Pashkov, Vasily Alexandrovich (personaj religios)

Vasili Alexandrovici Pașkov
Religie Creștinismul și Evanghelizarea
Poziţie lider al mișcării creștine evanghelice din Rusia
Data nașterii 2 aprilie (14), 1831
Locul nașterii
Data mortii 30 ianuarie 1902( 30.01.1902 ) (70 de ani)
Un loc al morții
Interese principale Slujire creștină, iluminare spirituală, caritate
predecesorii Grenville Redstock
Urmaritori I. V. Kargel ' şi I. S. Prohanov
Premii
Medalia „În memoria războiului din 1853-1856”
Tată Alexandru Vasilievici Pașkov
Mamă Elizaveta Petrovna Kindyakova [d]

Vasily Alexandrovich Pashkov [a] ( 2 aprilie  [14],  1831 [1] [2] [b] , Moscova [3]  - 30 ianuarie 1902 [c] [4] , Paris ) este o figură religioasă rusă. Unul dintre cei mai bogați oameni din Imperiul Rus, a dus o viață plină de distracție ca aristocrat capital [d] . Acasă a aranjat baluri pentru împărat, dar după convertirea religioasă a lui Pașkov, țăranii de rând s-au rugat în aceeași casă alături de reprezentanți ai celei mai înalte nobilimi din Sankt Petersburg [6] .

Vasily Pashkov s-a dedicat serviciului creștin - activ și cu mai multe fațete. El este cunoscut pentru filantropia extinsă, precum și pentru finanțarea misionară. Pashkov a creat și a condus Societatea pentru încurajarea lecturii spirituale și morale pentru diseminarea literaturii creștine, a condus mișcarea creștinilor evanghelici , care au început să fie numiți „pașkoviți”. Această mișcare a avut ca scop transformarea spirituală și reînnoirea societății - spre deosebire de stările de spirit nihiliste și revoluționare în creștere.

Activitatea lui Pașkov a provocat opoziția reprezentanților puterii de stat și ai Bisericii Ortodoxe Ruse . Având în vedere statutul său înalt, a fost pedepsit doar cu deportarea din Rusia și și-a încheiat zilele în exil. Unele confesiuni protestante moderne din spațiul post-sovietic se consideră succesorii pașcoviților.

Biografie

Origine

Vasily Alexandrovich Pashkov aparținea familiei bogate aristocratice a Pashkovs , la a unsprezecea generație din strămoș - polonezul Grigory Pashkevich, care a venit în Rusia sub Ivan cel Groaznic . Copiii lui Pashkevich au adoptat numele de familie „Pashkovs”. Deja primul fiu al lui Pashkevich, Ivan Grigorievici, în 1604 a fost notat în documente ca un boier Tula [7] .

Străbunicul lui V. A. Pashkov, Alexandru Ilici (1734-1809), a făcut avere datorită căsătoriei cu Daria Ivanovna (1743-1808) - fiica unui producător bogat I. S. Myasnikov . După moartea negustorului A. I. și D. I. Pashkovs a moștenit 19 mii de iobagi și patru mari fabrici. Al doilea fiu al lor, Vasily Aleksandrovich (1764-1838), a ajuns la rangul de șef Jägermeister și ministru al justiției. A deținut palate la Moscova și Sankt Petersburg, moșii în provinciile Nijni Novgorod și Tambov și Bașkiria, iar în Uralii de Sud - mine de cupru și fier cu uzine metalurgice atașate acestora [8] . Soția lui Vasily Alexandrovici, născută contesa Ekaterina Alexandrovna Tolstaya, a fost domnișoară de onoare la curte [9] .

Fiul lor Alexandru (1792-1868) a avut o căsătorie de succes cu Elizaveta Petrovna (după prima ei căsătorie  - Lobanova-Rostovskaya, născută Kindyakova, fiica lui P. V. Kindyakov ) (1805-1854) [1] , și, de asemenea, a sporit averea familiei cu armata sa. carieră [8 ] . Alexandru Vasilevici a fost atât de generos și bogat încât, în timp ce slujea ca colonel, a cumpărat cai pentru întreg regimentul din banii săi [10] .

Primii ani

Vasily s-a născut la 2 aprilie 1831 la Moscova, în casa tatălui său [3] , când însuși tatăl său a luptat în Polonia. Botezat la 12 aprilie 1831 [3] . Pe lângă el, familia a mai avut doi copii - fiicele Ekaterina și Olga [11] . Vasily a primit o educație excelentă. În 1849 a terminat un studiu de șapte ani în Corpul Paginilor [12] , numele său a fost înscris pe o placă de marmură printre cei mai buni absolvenți [13] . În 1848, lui Pashkov i s-au acordat paginile de cameră [13] .

La sfârșitul Corpului Paginilor din 26 mai 1849, Pașkov, cu gradul de cornet, a fost înrolat în regimentul de gardă de cavalerie [1] [12] . A primit gradul de locotenent în 1850, la 28 mai 1853, din motive de sănătate, s-a retras din serviciu cu producție în căpitanul de stat major , dar la 23 martie 1854 a revenit să servească în regimentul de garda de cavalerie cu gradul de locotenent. , iar la 23 aprilie 1854 a fost avansat căpitan de stat major [14] . În 1855, Pașkov a fost numit adjutant principal al generalului de serviciu , din 1857 a slujit în biroul Ministerului Militar [15] , în același an a fost promovat căpitan [14] . Pe parcursul anilor de serviciu, Pashkov a primit Ordinul Sf. Stanislav , gradul 3, și o medalie ușoară de bronz „ În amintirea războiului din 1853-1856 ” pe Panglica Sfântului Andrei pentru participarea la Războiul Crimeei [15] . În 1858, a fost demis din serviciu din motive domestice cu promovare la colonel [15] [16] [f] .

Complexul fabricii metalurgice Pashkov din Voskresensky Uzina metalurgică Verkhotorsk Pashkov Managementul fabricii fostei fabrici metalurgice Beloretsk Pashkov În fundal, fosta fabrică metalurgică Bogoyavlensky Pashkov din Krasnousolsky

Căsătoria lui Vasily Alexandrovici cu Alexandra Ivanovna Chernysheva-Kruglikova i-a adus ca zestre o parte semnificativă din bogăția Cernșevilor din provinciile Moscova și Sankt Petersburg [17] . Alexandra Ivanovna a fost domnișoară de onoare la curtea imperială și administrator al adăpostului Alexandrinsky [18] . Pașkov era cunoscut personal de țar și era înrudit cu mai mulți miniștri și generali. Printre rude se aflau un muzician, un scriitor, un decembrist și alți oameni celebri [10] . Vasily Alexandrovich deținea treisprezece moșii în nouă districte din diferite provincii [g] , precum și patru fabrici metalurgice (topirea cuprului) în Urali. El deținea 450.000 de acri de pământ - acestea sunt a cincea cea mai mare proprietate privată de teren a Imperiului Rus [20] . Împreună cu soția și copiii săi, Pashkov a trăit într-o casă mare de pe French Embankment din Sankt Petersburg și a dus o viață seculară. La balurile din casa lui au participat chiar și membrii familiei regale [21] .

„Frumos brunetă, mai înaltă decât media, cu felul și maniera unui aristocrat pur; un tenor moale și plăcut, ochii mari și expresivi sunt în favoarea lui ”, Pashkov a fost descris de jurnalistul din Sankt Petersburg Nikolai Zhivotov [22] .

Ruinele casei principale a moșiei pașcovilor din Vetoșkin , provincia Nijni Novgorod Acum Institutul de Astronomie Aplicată este situat în fosta casă a pașcovilor din Sankt Petersburg [h] Într-o altă fostă casă din Sankt Petersburg a pașcovilor, acum școala nr. 560 din districtul Vyborgsky [i] Ruinele conacului pașcovilor din Krekshin, lângă Moscova

Convertirea evanghelică

Potrivit lui Jivotov, înainte de a-l întâlni pe Grenville Redstock , Pashkov era o persoană indiferentă față de religie: „Despre evlavie, ca să nu mai vorbim despre fanatism, gândurile nu au apărut niciodată în capul lui V. A., care era un vânător pasionat, iubitor de dansuri, baluri, un jucător important. în cărți, un călăreț strălucit” [22] [24] . Pașkov a aderat la ortodoxia externă a unei persoane laice, uneori a vizitat templul, dar, prin propria sa recunoaștere, nu a fost mulțumit de creștinismul său. Potrivit lui, el a fost ghidat în viață nu de Legea lui Dumnezeu , ci aproape exclusiv de regulile omenești, trăind pentru el însuși. După convertirea sa, Pașkov a recunoscut acest lucru într-o scrisoare adresată protopopului Ioan Yanyshev [25] .

La sfârșitul anului 1873 sau începutul lui 1874, aristocratul englez Lord Grenville Redstock a venit la Sankt Petersburg [26] . A fost invitat de Elizaveta Chertkova  , sora geamănă a soției lui Pashkov. Chertkova, îndurerată după moartea celor doi fii adolescenți, a experimentat o convertire profundă la Dumnezeu [27] [28] .

Soția lui Pașkov, se pare, ajunsese deja la credință până la sosirea lui Redstock [29] , dar colonelul însuși a încercat să evite comunicarea cu predicatorul. Jivotov a susținut că, după prima întâlnire cu Redstock, Pașkov a spus cu dezinvoltură: „Ce vulgaritate! Și oamenii vor să asculte o vorbăreală fără sens” [30] . Pentru a nu se întâlni cu Redstock, colonelul a plecat două luni la moșia sa din Moscova, de unde s-a întors cu speranța că nu va mai găsi un străin în Sankt Petersburg. Cu toate acestea, Redstock nu a plecat, mai mult, a devenit un oaspete frecvent al soției lui Pașkov, așa că nu a fost posibil să se evite comunicarea [29] .

Predica nu l-a impresionat pe Pashkov. După predică, Redstock a invitat congregația să se roage. Cei prezenți au îngenuncheat, Pașkov, din curtoazie, s-a alăturat. În timpul rugăciunii neobișnuite și neînvățate a lui Redstock, colonelul și-a dat seama brusc că tot ce auzise din Biblie îl privea personal. A experimentat șoc. „După ce s-a ridicat din genunchi, nu a mai fost ceea ce era înainte, a devenit un om nou în Hristos Isus”, a susținut Sofya Liven [31] [29] .

Potrivit biografului lui Pashkov, Philip Nikitin, neobișnuirea acestei convertiri religioase este greu de susceptibilă de explicație științifică. Cu toate acestea, în mediul baptist evanghelic, astfel de cazuri se explică prin influența Duhului Sfânt și nu provoacă surpriză - ca parte a tradiției bisericești și a experienței spirituale personale [32] .

În câțiva ani de la convertirea sa, Vasily Pashkov a condus mișcarea începută de Redstock (pentru mai multe despre slujirea creștină a lui Pashkov, vezi secțiunea Activități religioase). A ținut legătura cu Redstock însuși până la moartea sa [23] .

Emigrarea

Rezultatul activității religioase active , dezaprobată de autorități și de Biserica Ortodoxă Rusă, a fost emigrarea forțată a lui Pașkov .

În străinătate, Pashkov a trăit mai mult în Anglia, dar a călătorit mult, a trăit ceva timp în Franța, a vizitat Elveția și, probabil, alte țări europene. Cel puțin în primii doi ani de emigrare, Pașkov spera că despărțirea de patria sa va fi temporară, iar mai devreme sau mai târziu se va întoarce în Rusia [33] . A venit în Rusia de cel puțin trei ori: de două ori - în 1887 [34] și o dată - în 1888 - în legătură cu boala fiului său, care avusese tifos ; de data aceasta șederea în Patria Mamă a durat șase săptămâni [35] [31] [36] .

Vasily Pashkov a murit la 30 ianuarie 1902 la Paris. La revedere a avut loc în biserica pariziană Sf. Martin[35] . A fost înmormântat în cimitirul necatolic Testaccio din Roma [j] .

Familie

Soția - Contesa Alexandra Ivanovna Chernysheva-Kruglikova (12 septembrie 1832 - 1 noiembrie 1926) [2] , domnișoară de onoare a curții, fiica cea mare a eroului războiului din 1812, colonelul Ivan Gavrilovici Kruglikov (1787-1847) din căsătoria cu contesa Sofia Grigoryevna Cernîşeva (1799-1847) ); s-a alăturat în 1832 la numele soției sale și a primit titlul de conte [38] .

Alexandra, ca zestre, i-a adus soțului ei o parte semnificativă din bogăția Cernșevilor , cu excepția primatei . Împreună cu sora ei geamănă, Elizaveta Chertkova , a devenit o adeptă a lui Grenville Redstock. Ea a fost cea care a inițiat cunoștința fatidică a soțului ei cu Redstock [31] .

În căsătorie, pașcovii au avut un fiu, Alexandru (13/02/1863, Paris - 1903, satul Voskresenskoye (acum districtul Meleuzovsky al Republicii Bashkortostan); general-maior, a murit de apoplexie ) și trei fiice - Sophia ( 20.03.1865, Paris -?), Olga (1867-1949; artistă) și Maria (11.05.1870 [39] -1917) [21] [40] .

În 1886, Alexandra Ivanovna, în urma soțului ei, a plecat împreună cu copiii în străinătate. După ce a rămas văduvă, s-a întors cu fiicele ei necăsătorite Olga și Maria în Rusia. Ei locuiau în moșia familiei pașcovilor din Vetoshkino , provincia Nijni Novgorod [41] . A murit în exil în Franța, a fost înmormântată la Versailles în cimitirul Notre Dame.[42] .

Alexandra Ivanovna, soție Fiica Olga Fiul Alexandru (foto 1901 sau 1902)

Idei și teologie

Mărturisirea de credință a lui Pașkov

Concepțiile teologice sistemice ale lui Pașkov sunt expuse într-un document pe care cercetătorii îl numesc „Confesiunea de credință a lui Pașkov” sau „Doctrina credinței lui Pașkov” [43] . Documentul constă din fragmente din scrisorile colonelului către redactorul revistei Tserkovny Vestnik , protopopul Ioan Ianusiev . După ce studentul seminarist Vladimir Popov l-a acuzat pe Pașkov de erezie, Ianușev i-a cerut colonelului să-și exprime părerile teologice prin corespondență, apoi a publicat-o în jurnalul său (în numărul din 10 mai 1880) [44] [43] .

Îndreptățirea prin credință

Cheia mărturisirii lui Pashkov a fost doctrina mântuirii numai prin credința personală în Isus Hristos , și nu prin fapte, sacramente, rugăciuni sau biserică [45] . Această doctrină a fost atacată, inclusiv în problema rolului „faptelor”: ei spun, mărturisirea corectă nu este suficientă pentru mântuire, mai sunt necesare fapte bune [45] . Argumentarea părții acuzatoare a fost transmisă de savantul religios Alexander Prugavin în eseul „Pașkoviți (Din schițe de călătorie)” într-o dispută despre pașkoviții colegilor de călători aleatoriu din tren [46] .

Pașkov a precizat imediat rolul „faptelor”: faptele bune sunt rezultatul mântuirii, nu cauza. „Desigur, adevărata credință nu poate decât să se manifeste prin fapte” [47] a scris Pașkov. El a subliniat că toate virtuțile creștine sunt „rodul Duhului Sfânt” ( Gal.  5:22 ), dat de Dumnezeu credinciosului ( Efeseni  1:13 ). De aceea, oamenii nu trebuie să se laude înaintea lui Dumnezeu cu faptele lor, scria el [47] [45] . După cum a remarcat cercetătorul Cheryl Corrado, judecând după activitățile pașkoviților, temerile oponenților lor cu privire la lipsa faptelor bune ca urmare a unei astfel de învățături au fost în zadar [45] .

Asigurarea mântuirii

O divergență semnificativă față de curentul teologic ortodox a fost încrederea în propria lor mântuire mărturisită de pașcoviți. „M-am încrezut în Mântuitorul meu, în care am acum viața veșnică ( 1 Ioan  5:10-13 ), care nu mă va lăsa să pieri pentru totdeauna și nu mă va lăsa să fiu smuls din mâna Lui ( Ioan  10:28 )”, — a scris Pașkov în „mărturisirea” sa [48] [49] . Unii adversari i-au atribuit colonelului afirmațiile că credincioșii nu păcătuiesc. Însuși Pașkov a negat acest lucru, argumentând că urăște păcatul și, în același timp, poate păcătui [49] . Cu toate acestea, unii adepți i-au denaturat învățăturile [49] .

Relația cu sacramentele

Studentul seminarului Popov l-a acuzat pe Pașkov de ceea ce el „a numit Biserica și sacramentele mintea diavolului ” [50] . Pashkov a negat acest lucru. El a recunoscut valoarea botezului și a comuniunii , dar nu le-a considerat mijloace de mântuire. În 1883, Pașkov însuși a fost botezat prin credință, iar sacramentele au fost săvârșite în mod regulat în adunările pașcoviților [50] . Paşkov a subliniat că nu putea să nu recunoască sacramentele stabilite de Isus Hristos şi de apostoli . Totodată, a lămurit că toate sacramentele au fost stabilite exclusiv pentru credincioși, în timp ce pentru necredincioși sunt ineficiente și chiar dăunătoare [51] [50] .

Pașkov și Ortodoxia

Reprezentanții Ortodoxiei conservatoare i-au acuzat pe Redstock și Pașkov că încearcă să convertească întreaga populație a imperiului, condusă de împărat, la credința lor. Cu toate acestea, nici Redstock, nici Pashkov nu au încercat să creeze o sectă în afara Bisericii Ortodoxe Ruse. Scopul lor a fost transformarea spirituală a Rusiei, care nu este asociată cu nicio mărturisire, începând cu Biserica Ortodoxă Rusă [52] . Scriitorul Nikolai Leskov , care a comunicat îndeaproape cu reprezentanții mișcării, a remarcat: „Redstock însuși nu stabilește niciun sens separat și nu cere așa ceva de la adepții săi. … Dacă există, poate, o singură excepție, atunci nu merită să vorbim despre ea” [53] [52] . Ruda lui Pașkov, Vladimir Chertkov , a scris într-un necrolog că Pașkov nu a fondat o sectă, ci a mărturisit creștinismul evanghelic [54] .

Cu toate acestea, reprezentanții Ortodoxiei i-au declarat pe pașkoviți „sectanți” și „ eretici ”, apoi au început persecuția lor . A avut loc o înstrăinare treptată a pașcoviților de Biserica Ortodoxă Rusă, care s-a încheiat cu o întrerupere completă [55] .

Revista Stranger relata în 1883: „Baza învățăturii domnului Pașkov este protestantul, dar acest lucru este doar pe jumătate adevărat: protestantismul este doctrină și doctrină, relativ vorbind, inteligent și respectabil; Protestantismul are o bază istorică și, într-o anumită măsură, o bază ecleziastică. Domnul Pashkov nu are nimic de acest fel și este singur. Credem că domnul Pashkov este un sectar pe o bază pur locală și este teribil de departe de protestantismul real. Acest sectar este, fără îndoială, rus” [56] [57] .

Potrivit istoricului-teolog Konstantin Prokhorov, baza mișcării Redstock-Pașkovski a fost nemulțumirea reprezentanților aristocrației față de forma „ritual” dominantă de atunci a ortodoxiei ruse [58] . Potrivit lui Prokhorov, faptul că Redstock nu a venit în Rusia de unul singur, ci la invitația Elizavetei Chertkova , mărturisește alegerea conștientă a formei de creștinism pe care a mărturisit-o predicatorul englez [58] .

În 1883 [k] Pashkov a fost botezat prin credință de Georg Müller[l] din Bristol [50] [60] [m] . Până atunci, Pașkov nu mai considera mișcarea pe care o conducea ca parte a Ortodoxiei [61] . În 1884, într-o corespondență privată, a numit Biserica Ortodoxă „moartă” [62] .

Pașkov putea pune la îndoială unele dintre instituțiile Bisericii, deși de obicei evita să discute acest subiect. În același timp, el nu a contestat însăși valoarea Bisericii și nu s-a separat de ea. Dacă unii adepți ai lui Pașkov au avut o atitudine negativă față de cinstirea excesivă, în opinia lor, a Maicii Domnului , icoane , moaște , împărțirea creștinilor în „clerul și lume” , atunci acest lucru nu s-a întâmplat la chemarea lui Pașkov. , ci pentru că a tăcut pe aceste subiecte. Într-o scrisoare către protopopul Ianușev, colonelul a scris că recunoaște autoritatea Bisericii [51] [63] . Pașkov nu și-a chemat niciodată adepții să părăsească Biserica Ortodoxă Rusă și el însuși nu s-a despărțit oficial de ea până la sfârșitul vieții sale [63] .

Influența occidentală

Potrivit unui număr de cercetători, lumea evanghelică occidentală, inclusiv Alianța Evanghelică , „deschisă” Frații Plymouth (căreia îi aparținea Georg Müller, care l-a botezat pe Pașkov [64] ) și mișcarea Keswick (Kezik) [65] . Ca și Redstock, Pașkov a fost membru al alianței și a folosit forme de serviciu creștin tipice alianței [66] .

În același timp, influența organizațiilor evanghelice occidentale asupra Pașkov nu a fost nelimitată. Deci, el nu a permis Societății Biblice Britanice și Străinefolosesc în scopuri proprii Societatea pentru Încurajarea Lecturii Spirituale și Morale , creată de Pașkov , și Alianța Evanghelică - pentru a exercita controlul reprezentativ asupra activităților pașkoviților [67] .

Ecumenism

Tema unității Bisericii creștine a fost importantă pentru Pașkov. Potrivit cercetătorului Andrei Puzynin, Pașkov spera că creștinii cu opinii diferite ar putea atinge unitatea studiind împreună Biblia în spiritul iubirii reciproce, trăgând aceleași concluzii la fiecare problemă [68] . Pashkov credea că creștinii evanghelici din Imperiul Rus se vor uni și rolul special al Rusiei va fi acela de a da un exemplu pentru lume [69] . Ulterior, Pașkov și-a schimbat părerile cu privire la această problemă [70] .

Activități religioase

Credința pentru Pașkov era strâns legată de activitatea socială, el a învățat că faptele bune sunt rodul adevăratei credințe [71] . După ce a supraviețuit convertirii, Pașkov și-a dedicat viața slujirii creștine, care s-a răspândit în diferite sectoare ale societății, de la cei mai săraci și asupriți până la culoarea aristocrației. Pashkov a folosit metodele Alianței Evanghelice Mondiale , din care era membru [72] . Acestea sunt întâlniri aglomerate în casa lui Pașkov și întâlniri de cel mult douăzeci de oameni și lucru individual cu oamenii atât în ​​închisori, cât și în palate [73] . Pe lângă predicarea creștinismului sub diferite forme, Pașkov și pașkoviții au deschis cantine ieftine pentru studenți, ceainări pentru muncitori, case de cazare pentru cei fără adăpost, ateliere pentru femeile care aveau nevoie de muncă și școli pentru copiii din familii sărace [73] . Au înființat publicarea de pamflete creștine și alte literaturi religioase, au distribuit mii de cărți ale Noului Testament [73] .

În evaluarea activităților lui Pashkov, este necesar să se țină seama de contextul acelui timp - epoca „ Marilor Reforme ” ale lui Alexandru al II-lea și creșterea sentimentului revoluționar în societate. În timp ce „ mersul la popor ” al populiștilor presupunea crearea unei societăți socialiste în Imperiul Rus, mișcarea pașcoviților avea ca scop reînnoirea religioasă și morală [74] .

În același timp, adoptarea unei alte credințe decât Ortodoxia a fost în sine un pas revoluționar [74] . Potrivit istoricului Filipp Nikitin, Pașkov și pașkoviții au mers astfel „dincolo de dimensiunea religioasă” [75] . Cercetătorul Oksana Kuropatkina a remarcat că pașkoviții au simțit în ei înșiși forța motrice a schimbărilor inevitabile pentru țară [69] .

Întâlniri la Sankt Petersburg

Palatul Pashkov de pe digul Gagarinskaya din Sankt Petersburg (același unde se țineau anterior balurile pentru cea mai înaltă nobilime) a devenit locul de desfășurare a întâlnirilor liturgice. Întâlnirile au durat aproximativ două ore și au avut loc în fiecare duminică. Pashkov a predicat Evanghelia în spiritul lui Redstock cu mare succes. Contemporanii au remarcat că numărul vizitatorilor la întâlniri ar putea ajunge la o mie și jumătate de oameni. Au fost cazuri când în casă nu încăpea toată lumea și sute de oameni au rămas pe stradă [76] .

Pe lângă predici, s-au făcut și rugăciuni. Pașkov a distribuit evanghelii și broșuri creștine celor care doreau. După absolvire, Pashkov a comunicat cu vizitatorii, a răspuns la întrebări, ia tratat cu mâncare și i-a ajutat cu bani pe cei aflați în nevoie [77] .

Alexandru Prugavin a descris întâlnirea de la Pashkov în felul următor: „Sunt meșteșugari, și lachei, și bucătari, și funcționari, și ofițeri, și batmen , și școlari și junkeri ; sunt, de asemenea, domnișoare importante, și studenți, și funcționari, și muncitori necalificați, și negustori ... Iată un fel de uniformă șic cu aiguillettes , iar lângă ea este un poștaș cu o insignă , ​​chiar mai departe - piele de oaie murdară și strălucitoare paltoane de muncitori, chuyki și maiouri ...” [78 ]

Societatea pentru încurajarea lecturii spirituale și morale

Observând alfabetizarea tot mai mare a populației imperiului și realizând lipsa literaturii spirituale, în 1876 Pașkov a devenit unul dintre fondatorii și șeful Societății pentru încurajarea lecturii spirituale și morale. S-a angajat în publicarea și distribuirea literaturii creștine (inclusiv Biblii) și a publicat și revista „ Lucrătorul rus ” [79] . Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a dat permisiunea pentru crearea Societății , iar membrii Societății au încercat să nu publice nimic care să contrazică învățătura ortodoxă. Printre cei publicati s-au numărat și autori ortodocși, de exemplu, Tikhon Zadonsky [79] .

Societatea includea nu numai pașkoviți, ci și străini - reprezentanți ai altor confesiuni protestante, precum și Nikolai Astafiev de la Societatea Biblică Rusă și alții [80] . Pe parcursul celor opt ani de existență, pe lângă cărțile Sfintelor Scripturi , Societatea a produs mai mult de 200 de broșuri (tiraj total de peste 1 milion de exemplare), care au fost vândute la prețuri cuprinse între o jumătate de copecă și șase copeici. Publicația a fost finanțată din donații [79] . După o contribuție inițială la activitățile Societății de la London Society of Religious PamphletsAu urmat donații de la aristocrații ruși [81] .

Societatea a fost închisă la 24 mai 1884 [80] .

Caritate

Chiar și savanții marxisti din URSS l-au caracterizat pe Pașkov drept un filantrop , ceea ce vorbește despre amintirile supraviețuitoare ale carității sale [82] . În casa sa din partea Vyborg din Sankt Petersburg, Pashkov a deschis o cantină ieftină pentru săraci, care era vizitată zilnic de până la o mie de oameni. Pe lângă prețurile mici, vizitatorii puteau aprecia calitatea înaltă a produselor și amabilitatea pașcoviților care serveau ca ospătari acolo [83] . În provincia Nijni Novgorod, unde se afla moșia Pașkov , a deschis școli rurale [84] . Potrivit zvonurilor, el a cheltuit până la 200 de mii de ruble pe an pentru caritate, deranjandu-i astfel starea [85] .

Activitățile caritabile ale lui Pașkov au provocat bârfe în societate. Dușmanii susțineau că, în timp ce Pașkov însuși patrona, englezul care conducea una dintre fabricile sale îi înșela fără ceremonie pe țărani [85] . Au existat zvonuri că Pashkov ar fi fost condus în mod deliberat pe calea milei, pentru a-și „gobi” capitalul [23] și că generozitatea lui Pashkov a fost folosită nu de cei care aveau cu adevărat nevoie de o bucată de pâine, ci de oameni egoiști, fără scrupule [23] .

Nedoritorii lui Pashkov l-au asigurat că îi „cumpără” pe cei care îl ascultă. Se presupune că Pașkov a plătit trei ruble „pentru ascultare” taximetriștilor și țăranilor - suma salariului pe o zi pe câmp [86] . Sursele ortodoxe susțin că mila lui Pașkov nu provine din dragoste și este o „cumpărare pentru trădarea Ortodoxiei” [87] , spun ei, la întâlnirile lui Pașkov participă două tipuri de oameni: cei care caută legături seculare și caută îndemnuri [86] .

Convenția din 1884

Pashkov și Korf au căutat să unească creștinii cu mintea apropiată din diferite regiuni ale Imperiului Rus. Inițial, congresul trebuia să aibă loc în 1882, dar apoi a fost amânat pentru 1884 [88] [n] . Ei au trimis scrisori baptiștilor, stundiștilor, menoniților, molocanilor și noilor molocani cu propuneri de a trimite delegați bisericii la convenție .

Congresul era pregătit pe fundalul persecuției protestanților ruși în Imperiul Rus . Cu două săptămâni înainte de eveniment, Pashkov și Korf au fost convocați de generalul de jandarmerie Orzhevsky . Sub amenințarea de a le priva de dreptul de a-și administra moșiile, el le-a cerut să nu predice sau să distribuie literatură, să nu primească delegați și să părăsească Rusia în termen de două săptămâni. Interdicția de a primi delegați a fost exprimată și prințesei Natalia Lieven. Toți trei au ignorat aceste instrucțiuni [88] .

Aproximativ 100 de delegați [o] au venit la congres . Convenția a început la 1 aprilie 1884. Organizatorii au sperat că, pentru a se uni, vor putea dezvolta principii doctrinare comune formulate într-o formă acceptabilă pentru toți [88] . Cu toate acestea, congresul nu și-a putut termina lucrările, a fost întrerupt pe 6 aprilie din cauza arestării tuturor delegaților de către poliție [90] [34] . Delegații, pe lângă străini și germanii ruși, au petrecut noaptea în Cetatea Petru și Pavel , după care au fost expulzați din Sankt Petersburg [90] .

Persecuția guvernului și a bisericii

Activitatea furtunoasă a colonelului nu a putut trece neobservată de autoritățile țariste și de Biserica Ortodoxă Rusă. Clerul inițial nu l-a împiedicat pe Pașkov, însă, datorită includerii oamenilor obișnuiți în mișcare, Biserica a atras atenția asupra lui [91] . Rapoarte sub acoperire despre el au fost făcute încă din 1875 [92] . Biograful lui Pașkov, Philip Nikitin, identifică patru etape ale represiunii: în 1878, 1880, 1882 și 1884 [92] .

În 1878, Pașkov a fost chemat de șeful jandarmilor, Nikolai Mezentsev [92] . În același an, Alexandru al II-lea „a recunoscut acțiunile lui Pașkov ca fiind nepotrivite” și a ordonat să-i facă o „sugestie” cu chemarea să se abțină de la activități religioase [93] . De asemenea, Sfântul Sinod a instruit Mitropolitul din Sankt Petersburg să numească un pastor care să-i îndemne pe Pașkov și pe participanții ortodocși la mișcare [91] .

În 1880, ministrul de interne Lev Makov și procurorul șef al Sfântului Sinod Konstantin Pobedonostsev au cerut să se ia măsuri împotriva predicilor lui Pașkov. La sugestia lui Mihail Loris-Melikov, șeful comisiei administrative supreme , Alexandru al II-lea a ordonat organizarea unei ședințe speciale pentru a suprima adunările de rugăciune la Pașkov [94] .

În mai 1880, Pobedonostsev a trimis o notă împăratului „cu privire la acțiunile domnului Pașkov” și a propus să interzică întâlnirile cu colonelul și să-l expulzeze din țară. La 5 iunie 1880, Pașkov a părăsit cu adevărat Rusia pentru o vreme [95] .

În 1882, Pobedonostsev s-a adresat ministrului afacerilor interne Nikolai Ignatiev cu o cerere de a acorda atenție activităților dăunătoare ale lui Pașkov, după care i s-a permis să țină întruniri religioase de „pur familie”, mai degrabă decât de natură publică. Cei din afară nu trebuiau să fie prezenți [95] . Probabil că în același an s-a discutat despre plecarea lui Pașkov din Rusia [95] .

Punctul culminant a fost 1884. După prăbușirea congresului de la Sankt Petersburg , ministrul adjunct al Internelor, șeful poliției și comandantul Corpului Separat al Jandarmilor, Piotr Orjevski , în numele împăratului Alexandru al III-lea , au cerut ca Pașkov și Korf să dea un semnătură care refuză să participe la „propaganda neaprobată de Biserica Ortodoxă” și să țină adunări de rugăciune; precum și obligațiile de a demite toți misionarii și colportorii de carte și de a opri comunicarea „cu sectanții de diferite feluri” [96] . Pashkov și Korf au refuzat. Ca răspuns, amândurora li s-a ordonat să părăsească Rusia în termen de două zile [33] .

Cu mare dificultate, Pashkov a reușit să obțină o întârziere de două săptămâni în plecarea sa pentru a-și pune treburile în ordine. În ciuda întârzierii, judecând după fragmente individuale ale corespondenței, plecarea lui Pașkov a fost grăbită și l-a șocat. La 16 iunie 1884 a părăsit Rusia [96] . Familia s-a mutat la el nu mai devreme de doi ani mai târziu [33] .

După expulzare

Împreună cu Modest Korf, Pashkov a plecat la Londra . Profund îngrijorat de emigrarea forțată, colonelul nu a părăsit slujirea creștină, ci a găsit noi forme pentru aceasta - corespondență extinsă și asistență financiară pentru oameni cu păreri asemănătoare care au rămas în patria lor, mijlocire pentru credincioșii persecutați. Până la moarte, și-a susținut adepții din Rusia [97] .

Arhiva sa a păstrat corespondența cu asociații săi: Vasily Kirpichnikov, prințesele Natalia Lieven și Vera Gagarina; viitorii conducători ai mișcării creștine evanghelice Ivan Kargel și Ivan Prohanov ; Conducătorii baptişti Johann Wieler , Vasily Pavlov , Nikita Voronin ; Liderii stundiști Ivan Ryaboshapka și Mihail Ratușni ; misionarul persan Yakov Delyakov care a lucrat în Rusia [98] .

Pașkov s-a adresat într-o scrisoare procurorului-șef al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, Konstantin Pobedonostsev, cu o cerere de a permite credincioșilor exilați în Caucaz pentru credințele lor religioase să emigreze în România, dar a fost refuzată [99] .

În exil, Vasily Alexandrovich a petrecut mult timp ca predicator itinerant în Anglia, Franța, Austria, Italia și Germania [100] . La un moment dat a călătorit cu un englez într-o căruță, împărțind Biblii printre țărani. Scrisori de recunoștință pentru sprijinul financiar de la liderul Armatei Salvării William Booth , predicatorii Hudson Taylor și Sylens [100] au fost păstrate în arhiva sa .

Relațiile cu scriitorii

Interesul pentru Pașkov și Redstock a fost manifestat de Nikolai Leskov , Fedor Dostoievski și Leo Tolstoi [101] . Participanții direcți la mișcarea Pașkov au fost scriitori precum Iulia Zasetskaya și Maria Peiker [102] .

Leskov

Leskov a scris lucrări dedicate redstockismului „Marea schismă. Lord Redstock” (1876), „Două cuvinte despre roșchiști” (1876), „Inovatorii religioși Redstock și Waldenström” (1879) [103] . Scriitorul îl cunoștea bine pe Pașkov și schimbă scrisori cu acesta [101] . De ceva vreme a fost aproape de mișcarea Pașkov, a ascultat predicile lui Redstock și Pashkov [102] . Cu toate acestea, descriind mișcarea Redstock, Leskov a descris-o pur și simplu ca pe un grup de oameni cărora le place să vorbească despre cuvântul lui Dumnezeu, despre mântuire și îndreptățire, deși a recunoscut că are potențialul de a se separa de biserica stabilită [104] .

În anii 1880, Leskov s-a îndepărtat treptat de mișcare, dar reflecțiile asupra „credinței pașcovene”, simpatia pentru pașkoviți nu l-au părăsit pe scriitor până la sfârșitul vieții sale. Într-un caiet început în 1893, Leskov scria: „Totul este bun în credința Pașkov, numai pentru care se pune grăsime de gâscă în lămpi” [p] [102] . Neavând un acord cu Pașkov în toate, Leskov și-a încheiat viața ca adept al lui Lev Tolstoi [102] .

Dostoievski

Dostoievski nu a simpatizat cu Pașkov, crezând că succesul predicii se datora necunoașterii Ortodoxiei și separării de aceasta a unei părți a societății înalte [102] . În 1880, după publicarea a două articole despre pașkoviți în Novoie Vremya , Dostoievski i-a scris editorului ziarului, Alexei Suvorin : „... De ce lăudați pe Pașkov și de ce ați scris (acum citit în numărul din 13 mai) că Pashkov face bine, ce predică? Și cine este acest duhovnic care, în urmă cu trei zile, a publicat un articol în apărarea dumneavoastră în apărarea pașcoviților. Acest articol este urât” [102] .

În ceea ce privește „clerul” menționat de Dostoievski, autorul comentariilor la lucrările lui Dostoievski, Evgenia Kiyko , a raportat că acesta este un anume autor al unui articol publicat în Novoye Vremya (11 mai 1880, nr. 1508) semnat „Ortodox”. Articolul avea o notă de la editori că autorul era duhovnic. Acest articol i-a apărat pe pașkoviți, care, în opinia autorului, fac o mulțime de lucruri bune. Pentru Dostoievski, a fost deosebit de neplăcut faptul că un reprezentant al clerului a vorbit în apărarea lor, a remarcat Kiyko [106] .

Tolstoi

Lev Tolstoi a participat la întâlnirile pașcoviților. În 1899, Tolstoi scria în jurnalul său: „Eu i-am înțeles pe ei, evanghelicii, astfel: s-au trezit din nelegiuirea bisericii și au găsit o credință mai rezonabilă, mai liberă și mai caldă în Hristos, care a ispășit păcatele noastre cu sângele Său și ne-a mântuit. . Ei cred și se bucură. Dar și aici este o mare greșeală: se simt desăvârșiți și își îndreaptă toată energia spre predicare, presupunând că desăvârșirea vieții se va realiza inconștient” [107] .

Prietenul și asociatul scriitorului, Vladimir Certkov , era nepotul lui Pașkov [q] (la rândul său, prin Certkov, Pașkov și Tolstoi erau înrudiți la distanță) [r] . După ce Pașkov a fost expulzat din Rusia, Certkov s-a stabilit în moșia sa Krekshino. Tolstoi s-a odihnit aici de trei ori - în octombrie 1887, în primele zile ale lunii ianuarie 1888 și în septembrie 1909 [109] [107] .

Pașkoviți după expulzarea lui Pașkov

După expulzarea și moartea conducătorului, mișcarea Pașkov nu a ajuns în nimic [110] . Inițial, femeile s-au prezentat ca lideri - Liven, Chertkova , Gagarina [111] . Mai târziu a fost condus de Ivan Kargel și Ivan Prohanov [112] . Până în 1910, Prohanov a transformat mișcarea într-o confesiune independentă a creștinilor evanghelici (prohanoviți), rupând în cele din urmă cu Ortodoxia. În 1944, creștinii evanghelici s-au unit cu baptiștii ruși într-o singură denominație - baptiștii creștini evanghelici [113] .

Memorie

O serie de confesiuni evanghelice moderne din spațiul post-sovietic își recunosc succesiunea de la pașkoviți și, în căutarea propriei identități, se îndreaptă cu interes către istoria mișcării și personalitatea lui Vasily Pashkov [114] . În special, aceștia sunt creștini evanghelici-baptiști și creștini evanghelici, membri ai Commonwealth-ului All-Russian a Creștinilor Evanghelici (ALL), în plus, unii reprezentanți ai mișcării penticostale [116] declară succesiunea [s ] .

În bisericile evanghelice se țin periodic seri în memoria lui Pașkov, el este menționat la conferințe și seminarii ale istoricilor, în periodicele evanghelice moderne. În 2019, autoritatul almanah baptist „Bogomyslie” a pregătit un număr special dedicat memoriei lui Pașkov [117] . Au fost publicate o serie de cărți (inclusiv autori străini) dedicate direct lui Pașkov, sau legate direct de viața și slujirea lui [118] . Uniunea Bisericilor Creștinilor Evanghelici a înființat o bursă pentru studenți, numită după V. A. Pashkov [119] .

Biograful lui Pashkov, Philip Nikitin, a notat în cartea sa că, atunci când citește despre activitățile lui Pașkov, un creștin evanghelic își va atinge istoria, un savant laic va vedea în el un idealist practic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, protestanții ecumenici îl vor considera fratele lor, iar un simplu cititor va afla despre viața unui aristocrat rus, pe care alții îl considerau „nu al acestei lumi” [120] .

Arhiva Pashkov

După moartea lui Pashkov, a fost păstrată arhiva sa personală, care conține 7-10 mii de documente. Cu toate acestea, este dificil de accesat pentru cercetătorii ruși, întrucât este păstrat la Universitatea din Birmingham (Anglia) [99] . Arhiva este stocată sub formă de microfilm la Southern Baptist Historical Library and Archives din Nashville ( Tennessee , SUA), la Mennonite Heritage Center din Winnipeg (Canada), la Eton College ( Illinois , SUA), la Theological Union Library ( Berkeley ). , California ). , SUA) [99] .

Comentarii

  1. ↑ În ceea ce privește accentul din numele de familie al lui V. A. Pashkov, nu există un consens în rândul cercetătorilor, în acest caz accentul este aplicat conform articolului de Pashkov  / E. A. Ageeva // Marea Enciclopedie Rusă  : [în 35 de volume]  / cap. ed. Yu. S. Osipov . - M .  : Marea Enciclopedie Rusă, 2004-2017.
  2. ↑ Într-o serie de surse, 1813, 1823, 1832, 1833 sau 1834 sunt indicați în mod eronat ca an de naștere [3] .
  3. ↑ Conform calendarului iulian [4] .
  4. ↑ În unele publicații, Pașkov este creditat în mod eronat cu demnitatea de conte sau de prinț, totuși, documentele de arhivă indică clar că nu avea un astfel de titlu [5] , era doar un nobil.
  5. ↑ Clădirea veche a bibliotecii Universității de Stat din Moscova de pe strada Mokhovaya , casa 9, clădirea 9.
  6. ↑ Cercetătorul Alexei Sinichkin numește anul pensionării lui Pașkov 1874 [14] .
  7. ↑ În special, proprietatea sa era situată în provinciile Moscova, Nijni Novgorod, Tambov, Ufa , Orenburg , Simbirsk și Kursk [19] .
  8. ↑ Sankt Petersburg, terasamentul Kutuzov, 10.
  9. ↑ Sankt Petersburg, strada Komissara Smirnov , 17.
  10. ↑ Conform memoriilor lui M. M. Korf , Pashkov a fost înmormântat într-o criptă din apropierea bisericii pariziene Sf. Martin.[37] , însă, alte surse, printre care un dosar de înmormântare și un ghid al cimitirului roman non-catolic din Testaccio, spun că este înmormântat în cimitirul Testaccio din Roma [4] [35] .
  11. ↑ Într-o serie de izvoare, este indicat în mod eronat ca fiind anul botezului - 1882 [34] .
  12. ↑ Muller a încălcat astfel legea rusă, „sedindu-i” pe ortodocși și ar putea avea probleme serioase din această cauză [59] .
  13. ↑ Totuși, după aceasta, prescripția pentru toți pașcoviții despre necesitatea de a fi botezați prin credință nu a urmat [59] .
  14. ↑ Cercetătorul Andrei Puzynin a exprimat ipoteza că Pashkov și Korf au organizat în 1884 un Congres întreg rusesc al reprezentanților diferitelor confesiuni, care a devenit o încercare de „organizare a unei filiale” a Alianței Evanghelice în Rusia [89] .
  15. ↑ Diverse surse afirmă că au fost de la 70 la 400 de delegați, estimarea cea mai plauzibilă este de 100 de persoane [88] .
  16. ↑ Conform descrierii istoricului și cercetătorului religiilor Alexandru Prugavin , care a participat la întâlnirea Pașkov, ceremonia nu a presupus folosirea lămpilor [105] .
  17. ↑ Soția lui Pașkov, Alexandra Ivanovna, a fost sora geamănă a Elisabetei Ivanovna  , mama lui Certkov.
  18. ↑ Soția lui Anna Konstantinovna Chertkov a fost sora Olgăi Konstantinovna Tolstaya, soția lui Andrei , fiul scriitorului. Astfel, O. K. Tolstaya, născută Diterichs, a fost nora lui Leo Nikolaevici Tolstoi [108] .
  19. ↑ Nu există niciun motiv să se afirme că Pașkov a fost membru al bisericii penticostale, mai ales că această mișcare însăși s-a născut după moartea sa. Cu toate acestea, penticostalii pot presupune că mișcarea lor s-a separat de succesorii pașcoviților, prohanoviții [115] .

Note

  1. ↑ 1 2 3 Freiman, 1897 , p. 445.
  2. ↑ 1 2 Lobanov-Rostovsky, 1895 , p. 81.
  3. ↑ 1 2 3 4 Nikitin, 2020 , p. 40.
  4. ↑ 1 2 3 Testaccio, 2000 .
  5. ↑ Nikitin, 2020 , p. 40-41.
  6. ↑ Nikitin, 2020 , p. 9.
  7. ↑ Corrado, 2005 , p. 27.
  8. ↑ 1 2 Kruglikov, 2014 , p. 66.
  9. ↑ Corrado, 2005 , p. 28.
  10. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 61-64.
  11. ↑ Harcenko, 2019 , p. 194.
  12. ↑ 1 2 Nikitin, 2020 , p. 41.
  13. ↑ 1 2 Nikitin F., 2019 , p. 108.
  14. ↑ 1 2 3 Sinichkin .
  15. ↑ 1 2 3 Nikitin, 2020 , p. 42.
  16. ↑ Tyukina, 1991 .
  17. ↑ Kruglikov, 2014 , p. 67.
  18. ↑ Nikitin, 2020 , p. 48-49.
  19. ↑ Nikitin, 2020 , p. 43.
  20. ↑ Nikitin, 2020 , p. 44.
  21. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 67-68.
  22. ↑ 1 2 Jivotov, 1891 , p. 23-24.
  23. ↑ 1 2 3 4 Corrado, 2005 , p. 80.
  24. ↑ Savinsky, 1999 , p. 146.
  25. ↑ Nikitin, 2020 , p. 49-50.
  26. ↑ Nikitin, 2019 , p. 328.
  27. ↑ Karev, 2001 , p. 130.
  28. ↑ Corrado, 2005 , p. 70-73.
  29. ↑ 1 2 3 Corrado, 2005 , p. 73-76.
  30. ↑ Jivotov, 1891 , p. 24.
  31. ↑ 1 2 3 Lieven, 1967 .
  32. ↑ Nikitin, 2020 , p. 17.
  33. ↑ 1 2 3 Corrado, 2005 , p. 248-254.
  34. ↑ 1 2 3 Nikitin, 2019 , p. 327.
  35. ↑ 1 2 3 Corrado, 2005 , p. 259-261.
  36. ↑ Nikitin, 2020 , p. 154.
  37. ↑ Korf, 1947 , p. 43.
  38. ↑ Lobanov-Rostovsky, 1895 , p. 356.
  39. ↑ TsGIA SPb. f.19. op.124. d.1082. Cu. 74. Registrele de naștere ale bisericii Palatului Mihailovski. A fost botezată la 24 mai 1870 la primirea unchiului ei I. I. Chernyshev-Kruglikov și a mătușii E. I. Chertkova.
  40. ↑ Lobanov-Rostovsky, 1895 , p. 82.
  41. ↑ Kruglikov, 2014 , p. 69.
  42. ↑ Necrolog // Renaștere. 1926. Nr 519.
  43. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 105-107.
  44. ↑ Yanyshev, 1880 , p. 3-7.
  45. ↑ 1 2 3 4 Corrado, 2005 , p. 107-109.
  46. ↑ Prugavin, 1884 , p. 338-340.
  47. ↑ 1 2 Yanyshev, 1880 , p. 5.
  48. ↑ Yanyshev, 1880 , p. patru.
  49. ↑ 1 2 3 Corrado, 2005 , p. 109-111.
  50. ↑ 1 2 3 4 Corrado, 2005 , p. 114-116.
  51. ↑ 1 2 Yanyshev, 1880 , p. 6.
  52. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 85-89.
  53. ↑ Leskov, 1877 , p. 291.
  54. ↑ Certkov, 1902 , p. 22.
  55. ↑ Puzynin, 2010 , p. 172.
  56. ↑ Rătăcitor, 1883 .
  57. ↑ Popov, 1998 , p. 135.
  58. ↑ 1 2 Prohorov, 2012 , p. 71.
  59. ↑ 1 2 Nikitin, 2020 , p. 74.
  60. ↑ Nichols, 2015 , p. 142-143.
  61. ↑ Nikitin, 2020 , p. 65.
  62. ↑ Puzynin, 2010 , p. 162.
  63. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 116-119.
  64. ↑ Nikitin, 2020 , p. 69.
  65. ↑ Nikitin, 2020 , p. 66-69.
  66. ↑ Nikitin, 2020 , p. 67.
  67. ↑ Nikitin, 2020 , p. 70.
  68. ↑ Puzynin, 2010 , p. 190.
  69. ↑ 1 2 Kuropatkina, 2020 , p. treizeci.
  70. ↑ Nikitin, 2020 , p. 73.
  71. ↑ Nikitin, 2020 , p. 60.
  72. ↑ Nikitin F., 2019 , p. 111.
  73. ↑ 1 2 3 Corrado, 2005 , p. 49-50.
  74. ↑ 1 2 Nikitin, 2020 , p. 77.
  75. ↑ Nikitin, 2020 , p. 79.
  76. ↑ Nikitin, 2020 , p. 80-83.
  77. ↑ Nikitin, 2020 , p. 85.
  78. ↑ Prugavin, 1882 , p. 420.
  79. ↑ 1 2 3 Corrado, 2005 , p. 205-206.
  80. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 206-213.
  81. ↑ Corrado, 2005 , p. 81-83.
  82. ↑ Calais 1978 , p. 43.
  83. ↑ Corrado, 2005 , p. 75.
  84. ↑ Nikitin F. N., 2019 , p. 191.
  85. ↑ 1 2 Prugavin, 1884 , p. 340.
  86. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 79.
  87. ↑ Corrado, 2005 , p. 79-80.
  88. ↑ 1 2 3 4 5 Corrado, 2005 , p. 91.
  89. ↑ Puzynin, 2010 , p. 173.
  90. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 92.
  91. ↑ 1 2 3 Nikitin, 2020 , p. 144.
  92. ↑ 1 2 3 Nikitin, 2020 , p. 140.
  93. ↑ Nikitin, 2020 , p. 140-141.
  94. ↑ Nikitin, 2020 , p. 141.
  95. ↑ 1 2 3 Nikitin, 2020 , p. 142.
  96. ↑ 1 2 Nikitin, 2020 , p. 143.
  97. ↑ Corrado, 2005 , p. 97-99.
  98. ↑ Corrado, 2005 , p. 97.
  99. ↑ 1 2 3 Corrado, 2005 , p. 97-98.
  100. ↑ 1 2 Corrado, 2005 , p. 98.
  101. ↑ 1 2 Nikitin, 2020 , p. 163.
  102. ↑ 1 2 3 4 5 6 Stepanov, 2016 .
  103. ↑ Cheremisina, 2013 , p. 55.
  104. ↑ Corrado, 2005 , p. 94.
  105. ↑ Prugavin, 1882 , p. 417-426.
  106. ↑ Kiiko, 1996 , p. 812.
  107. ↑ 1 2 Nikitin, 2020 , p. 164.
  108. ↑ Hiriakov, 1909 .
  109. ↑ Kalinina, 2012 .
  110. ↑ Corrado, 2005 , p. 100.
  111. ↑ Corrado, 2005 , p. 100-101.
  112. ↑ Corrado, 2005 , p. 102-104.
  113. ↑ Corrado, 2005 , p. 110.
  114. ↑ Nikitin, 2020 , p. 166-169.
  115. ↑ Nikitin, 2020 , p. 171.
  116. ↑ Nikitin, 2020 , p. 169-170.
  117. ↑ Nikitin, 2020 , p. 171-172.
  118. ↑ Nikitin, 2020 , p. 177.
  119. ↑ Nikitin, 2020 , p. 174.
  120. ↑ Nikitin, 2020 , p. 183.

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Dicționare și enciclopedii