Ceaiuri celebre din China

Ceaiurile celebre din China ( chineză 中国名茶) sau Zece ceaiuri celebre ale Chinei ( chineză 中国十大名茶) [1] [2]  este o listă a celor mai faimoase zece ceaiuri chinezești din lume. Contrar credinței populare, nu este fixat în mod rigid și variază în funcție de compilator și locul de compilare [3] [4] . Următorul tabel se bazează pe douăzeci de astfel de liste, conține doar acele soiuri de ceai care sunt menționate în aceste liste mai des decât altele (cel puțin zece mențiuni din douăzeci, cu orice configurație a listelor).

Cele zece ceaiuri celebre ale Chinei

Despre originea soiurilor de ceai

Călătorul și folcloristul Rusty Quill a călătorit mult timp în jurul Chinei, adunând povești populare despre cele mai faimoase zece ceaiuri. Printre altele, a reușit să consemneze următoarele legende și mituri.

Longjing

Potrivit legendei, o secetă severă a devastat regiunile muntoase din Vârful Leului din Hangzhou în anul 250 d.Hr. Culturile de ceai din acel an tânjeau fiecare picătură de umiditate care cădea din cer. Din păcate, absența chiar și a unei picături de lichid prețios a amenințat însăși existența ceaiului. Pentru a preveni acest lucru, călugărul rătăcitor a mers pe cărările înguste de munte să cheme balaurul care locuia lângă izvoarele care le umpleau fântânile . Călugărul s-a rugat ca balaurul să dea oamenilor ploaie pentru a salva cel mai de preț lucru - recolta de ceai. Balaurul, fiind generos și, probabil, dorind să bea ceai, a satisfăcut cererea călugărului cu ploaie abundentă, iar sursa nu s-a mai secat de atunci. Până în ziua de astăzi, același izvor hrănește tufele de ceai din apropierea Vârfului Leului, iar dragonul nu a mai simțit niciodată sete în iubitul său Long Jing - care înseamnă „Fântâna Dragonului” [5] .

Biluochun

Cu secole în urmă, Bi Luo Chun era cunoscut ca Xia Sha Ren Xiang (吓杀人香), ceea ce înseamnă „Aromă uimitoare”. Legenda spune că culegătorii de ceai se plimbau printre tufele de ceai din apropierea orașului grădină Suzhou , umplându-și coșurile cu o recoltă deosebit de bună de ceai delicat. Spălați în ceață de la munte, lăstarii și mugurii de ceai s-au copt cu parfum de piersic , caise și prun , plantați ici și colo printre tufele de ceai. Lucrătorii din plantația de ceai și-au umplut în curând coșurile până la plin, pentru că nu aveau de gând să piardă nici măcar un vlăstar din această recoltă fină de ceai și și-au împachetat cât au putut în tunici . Unii spun că au furat pentru ei înșiși. Încălzit de căldura corpului și de soarele cald de primăvară, ceaiul proaspăt a început să elibereze o aromă bogată. Mulți au fost uimiți de mirosul de ceai.

Mai târziu, la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea , împăratul Kang Xi a vizitat lacul Taihu din provincia Zhejiang . I-au fost prezentate cele mai bune exemple din acest ceai. Împăratul a fost uimit de aroma și puritatea ceaiului și i-a cerut numele. „Aromă uimitoare” a fost răspunsul proprietarului. Împăratul a răspuns disprețuitor că un astfel de nume pentru această comoară ar fi vulgar și jignitor și nu este potrivit pentru un ceai atât de izbitor. El a cerut ca frunzele nefolosite să-i fie aduse spre examinare, după care a afirmat că un nume mai potrivit ar fi Bi Luo Chun, care înseamnă „Primăvara la Melcul Verde”, deoarece ceaiul a fost cules din izvor în vârful Bi Luo („Melcul verde”) Munții Dongting și forma înclinată a frunzelor de ceai rulate arăta ca niște melci verzi mici [6] .

Tie Guanyin

Cu secole în urmă, în provincia Fujian, un bătrân sătean s-a plimbat prin fermele sale, bucurându-se de cântecul păsărilor și de picurăturile râurilor care țâșneau în apropiere. În fiecare zi trecea pe lângă un templu antic abandonat . Văzând acest templu odată frumos așa cum era, inima i s-a umplut de tristețe profundă, dar nu avea niciun mijloc de a-l repara. Într-o zi, el a decis că măcar ar putea mătura și curăța templul ardând tămâie și așa a făcut de două ori pe lună.

În centrul acestui templu se afla o statuie a lui Guanyin , denumită uneori Zeița de Fier a Milei. Ca de fiecare dată când săteanul se tăcea în templu, statuia părea din ce în ce mai puțin crăpată și prăbușită. Într-o zi, la mulți ani după ce a început să îngrijească templul, Guanyin i-a apărut în vis. A fost atât de mișcată de devotamentul săteanului față de templul ei, încât l-a determinat să se uite în peșterile din spatele templului pentru a găsi comorile lăsate acolo pentru el. El a fost îndrumat să împărtășească acest dar cu alții în același mod în care și-a împărtășit timpul și efortul cu ea.

Sătenul a căutat această peșteră timp de câteva ore înainte de a găsi un mic gol în care se afla doar un lăstar de ceai, pe care l-a transformat într-un tufiș de ceai magnific. Ceaiul produs din acest tufiș, după preparare, a devenit un lichid maro auriu cu diverse arome și un gust dulceag. Vestea s-a răspândit despre acest ceai minunat, iar Fujian a devenit faimos pentru cel mai bun ceai oolong Tie Guanyin [7] .

Maofeng

Munții Galbeni din provincia Anhui găzduiesc ceaiul Yellow Mountain Furry Peak. Stâncile înălțătoare se repezi spre nori, cât poate vedea ochiul uman, cu pământ bogat fertil sub picioare, aer rece, ceață și ploaie care răcoresc aerul. Mirosul de orhidee înconjoară totul de îndată ce soarele începe să se uite printre nori. Aceasta este ceea ce puteți vedea pe Muntele Galben - sau Huang Shan. La fel ca mulți dintre munții din jur din Muntele Chinei, Muntele Galben are propria sa legendă, bazată, desigur, pe o tragedie cotidiană.

Un tânăr și o tânără frumoasă dintr-o plantație de ceai erau îndrăgostiți unul de celălalt, dar tiranul local a înrobit-o ca concubină. Ea a fugit și a aflat curând că tiranul, în gelozie, și-a ucis iubitul. Când și-a găsit trupul iubitului ei abandonat sus în munți, a plâns peste el și a plâns până ea însăși s-a transformat în ploaie, în timp ce trupul iubitului ei a încolțit în pământ într-un tufiș de ceai. Așa explică legenda că zona în care crește acest ceai este acoperită cu nori și este umedă tot timpul anului, și de ce Muntele Galben oferă ceai delicios Huangshan Maofeng [8] .

Baihao

Legenda spune că împăratul Huizong a fost atât de fascinat de dragostea lui pentru ceaiul alb Baihao (cu părul alb) și, în încercarea sa de a bea berea perfectă, a neglijat atât de mult treburile de stat ale imperiului său încât a ratat invazia mongolului . hoardele [ 9] .

Pu-erh

Istoria ceaiului Pu Er („Satul din mijlocul munților”) datează din timpul dinastiei Han de Est (25-220 d.Hr.). Potrivit legendei, semințele de plante de ceai folosite pentru a crește Pu-erh au fost date poporului Chinei de către Zhuge Liang  , prim-ministrul statului Shu în perioada celor Trei Regate . El este cunoscut și sub porecla „Strămoșul ceaiului”. Zhuge Liang i-a învățat pe oamenii din sudul Yunnanului arta strângerii și a face ceaiul. Se crede că cei șase munți legendari de ceai situati la nord de râul Lincang au fost numiți după șase lucruri lăsate în urmă de Zhuge Liang. Yul ( gong de cupru ), Manchu ( piton de cupru ), Manchuan ( cărămidă de fier ), Yi Ban ( placă de lemn ), Geden ( etrier de piele ) și Mansa (pungă de semănat ) .

În timpul dinastiei Qing (1644-1911), Pu-erh a devenit atât de popular încât peste 100.000 de oameni au fost recrutați pentru a cultiva ceai pe un munte din apropierea orașului Simao. Pu-erh este cunoscut pentru proprietățile sale medicinale, inclusiv fiind cel mai faimos remediu pentru mahmureală [10] .

Surse

1. ↑ Lim Li Kok. Cele zece ceaiuri celebre din China // Originile ceaiului și   vinului chinezesc . - Ed. a II-a - Singapore: Asiapac Books Pte Ltd, 2005. - P. 14,15. — 150p. - (serie de cultură chineză). — ISBN 981-229-369-8 .
2. ↑ Ling Wang. Anexa 3. Ceaiuri chinezești celebre // Ceaiul și cultura chineză   (engleză) / Editat de Luo Tianyou, Xu Rong. - Baijing: Long River Press, 2005. - P. 182. - 183 p. — ISBN 1-59265-025-2 .
3. ↑ China's Tea on Decline // Produse celebre „ID”   (engleză)  (engleză)  // Revista lunară din China: jurnal. - Shanghai, China: JW Powell, 1937. - Nr. 80-81 . — P. 492 .
4. ↑ Ceai // Anexa 3. Alimente și băuturi chinezești // Informații China: sursa de referință cuprinzătoare și autorizată a Chinei noi   . — Oxford; New York: Pergamon Press, 1989. Vol. 3. - P. 1417. - 1621 p. - (Seria de informații despre țările lumii). - ISBN 0-0803-4764-9 .
5. ↑ Quill, Rusty . Dragonwell (Long Jing)   (engleză) , Tea Legends - Cele 10 celebre ceaiuri chinezești , Squidoo . Preluat la 8 august 2011.
6. ↑ Quill, Rusty . Green Snail Spring (Pi Lo Chun)   (engleză) , Tea Legends - Cele 10 celebre ceaiuri chinezești , Squidoo . Preluat la 8 august 2011.
7. ↑ Quill, Rusty . Iron Goddess (Ti Kuan Yin)   (engleză) , Tea Legends - Cele 10 celebre ceaiuri chinezești , Squidoo . Preluat la 8 august 2011.
8. ↑ Quill, Rusty . Yellow Mountain Fur Peak (Huangshan Maofeng)   (engleză) , Tea Legends - Cele 10 celebre ceaiuri chinezești , Squidoo . Preluat la 8 august 2011.
9. ↑ Quill, Rusty . Blană albă Ac argint (Bai Hao)   (engleză) , Legende ale ceaiului - Cele 10 celebre ceaiuri chinezești , Squidoo . Preluat la 8 august 2011.
10. ↑ Quill, Rusty . Pu-erh (Pu-er: Village of Cove)   (engleză) , Tea Legends - Cele 10 celebre ceaiuri chinezești , Squidoo . Preluat la 8 august 2011.