Brazilian portughez

Portugheza braziliană , portugheza braziliană ( port. português do Brasil ) sau portugheza braziliană ( português brasileiro ) este o variantă de limbă a limbii portugheze folosită în Brazilia .

Diferențele dintre forma europeană și alte dialecte / variante de limbă ale limbii portugheze ( europene , africane , asiatice ) sunt estimate diferit de diferiți oameni de știință[ cum? ] . În general, sunt mici, deși se remarcă la toate nivelurile variantei, mai ales în termeni fonetici. De la mijlocul secolului al XX-lea, versiunea braziliană a devenit predominantă în studiile portugheze mondiale și majoritatea publicațiilor științifice de mare tiraj în limba portugheză se concentrează asupra acesteia, inclusiv în Portugalia însăși . Varianta Lisabona persistă însă chiar pe teritoriul Portugaliei, precum și, în diferite grade, pe teritoriul fostelor colonii din Africa și Asia. Această situație se datorează în mare măsură demografiei: populația Braziliei a depășit deja 200 de milioane [1] , adică de aproape 20 de ori populația Portugaliei (10 milioane). 85% dintre lusofonii din lume trăiesc acum în Brazilia și doar aproximativ 5% în Portugalia. Relația dintre variantele braziliană și cea europeană seamănă mult cu situațiile din spaniolă și engleză : numărul de vorbitori din afara țării de origine a limbii este de multe ori mai mare decât populația acelei țări.

Istorie

În Brazilia, limba portugheză însăși a intrat după 1500 , când a avut loc colonizarea portugheză a Americii . La început, poziția lui a fost extrem de slabă. Primii vorbitori de limbă au fost grupuri mici de bărbați portughezi , care s-au stabilit adesea printre triburile indiene din Brazilia (în primul rând tupi ), cu care au contactat activ sexual din cauza lipsei de femei portugheze, drept care majoritatea populația, cu excepția portughezilor, era reprezentanți ai unei rase mixte - Pardu , care include mestizoși , mulași și kabokla sau mameluka ( port. mameluco - a nu fi confundat cu mamelucii ). Pe măsură ce economia plantațiilor tropicale s-a dezvoltat, li s- au adăugat un număr semnificativ de sclavi negri (vezi Sclavia în Brazilia ). Cu toate acestea, în ciuda poziției lor dominante în economia colonială braziliană, primii brazilieni de origine portugheză, în special clerul catolic, au creat o lingua franca specială  - lingua geral  - bazată pe limbile indiene autohtone tupi și au folosit-o activ de-a lungul secolului al XVI-lea. secolele al XVII-lea. Pe măsură ce populația mixtă crește ( mestizos , mulatti ) și moartea cea mai mare parte a indienilor din cauza bolilor introduse de europeni, portughezii preia conducerea. Deci, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a înlocuit aproape complet limbile indiene locale și limbile africane importate. După revoluția din 1822, Brazilia câștigă independența, iar după aceea, discrepanțe între cele două variante de limbă se adâncesc. Astfel, limba portugheză din Lisabona își continuă dezvoltarea sub influența puternică a francezei, spaniolei și englezei. În versiunea braziliană a acelei perioade, există o anumită conservare a normelor foneticii și vocabularului portughez vechi, straturile de vocabular substrat (indian) și superstratic (african) sunt asimilate activ .

Cuvinte de împrumut tupi

• jacaré - jacare (" aligator din America de Sud "),
• jararaca - zhararaka, botrops (șarpe otrăvitor)
• tucano - tucan (" tucan "),
• mandioca - mandioca (" manioc "),
• pipoca - pipoka ("florcele de porumb "),
• abacaxi - abakashi (" ananas ")

Cuvinte de împrumut africane

• quindim, acarajé, moqueca (mâncăruri)
• cafuné („mângâind capul”)
• curinga („cartea de joker”)
• caçula ("copilul cel mai mic din familie")

Mai mult decât atât, în stadiul inițial al răspândirii sale în Brazilia, când 3/4 din populația țării era colorată , limba portugheză prezintă semne clare de creolizare , adică o simplificare semnificativă a structurii gramaticale datorită răspândirii vernaculare , analfabetismului în masă și semi-alfabetizare.

Diferențele

Variantele moderne europene și braziliene diferă în principal în fonetică și vocabular , deși diferențele gramaticale sunt, de asemenea, semnificative. În Portugalia însăși, se păstrează 3 dialecte. În Brazilia, dialectele din nord și din sud sunt diferite. Dialectul nordic, mai apropiat de limba Portugaliei, a dominat în secolele XVII-XVIII. De la sfârșitul secolului al XIX-lea, dialectul sudic a devenit dominant, în special vorbirea orașelor São Paulo și Rio de Janeiro . Începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, norma de vorbire a acestor două orașe a fost întărită de mass- media . Limba vorbită în Brazilia are o serie de trăsături care o deosebesc de portugheza europeană, care, totuși, nu sunt atât de semnificative încât să fie considerate o limbă separată: ou se pronunță ca „ô”, finalul -r și -l sunt adesea eliminate. ; lh se pronunță ca „l’” în Portugalia și ca „j” în Brazilia; terminația „-s” la pluralul substantivelor și verbelor este adesea omisă: spuneți „as casa” în loc de „as casas”, „nós havemo” în loc de „nós havemos” și chiar „nós come a fruta” în loc de „ nós comemos a fruta" [ 2] .

Dialecte

Există diferite versiuni ale împărțirii variantei braziliene în dialecte. Printre contradicții, de exemplu: Carioca nu este considerată un dialect separat, ci reprezintă o variantă sociolingvistică a subdialectului Fluminense. O versiune a diviziunii este prezentată în articolul lui D. L. Gurevich. În ciuda faptului că versiunea braziliană a limbii portugheze este o versiune în limba națională, având o „normă de limbă proprie efectiv stabilită” [3] care diferă de versiunea iberică a limbii portugheze, aceasta nu are încă o codificare fixă. Mai exact, „fiecare regiune majoră, care are propriul centru capital, are propria sa normă lingvistică, care se remarcă mai ales la nivel fonetic” [3] . În general, Brazilia este împărțită în două mari zone îndepărtate - nord și sud. La rândul lor, zonele de dialecte de nord și de sud sunt împărțite în subdialecte. Mai jos este împărțirea conform datelor lui D. L. Gurevich, pe baza cercetărilor specialiștilor brazilieni:

• dialect nordic
  • Amazonian ( amazônico ) - statul Amazonas cu state vecine de nord-vest ( Roraima , Para , Amapa , Mato Grosso , Rondonia , Acre ). Distribuția se suprapune cu granițele regiunii de nord a Braziliei , deoarece include Mato Grosso, dar exclude statul Tocantins cu subdialectul sertanejo ( sertanejo )
  • nord-est ( nordestino ) - la nord de statul Bahia : Maranhao , Piaui , Ceara , Paraiba , Rio Grande do Norte
  • baiyan sau baiyan ( baiano ) - statul Bahia și statele vecine Pernambuco , Alagoas și Sergipe
• Dialectul sudic
  • mineiro ( mineiro ) - statele Minas Gerais și Goias (Goias)
  • fluminense ( fluminense ) - statele Rio de Janeiro și Espirito Santo
  • sulista ( sulista , din sul - sud) este comună în cele mai sudice state: Santa Catarina , Parana și Rio Grande do Sul . Coincide cu granițele regiunii de sud a țării.

Gurevich marchează granița condiționată dintre zonele de dialect nordic și sudic conform Castilho A. T. - se întinde între statele Bahia și Minas Gerais în est și de-a lungul părții de sud a statului Mato Grosso în vest [3] . Marile orașe din Sao Paulo ( paulistano paulistanu ), Rio de Janeiro , Brasilia ( brasiliense braziliense ) și altele se deosebesc, vorbirea ai căror locuitori „reflectă trăsăturile atât ale dialectelor de nord, cât și ale dialectelor sudice, care este asociată cu o mare migrație de populația rurală la orașe în de-a lungul secolului al XX-lea [3] . Megaorașele au acționat ca topitoare, în care trăsăturile tipice ale dialectului erau nivelate.

Gurevich a încheiat articolul cu cuvintele: „În același timp, nu există o singură normă de pronunție codificată pentru Brazilia din cauza policentrismului socio-economic și lingvistic existent. Încercările făcute de-a lungul secolului al XX-lea de a recunoaște ca exemplar vorbirea părții educate a populației orașului Rio de Janeiro, care ar putea sta la baza unei norme de pronunție la nivel național, nu au fost încununate cu succes. În prezent, în Brazilia există mai multe centre urbane mari (Sao Paulo, Rio de Janeiro, Salvador, Belo Horizonte, Porto Alegre, Brasilia etc.), ai căror rezidenți, care au un nivel de educație ridicat, sunt, în principiu, purtători de norma regională” [4] .

Reforma ortografică

La 1 ianuarie 2009, în Brazilia a intrat oficial în vigoare un acord de reformă ortografică , semnat la Lisabona pe 16 decembrie 1990 de reprezentanții Portugaliei , Braziliei , Angola , Mozambicului , Guineei-Bissau , Capului Verde și Sao Tome și Principe .

Vezi și

• Transcriere practică portugheză-rusă
• Comparație dintre pronunțiile portughezei europene și braziliene

Note

1. ↑ IBGE - Ceasul oficial al populației . Preluat la 12 august 2015. Arhivat din original la 25 decembrie 2018. (nedefinit)
2. ↑ LIMBA PORTUGEZĂ - articol din enciclopedia „Round the World”
3. ↑ 1 2 3 4 Gurevici, 2015 , p. 76.
4. ↑ Gurevici, 2015 , p. 87.

Literatură

• Gurevici D. L. Fenomene sistemice și non-sistemice în fonetica braziliană  / Gurevici Dmitri Lvovich // România antică și nouă  : jurnal științific. - 2015. - Nr. 16. - S. 75-88. — ISSN 0202-2502 .

Link -uri

• portugheză braziliană și europeană . Diferențele de vocabular.