Gemin (matematician)

Gemini
Γεμῖνος
Data nașterii	nu mai devreme de  secolul al II-lea î.Hr. e. și nu mai târziu de  secolul I î.Hr. e.
Locul nașterii	Rodos , Grecia
Data mortii	secolul I î.Hr e.
Un loc al morții	necunoscut
Sfera științifică	matematică , astronomie
Lucrează la Wikisource

Gemin ( altă greacă Γεμῖνος , secolul I î.Hr. ) a fost un matematician și astronom grec antic .

Nu se știe nimic despre viața lui Gemin. Este datată la mijlocul secolului I î.Hr. e. pe baza indicaţiilor calendaristice astronomice cuprinse în Introducerea sa . Se presupune că a trăit în Rodos , deoarece în această scriere el menționează munții acestei insule. Este general acceptat că a fost un student al lui Posidonius . Cu toate acestea, un număr de cercetători, pe baza aceluiași calendar și indicații astronomice, atribuie viața lui Gemin la mijlocul secolului I d.Hr. e.

Astronomie

Singura lucrare care a supraviețuit a lui Gemin se numește Introducere în fenomenele celesti ( greaca veche Εἰσαγωγὴ εἰς τὰ Φαινόμενα ). Acesta este un curs introductiv în astronomie , bazat pe lucrările astronomilor greci antici anteriori, cum ar fi Hipparchus , precum și pe sursele babiloniene . Tratatele lui Cleomede şi Theon din Smirna care au ajuns până la noi aparţin aceluiaşi tip de scrieri . Manualul lui Gemin acoperă următoarele subiecte:

• mișcarea zodiacală a Soarelui și inegalitatea anotimpurilor astronomice;
• aspecte ale semnelor zodiacului;
• constelații;
• dispozitivul sferei cerești: axă, poli, cercuri mari și mici;
• durata zilei și a nopții în diferite perioade ale anului și la diferite latitudini;
• răsărituri și apusuri ale semnelor zodiacului;
• perioadele lunare și solare și dispozitivul calendarelor egiptene și grecești antice (cicluri de 8 ani, 19 ani , 76 de ani);
• fazele lunii ;
• eclipse de Lună și Soare;
• mișcarea inversă a Soarelui, Lunii și planetelor în raport cu sfera cerească;
• răsăritul heliacal și apusul stelelor;
• centuri geografice , problema locuibilii centurii ecuatoriale;
• răsărituri și apusuri heliacale ca semne meteorologice;
• exeligmos și teoria lunară babiloniană.

Matematică

Gemin a compilat un tratat amplu de matematică . Această lucrare nu a supraviețuit, dar este citată de Proclus , Eutocius , an-Nairizi și alți autori. Proclus raportează că Geminus din Filocalia a împărțit matematica în imaginabilă ( νοητά ) și sensibilă ( αἴσθητα ), cu alte cuvinte, în pură și aplicată. Primului i-a atribuit geometria și aritmetica , celui de-al doilea - mecanică , astronomie, optică , geodezie , canonică (teoria armoniei muzicale) și logistică (arta calculelor).

Diverse

Geminus a compus, de asemenea, un comentariu la Meteorologia lui Posidonius , fragmente din care sunt păstrate în comentariul lui Simplicius la Fizica lui Aristotel .

Un crater de pe Lună poartă numele lui .

Bibliografie

Compoziții

• Gemini. Introducere în fenomene. Arhivat pe 2 decembrie 2017 la Wayback Machine Per. A. I. Shchetnikova. ΣΧΟΛΗ , 5, 2011, p. 174-233.
• Elementa Astronomiae Arhivat 19 martie 2019 la Gemina's Wayback Machine în greacă veche și germană.
• Geminos. Introducere la Phénomenes . Texte établi et traduit par G. Aujac. Paris: Les Belles Lettres, 1975. ( rezumat )
• Evans J., Berggren J. Geminos's Introduction to the Phenomenas. O traducere și studiu al unui studiu elenistic al astronomiei. Arhivat pe 19 iunie 2016 la Wayback Machine . Princeton UP, 2006.

Cercetare

• Bowen AC, Goldstein BR Geminus și conceptul de mișcare medie în astronomia greco-latină. Arhiva de Istorie a Științelor Exacte , 50, 1996, p. 157-185.
• Jones A. Geminus și Isia. Harvard Studies in Classical Philology , 99, 1999, 255-267.
• Neugebauer O. O istorie a astronomiei matematice antice. Berlin: Springer, 1975.
• van der Waerden BL calendare astronomice grecești. V. Mișcarea Soarelui în Parapegma Geminos și în Romaka-Siddhanta. Arhiva de Istorie a Științelor Exacte , 34, 1985, p. 231-239.

Link -uri

• John J. O'Connor și Edmund F. Robertson . Gemin (matematician)  (engleză)  este o biografie din arhiva MacTutor .
• Şal, Michel . Revizuire istorică a originii și dezvoltării metodelor geometrice , § 19. M., 1883