Consul (Roma Antică)

Consul ( lat.  consul ) - cea mai înaltă magistratură electivă din Roma antică din epoca Republicii .

Consulii Romei Antice aveau însemne  - baghete din fildeș [1] .

Istorie

Etimologia și semnificația termenului care a predominat ulterior consules sunt discutabile. În antichitate, era tradus ca „a avea grijă” de patrie, cetățeni, stat sau „interoga” poporul și senatul, iar în timpurile moderne, diverși istorici ai antichității au tradus diferit: Barthold Niebuhr  - „a fi împreună”, Theodor Mommsen  - „dansând împreună”, Ernst Herzog  - „merg împreună”, Wilhelm Soltau  - „șezând împreună”, adică tovarăși ( collegae ).

Funcția consulului era colegială, adică erau doi consuli deodată, din 509 î.Hr. e. au fost alesi de Senat pentru un an in comitia centuriata . Colegiul celor doi consuli a fost înființat, conform tradiției străvechi, după exilul regelui Tarquinius cel Mândru . Poziția a fost desființată în 705, la 229 de ani după căderea Romei.

Conform istoriei tradiționale romane, la început consulii erau aleși doar dintre patricieni , dar ca urmare a luptei plebeilor cu patricienii din 367 î.Hr. e. unul dintre consuli a început să fie ales dintre plebei (prima astfel de persoană a fost Lucius Sextius ). Cu toate acestea, istoricii moderni pun la îndoială acest lucru, subliniind că aproximativ 30% dintre consulii care au domnit înaintea lui Lucius nu aveau nume patriciene, ci plebei.

Din 222 până în 153 î.Hr. e. Consulii au preluat mandatul la idele lui martie, adică pe 15 martie. Ulterior, anul consular a început să înceapă la 1 ianuarie.

Consulii aveau cea mai înaltă putere civilă și militară , recrutau și conduceau legiunile , convocau senatul și comițiile , le prezidau, numeau dictatori , făceau auspicii și așa mai departe. În împrejurări extraordinare, senatul dădea consulilor puteri nelimitate. Dreptul de a conduce procese în cauze civile din 367 î.Hr. e. a trecut la colegii juniori ai consulilor - pretori .

Asistenții consulilor erau chestorii .

Însemnele consulului erau o togă cu chenar purpuriu larg, un scaun curule ( lat.  Sella curulis ) încrustat cu fildeș și un acompaniament de 12 lictori cu fasce , în care erau introduse topoare în afara limitelor orașului .

În sistemul cronologic roman , anii erau desemnați prin numele consulilor unui an dat (au fost numiți lat.  CONSULES ORDINARII ).

Conform legilor republicii, vârsta minimă a consulului era de 41 de ani (pentru un patrician) și 42 de ani (pentru un plebeu). Dar au fost permise excepții: Scipio Africanus a devenit prima dată consul la vârsta de 30 de ani, Gnaeus Pompei cel Mare la 27 de ani și Octavian Augustus la 19 ani.

La sfârșitul mandatului, consulii au primit o provincie și titlul de proconsul pentru a guverna .

În epoca imperiului, consulii au pierdut puterea reală de stat: poziția lor s-a transformat într-un titlu onorific , deoarece puterile consulare au fost transferate de acum înainte împăratului și, astfel, magistratura a fost numită.

Consuli multipli

Alte 18 persoane dețineau funcția de consul sau tribun militar cu putere consulară sau funcția de decemvir cu putere consulară de 4 ori fiecare.

Vezi și

• Tribună militară cu autoritate consulară
• Lista magistraților eponimi ai Republicii Romane
• Lista consulilor Imperiului Roman
• Proconsul

Note

1. ↑ Baghete  // Enciclopedia militară  : [în 18 volume] / ed. V. F. Novitsky  ... [ și alții ]. - Sankt Petersburg.  ; [ M. ] : Tip. t-va I. D. Sytin , 1911-1915.
2. ↑ Octavian a fost ales consul sufect în locul consulului interimar Gaius Vibius , care a murit în urma unei răni de moarte în luptă .
3. ↑ În 393 î.Hr. e. Lucius Valerius a fost ales consul împreună cu Publius Cornelius Maluginsky , dar amândoi au trebuit să demisioneze în curând ca aleși din greșeală.
4. ↑ În 299 î.Hr. e. Mark Valery a fost ales sufect consul în locul lui Titus Manlius Torquatus , care a murit chiar la începutul războiului cu etruscii , căzând de pe cal.
5. ↑ În 45 î.Hr. e. Gaius Julius a devenit consul unic (fără coleg) și abia în octombrie a abandonat consulatul, numind doi succesori în locul său - consuli sufecți .
6. ↑ 1 2 Când unul dintre consulii din 215, Lucius Postumius Albinus , a murit în luptă cu galii, Marcus Claudius Marcellus a fost ales sufect consul . Dar Marcus Claudius a avut probabil mulți oponenți politici în senat, care nici nu doreau ca ambii consuli să fie plebei. Prin urmare, alegerile au fost recunoscute ca fiind organizate incorect și inacceptabile în fața zeilor (acest lucru a fost indicat de un tunet), iar Marcellus a refuzat magistratura, păstrând puterea proconsulului. În schimb, a fost ales Quintus Fabius Maximus Cunctator .

Link -uri

• Consuls // Dicționar enciclopedic al lui Brockhaus și Efron  : în 86 de volume (82 de volume și 4 suplimentare). - Sankt Petersburg. , 1890-1907.
• Bagnall, Roger S; Cameron, Alan; Schwartz, Seth R; Worp, Klaus Anthony. Consuli ai Imperiului Roman de mai târziu . - Londra: Scholar Press, 1987. - (Volumul 36 din Monografii filologice ale Asociației Americane de Filologie).

Dicționare și enciclopedii	Mare norvegian Brockhaus și Efron Sytina militară in jurul lumii Dicționar real de antichități clasice Pauly Wissowa Universalis
În cataloagele bibliografice	BNF : 11973447s J9U : 987007557837305171 LCCN : sh85031468