Campionatul European de Formula 3

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă revizuită de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită pe 19 iunie 2018; verificările necesită 13 modificări .
Campionatul European de Formula 3
informatii generale
Categorie Singur
Țară sau regiune  Europa
Sezon de debut 1976
Dizolvare 1984
Piloți 87 (1984)
Constructorii Ralt March Brabham Chevron Dallara Martini
Furnizori de motoare Toyota Ford Renault Alfa Romeo BMW
Ultimul campion Ivan Capelli
Ultima echipă care a câștigat Enzo Coloni Racing
 Fișiere media la Wikimedia Commons
Campionatul European de Formula 3

Sigla campionatului european de Formula 3 în perioada de performanțe din 2014 până în 2018
informatii generale
Categorie Singur , monoclasă
Țară sau regiune  Europa
Sezon de debut 2012
Dizolvare 2018
Piloți 26 [P 1] (2018)
Echipe Anul 7 (2018).
Constructorii Dallara
Furnizori de motoare mercedes volkswagen
Furnizori de anvelope Hankook
Ultimul campion Mick Schumacher
Ultima echipă care a câștigat Prema Theodore Racing
Legături
fiaf3europe.com (arhivat)
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Campionatul European de Formula 3 este o  competiție auto de Formula 3 desfășurată pe diferite circuite europene din 1976 până în 1984 și din 2012 până în 2018 . [unu]

Informații generale

Campionatul european de Formula 3 a fost fondat în 1966 ca o competiție în mai multe etape între țări, numită Cupa Europeană a Națiunilor de Formula 3 . În 1975, regulamentul clasei a fost ușor revizuit, iar premiul a fost transformat într-un campionat individual , iar un an mai târziu seria și-a schimbat numele în Campionatul European.

În 1985, în paralel cu o revizuire generală a ierarhiei seriilor minore la mașinile cu roți deschise din regiune, campionatul a fost reorganizat într-o competiție cu o singură etapă, care a revenit la denumirea de Eurocup. Sub această formă, premiul a durat până în 1991, cu rotație de desfășurare, când a fost definitiv desființat în favoarea seriei naționale.

În 1999, ideea unei Cupe Europene a fost reluată când o competiție franceză de Formula 3 pe un circuit stradal din Pau a primit un statut similar în mod permanent . În 2003, federațiile de automobile franceze și germane au convenit să-și combine campionatele într-un campionat european reînviat, iar cursa de la Pau a intrat în calendarul său ca o etapă obișnuită. Noul proiect a fost numit Euroseries . Acest campionat a durat zece ani, încadrându-se cu succes în structura seriei de formule pentru juniori din regiune, dar și-a pierdut treptat poziția în competiția cu Eurocup Formula Renault 2.0 și GP3 .

În 2012, cu asistența președintelui FIA de atunci Jean Todt , această clasă de curse a început să renaște: mai întâi, s-a încercat lansarea unui singur trofeu internațional , combinând cele mai prestigioase curse de Formula 3. Acest format nu a prins rădăcini și din sezonul următor federația internațională a recreat Campionatul European, unindu-se cu organizatorii Euroseriei, care a fost desființată după un an de conviețuire. Majoritatea curselor din seria unică, ca și până acum, s-au desfășurat în weekenduri comune cu campionatul DTM de mașini de turism , iar mai multe etape au devenit curse de sprijin pentru WTCC , FIA WEC și SuperStars Series .

Reglementări sportive

Pentru a umple terenul de start cât mai mult cu potențiale echipe, s-au prescris cerințe foarte blânde pentru numărul de mașini declarate pentru o etapă: orice organizație avea dreptul să monteze de la una la patru mașini. Câștigătorii clasamentului individual au avut ocazia să participe la teste pe mașinile de Formula 2 și DTM , iar campionul ar putea petrece câteva zile de test la volanul unui Ferrari F1 . [2]

Week-end-ul etapei a constat în trei zile: vineri s-a desfășurat un antrenament de două ore și două calificări de douăzeci de minute (prima a determinat pozițiile de start ale celor două curse de sâmbătă, iar a doua - singura cursă de duminică ), sâmbătă și duminică au avut loc trei curse, fiecare având o distanță de aproximativ o sută de kilometri și nu puteau dura mai mult de 35 de minute. Pozițiile de start în prima cursă de sâmbătă au fost determinate de primul cel mai bun tur din prima calificare, în al doilea de sâmbătă - de al doilea cel mai bun tur în prima calificare, duminică - de cel mai bun tur din a doua calificare. [3]

Sistem de puncte

Seria folosea sistemul standard de recompense pentru campionatele FIA ​​ale vremii. Au fost acordate puncte primilor zece piloți în fiecare cursă din cadrul campionatului.

unu 2 3 patru 5 6 7 opt 9 zece
Rasă 25 optsprezece cincisprezece 12 zece opt 6 patru 2 unu

Campioni de serie

Sezon Compensare personală
Pilot Echipă
1976 Riccardo Patrese Trivellato Racing
1977 Piercarlo Ghinzani AFMP Euroracing
1978 Jan Lammers Racing Team Olanda
1979 Alain Prost Oreca
1980 Michele Alboreto Euroracing
1981 Mauro Baldi Euroracing
1982 Oscar Larrauri Euroracing
1983 Pierluigi Martini Pavesi Racing
1984 Ivan Capelli Enzo Coloni Racing
2012 Daniel Juncadella nu s-a acordat niciun premiu
2013 Raffaele Marcello Prema Powerteam
2014 Esteban Ocon Prema Powerteam
2015 Felix Rosenquist Prema Powerteam
2016 Lance Stroll Prema Powerteam
2017 Lando Norris Prema Powerteam
2018  Mick Schumacher Prema Powerteam

Vezi și

Note

Comentarii

  1. ↑ Un alt pilot a acționat ca invitat, realizările lui nu au contat.

Surse

  1. ↑ Nikitin, Mihail. Euroserie Requiem? . Autoreview (21 martie 2012). Preluat: 17 august 2013.  (link indisponibil)
  2. ↑ FIA European Formula 3 Championship , fia.com , FIA  (15 martie 2012). Arhivat din original pe 19 martie 2012. Preluat la 16 martie 2012.
  3. ↑ O privire asupra regulamentelor sportive  (ing.)  (link inaccesibil) . fiaf3europe.com. Preluat la 17 august 2013. Arhivat din original la 25 octombrie 2013.

Link -uri