| limbi andine | |
|---|---|
| taxon | grup |
| zonă | Daghestanul de Vest , nord-vestul Azerbaidjanului |
| Numărul de medii | 15 mii (după suma limbilor sale constitutive) |
| Clasificare | |
| Categorie | Limbile Eurasiei |
| Familia Nakh-Dagestan Ramura Avar-Ando-Tsez subramură avaro-andină | |
| Compus | |
| 2-3 subgrupe | |
| Timp de separare | mijlocul mileniului I î.Hr. e. |
| Codurile de grup de limbi | |
| ISO 639-2 | — |
| ISO 639-5 | — |
Limbile andine (kwannian) sunt un grup de limbi Avar-Ando-Tsez ( familia Nakh-Dagestan ). Distribuit printre popoarele Andi din partea de vest a Daghestanului , în principal în bazinul râului Andi Koisu ( regiunile Botlikh , Tsumadinsky , Akhvakh , Shamil ) și nord-vestul Azerbaidjanului ( regiunea Zakatala ); după anii 1950, o parte semnificativă s-a mutat în partea plată a Daghestanului. Numărul total de vorbitori andini este de aproximativ 15 mii de persoane (estimare 2010).
Cu limba avar, andinii sunt combinați în grupul avaro-andin , spre deosebire de Tsez din ramura Avar-Ando-Tsez.
În mod tradițional, limbile andine includ 8 limbi; Conform lexicostatisticii, acestea sunt împărțite în 3 subgrupe:
Într-o altă versiune, trei subgrupuri se disting în cadrul grupului andin, primul subgrup este format din andin, Botlikh și Godoberinsky, al doilea Akhvakh și Karata, al treilea Bagvalinsky, Tinda și Chamalinsky.
În a treia variantă, ca și în prima, Akhvakh și Andian sunt separate, iar andinul intern sunt distribuite astfel: Botlikh-Godoberin (Botlikh și Godoberin), Bagvalin-Tindin (Bagvalin și Tindin), Karata, Chamalin.
Multe dintre ele se caracterizează printr-o diferențiere dialectală pronunțată ; unele dialecte pot revendica statutul de limbi independente, deoarece diferențele dintre ele sunt comparabile cu diferențele dintre limbi și nu există o înțelegere reciprocă între vorbitorii dialectelor învecinate (de exemplu, Akhvakh, Karata).
Din punct de vedere genetic, limbile andine sunt cele mai apropiate de limba avar . Conform glotocronologiei , împărțirea comunității avaro-andine datează de la mijlocul mileniului II î.Hr. e. , și prăbușirea comunității andine - la mijlocul mileniului I î.Hr. e. (în literatura științifică se găsesc și alte estimări cronologice, de exemplu, prăbușirea unității avaro-andine la începutul erei noastre și divizarea comunității andine în secolul al VIII-lea d.Hr.).
O caracteristică a sistemului fonetic al limbilor andine este prezența unei serii laterale de consoane (L, L', ł); adesea există opoziție a consoanelor zgomotoase (în special a spiranților) în forță; unele limbi au spiranți abortivi (s', š').
Sistemul vocal este triunghiular (i, e, a, o, u); opozițiile fonemice ale vocalelor în longitudine și nazalizare (cea din urmă are semne de prozodic; vezi Mijloacele prozodice ale limbajului), iar ambele opoziții sunt inovații istorice. Există un accent silabic; în majoritatea limbilor, sistemul de patru tonuri este tonuri înalte, joase, în creștere, în scădere ( tonurile nu au semnificație fonologică).
Majoritatea limbilor andine disting 3 clase nominale (masculin, feminin și impersonal); în limbile andine și chamali există cinci dintre ele, ceea ce reflectă cel mai probabil starea inițială; Dialectele andine au sisteme cu două și șase clase. Caracteristic este prezența unei poziții de sufix (uneori de prefix ) pentru un indicator de clasă pentru adjective și participii , un indicator de clasă de prefix pentru o parte a verbelor . Indicatorul tulpinii indirecte, precum și indicatorul cazului genitiv , depind de clasa substantivului (2 forme diferă). Printre cazurile gramaticale , alături de dativ, există și un afectiv , modelând subiectul verbelor de percepție senzorială („a vedea”, „a auzi”, „a ști”, uneori „a iubi”, etc.). Există 6-7 localizări în sistemul cazurilor locale (inclusiv localizarea rară tipologic „în contact cu reperul”); printre indicatorii de direcție, pe lângă esiv („găsire”), alativ („mișcare către”) și ablativ („mișcare de la”), poate fi reprezentat un translativ („mișcare de-a lungul, prin” ). Se notează varietatea (până la zece) sufixelor de plural de substantive .
Sistemul de numere este zecimal (în Akhvakh - vigesimal).
Pronumele personale de persoana I plural disting între forme inclusive și exclusive .
Acordul personal în verb este notat (ca o inovație) în dialectul nordic al limbii Akhvakh. Partea principală a formelor aspectual-temporale ale indicativului este reprezentată de construcții analitice (participii, gerunzii , infinitiv cu verbul auxiliar „a fi”); forma verbală sintetică comună tuturor limbilor andine este timpul trecut ( aorist ), în multe limbi este reprezentat timpul comun prezent ( constativ ). Indicatorii imperativului verbelor tranzitive și intranzitive diferă. Există un cauzal morfologic . Reduplicarea tulpinilor verbale (majoritatea parțială) este folosită pentru a exprima pluralitatea verbală (distributivitate, repetiție etc.).
În vocabularul limbilor andine, există o influență semnificativă a limbii avar; se presupune că prin avar au pătruns şi numeroase împrumuturi din limbile arabă , iraniană şi turcă , precum şi din limba rusă .
Toate limbile andine sunt nescrise; din anii 1990 se fac încercări separate de introducere a scrisului. În prezent, limbile andine folosesc scrierea avar.
Studiul limbilor andine începe în prima jumătate a secolului al XX-lea ( A. M. Dirr , mai târziu A. A. Bokarev ); o contribuție semnificativă la studiul limbilor andine a fost adusă de T. E. Gudava , Z. M. Magomedbekova , I. I. Tsertsvadze , P. T. Magomedova, M. E. Alekseev , un grup de cercetători din Moscova condus de A. E. Kibrik și alții.