Limbi italiene centrale

Limbile italiene centrale (și dialectele italiene centrale ) sunt unul dintre subgrupurile distinse ca parte a ramurii limbii romanice occidentale . Considerat în mod tradițional ca o colecție de dialecte ale limbii italiene din zona italo-romană . Include dialectele din Toscana [1] . Uneori, dialectele umbriană , romană și marchizană, distinse în funcție de principiul istoric și geografic, sunt denumite italiana centrală . Limba corsica li se alatura si [2] . În plus, limba literară italiană cu varietățile sale regionale [3] aparține tipului structural italian central . Pe lângă subgrupa centrală, zona italo-romană include și subgrupele nordice și sudice [4] .

Zona centrală a Italiei este separată de zona nordului Italiei printr-o grămadă de izoglose numite linia La Spezia-Rimini [4] . Granițele sudice ale zonei italiene centrale au contururi destul de nedefinite [3] . Zona de distribuție a dialectelor toscane acoperă cea mai mare parte a Toscanei și a insula Elba . La nord, zona toscană se învecinează cu zona limbii Emiliano-Romagnol  - în nord-vest cu dialectele Lunigiana de tip nordic (emiliano-ligurian) și, la sud, cu dialectele apuane de tranziție care îmbină caracteristicile. de tipul nordic și toscan (Massa, Garfagnana, Versilia). În sud, zona toscană se învecinează cu dialectele central-sudice ale Italiei centrale. Regiunea dialectală din sudul Toscanei, nordul Lazio și nordul și vestul Umbriei poate fi văzută ca o zonă de tranziție între zonele centrale ale Italiei și sudul Italiei. Gama corsicană de tipul italian central acoperă părțile nordice și centrale ale teritoriului insulei Corsica, precum și insula Capraia [5] .

Dialectele toscane sunt considerate cele mai conservatoare dintre toate dialectele italiene. Dialectul florentin al zonei de dialect toscan este baza limbii literare a italienilor, prin urmare dialectele toscane și italiana literară în ansamblu au o structură similară. În absența unei opoziții puternice între dialectele toscane și norma literară, totuși, diferențe lingvistice pronunțate față de limba standard rămân, în primul rând, în limba rurală din Toscana. Scrisul se dezvoltă în dialectele toscane (nu există o singură tradiție literară), se publică literatură folclorică, se publică reviste, se aud dialecte pe scena teatrului, în emisiunile de radio și televiziune. Adesea trăsăturile toscane dialectale sunt folosite în scopuri comice [6] .

Se presupune că dialectele romanice arhaice de tip sardinian s-au format inițial în Corsica, dar ca urmare a legăturilor lungi și strânse dintre Corsica și vestul Toscanei, dialectele corsicane au dobândit structura tipului italian central (toscan). Între timp, dialectele din Corsica de Sud se apropie de limba sardinia [7] .

Note

1. ↑ Chelysheva I. I., Cherdantseva T. Z. Limba italiană // Limbi ale lumii. Limbi romanice . - M .: Academia , 2001. - S.  56 -57. — ISBN 5-87444-016-X .
2. ↑ Cherdantseva T. Z. Limba italiană // Dicționar enciclopedic lingvistic / Redactor-șef V. N. Yartseva . - M .: Enciclopedia Sovietică , 1990. - 685 p. — ISBN 5-85270-031-2 .
3. ↑ 1 2 Chelysheva I. I. Dialectele Italiei // Limbile lumii. Limbi romanice . - M .: Academia , 2001. - S.  92 -93. — ISBN 5-87444-016-X .
4. ↑ 1 2 Alisova T. B., Chelysheva I. I. Limbi romanice // Limbi ale lumii. Limbi romanice . - M .: Academia , 2001. - S.  24 -25. — ISBN 5-87444-016-X .
5. ↑ Chelysheva I. I. Dialectele Italiei // Limbile lumii. Limbi romanice . - M .: Academia , 2001. - S.  124 -125. — ISBN 5-87444-016-X .
6. ↑ Chelysheva I. I. Dialectele Italiei // Limbile lumii. Limbi romanice . - M .: Academia , 2001. - S.  125 . — ISBN 5-87444-016-X .
7. ↑ Chelysheva I. I. Limba / dialectul corsican // Limbile lumii. Limbi romanice . - M .: Academia , 2001. - S.  146 -148. — ISBN 5-87444-016-X .