Utilizare
istoric
Trancrieri
Articolul vorbește despre sistemul modern de scriere al limbii japoneze și despre istoria acesteia . Articolul Limba japoneză este dedicat limbii în sine .Există trei sisteme principale de scriere utilizate în japoneză modernă: kanji - caractere de origine chineză și două silabare create în Japonia : hiragana și katakana . În Japonia însăși, acest sistem este numit în mod tradițional „ scriere mixtă cu hieroglife și kana ” ( jap. 漢字仮名交 じり文 kanji kana majiribun ) .
Adesea, în textul japonez există litere latine , folosite pentru a scrie abrevieri comune (de exemplu, DVD sau NATO) și în alte scopuri. Transliterarea limbii japoneze în litere latine se numește romaji și se găsește rar în textele japoneze. Cifrele arabe sunt adesea folosite pentru a scrie cifre (de obicei, în texte cu o direcție orizontală de scriere ). Excluderea oricăruia dintre tipurile de scris enumerate sau înlocuirea unuia cu altul în utilizarea lor acceptată face textul dificil de citit sau de neînțeles deloc (acest lucru, probabil, nu se aplică literelor latine, al căror rol și utilizare este în prezent mult mai puţin în comparaţie cu cele trei sisteme principale) .
Luați în considerare un exemplu de titlu de ziar care utilizează toate tipurile de scriere în intrarea sa, inclusiv litere latine și cifre arabe (titlu din ziarul Asahi Shimbun din 19 aprilie 2004 ). Kanji în roșu , hiragana în albastru , katakana în verde , romaji și cifre arabe în negru:
ラドクリフ、マラソン五輪代表に 1万m出場にも含み Radokurifu , Marason gorin daihyō ni , ichi - man mētoru shutsujō ni mo fuku mi RADOKURIFU, MARASON gorin daihyo: ni , ichi - man me: toru shutsujo: ni mo fuku mi . " Radcliffe , un concurent olimpic de maraton, va concura și la proba de 10.000 m."Următoarele sunt exemple de cuvinte japoneze scrise în diferite sisteme de scriere:
| Kanji | Hiragana | Katakana | Romaji | Traducere |
|---|---|---|---|---|
| 私 | わたし | ワタシ | watashi | eu |
| 金魚 | きんぎょ | キンギョ | kingyo | peștișor de aur |
| 煙草 | たばこ | タバコ | tutun | Tutun, țigări |
Sortarea cuvintelor în japoneză se bazează pe ordinea kana , care, spre deosebire de kanji, nu exprimă un sens semantic, ci un sunet. Există două tipuri principale de kana: goju:on modern (lit. „cincizeci de sunete”) și învechit: iroha . În dicționarele de hieroglife , cuvintele sunt sortate folosind un sistem de chei .
Kanji (漢字, lit. „Scrisorile (dinastiile) lui Han ”) sunt caractere chinezești folosite în scrierea japoneză în principal pentru a scrie substantive , tulpini de verb și adjective , precum și nume proprii japoneze . Primele texte chinezești au fost aduse în Japonia de călugării budiști din regatul coreean Baekje în secolul al V-lea d.Hr. e. Astăzi, împreună cu caracterele chinezești originale, sunt folosite semne inventate chiar în Japonia: așa-numitul kokuji .
În funcție de modul în care kanji au intrat în limba japoneză, caracterele pot fi folosite pentru a scrie aceleași cuvinte sau diferite sau, mai frecvent, morfeme . Din punctul de vedere al cititorului, aceasta înseamnă că kanji-urile au una sau mai multe citiri . Alegerea citirii unui caracter depinde de context, de combinația cu alte kanji, de locul în propoziție etc. Unele kanji utilizate în mod obișnuit au zece sau mai multe lecturi diferite.
Lecturile sunt, în general, împărțite în lecturi sau on'yomi (interpretări japoneze ale pronunției caracterelor chinezești) și lecturi kun sau kun'yomi (bazate pe pronunția cuvintelor native japoneze). Unele kanji au mai multe onyomi deoarece au fost împrumutate din China de mai multe ori: în momente diferite și din zone diferite. Unele au kun'yomi diferite, deoarece există mai multe sinonime japoneze pentru caracterul chinez. Pe de altă parte, este posibil ca un kanji să nu aibă un singur onyomi sau un singur kun'yomi.
Citirile rare ale personajelor se numesc nanori . Nanori sunt larg răspândite în numele proprii, în special numele de familie.
Există multe combinații de kanji care folosesc atât ons, cât și kun pentru a pronunța componentele: astfel de cuvinte se numesc zu: bako (重箱) sau yuto: (湯桶). Acești doi termeni în sine sunt autologici: primul kanji din cuvântul zubako este citit de onu, iar al doilea de kun, iar în cuvântul yuto este invers. Alte exemple:金色 kin'iro - „aur” (on-kun); 空手道karatedo: - karate (kun-kun-on).
Gikun (義訓) - citiri ale combinațiilor de kanji care nu sunt direct legate de kuns sau on-uri ale hieroglifelor individuale, ci legate de semnificația întregii combinații. De exemplu, combinația 一寸 poate fi citită ca issun (adică „un soare”), dar de fapt este o combinație indivizibilă de totto („un pic”). Gikun se găsește adesea în numele de familie japoneze.
Din toate aceste motive, alegerea lecturii corecte a unui caracter este o sarcină dificilă pentru studenții japonezi.
În cele mai multe cazuri, kanji diferite au fost folosite pentru a scrie același cuvânt japonez pentru a reflecta nuanțele de sens. De exemplu, cuvântul naosu , scris ca 治す, ar însemna „tratează o boală”, în timp ce ortografia 直す ar însemna „reparare” (cum ar fi o bicicletă). Uneori, diferența de ortografie este transparentă, iar uneori este destul de subtilă. Pentru a nu se înșela în nuanțele de sens, cuvântul este uneori scris în hiragana.
În limba scrisă modernă sunt folosite în mod activ aproximativ 3 mii de hieroglife. 2136 kanji constituie minimul necesar predat în școli începând cu 2010 (anterior, minimul era 1945 kanji).
Din kanji au apărut două silabare - kana: hiragana și katakana .
Wikimedia Commons are o pagină cu imagini cu kanjiHiragana ( Jap. 平仮名) este un alfabet silabar , fiecare caracter exprimă o mora . Hiragana poate transmite vocale, combinații silabice și o consoană ( nん). Hiragana este folosit pentru cuvinte care nu au kanji, cum ar fi particule și sufixe. Este folosit în cuvinte în loc de kanji în cazurile în care se presupune că cititorul nu cunoaște unele hieroglife, sau aceste hieroglife nu sunt familiare scriitorului însuși, precum și în corespondența informală. Formele verbului și adjectivului ( okurigana ) sunt de asemenea scrise în hiragana. În plus, hiragana este folosit pentru a înregistra indicii fonetice pentru citirea hieroglifelor - furigana .
Hiragana este derivat din Man'yogana , un sistem de scriere care a apărut în secolul al V-lea e.n. e., în care cuvintele japoneze erau scrise cu caractere chinezești cu sunet similar. Caracterele hiragana sunt scrise în stilul caoshu al caligrafiei chineze , astfel încât caracterele acestui alfabet au contururi rotunjite. Anterior, textele japoneze puteau conține stiluri diferite de hiragana pentru aceeași mora, derivate din hieroglife cu aceeași lectură, dar după reforma din 1900, fiecarei mora i-a fost atribuit câte un caracter și un set de stiluri alternative a început să fie numit hentaigana , care este încă în utilizare limitată astăzi.zi.
La început, hiragana era folosită doar de femeile care nu aveau acces la o educație bună. Un alt nume pentru hiragana este „scrierea femeilor”. Genji monogatari și alte romane timpurii pentru femei au fost scrise în principal sau exclusiv în hiragana. Astăzi, textele scrise doar în hiragana se găsesc în cărțile pentru copiii preșcolari. Pentru ușurința citirii în astfel de cărți, sunt plasate spații între cuvinte.
Wikimedia Commons are o pagină cu imagini cu semne hiraganaKatakana (片仮名) este al doilea silabar în japoneză . Vă permite să transmiteți sunetul aceleiași mora ca și hiragana. Folosit pentru a scrie cuvinte împrumutate din limbi care nu folosesc caractere chinezești - gairaigo , nume străine, precum și onomatopee și termeni științifici și tehnici: nume de plante, părți de mașini etc. Accentul semantic pe un cuvânt sau secțiune de text care este de obicei folosit kanji și hiragana poate fi creat scriindu-l în katakana.
Katakana a fost creat de călugării budiști la începutul erei Heian din man'yōgana și folosit ca repere fonetice ( furigana ) în kanbun . De exemplu, litera kaカ provine din partea stângă a kanji ka加 „creștere”. În parte, katakana corespunde sistemului de chei pentru kanji cu aceeași pronunție. Caracterele Katakana sunt relativ simple și unghiulare, unele dintre ele seamănă cu personaje hiragana similare, dar numai kana „el” (へ) se potrivește complet.
Wikimedia Commons are o pagină cu imagini cu semne katakanaRō:maji (ロ ーマ字 lit.: „litere latine” ) este scrierea latină pentru cuvintele japoneze . Este folosit în manualele japoneze pentru străini, în dicționare, pe indicatoarele feroviare și stradale. Numele și numele japoneze sunt scrise în romaji pentru ca străinii să le poată citi: de exemplu, în pașapoarte sau cărți de vizită. Romaji este folosit pentru a scrie unele abrevieri de origine străină, precum DVD sau NATO. Romaji este utilizat pe scară largă în domeniul tehnologiei computerelor: de exemplu, metoda de introducere ( IME ) a kana prin romaji este adesea folosită pe tastaturi.
Există mai multe sisteme de romanizare a japonezei. Primul sistem de romanizare pentru japoneză sa bazat pe limba portugheză și alfabetul acesteia și a fost dezvoltat în jurul anului 1548 de catolicii japonezi. După expulzarea creștinilor din Japonia la începutul secolului al XVII-lea , romaji a căzut în desuetudine și a fost folosit doar ocazional până la restaurarea Meiji de la mijlocul secolului al XIX-lea , când Japonia s-a redeschis la contactul internațional. Toate sistemele actuale au fost dezvoltate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Sistemul Hepburn este cel mai comun , bazat pe fonologia engleză și oferind anglofonilor cea mai bună idee despre cum este pronunțat un cuvânt în japoneză. Un alt sistem este recunoscut ca standard de stat în Japonia - Kunrei-shiki , care transmite mai precis structura gramaticală a limbii japoneze.
În mod tradițional, japoneza a folosit metoda chineză de scriere verticală, 縦書き (たてがき, tategaki , literalmente „scriere verticală”) - caracterele merg de sus în jos, iar coloanele de la dreapta la stânga. Această metodă continuă să fie utilizată pe scară largă în ficțiune și ziare. În literatura științifică și tehnică și în computere, cel mai des folosit mod european de a scrie, 横書き (よこがき, yokogaki literal „scriere laterală”) - caracterele merg de la stânga la dreapta, iar liniile de sus în jos. Acest lucru se datorează faptului că în textele științifice este foarte adesea necesară introducerea de cuvinte și expresii în alte limbi, precum și formule matematice și chimice. În textul vertical, acest lucru este foarte incomod. În plus, încă nu există suport complet pentru scrierea verticală în HTML .
Oficial, scrierea orizontală de la stânga la dreapta a fost adoptată abia în 1959 , înainte de aceea multe tipuri de texte au fost tastate de la dreapta la stânga. Astăzi, deși foarte rar, puteți găsi scris orizontal de la dreapta la stânga pe semne și sloganuri - aceasta poate fi considerată o subspecie a scrierii verticale, în care fiecare coloană este formată dintr-un singur caracter.
Actualul sistem de scriere japonez datează din aproximativ secolul al IV-lea e.n. e., când scrisul hieroglific a venit din China în Japonia . Nu există dovezi clare că înainte de apariția caracterelor chinezești, Japonia avea propriul sistem de scriere. Înainte de înfrângerea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, ideea a fost impusă la nivel de stat că înainte de caracterele chinezești, existau mai multe sisteme de scriere timpurii în Japonia numite jindai moji (sau kamiyo moji ,神代文字, lit. „scriptul epocii”. al zeilor"): unii dintre ei forma semăna cu alfabetul runic , alții - hangul coreean . Astăzi, este general acceptat că toate sunt farse care au apărut pe valul naționalismului din secolul XX.
Inițial, caracterele chinezești nu erau folosite pentru a scrie texte în japoneză; cunoașterea limbii chineze clasice era considerată un semn al educației . Ulterior, a apărut sistemul kanbun (漢文), care folosea caractere chinezești ( kanji ) și gramatica chineză, dar conținea deja semne diacritice , indicând succesiunea de caractere de citit în japoneză. Cea mai veche carte despre istoria japoneză, Kojiki (古事記), compilată înainte de 712 , a fost scrisă în kanbun. Astăzi, studiul kanbun este inclus în cursul școlar de limba japoneză.
Prima limbă scrisă pentru scrierea limbii japoneze a fost man'yogana (万葉仮名), în care kanji au fost folosite pentru a scrie cuvinte japoneze, iar semnificațiile semantice nu au fost preluate din hieroglife, ci sunetele lor fonetice derivate din lecturi chineze. Man'yōgana a fost folosit inițial pentru a înregistra poezie, cum ar fi colecția de poezie Man'yōshū (万葉集) compilată înainte de 759 , din care derivă numele acestui sistem de scriere. Alfabetele fonetice - hiragana și katakana - provin din man'yogana .
Odată cu introducerea scrierii chineze, în Japonia au venit noi termeni și cuvinte care nu aveau echivalente în japoneză. Aceste cuvinte au fost pronunțate aproape de sunetul lor original chinezesc; Citirile chino-japoneze sunt numite on'yomi (音読み). În același timp, cuvintele native existau deja în japoneză, corespunzătoare hieroglifelor împrumutate, iar același cuvânt japonez putea fi scris în kanji diferite. Citirile derivate din rădăcina cuvintelor limbii japoneze se numesc kun'yomi (訓読み). Un kanji poate avea unul sau mai multe kun'yomi sau on'yomi sau poate să nu aibă deloc unul. Okurigana este folosit pentru a descifra ambiguitatea atunci când citiți kanji care formează rădăcinile verbelor și adjectivelor . De exemplu, caracterul 行 este citit ca în cuvântul iku (行く) „a merge”, fereastră - în cuvântul okonau (行う) „a face”, gyo: - în cuvântul compus gyo: retsu (行列) „linie ", ko: - în ginko : (銀行) "bancă" și an - în cuvântul andon (行灯) "lanternă".
Există multe sinonime în japoneză , derivate din cuvinte native japoneze și cuvinte chinezești împrumutate. Procesul de adaptare a vocabularului și a scrierii chinezești la japoneză este uneori comparat de lingviști cu influența cuceririi normande a Angliei asupra limbii engleze . În același timp, împrumuturile chinezești sunt adesea folosite în contexte mai formale și intelectuale, similar modului în care utilizarea latinismelor în limbile europene este considerată a fi un indicator al stilului de vorbire înalt .
Reformele epocii Meiji din secolul al XIX-lea nu au vizat în mod direct scrierea japoneză, dar a început un proces firesc de schimbare a limbii, cauzat de reformele educaționale și, în consecință, de o creștere a nivelului de alfabetizare în țară, de un aflux de cuvinte noi. și termeni, atât împrumutați din limbi europene, cât și nou creați. Drept urmare, scrierea clasică a început să fie înlocuită cu o nouă formă de „gebunichi” ( jap. 言文一致) , care se apropie cel mai mult de nevoile vorbirii colocviale. Complexitatea sistemului de scriere existent a devenit evidentă și, la sfârșitul secolului al XIX-lea, au început să fie înaintate în mod activ propuneri pentru reducerea numărului de kanji utilizate. În plus, sub influența cunoașterii sistemelor de scriere străine, în principal de origine europeană, au existat propuneri de a abandona complet scrisul hieroglific și de a traduce japoneză în kana sau romaji , cu toate acestea, nu au primit aprobare. În această perioadă, punctuația europeană a început să fie folosită în scrierea japoneză .
În 1900, Ministerul Educației din Japonia a efectuat trei reforme menite să îmbunătățească calitatea educației:
În timp ce primele două dintre aceste reforme au fost în general bine primite de public, ultima a fost întâmpinată cu ostilitate de către conservatori și a fost abrogată în 1908 .
Înainte de al Doilea Război MondialEșecul parțial al reformelor din 1900, precum și ascensiunea naționalismului în Japonia, au împiedicat orice reformă semnificativă a scrisului. Înainte de cel de -al Doilea Război Mondial, au existat numeroase propuneri de limitare a utilizării kanji, iar unele ziare au redus în mod voluntar numărul de kanji din paginile lor, în timp ce au crescut utilizarea furigana , dar aceste inițiative nu au fost susținute de guvern.
Perioada postbelicăDupă încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și ocuparea Japoniei de către trupele americane, au fost efectuate câteva reforme importante în ceea ce privește scrierea japoneză. Acest lucru s-a făcut parțial sub presiunea autorităților de ocupație, dar principalul motiv a fost că conservatorii, care anterior obstrucționaseră reformele, au fost îndepărtați de sub control asupra sistemului educațional al țării. Unele dintre reformele majore sunt enumerate mai jos.
Cam în același timp, a fost primită o propunere de la consilierii guvernului ocupant de a traduce complet scenariul în Romaji, dar această propunere nu a fost susținută de mulți experți și o reformă atât de radicală nu a fost realizată. Cu toate acestea, a devenit obligatorie duplicarea numelor de romaji pe indicatoarele feroviare și stradale.
În plus, direcția orizontală de scriere de la dreapta la stânga, tradițională pentru Japonia, a fost înlocuită cu o limbă europeană mai comună - de la stânga la dreapta. Vechea direcție de scriere a fost păstrată pe afișe, precum și în scopuri publicitare - pe partea dreaptă a unor vehicule (inclusiv mașini și nave), unde inscripția ar trebui să meargă din față în spate.
După ridicarea ocupației, reformele nu au fost anulate, dar multe restricții au fost atenuate. Înlocuirea în 1981 a toyo kanji cu o listă de joyo kanji , care conținea deja 1945 de hieroglife, a fost însoțită de o modificare a formulării: acum kanji-urile care nu sunt incluse în această listă nu au fost interzise, ci doar nerecomandate. În plus, Ministerul Educației a încetat să mai intervină activ în reforma scrisului, care între timp a continuat. De exemplu, în 2004, lista hieroglifelor nominale jimmeyo kanji a fost completată în mod semnificativ prin decret al Ministerului Justiției .
În multe cazuri, scrierea japoneză face posibilă renunțarea la introducerea de cuvinte noi și explicații suplimentare la transmiterea informațiilor. De exemplu, kanji watashi sau watakushi私„I” poate fi folosit de bărbați și femei în documente și scrisori oficiale și nu este specific de gen. Watashi , scris în hiragana わたし, este folosit în principal de femei în situații informale, cum ar fi într-un jurnal sau în scrisorile către un prieten. Watashi este rar scris în katakana ワタシ și aproape niciodată în romaji, cu excepția cazului în care întregul text este scris în romaji.
Combinațiile de kanji pot primi, de asemenea, citiri aleatorii în scopuri stilistice cu ajutorul furigana . De exemplu, în nuvela lui Natsume Soseki „A cincea noapte”, autorul folosește 接続って pentru tsunagatte , forma gerunzială a „-te” a verbului tsunagaru („a conecta”), care este de obicei scris ca 繋がって sau つながって.
Înainte de Restaurarea Meiji , semnele de punctuație nu erau folosite în japoneză . Mijloacele expresive de scriere sunt suficiente pentru a transmite intonații interogative sau exclamative: de exemplu, particula kaか de la sfârșitul unei propoziții o face interogativă, iar particula ёよ o face exclamativă. Atunci când se transmite vorbire colocvială, în care multe particule de control sunt omise, semnele de punctuație sunt mai frecvente. Semnele de punctuație în sine în scrierea japoneză au o formă și o dimensiune diferită de cele europene. De exemplu, maru „punct” (。), „virgulă” (、) pentru împărțirea sintagmatică a unei propoziții [2] și ghilimele perechi (「」) pentru accentuarea vorbirii directe [3] iau locul unui întreg caracter .
Semnele repetate au avut istoric o sferă mai largă. Pentru a nu scrie două kanji identice la rând, îl puteți înlocui pe al doilea cu caracterul de repetiție odoriji踊り字, care arată astfel: 々 . De exemplu, cuvântul pentru „oameni” ( hitobito ) este scris mai des ca 人々 decât 人人. Înainte de reformele scrisului de după război, se foloseau și alte semne de repetiție: pentru semne kana individuale sau grupuri întregi. Uneori, aceste semne sunt încă folosite în scrierea verticală.
Un alt caracter auxiliar folosit frecvent este ヶ(o prescurtare pentru katakana ke ). Se pronunță ka atunci când este folosit pentru a indica cantitatea (de exemplu, în 六ヶ月, rok ka getsu , „șase luni”) sau ca ga în numele locului , cum ar fi în numele districtului Tokyo Kasumi ga seki (霞 ヶ関 Kasumi ga seki , literal „oraș de ceață”) . Acest caracter este o versiune simplificată a kanji 箇.
| japonez | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Poveste |
| ||||||
| Dialectele | |||||||
| Literatură | |||||||
| Scris |
| ||||||
| Gramatică și vocabular | |||||||
| Fonologie | |||||||
| romanizare |
| ||||||