limba otomană | |
---|---|
nume de sine |
لسان عثمانى (lisân-ı Osmânî) |
Țări | Imperiul Otoman |
statutul oficial | Imperiul Otoman |
Numărul total de difuzoare | 0 |
stare | mort |
dispărut | prima jumătate a secolului al XX-lea |
Clasificare | |
Categorie | Limbile Eurasiei |
limbi turcice grupul Oguz subgrupul turc | |
Scris | Script arabo-persan ( alfabet otoman ) |
Codurile de limbă | |
ISO 639-1 | — |
ISO 639-2 | ota |
ISO 639-3 | ota |
IETF | ota |
Glottolog | otto1234 |
Limba otomană (autonume: لسان عثمانی lisân-ı Osmânî , Tur . Osmanlıca, Osmanlı Türkçesi ), numită și veche anatoliană-turcă, veche otomană sau otoman-turcă, este limba de stat a Imperiului otoman aparținând otomanului , subgrup de limbi turcice . În ciuda faptului că limba otomană era în esență turcă, vocabularul său în unele lucrări ajungea la 80-90% din cuvintele arabe și persane . În afară de aceasta, au fost folosite construcții gramaticale separate arabe și persane (de exemplu, izafet ). Prin urmare, până la mijlocul secolului al XIX-lea, limba otomană era foarte diferită de dialectele turcești vorbite (deși, pe de altă parte, le-a influențat). Alfabetul arab a fost folosit cu unele modificări (comun cu grafia persană, cu excepția literei kaf cu trei puncte de mai sus - pentru consoana nazală velar [ ŋ ] , care nu s-a păstrat în limba turcă literară modernă, dar este prezentă într-un numărul de limbi turcice moderne, de exemplu, în aproape limba turcă, tătarul Crimeea ( dialectul coastei de sud ), precum și în tătar , bașkir , kazah etc.).
I. Vechiul anatolo-turc (XIII - sfârșitul secolului XV) - s-a format într-o situație etnică complexă în Asia Mică, care s-a dezvoltat după strămutarea selgiucizilor în Anatolia , nucleul acestora fiind triburile Oguz , Kipchak . și triburile Karluk au luat parte și ele la cuceriri . De obicei, vechea anatoliană-turcă este separată într-o limbă separată.
II. Otoman propriu-zis:
1. Turcia timpurie sau otomană timpurie (a doua jumătate a secolelor XV-XVI). 2. Turca mijlocie sau otomană mijlocie (XVII – prima jumătate a secolului al XVIII-lea) – „epoca de aur” a literaturii otomane, separarea maximă a limbii scrise și literare de limba vorbită populară. 3. Turc nou sau otoman nou (prima jumătate a secolului al XIX-lea - primul sfert al secolului al XX-lea).III. De fapt turcă (din anii 30 ai secolului XX).
De la mijlocul secolului al XIX-lea (după tanzimat ), a început să se contureze așa-numita limbă nouă otomană, care este mai apropiată de vorbirea colocvială și conține multe împrumuturi din limbile vest-europene. După formarea Republicii Turce (1924), limba literară turcă modernă a fost codificată, cu o scriere bazată pe alfabetul latin ( 1928 ), iar limba otomană a căzut în dezavantaj.
Limba turcă modernă a fost creată la începutul secolului al XX-lea prin codificarea dialectelor populare vorbite din Turcia și nu este o continuare directă a limbii otomane. Cu toate acestea, de-a lungul mai multor secole de utilizare, tradiția scrisă otomană a influențat puternic aceste dialecte. Una dintre principalele diferențe dintre limba turcă modernă și limba otomană este utilizarea mai largă a neologismelor turcești în locul împrumuturilor arabo-persane (ponderea acestora din urmă în turcă este de aproximativ 30% față de 80% în otomană), precum și o număr mai mic de cuvinte compuse .
La începutul secolului XXI. Jihadiștii ceceni au considerat limba otomană (împreună cu araba) ca o posibilă limbă supranațională pentru „ Emiratul Caucazian ”, dar punctul de vedere al susținătorilor limbii arabe a prevalat [1] .
Dicționare și enciclopedii | |
---|---|
În cataloagele bibliografice |
Cultura Imperiului Otoman | |
---|---|
artă |
|
arta expresiva |
|
Limba si literatura |
|
Sport |
|
Alte |
|