului simț), el a crezut până la nebunie și fără nicio reflecție; era doar entuziasm. Dar, ca socialist, ar fi trebuit în primul rând să destituie creștinismul; știa că revoluția trebuie neapărat să înceapă cu ateismul. A trebuit să răstoarne religia din care provin fundamentele morale ale societății pe care a negat-o. Familia, proprietatea , responsabilitatea morală a individului, a negat radical. Fără îndoială, el a înțeles că, negând responsabilitatea morală a individului, își neagă astfel libertatea; dar credea cu toată ființa (mult mai orbește decât Herzen, care pare să se fi îndoit până la urmă) că socialismul nu numai că nu distruge libertatea individului, ci, dimpotrivă, îi redă o măreție nemaiauzită. , dar pe baze noi și deja adamantice .

N. A. Berdyaev a caracterizat-o astfel [20] :

Belinsky era un om cu talente excepționale și susceptibilitate excepțională la idei, dar nivelul său de educație era scăzut, nu cunoștea aproape nicio limbă străină și s-a familiarizat cu ideile de care era pasionat la mâna a doua.

Evaluările relativ neutre ale contribuției lui Belinsky la critica literară au apărut destul de târziu. P. Weil și A. Genis în cartea „Native Speech. Lecții de frumoase litere” vorbesc despre el după cum urmează:

Belinsky a dezvoltat genul de feuilleton critic și l-a adus la o asemenea perfecțiune, încât a rămas pentru totdeauna principalul lucru în viața jurnalului rus. După Belinsky, se poate scrie despre literatură numai distrând în mod constant publicul cu digresiuni, spirit ornamentat și prezența activă a personalității criticului însuși.

Când Belinsky judecă personajele nu după legile artei, ci lumești, pe baza bunului simț, analiza sa strălucește cu elocvență juridică în spiritul tradiției ciceroniene.

Chinuit de o tautologie evidentă, Belinsky descrie literatura prin intermediul literaturii, căzând constant în entuziasmul rivalității fără speranță cu scriitorii.

Memorie

În onoarea lui V. G. Belinsky au fost numiți:

obiecte spațiale Așezări, toponime Alte toponime

În 2013, 478 de piețe, străzi și străzi din Rusia au fost numite după Belinsky [24] , inclusiv în Abakan , Berdsk , Vladivostok , Volgograd , Voronezh , Gubkin , Regiunea Belgorod , Ekaterinburg , Irkutsk , Yoshkar-Ola , Ka , Kalikaningrad , Kazan , Kaliningrad . Kislovodsk , Kuznetsk , Lipetsk , Nijni Novgorod , Novosibirsk , Novouralsk , Penza , Perm , Pskov , Rossosh , Sankt Petersburg , Makhachkala , Stary Oskol , Syktyvkar , Togliatti , Torzhok , . _ _ _ _ _ _ _ _ _

În Tver și Petrozavodsk, o stradă și un pasaj poartă numele de Belinsky.

Există și străzi Belinsky în Alchevsk (regiunea Lugansk), Tașkent (acum strada Halkobod), Bishkek (acum strada Manas), Minsk , Chișinău , Sevastopol , Taldykorgan , Karaganda , Uzhgorod , Harkov , Snezhny ( podul este numit și Kherson ). . Anterior, una dintre străzile din Alma-Ata a fost numită după Belinsky (acum - strada Dzhansugurov).

Piața , strada și podul din Sankt Petersburg. Parcul Central de Cultură și Agrement. VG Belinsky și una dintre piețele din orașul Penza .

Unități de învățământ

Numele lui V. G. Belinsky a fost dat:

Biblioteci

Biblioteci numite după V. G. Belinsky există în Penza (biblioteca a fost fondată în 1895, a fost numită după Belinsky din 1898), Ekaterinburg (fondată și numită după Belinsky din 1899), Kaluga , Leninsk -Kuznetsky , Krasnodar , Krasnoyarsk , Novosibirsk , Novosibirsk Nijni Novgorod , Kerci .

obiecte materiale

În 1980, a fost lansată nava „Vissarion Belinsky”.

În 2018, în urma votului Marilor Nume ale Rusiei , aeroportul Penza a fost numit după Vissarion Grigoryevich Belinsky.

Premii

Academia de Științe a URSS a instituit un premiu literar numit după el. Inițial, premiul a fost acordat pentru lucrări legate de moștenirea criticului, ulterior a început să fie acordat pentru cărți care s-au ocupat de opera altor scriitori revoluționari; după prăbușirea URSS, premiul nu se acordă.

În 2019, la inițiativa Bibliotecii Regionale Sverdlovsk, a fost înființat Premiul Critic Literar Rusesc „Furious Vissarion” [26] .

În 2021, Uniunea Muzeelor ​​Literare și Memoriale de Stat din Regiunea Penza a instituit un premiu în domeniul criticii literare și teatrale „Sunt un luptător în lume” numit după V. G. Belinsky [27] .

Muzee

În 1938, singurul muzeu literar și memorial rusesc al lui V. G. Belinsky a fost deschis în orașul Chembar , regiunea Penza , iar ulterior a fost ridicat un monument al criticului.

Monumente

Penza

Patru monumente lui V. G. Belinsky au fost ridicate în orașul Penza :

Monumente în Penza
Bust al sculptorului E. A. Kochuashvili (1948).
Penza. Intrarea principală în Parcul Central al Culturii și Agrementului, numită după V. G. Belinsky (de pe strada Lermontov) 		Monument de sculptorul E. V. Vuchetich și arhitectul L. M. Polyakov (1954)
, Penza. Piața Teatrului. Pătrați-le. V. G. Belinsky 		Bust al sculptorului N. A. Teplov (1981)
, Penza. Pătrați-le. V. G. Belinsky pe strada Belinsky 		Sculptură „Tânărul Belinsky” de N. A. Matveev (1994)
, Penza. Clădirea principală a Institutului Pedagogic numită după V. G. Belinsky de la Universitatea de Stat Penza (strada Lermontova, 37)

Film

Proverbe notabile

Bibliografie

Lucrări

Ediții

Lucrări colectate

Despre Belinsky

Note

  1. ↑ 1 2 Belinsky, Vissarion Grigorievich // Dicționar biografic rus - Sankt Petersburg. : 1908. - T. 3. - S. 591-648.
  2. ↑ Morozov P. O. Belinsky, Vissarion Grigorievich // Dicţionar Enciclopedic / ed. I. E. Andreevsky , K. K. Arseniev , F. F. Petrushevsky - Sankt Petersburg. : Brockhaus - Efron , 1891. - T. V. - S. 191-194.
  3. ↑ 1 2 Lavretsky A., Gusev V. Belinsky V. G. // Scurtă enciclopedie literară - M . : Enciclopedia sovietică , 1962. - T. 1.
  4. ↑ Scriitori ruși 1800-1917: Dicționar biografic. - T. 1: A - G. - M .: Enciclopedia Sovietică, 1989.
  5. ↑ Familia Belynsky locuia într-o casă cu șapte camere, care avea o curte mare cu hambare, o pivniță, o căsuță de trăsuri, un grajd și o bucătărie, o grădină și o baie. Pacienții săraci plăteau adesea cu mâncare, așa că nu era vorba de foame. Cu toate acestea, nu erau destui bani: tatăl familiei primea aproximativ 700 de ruble pe an.
  6. ↑ Vissarion Grigoryevich Belinsky Arhivat 4 martie 2016.
  7. ↑ FEB: Mordovcenko, Bursov. Belinsky, 1955. (link inaccesibil) . Consultat la 10 iunie 2012. Arhivat din original pe 21 iulie 2013. 
  8. ↑ Acum se crede că diagnosticul a fost incorect și că cauza simptomelor a fost dezvoltarea tuberculozei. Vezi aici pentru mai multe informații Arhivat 8 octombrie 2019 la Wayback Machine .
  9. ↑ Într-o scrisoare către Bakunin, Belinsky scrie: „Caucazul nu m-a vindecat, ci m-a corectat foarte mult. Un ten vioi și sănătos, o limbă curată (care nu mai există de cinci ani) și o poftă de mâncare puternică (care nu mai există nici de doi ani, pentru că nu mi-am satisfăcut pofta de mâncare, dar am scăpat de epuizare) - acestea sunt rezultatele tratamentului meu. Mai mult decât atât, sunt deja sigur că nu există resturi de sifilis sau mercur în mine, iar aceasta nu este o glumă.
  10. ↑ Belinsky V. G. Full. col. op. în 13 vol. T. 12. M., 1956. S. 250. Scrisoare din 26 ianuarie 1845.
  11. ↑ Sunt rus și mândru de asta.
  12. ↑ Citat. conform lui Sergheev S.M. „Nici măcar nu vreau să fiu francez...”: Vissarion Belinsky ca fondator al naționalismului liberal din Rusia Arhivat 17 octombrie 2019 la Wayback Machine
  13. ↑ N. E. Larinsky. „Deci, în ceea ce mă privește, totul este în regulă...” Istoria de caz a lui V. G. Belinsky . Preluat la 8 octombrie 2019. Arhivat din original la 8 octombrie 2019.
  14. ↑ Însuși Belinsky, care a avut încredere în medic multă vreme, a vorbit în cele din urmă despre el așa: „Cu siguranță nu vreau să mă consult cu Zemplin despre nimic. Acesta este un șarlatan și un ticălos. Turgheniev îi spune despre sufocarea mea, iar el îi răspunde: „Da, înțeleg asta, se întâmplă, este din apă, dar va trece”. Mai este aici un doctor sub comanda lui Zemplin, dar acesta, în afară de orice altceva, este și teribil de prost. Amândoi sunt în disprețul general al pacienților lor, care apelează la ei nu în așteptarea unui ajutor, ci pentru a-și calma conștiința.
  15. ↑ Mormântul lui V. G. Belinsky la cimitirul Volkovsky (link inaccesibil) . Preluat la 9 martie 2012. Arhivat din original la 18 mai 2013. 
  16. ↑ Ivanov-Razumnik R.V. Viața personală a lui Vissarion Grigoryevich Belinsky Copie de arhivă din 20 aprilie 2017 pe Wayback Machine din Cartea lui Belinsky
  17. ↑ P. F. Maksyashev, L. V. Rasskazova. BELINSKY (Belynsky) / Enciclopedia Penza. M.: Editura științifică „Big Russian Encyclopedia”, 2001
  18. ↑ Gromova L.P., Kovaleva M.M., Stanko A.I., Stennik Yu.V. și alții . Istoria jurnalismului rus al secolelor XVIII-XIX / Ed. L. P. Gromovoi. - Sankt Petersburg: Editura din Sankt Petersburg. un-ta, 2003.
  19. ↑ Yudin P. F. Opinii filozofice ale lui G. V. Plekhanov Copie de arhivă din 20 iulie 2013 la Wayback Machine . S. 94.
  20. ↑ Berdyaev N. A. Socialismul și nihilismul rusesc // Origins and meaning of Russian communism. Sankt Petersburg: Azbuka, 2016, p. 40.
  21. ↑ Copie de arhivă Belinsky din 13 decembrie 2016 pe Wayback Machine - pe site-ul web al  grupului de lucru IAU privind nomenclatura sistemului planetar
  22. ↑ Minor Planet Circulars 25 septembrie 1988 Arhivat 4 martie 2016 la Wayback Machine [https://web.archive.org/web/20220128193804/https://docs.google.com/viewer?url=http%3A % 2F%2Fwww.minorplanetcenter.net%2Fiau%2FECS%2FMPCArchive%2F1988%2FMPC_19880925.pdf&embedded=true&chrome=false&dov=1 Arhivat 28 ianuarie 2022 pe link-ul Wayback Machine = ] - Circular9 , documentul Belinsky #1360 căutare cu cuvinte
  23. ↑ K. M. Braslavets. Istoria în numele de pe harta regiunii Sahalin. - Yuzhno-Sahalinsk: Editura de carte din Orientul Îndepărtat, 1983. - P. 16. - 144 p. — 10.000 de exemplare.
  24. ↑ Federal Information Address System Arhivat 21 aprilie 2015.
  25. ↑ Vissarion furios // Uzikov Yu. Numele străzilor Ufimsky. - Ufa: Ufa poligraf uzina, 2007. - S. 23-24.
  26. ↑ Despre premiul pentru critică literară integral rusă „Vissarion furios” . Preluat la 1 septembrie 2019. Arhivat din original la 1 septembrie 2019.
  27. ↑ PREMIUL NUMIT DUPA V. G. BELINSKY SE INSTALIE . muzeu . Preluat la 28 aprilie 2021. Arhivat din original la 28 aprilie 2021.
  28. ↑ Aniversarea Borodino. V. Jukovski
  29. ↑ Belinsky V. G. Full. col. op. în 13 vol. T. 12. M., 1956. S. 52.
  30. ↑ Belinsky V. G. Full. col. op. în 13 vol. T. 12. M., 1956. S. 71.
  31. ↑ Belinsky V. G. Full. col. op. în 13 vol. T. 12. M., 1956. S. 250.

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole