Scrierea persană

Scrierea persană (scrierea arabă-persană, alfabetul persan) este o versiune modificată a grafiei arabe consoane , adaptată inițial pentru a scrie limba persană (farsi). Versiunea modernă a scrisului persan are 32 de litere și diferă de arabă în primul rând prin patru litere suplimentare pentru a indica sunete care lipsesc în arabă . În prezent este folosit pentru a scrie Farsi  , limba oficială a Iranului , precum și varianta sa de est în Afganistan ,  limba Dari . Din versiunea persană a grafiei arabe (adesea cu modificări ulterioare și adăugarea de semne noi), au apărut scrieri din alte limbi din Iran, Asia de Sud și Centrală .

Scrierea

Scrierea persană are toate proprietățile de bază ale scrierii arabe , cum ar fi: direcția scrisului este de la dreapta la stânga, absența literelor majuscule, scrierea cursivă și, prin urmare, prezența mai multor opțiuni grafice pentru o literă în funcție de poziție. Multe litere, deși sunt superficial similare, diferă doar prin semne diacritice. Mai multe litere pot însemna un sunet, la fel cum o literă poate reprezenta mai multe sunete.

O trăsătură a scrisului persan modern, care s-a păstrat și în scrierea limbii urdu , este utilizarea pe scară largă, alături de tradiționalul Naskh , a scrisului de mână nastalik , care a căzut în desuetudine în țările arabe și este considerat depășit.

Compoziția alfabetului

Opțiunile de transliterare sunt date printr-o bară oblică, iar diferite foneme și alofone sunt date printr-o virgulă.

Toate literele din cuvânt sunt scrise împreună. Excepția sunt 7 litere „lunare”, care nu sunt conectate cu următoarea, prin urmare au doar două opțiuni grafice (izolate și finale): aleph ( ﺍ ), dal ( ﺩ ), hall ( ﺫ ), re ( ﺭ ), ze ( ﺯ ), same ( ژ ) și vav ( و ). Versiunea finală a conturului literelor „lunare” este folosită atât la sfârșitul cuvântului în sine, cât și la mijloc, dacă litera „lunară” este precedată de oricare „solară”, ca, de exemplu, în cuvânt بنده (bande - sclav, slujitor), unde conturul final al literei ﺩ este folosit în mijlocul unui cuvânt pentru a se conecta cu „solar” precedent ب, sau în verbul گذاشتن (gozashtan - a seta), unde medial ذ este conectat la گ inițial folosind ذ final.

Variante și combinații de litere

Următorul tabel prezintă principalele variante și combinații de litere care au stiluri speciale.

Istorie

Condiția prealabilă pentru adaptarea grafiei arabe la noua limbă persană a fost cucerirea teritoriului Imperiului Sasanian de către armatele arabe în timpul cuceririlor islamice din secolul al VII-lea și răspândirea islamului în rândul vorbitorilor de limbă persană. Utilizarea scriptului Pahlavi în Marele Khorasan în scopuri oficiale a fost interzisă la mijlocul secolului al VIII-lea, iar dacă zoroastrienii au continuat să o folosească, atunci cei care s-au convertit la islam erau în mare parte din păturile analfabete ale populației și pentru scris. nevoi au adaptat cu uşurinţă scrierea limbii dominante a califat  - arabă . Primele mostre de versuri persane scrise în grafie arabă apar în secolul al IX-lea [4] .

Fonetica limbii persane are patru consoane care lipsesc în arabă: [p] , [t͡ʃ] (č, h), [ɡ] , [ʒ] (ž, g). Primele trei au fost scrise inițial ca ب (ba), ج (jim) și , respectiv, ك (kaf) . Abia din secolul al XII-lea, modificările acestor semne au început să fie utilizate pe scară largă pentru a distinge aceste sunete, care au devenit noi litere ale alfabetului persan, dar multă vreme această practică nu a fost de natură obișnuită. Mai târziu, a fost inventată o literă separată pentru sunetul marginal [ʒ] (ž, g).

Principii de bază ale scrisului

Vocale

Continuând tipul consoanelor scrise arabe , scrierea persană permite în general fixarea în primul rând a consoanelor, precum și a vocalelor lungi ( stabile în limba modernă ) folosind literele ا (aleph) - a , و (vav) - y și ى (ya) - și . Ultimele două litere, care exprimă și consoane ( v și respectiv y ), sunt în esență matres lectionis . Pentru vocalele scurte (instabile), există un sistem de harakats arabe  - semne superscripte ale vocalelor. Cu toate acestea, ca și în arabă, vocalele sunt folosite doar în textele educaționale sau în cazuri rare când este necesară clarificarea lecturii. Cuvintele care diferă doar prin vocalele scurte nu diferă în scris. De exemplu, kerm „vierme”, karöm „generozitate”, kerem „cremă” și krom „crom” sunt scrise în același mod كرم k-r-m . De exemplu, گل gol „floare” și gel „murdărie”, ده dғh „zece” și deh „sat”, دور dur „departe” și dour „cerc” și multe alte cuvinte nu diferă, din cauza cărora cititorul trebuie să distinge-le după context.

Vocalele capătă o expresie specială la începutul și la sfârșitul unui cuvânt. Un cuvânt inițial de vocală începe întotdeauna cu aleph ا . Vocalele scurte inițiale sunt indicate printr-un singur aleph (peste care, dacă este necesar, se pune o vocală adecvată). Inițial lung a- este indicat de un aleph cu o madda ( آ ) care exprimă alungirea. Inițialele y- și i- , precum și diftongii ou- și hey- , sunt indicate prin combinarea unui aleph cu litera corespunzătoare و (vav) și ی (ya): او și ای .

Spre deosebire de arabă, în scrierea persană , sunt afișate toate vocalele finale, inclusiv cele scurte (cu excepția isafetului ). Pentru -e , se folosește litera ha-ye-havvaz ( ه ), numită în acest caz „ha mute”. Ha nu are nicio diferență între litera neexprimată cu finalul -h ( -х ), notat cu aceeași literă, de exemplu, بنده gang „sclav”, „slujitor” ~ پانزده panzdeh „cincisprezece”. Finalul -e persan poate fi adesea transliterat în latină ca -eh , astfel încât scrierea eronată (și, prin urmare, pronunția) -eh poate apărea în transliterațiile ruse . De exemplu, افسانه  - afsāneh  - * afsaneh cu afsane corect „basm”. Sunetul final rar -o este exprimat în același mod ca -y prin litera و .

În unele cuvinte arabe, sunetul lung final a este notat cu litera ی , care în acest caz se numește aleph-maksura , de exemplu, موسی musa „Musa”, „Moise”.

Consoane

Împrumuturile arabe păstrează ortografia originală. În același timp, multe sunete arabe lipsesc în sistemul fonetic al limbii persane și sunt înlocuite în împrumuturi cu altele similare în ceea ce privește educația. Acest lucru a dus la apariția mai multor opțiuni grafice pentru unele sunete. Principalul este semnul pentru sunetul comun al foneticii arabe și persane, folosit atât în ​​arabisme, cât și în cuvintele native și împrumuturile non-arabe. Opțiunile rămase sunt inerente, cu puține excepții, doar împrumuturilor arabe, iar alegerea opțiunii corecte din punctul de vedere al ortografiei tradiționale trebuie reținută pentru fiecare cuvânt arab.

Litera ein ( ع ), care în arabă înseamnă [ʕ] (aproximant faringian), apare exclusiv în cuvinte de origine arabă. La începutul unui cuvânt și între vocale, nu se citește, înaintea consoanelor sau la sfârșitul unui cuvânt se citește ca [ʔ] ( stop glotal ), sau se înlocuiește colocvial cu o prelungire a vocalei precedente. Pentru același sunet este folosit și un alt element grafic - așa-numitul hamzeh ء (în arabă, un caracter special pentru [ʔ]). Hamzeh este folosit ca semn independent sau superscript în principal în cuvinte arabe, în conformitate cu originalul arab al cuvintelor. Alegerea dintre ein și hamzeh trebuie, de asemenea, învățată pentru fiecare cuvânt.

În limba modernă, există și alte dificultăți de ortografie care au apărut ca urmare a dezvoltării istorice a foneticii. În special, literele غ și ق înseamnă același fonem, în timp ce în limba clasică diferă, așa cum se întâmplă și în versiunile estice ale Farsi ( Tadjik și Dari ). La începutul unui cuvânt, se păstrează ortografia istorică pentru fonem x w -  - خو , în timp ce în limba modernă a coincis cu x- : clasa خواستن . Persană. x w âstan > modern Persană. xâstan „a vrea”, dar خاستن xâstan „a se ridica”.

Combinația -mb- este scrisă în mod tradițional ca -nb- ( نب ) în persană, de exemplu پنبه pambe „bumbac”.

Diferențele față de grafia arabă

• La începutul cuvântului hamzeh ( ء ) nu se scrie niciodată nici deasupra aleph ( ا ) pentru vocalele zabar sau pish , nici dedesubt pentru vocalele zir .
• Finalul și singurul kaf ﮏ este scris într-o formă apropiată de versiunea inițială, în timp ce în arabă arată diferit ( ﻚ ).
• Acel legat ( ة ) nu se folosește, în împrumuturi se înlocuiește cu ت ( -at ) sau ه ( -e ). Acesta din urmă este, de asemenea, folosit pentru a scrie cuvinte native în -e (vezi mai sus)
• Ultimul yeh ( ی ) este scris fără cele două puncte inferioare, așa cum se face în arabă ( ي ), deci este grafic același cu Maksura aleph .
• Au fost adăugate patru litere suplimentare pentru sunetele care nu se găsesc în arabă: pe ( پ ), che ( چ ), zhe ( ژ ) și gaf ( گ ).
• Litera arabă vav pentru labiolabial [w] ( و ) este folosită pentru labiodental [v].
• În alfabetul arab , ha ( ﻩ ) vine înaintea vav ( و ), în persană, dimpotrivă, el ( ﻩ ) vine după vav ( و ).

Caracteristicile scrierii persane în Afganistan

Sistemul de scriere al limbii dari ( farsi afgan ) este în general identic cu cel al Iranului modern . Diferențele se manifestă în citirea literelor, care este cauzată de dezvoltarea istorică inegală a celor două dialecte (iraniană și farsi kabul-tajik):

• Pronunția lui غ și ق este constant diferită în toate pozițiile, prima este folosită pentru [ɣ], a doua pentru [q].
• Finalul ha-mute se citește ca [a]: بنده „sclav”, „slujitor”, farsi [bæn’dɛ], Dari [ban’da].
• Literele و (wav) și ی pot reprezenta atât fonemele ū și ī , cât și ō și , respectiv , ē . Acestea din urmă reprezintă așa-numita lectură „majhul” a acestor litere în conformitate cu etimologia, pierdută în farsi din Iran. În scris, lectura majhul nu iese în evidență în niciun fel, cel care învață limba Dari trebuie să le memoreze pentru fiecare cuvânt.

Numere

În persană, cifrele sunt similare cu araba standard . Numerele 4, 5 și 6 pot diferi ca ortografie. În corespondența oficială și de afaceri din Iran, poate fi adesea folosit „ europeanul ” modern. Cifrele în numere sunt scrise de la stânga la dreapta.

Scripturi din alte limbi

Destul de devreme, versiunea persană a grafiei arabe a început să fie folosită pentru a scrie alte limbi iraniene , în special pentru khorezmiană și azeră , mai târziu și pentru kurdă și pașto [5] [6] . În khwarezmiană, pentru africatele iraniene de est [ts] și [dz], a fost inventată o literă suplimentară qim ( څ ), adaptată ulterior în pașto pentru [ts]. Pentru [dz] în pashto, este folosită o altă literă inovatoare - jim ( ځ ).

Scrierea arabo-persană s-a răspândit, de asemenea, pe scară largă pentru a înregistra limbile popoarelor influențate de cultura persană, în principal turcă și indo-ariană . Pentru a adapta alfabetul pentru a transmite toate sunetele acestor limbi, au fost introduse noi litere în uz. La începutul secolului XX. în Asia Centrală și Kurdistan , a fost introdusă pe scară largă o variantă a literei arabo-persane, care este complet de natură consonantică-vocală și permite tuturor vocalelor să fie exprimate în scris. În primul rând, acest lucru a fost realizat prin utilizarea literei ha-ye-havvaz ( ە ) ca matres lectionis pentru [æ] . Cu toate acestea, începând cu anii 1930, a început traducerea limbilor din Asia Centrală sovietică (inclusiv limba tadjică ) în grafia latină și numai kurzii din Kurdistanul irakian , uzbecii și tadjicii din Afganistan și turcii din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang din China a supraviețuit acestui tip de scriere .

Limbi scrise bazate pe alfabetul arabo-persan:

tip persan :

• Farsi și Dari (cu excepția tadjikului din Tadjikistan)
• Gilyansky
• Luro-Bakhtiar
• Mazenderan

Tipul vechi turcesc , cu mici modificări, continuă versiunea persană. A fost folosit pe scară largă pentru a înregistra otomane , azere , şagatai , prin Koine , numite turci , răspândite pe teritoriul Hoardei de Aur , unde a apărut scrierea tătară şi apoi alfabetul arab bielorus . În prezent, în cea mai mare parte a unei zone atât de vaste, scrierea turcească veche a fost înlocuită de alfabetul latin sau chirilic . Utilizarea limitată a grafiei arabo-persane există printre turci la sud de fosta graniță sovietică pentru următoarele limbi:

• Azerbaidjan ( Iran )
• Kazah (Xinjiang, RPC)
• Qashqai ( Iran )
• Turkmeni ( Iran și Afganistan )
• Uzbek ( Afganistan )

Tipul iranian de est se distinge prin introducerea de litere pentru q și dz

• Khwarezmian †
• Pashto . Au fost introduse litere pentru a înregistra retroflexele folosind un cerc diacritic (de exemplu, ټ ), fricative velare, unele vocale.

tip indian

• Urdu ( Alfabetul Urdu ). Scrierea se distinge prin utilizarea diacriticelor sub forma unei litere mici ta pentru înregistrarea retroflexelor (de exemplu, ٹ ), desemnarea aspiratelor ca digrafe cu litera ہ și particularitățile transmiterii vocalelor finale. Sub influența urdu, s-au format scripturile arabo-persane ale următoarelor limbi:

• Punjabi ( script Shahmukhi )
• Sirayki
• Baloch
• Bragui
• Kashmir
• Burushaski
• Hovar

• Sindhi . Sindhi are un script inovator, în care aspirațiile sunt indicate nu prin digrafe, ci prin semne diacritice.

Alfabete noi (cu înregistrarea secvenţială a vocalelor)

• kurdă (în Iran și Irak )
• Uyghur (în XUAR )
• Kazah (în XUAR )

O versiune semnificativ modificată a alfabetului arabo-persan este scrierea Xiaoerjing pentru scrierea chineză , care este încă folosită într-o măsură limitată de musulmanii chinezi ( huizu ).

Alfabetul persan bazat pe latină

În URSS , în 1931-1938 , alfabetul persan a fost folosit pe bază latină . A predat în școli, a publicat în Așgabat ziarul Bejraqe Sorx („Banerul roșu”) , manuale și alte literaturi [7] .

În a doua jumătate a secolului XX. o altă variantă a alfabetului latin persan a fost propusă sub denumirea de Unipers (Unicode + persană) [8] . Unipers a primit o oarecare distribuție în diaspora iraniană în Europa și SUA, dar nici în diaspora nu a câștigat predominanță față de arabă:

Note

1. ↑ 1 2 Rubinchik Yu. A. Alfabetul și transcrierea persană // Dicționar persan-rus. - M . : Limba rusă, 1985. - T. I. - S. 24-27.
2. ↑ Thomas T. Pedersen. Persian Arhivat 10 noiembrie 2021 la Wayback Machine // Transliterarea scripturilor non-romane
3. ↑ 1 2 3 Serdyuchenko G.P. Limba persană // Transcriere rusă pentru limbile Orientului străin. - M . : Nauka, 1967. - S. 116-133.
4. ↑ Elwell-Sutton LP LIMBA ARABĂ iii. Influențe arabe în literatura persană Arhivat la 10 mai 2011 la Wayback Machine // Encyclopaedia Iranica.
5. ↑ Prods Oktor Skjærvø. IRAN vi. LIMBI ȘI SCRIPTURI IRANIENE (3) Sisteme de scriere . Preluat la 10 august 2011. Arhivat din original la 8 decembrie 2010. (nedefinit)
6. ↑ E. Yarshater. AZERBAIDIAN vii. Limba iraniană a Azerbaidjanului . Preluat la 10 august 2011. Arhivat din original la 10 august 2011. (nedefinit)
7. ↑ Aprobat de Prezidiul Consiliului Științific al Comitetului Central All-Rusian PRIVIND noul alfabet persan // Cultura și scrierea Orientului. - 1931. - Nr IX. - S. 80.
8. ↑ UniPers: Un nou alfabet pentru persană (downlink) . Consultat la 21 mai 2008. Arhivat din original la 10 februarie 2012. (nedefinit) 

Vezi și

• scriere arabă
• limba persană
• Script Dari

Link -uri

• Alfabetul persan Arhivat pe 12 septembrie 2011 la Wayback Machine