Transcriere practică arabo-rusă

Transcriere practică arabă-rusă  - transferul numelor proprii și titlurilor din arabă în chirilic .

Principii generale

Limba arabă în cele mai multe cazuri este scrisă numai cu ajutorul consoanelor fără utilizarea vocalelor. Excepțiile sunt rare - Coranul, literatura religioasă, educațională și pentru copii. Din această cauză, nu se face o transliterație a textului ca atare din arabă, ci o transcriere a pronunției. Astfel, înainte de transcriere, este necesar să adăugați vocalizări la text, ceea ce poate necesita anumite cunoștințe despre limba arabă în sine. În cazurile în care vocalele apar, atunci sunt folosite în principal doar semnele pentru vocale (fatha, damma, kasra) și semnul dublării consoanei ( shadda ) și uneori semnele nunației ( tanvin ). Semnele absenței unei vocale (sukun) și absența unui stop glotal (wasla) sunt extrem de rar folosite. Inscripția alif (alif-khanjariya) se găsește aproape exclusiv în Coran și în cuvântul Allah (ﷲ).

Transcrierea este complicată și de prezența în limba arabă a sunete unice speciale (empatice, interdentare, faringiene), care sunt absente atât în ​​rusă, cât și în majoritatea limbilor europene. Aceste sunete în multe cazuri pot fi doar aproximative.

Există două tipuri de transcriere: științifică , care reflectă pronunția cât mai exact posibil, și practică , care reflectă pronunția doar aproximativ cu ajutorul alfabetului standard rus sau latin.

Transcrierile științifice și practice ruso-araba au fost elaborate de arabistul I. Yu. Krachkovsky și studentul său N. V. Yushmanov .

Pentru transliterarea exactă în latină, se utilizează în principal sistemul german DIN 31635 și sistemul ISO 233 strâns legat .

În romanizarea practică , sunt utilizate diverse sisteme, inclusiv diverse sisteme surogat bazate pe regulile de ortografie engleză sau franceză (de exemplu, folosind digrafele oo sau ou pentru vocala /u/).

Reguli consolidate

Alfabetul de bază

Vocale

Notă : Următoarele tabele folosesc litera hamza (ء) ca purtător pentru a ilustra utilizarea semnelor diacritice. Ea nu face parte din aceste semne.

Pentru a înregistra vocalele scurte după o consoană, se folosesc semne opționale (fatha, damma, kasra) deasupra acestei consoane. Pentru a scrie vocalele lungi, se folosesc aceleași semne plus litera consoană corespunzătoare.

Hamza

Stopul glotal (în arabă hamza ) are reguli complexe de notație. Poate fi scris ca un singur caracter pe linia ⟨ﺀ⟩, nedistingându-se astfel de alte consoane, dar mult mai des se scrie deasupra sau sub trei litere purtătoare: alif, vav, ya. În același timp, hamza, ca orice consoană, poate fi atât înainte, cât și după vocală. La începutul cuvintelor, hamza este scrisă exclusiv deasupra sau sub alif.

Combinația „alif-hamza + fatha + alif” (adică أَا ) este scrisă într-un mod special prin alif-madda.

Absența unei hamza este înregistrată ocazional cu un semn wasla (utilizat de obicei doar înainte de alif inițial).

În textele fără voce, este posibilă chiar și absența completă a hamza suprasemnată (astfel hamza nu se distinge de vav și ya), ceea ce complică și mai mult transcrierea. Hamza nu este aproape niciodată scris peste alif-ul articolului hotărât.

Articolul hotărât

Ca și în cazul hamza, există unele dificultăți în redarea articolului hotărât în ​​arabă. În poziția neutră, se citește și se transcrie ca al- ( el- ). În anumite poziții, sunetul - l - poate fi asimilat cu consoana ulterioară (vezi mai multe litere solare și lunare ). După vocale, inițialul a - ( e -) dispare de obicei (așa-numita tăvălire).

Nunatie

Termenul nunatie (sau tanvin ) în gramatica arabă se referă la terminațiile de caz ale „statului nedefinit” (corespunde articolului nehotărât în ​​alte limbi). Uneori, din motive istorice, după nunație, se scriu suplimentar litere mute alif-maksura sau un simplu alif.

Alte semne

• sukun peste o consoană denotă absența oricărei vocale după acea consoană (inclusiv hamza ). Nu a fost transcris deloc.
• shadda peste o consoană denotă dublarea acelei consoane. Transcris corespunzător prin dublarea literelor (caz special: dj → dj ).

Litere și combinații speciale

Vezi și

• ISO 233
• Transmiterea literelor arabe în latină

Note

1. ↑ 1 2 3 4 După k , l , d . Combinațiile y cu a și y cu y sunt transmise ca i și yu .
2. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Variantele dialectale sunt marcate între paranteze.
3. ↑ 1 2 3 4 5 6 Consoanele sa, zal, za au pronunții diferite: în arabă literară - ca fricative interdentare /θ, ð, ðˤ/, în unele dialecte (în primul rând Egipt și Maghreb ) - ca stopuri dentare /t, d, dˤ/, în alte dialecte ( Levant ) - ca fricative dentare /s, z, zˤ/.
4. ↑ 1 2 În dialectele din Egipt, Yemen și Oman, jim este pronunțat ca o consoană stop /ɡ/. În dialectele Magrebului și Levantului, jim este pronunțat ca o consoană șuierătoare /ʒ/.
5. ↑ Ain în transmisia practică este fie ignorată, fie prelungește vocala care o urmează (علي Ali , جماعة jamaat , بعث Baas ).
6. ↑ 1 2 În multe dialecte, kaf este pronunțat ca /ɡ/.
7. ↑ Înaintea consoanelor.
8. ↑ După consoanele emfatice și pot fi transmise ca ы .

Literatură

• Gilyarevsky R. S. (ed.). Transcrierea practică a numelor de familie. - M . : Fizmatlit, 2004. - S. 46-59.
• Instrucțiuni pentru transferul denumirilor geografice ale țărilor arabe pe hărți / Comp.: V. I. Savina, S. S. Tselniker; Ed. N. M. Nadzharova. — M .: Nauka, 1966.
• Serdyuchenko G.P. Limba arabă // Transcriere rusă pentru limbile Orientului străin. - M . : Nauka, 1967. - S. 104-115.
• Yushmanov N. V. Scrierea și citirea // Gramatica limbii arabe literare. - L. , 1928. - S. 6-18.